ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4513/2006

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4513/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 184

din 14 iulie 2004 pronunțată de Tribunalul Sibiu, în dosar nr. 3881/2003, au

fost condamnați inculpat C.A. și F.T., la câte 8 ani închisoare fiecare, pentru

săvârșirea de tentativă la omor calificat.

În baza art. 65 alin. (2) C.

pen., s-a interzis fiecăruia din inculpați exercitarea drepturilor prevăzute de

art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei

închisorii.

În baza art. 71 C. pen., s-a

interzis inculpaților exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen., pe

durata executării pedepsei închisorii.

În baza art. 350 C. proc.

pen., a fost menținută starea de arest a inculpaților.

În baza art. 88 C. pen., s-a

dedus din pedepsele aplicate inculpatului C.A. arestul preventiv începând cu 22

decembrie 2003, iar din pedeapsa aplicată inculpatului F.T. arestul preventiv

dintre 27 decembrie 2003 până la 2 februarie 2004 și în continuare începând cu

12 februarie 2004.

Au fost obligați inculpații

în solidar să plătească Spitalului Clinic județean Sibiu suma de 3.971.160 lei

cu titlu de despăgubiri.

A fost obligați fiecare

inculpat să plătească părții civile C.I. câte 20.000.000 lei cu titlu de daune

morale.

A fost respinsă cererea

părții civile C.I. pentru acordarea altor despăgubiri.

În baza art. 118 lit. b) C.

pen., s-au confiscat de la inculpați două bâte înregistrate la poziția 36/2003

din Registrul de corpuri delicte.

Au fost obligați inculpații

să plătească statului câte 4.000.000 lei cheltuieli judiciare.

Au fost obligați inculpații

să plătească părții civile câte 1.564.000 lei cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunța această

hotărâre, prima instanță a reținut următoarele.

Prin rechizitoriul

Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu din 25 aprilie 2001, au fost trimiși

în judecată inculpații C.A. și F.T. pentru tentativă la omor calificat

prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 alin. (1) lit. c) C. pen.

În fapt, s-a reținut că, în

seara zilei de 10 iunie 2000, cei doi inculpații au lovit partea vătămată

cauzându-i la cap leziuni ce au necesitat pentru vindecare 65-70 zile îngrijiri

medicale și care i-au pus viața în pericol.

Prin sentința penală nr. 175

din 1 octombrie 2001 cauza a fost restituită parchetului pentru completarea

urmăririi penale, sentință rămasă definitivă prin decizia penală nr. 30 din 22

ianuarie 2002 a Curții de Apel Alba Iulia.

După completarea urmăririi

penale, Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu, prin rechizitoriul din 25

aprilie 2003, i-a trimis din nou în judecată pe cei doi inculpați pentru

aceeași infracțiune în considerarea aceleiași stări de fapt.

Cum inculpații au fost

trimiși în judecată în lipsă, fiind plecați în Polonia din vara anului 2001,

audierea lor s-a făcut cu mare întârziere și numai în timpul cercetării

judecătorești după remisia lor de către autoritățile poloneze.

Au mai fost audiați: partea

vătămată C.I. precum și martorii C.I., C.V., C.D., C.D., D.E., B.N., F.I., R.I.,

R.A., H.A., C.P., C.I. În timpul urmăririi penale, în cele două cicluri

procesuale au mai fost audiați martorii: C.V., C.E., C.C., C.A.I., B.D.

La dosar se găsesc depuse:

certificatul medico-legal, raportul de constatare medico-legal întocmit de I.M.L.

Cluj Napoca, avizul Comisiei Superioare medico-legale din cadrul I.M.L. Mina

Minovici. De asemenea, se mai găsesc acte emise de autoritățile poloneze

privind pe cei doi inculpați și alte înscrisuri.

Din probele aflate la dosar

instanța de fond a reținut următoarea stare de fapt:

Partea vătămată C.I. și

inculpații sunt consăteni, locuind în comuna Șeica Mare, jud. Sibiu.

