ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3961/2003

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul Sibiu, prin sentința penală nr. 15 din 15 ianuarie 2003, a condamnat pe inculpații: - T.C. la 7 ani și 6 luni închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat, prevăzută și pedepsită de art. 20 – art. 21, raportate la art. 174 alin. (1) și (2), raportat la art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 71, raportat la art. 64 din același cod. Instanța a menținut starea de arest a inculpatului și a dedus din pedeapsa aplicată, timpul reținerii și al arestării preventive de la 12 martie 2002 la zi.

- H.D. la 2 luni închisoare, pentru comiterea instigării la infracțiunea de lovire sau alte violențe, prevăzută și pedepsită de art. 25, raportat la art. 180 alin. (1), cu aplicarea art. 13 C. pen. și a art. 71, raportat la art. 64 din același cod. În baza art. 81 și a art. 82 C. pen., instanța a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe termenul de încercare de 2 ani și 2 luni, cu aplicarea art. 83 alin. (1) C. pen. și a art. 359 C. proc. pen. și a dedus din pedeapsa aplicată reținerea preventivă din 12 martie 2002. Tribunalul a obligat, totodată, conform art. 188 din Legea nr. 3/1978, pe inculpatul T.C. la plata sumei de 25.286.788 lei, despăgubiri civile către partea civilă Spitalul Clinic Județean Sibiu, iar în baza art. 14 C. proc.

pen., coroborat cu art. 998 C. civ., a admis în parte acțiunea civilă formulată de către partea civilă Ș.E. și l-a obligat pe inculpatul T.C. la plata sumei de 11.500.000 lei despăgubiri materiale și de 80.000.000 lei daune morale din care, în solidar cu H.D., până la concurența sumei de 20.000.000 lei, precum și la o prestație periodică în sumă de 300.000 lei lunar începând cu 12 martie 2002 și până la încetarea stării de nevoie a părții civile, respingând ca nedovedite și prematur formulate restul prestațiilor civile solicitate de Ș.E. Tribunalul l-a mai obligat pe inculpatul T.C. la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 3.000.000 lei, iar pe inculpatul H.D. la 1.000.000 lei, cu același titlu, precum și la 5.000.000 lei, cheltuieli judiciare către partea civilă Ș.E., T.C., iar H.D.

la 1.000.000 lei, cu același titlu, către aceiași parte civilă. Pentru a hotărî în acest fel, instanța a reținut, în fapt, că, în ziua de 12 martie 2002, într-o cofetărie din localitatea Sibiu, partea vătămată Ș.E., aflat în stare avansată de ebrietate, a avut o altercație cu H.D., care, afectat de atitudinea lui Ș.E., s-a dus la domiciliul lui T.C., ce-i era prieten, i-a comunicat cele întâmplate, sugerându-i că ar trebui admonestată partea vătămată mai sever. T.C. a înțeles mesajul transmis de prietenul său, s-a înarmat cu o bâtă de bassball și împreună cu H.D. s-au deplasat la cofetăria, unde rămăsese Ș.E. În timp ce acesta discuta cu H.D. în contradictoriu, unul în fața celuilalt, inculpatul T.C.

a venit din lateral dreapta și i-a aplicat părții vătămate o lovitură puternică cu bâta la nivelul capului ceea ce a determinat căderea acesteia la pământ, cu pierderea cunoștinței. Potrivit concluziilor Raportului de expertiză medico-legală, nr. 688 II/ d/22 din 17 decembrie 2002, întocmit de Serviciul de medicină legală, Sibiu, partea vătămată a suferit leziuni traumatice, plagă parietală stângă, plagă parietală dreaptă, cu o fractură cu înfundare parieto – temporală stângă, care s-au putut produce prin lovire cu un corp contondent, posibil urmate de cădere pe un plan dur. S-a menținut durata îngrijirilor medicale necesare pentru vindecarea leziunilor la un total de 80–90 zile. În urma leziunilor suferite viața lui Ș.E.