În seara zilei de 10 iunie

2000, în jurul orei 20,30, partea vătămată care era în stare de ebrietate, în

drumul de deplasare către domiciliu, a avut un incident cu martorul C.C. care

era și el băut, acesta din urmă reproșându-i că i-a lovit fiica. Cu această

ocazie, martorul a lovit partea vătămată cu biciul, ceea ce a determinat-o pe

aceasta ca, la rândul său, să-l lovească pe martor cu pumnii.

Din depoziția martorilor și

din relatările părților reiese că în incident au intervenit cei doi inculpați

care au lovit partea vătămată, trântind-o la pământ, după care au continuat să

o lovească cu corpuri contondente, loviturile la cap soldându-se, așa cum

reiese din actele medicale, cu un hematom subdural care a necesitat și o

intervenție chirurgicală. Cert este că aceste leziuni și pe fondul unei

craniectomii cu lipsă de substanță osoasă craniană preexistentă i-au pus în primejdie

viața părții vătămate.

Faptul că cei doi inculpați

au lovit partea vătămată, reiese cu claritate din depoziția mai multor martori.

Astfel, martorii C.D. și C.I.,

în mai multe declarații, au relatat cum cei doi inculpați au lovit partea

vătămată cu bâtele, în timp ce ara că căzută la pământ.

Or, declarațiile lor se

coroborează cu declarațiile martorilor C.V. și R.I. care confirmă prezența

inculpaților la locul faptei, precum și cu declarațiile părții vătămate care

descriu incidentul de la început până la intervenția inculpaților care au

lovit-o în mod repetat în diferite zone ale corpului, inclusiv în cap, atunci

când era trântită la pământ.

Inculpații, ca și o serie de

martori apropiați lor, au încercat să creeze o stare de dubiu, dar aceasta nu

poate fi reținută întrucât declarațiile lor sunt contradictorii asupra

acelorași împrejurări.

În primul rând, este de

observat că fiecare din cei doi inculpați încearcă să învinuiască pe celălalt

în intenția de a se absolvi de răspundere, inculpatul C.A. susține la

interogatoriu că partea vătămată a fost lovită de C.C. cu palmele și pumnii și

de inculpatul F.T., cu picioarele în timp ce el a intenționat doar să lovească

dar a fost împiedicat de soție. Pe de altă parte, inculpatul F.T. susține că nu

a lovit partea vătămată și că leziunile acestuia ar fi provenit din cădere,

atunci când a avut incidentul cu C.C. dar, în același timp, mai arată că și

inculpatul C.A. a lovit-o cu piciorul în timp ce era căzută la pământ.

În acest context, trebuie

menționată și declarația unuia din martorii inculpaților, la fel de

contradictorie. De exemplu, martorul C.D. susține că fiul lui, inculpatul C.A.,

nu a fost prezent la incident deși acesta își recunoaște participarea, așa cum

s-a văzut anterior. La fel declară și martora D.E., martora aceluiași inculpat,

dar care susține că la incident ar fi fost prezent celălalt inculpat.

Trebuie neapărat menționată

și declarația martorei C.P. care, deși în primul ciclu procesual, în fața

instanței, a declarat că inculpatul Căldărar ar fi lovit partea vătămată cu

piciorul când era căzută la pământ, cu ocazia reaudierii de către această

instanță, revine și susține că nici unul din inculpați nu a lovit partea

vătămată.

S-a apreciat că este

evidentă nesinceritatea inculpaților și a martorilor care au declarat în

favoarea lor dar, cu toate acestea, și din depozițiile lor rezultă un fapt

important și anume că ambii inculpați au participat la incident și au agresat

partea vătămată.

Un alt aspect ce se impune a

fi lămurit, este și acela dacă altcineva a mai lovit sau nu partea vătămată în

așa fel încât să-i cauzeze leziunile care i-au pus viața în pericol.

Din probe, reiese fără nici

un dubiu că partea vătămată s-a lovit reciproc cu martorul C.C. dar acesta s-a

folosit de bici, nici măcar partea vătămată nu susține o altă variantă.

Surprinzător, martorul B.N. în declarația dată la procuror, după restituire,

afirmă că l-a văzut pe C.C. că a lovit pe partea vătămată cu un arac în zona

capului, pentru ca în fața instanței, să revină și să arate că nu a văzut pe

nimeni lovind partea vătămată.

În concluzie, ipoteza că și

altcineva, respectiv C.C., ar fi lovit partea vătămată nu se confirmă. De

altfel, acesta a și fost cercetat ca învinuit pentru aceeași faptă, dar a fost

scos de sub urmărire penală de parchet, soluție necontestată de părți.

Totodată, instanța de fond a

mai lămurit și un alt aspect, acela al mecanismului producerii leziunilor.

C.C., probabil în ideea de a

fi absolvit de orice responsabilitate, a declarat că partea vătămată s-a lovit

cu capul de bordura de ciment a unui pod. Martorul C.A.I. oferă și o altă

variantă în sensul că partea vătămată ar fi căzut din căruță cu aproximativ

două luni înainte de incident și s-ar fi lovit la cap.

Varianta creării leziunilor

prin cădere este însă infirmată științific de Comisia Superioară medico-legală

care stabilește prin avizul nr. 1459/2003 din 26 martie 2003 că morfologia și

topografia leziunilor pledează pentru producerea prin lovite cu corpuri

contondente la data de 10 iunie 2000, acestea punând viața în primejdie.

Concluzionând, în urma

coroborării probelor ce au fost administrate instanța de fond a reținut că

singurii care au lovit victima, cu rezultatul cauzării leziunilor periculoase pentru

viață, au fost inculpații, în acest fel ei fiind coautorii la tentativa de omor

calificat prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 alin. (1),

combinat cu art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., fapta producându-se în public.

Împotriva acestei sentințe

ambii inculpați au declarat apel, solicitând achitarea lor, susținând că nu

sunt vinovați de fapta reținută ori solicitând restituirea cauzei la parchet

pentru a se reface expertiza medico-legală și a se verifica contradicțiile

dintre declarațiile martorilor.

Curtea de Apel Alba Iulia,

prin decizia penală nr. 291/ A din 2 septembrie 2004, a admis apelurile

declarate de inculpații C.A. și F.T. împotriva sentinței penale atacate care a

fost desființată și în baza art. 333 alin. (1) C. proc. pen., s-a restituit

cauza la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sibiu în vederea completării

urmăririi penale.

În baza art. 333 alin. (3) C.

proc. pen., s-a dispus ca Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu să efectueze

următoarele:

- să reaudieze toate părțile

din proces și martorii pentru a stabili în concret faptele și modul de

desfășurare a conflictului din 10 iunie 2000, participarea sau neparticiparea

în concret a fiecăruia dintre inculpați, activitatea concretă a fiecăruia

dintre aceștia;

- confruntarea inculpaților,

părții vătămate și a martorilor cu privire la toate susținerile contradictorii

ale acestora, privind aspectele desfășurării conflictului;

- administrarea de probe

pentru a se stabili cu certitudine dacă anterior datei conflictului victima C.I.

a suferit o cădere și târâre după căruță sau o altă agresiune în urma cărora i

s-a efectuat o craniectomie cu lipsă de substanță osoasă;

- o reconstituire a tuturor

momentelor conflictului cu participarea tuturor părților și a martorilor;

- în cazul unei afecțiuni

craniene suferite anterior de partea vătămată să se dispună efectuarea unei noi

expertize medico - legale pentru a se stabili eventuala cauzalitate și în

raport de acesta a formării hematomului subdural.

- depunerea la dosar a declarației

luate inculpatului F.T. la Postul de poliție imediat după comiterea faptelor.

- depunerea la dosar a

procesului verbal de cercetare la fața locului a schiței locului faptei și a

planșelor foto efectuate de lucrătorii postului de poliție și lucrători.

De asemenea, s-a revocat

măsura arestării preventive luată împotriva inculpaților prin mandatele de

arestare preventivă nr. 46 din 25 aprilie 2001 față de C.A. și nr. 47 din 25

aprilie 2001 față de inculpatul F.T. și înlocuirea acestei măsuri cu măsura obligării

de a nu părăsi localitatea în care locuiesc – com. Șeica Mare Sibiu, cu

excepția zilelor în care vor fi chemați de organele de urmărire penală și

judecată.

S-a dispus punerea de îndată

în libertate a inculpaților dacă nu sunt arestați în altă cauză.

Instanța de apel și-a

motivat soluția apreciind că din probele administrate în cauză nu se poate

reține o stare de fapt clară, iar starea de fapt reținută prin rechizitoriu și

prin hotărârea atacată se bazează pe prezumții și considerații care nu au suport

probator.

În termenul legal, împotriva

acestei decizii a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba

Iulia, arătând că instanța de apel a făcut o greșită aplicare a legii,

restituind cauza la parchet pentru completarea urmăririi penale, precum și

dispunând revocarea măsurii arestării preventive a inculpaților, măsură pe care

a înlocuit-o cu aceea a obligării de a nu părăsi localitatea.

S-a motivat în acest sens că

la dosar sunt probe suficiente pentru a duce la o concluzie în ce privește vinovăția

inculpaților, astfel încât instanța de control judiciar să poată judeca cauza

pe fond, asemenea primei instanței iar, pe de altă parte, dispunând revocarea

măsurii arestării preventive a inculpaților, condiții în care aceștia au

revenit la starea anterioară de libertate, nemaiaflându-se sub puterea vreunei

măsuri preventive de restrângerea libertății în mod nelegal, instanța de apel a

procedat la înlocuirea măsurii, cu o altă măsură preventivă, respectiv aceea de

a nu părăsi localitatea, considerente pentru care s-a solicitat admiterea

recursului, casarea deciziei penale și menținerea ca temeinică și legală a

hotărârii primei instanțe.

Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția penală, prin decizia nr. 2140 pronunțată în dosarul nr. 6260/2004,

a admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia

împotriva deciziei atacate, pe care a casat-o și a trimis-o Curții de Apel Alba

Iulia pentru continuarea judecării apelurilor.

În considerentele deciziei s-a

reținut că în cauză nu s-a întocmit un proces verbal de cercetare la fața

locului, nici o schiță a locului faptei, nici planșă foto, aceasta întrucât la

data efectuării urmăririi penale inculpații erau dispăruți, iar procurorul a

fost sesizat de comiterea faptei cu mult după declanșarea incidentului dintre

părți.

Din examinarea întregului

material probator s-a constatat că în mod nejustificat instanța de apel a

apreciat că urmărirea penală nu este completă, în cauză fiind administrate

toate probele necesare apte să ducă la stabilirea concretă a împrejurărilor în

care s-a comis fapta și la lămurirea tuturor faptelor premergătoare și proprii

incidentului dintre părți.

Faptul că instanța de apel a

reținut existența unor contradicții între probele administrate nu îndreptățea

să se desesizeze, dispunând restituirea pentru clarificarea acestor

contradicții ci avea obligația să dea o interpretare proprie materialului

existent la dosar, ba mai mult avea și posibilitatea legală de a administra

orice noi probe pe care le-ar fi considerat necesare.

În rejudecarea apelului,

instanța a admis probele solicitate de către inculpați și au fost reaudiați

martorii C.E., C.I., R.I., C.D., C.D. și C.C.

Prin decizia penală nr. 360/

A din 13 decembrie 2005 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală, s-au respins,

ca nefondate, apelurile declarate de inculpați împotriva sentinței penale sus

menționate, computându-se din pedepsele aplicate arestul preventiv de la 22

decembrie 2003 pentru inculpatul C.A. și, respectiv, de la 27 decembrie 2003

pentru inculpatul F.T. până la 2 februarie 2004 și de la 12 februarie 2004 la 1

octombrie 2004 pentru ambii inculpați.

Împotriva acestor hotărâri,

în termen legal, au declarat recurs inculpații, criticându-le pentru nelegalitate,

sub aspectul greșitei condamnări ca urmare a comiterii unei grave erori de

fapt. În motivarea recursului, inculpații au reiterat susținerile din fond și

apel, arătând că nu se fac vinovați de săvârșirea faptei reținute în sarcina

lor, instanțele comițând o gravă eroare condamnându-i pentru o faptă pe care nu

au săvârșit-o. În motivare se arată că, inițial, partea vătămată a arătat că a

fost agresat de C.C. pentru ca apoi să-și modifice declarațiile indicându-i pe

inculpați drept autori iar declarațiile martorilor audiați sunt fie

neconcludente fie părtinitoare, provenind de la membrii familiei părții

vătămate.

Totodată, în subsidiar, apărătorul

inculpatului C.A. a criticat hotărârile pronunțate pentru netemeinicie întrucât

pedeapsa aplicată este disproporționată față de împrejurările comiterii faptei

și circumstanțele sale personale.

Examinând decizia recurată

prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 385

9

pct. 18 și 14

C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele:

motiv de recurs, susținerile inculpaților în sensul că nu au comis fapta pentru

care au fost condamnați, sunt nefondate, activitatea infracțională a acestora stabilindu-se

pe baza declarațiilor martorilor audiați, precum și a declarațiilor părții

vătămate coroborate cu constatările actelor medico-legale.

În raport de aceste mijloace

de probă, simplele susțineri ale inculpaților în sensul că nu au lovit partea

vătămată, nu sunt de natură să probeze lipsa de temeinicie a probelor de

vinovăție expuse mai sus, analizate detaliat de instanța de fond și cea de apel,

acestea evaluând corespunzător materialul probator administrat în cauză, cu

respectarea dispozițiilor art. 62, art. 63 și art. 69 C. proc. pen., pe baza

căruia au stabilit fără echivoc împrejurările comiterii faptei, încadrarea

juridică dată acesteia și vinovăția inculpaților.

recursurile declarate de inculpați sunt întemeiate sub aspectul

individualizării pedepsei principale și a celei accesorii.

Astfel, în raport de

împrejurările concrete și participația inculpaților la săvârșirea faptei, de

faptul că de la data săvârșirii faptei și până la condamnarea definitivă s-a

scurs un interval mare de timp iar rezonanța socială a faptelor s-a diminuat, precum

și față de celelalte date ce caracterizează persoana acestora, respectiv faptul

că anterior săvârșirii faptei au avut o conduită bună, Înalta Curte apreciază

că se pot reține în favoarea inculpaților circumstanțele atenuante prevăzute de

art. 74 lit. a) C. pen., cu consecința reducerii pedepselor aplicate, în

limitele impuse de art. 76 alin. (2) C. pen., la un cuantum situat spre

jumătatea minimului special prevăzut de lege.

Totodată, Înalta Curte

apreciază că pedeapsa accesorie aplicată inculpaților, constând în interzicerea

tuturor drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen., este nejustificată și poate

fi limitată la interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a)

și b) C. pen.

Pentru toate aceste

considerente, având în vedere și faptul că nu există alte motive de casare care

să fie luate în considerare din oficiu, conform dispozițiilor art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte, în baza art. 385

15

pct. 2 lit.

d) din același cod, va admite recursurile formulate de inculpați, va casa în

parte decizia și sentința recurată doar în ceea ce privește individualizarea

pedepselor principale aplicate inculpaților pe care le va reduce conform

dispozitivului prezentei decizii, precum și referitor la pedeapsa accesorie

aplicată ambilor inculpați, pe care o va limita la interzicerea drepturilor

prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen.

Conform dispozițiilor art. 192

alin. (3) din același cod, cheltuielile judiciare avansate de către stat rămân

în sarcina acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate

de inculpații C.A. și F.T. împotriva deciziei penale nr. 360 din 13 decembrie 2005

a Curții de Apel Alba Iulia, pronunțată în dosarul nr. 2432/2005.

Casează decizia menționată

și, în parte, sentința penală nr. 184 din 14 iulie 2004 pronunțată de

Tribunalul Sibiu, numai în ceea ce privește individualizarea judiciară a

pedepselor.

Rejudecând, face aplicarea art.

74 alin. (1) lit. a) și art. 76 alin. (2) C. pen. și condamnă pe inculpați

pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 20 raportat la art. 174 – art.

175 lit. i) C. pen., la câte 3 ani și 6 luni închisoare.

Menține pedepsele

complementare aplicate de instanța de fond.

Înlătură aplicarea

prevederilor art. 64 lit. c), d) și e) C. pen., cu privire la pedepsele

accesorii aplicate inculpaților.

Menține restul dispozițiilor

sentinței penale.

Onorariul apărătorului din

oficiu pentru inculpatul F.T., în sumă de 100 lei RON, se v achita din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 13 iulie 2006.