a fost pusă în primejdie, iar lipsa de substanță osoasă consecutivă intervenției neurochirurgicale constituie din punct de vedere medico-legal o infirmitate fizică parțială permanentă; partea vătămată are o capacitate de muncă scăzută cu circa 50%, fiind încadrabil în gr. III de invaliditate. Împotriva acestei sentințe au declarat apeluri, în termen legal, inculpații, prin care o consideră netemeinică, în sensul că, inculpatul H.D. apreciază că prin nici o probă nu a fost dovedită vinovăția sa, solicitând, în principal achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., iar, în subsidiar, prin reținerea în favoarea sa a circumstanței atenuante a provocării, prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., reducerea în mod corespunzător a pedepsei și a despăgubirilor civile la care a fost obligat.

Inculpatul T.C. a solicitat ca, prin admiterea apelului și desființarea sentinței, să se dispună schimbarea încadrării juridice a faptei în infracțiunea de vătămare corporală gravă, prevăzută și pedepsită de art. 182 alin. (2) teza finală C. pen. și reducerea despăgubirilor civile. Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală, prin decizia nr. 103 din 25 martie 2003, a respins, ca nefondate, apelurile declarate, constatând că, în cauză, s-a reținut o stare de fapt corectă, în baza probelor administrate, iar încadrarea juridică a faptelor fiecărui inculpat este cea legală. În context, instanța de control judiciar a reținut că: „Obiectul contondent folosit de inculpatul T.C.

la aplicarea loviturii, intensitatea cu care a lovit, zona în care victima a fost lovită sunt elemente care îndreptățesc reținerea tentativei la infracțiunea de omor, intenția inculpatului fiind de a suprima viața victimei și nu de a o vătăma, unde inculpatul ar fi trebuit să acționeze cu praeterintenție, forma de vinovăție care nu se poate reține în cauză”. În ceea ce privește pe inculpatul H.D., instanța a reținut, de asemenea, că acesta a instigat pe coinculpatul T.C. la lovirea părții vătămate, faptă care întrunește elementele constitutive ale infracțiunii reținute, iar pedepsele aplicate fiecăruia dintre ei, au fost corect individualizate și nu se impune vreo modificare a acestora. În termen legal, cu reiterarea motivelor care au făcut și obiectul cererilor de apel, analizate în mod corect de către instanța competentă, inculpații au declarat recurs.

Examinând decizia atacată în raport cu motivele de recurs invocate, cât și din oficiu, prin prisma cazurilor de recurs care se iau în considerare ca atare, când sunt în favoarea inculpatului, astfel cum prevăd dispozițiile cuprinse în art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., Curtea constată, în baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei recursul inculpatului T.C. nefondat, urmând a fi respins, iar al inculpatului H.D., fondat, urmând a fi admis. 1. Din analiza probatoriului dispus și administrat în cauză, rezultă fără nici un dubiu că, faptele și împrejurările săvârșirii lor, precum și vinovăția inculpaților pentru infracțiunile reținute corespund probelor complet analizate și just apreciate de către cele două instanțe, care nu au comis nici o eroare gravă de fapt în stabilirea situației reale.

În acest sens, lovirea persoanei vătămate cu un corp contondent, respectiv, bâtă, de către inculpatul T.C. în zona parietală stângă, care a generat o fractură cu înfundare, care i-a pus în primejdie viața, constituie tentativă de omor și nu infracțiunea de vătămare corporală gravă, întrucât față de modul cum a acționat și de urmările survenite se impune constatarea că inculpatul a prevăzut că acțiunea sa ar putea duce la moartea victimei, rezultat pe care, chiar dacă nu l-a dorit, l-a acceptat, ceea ce înseamnă că a săvârșit fapta cu intenția, indirectă, de a ucide. La stabilirea și menținerea pedepsei, instanțele au apreciat în mod judicios criteriile de individualizare a sancțiunii penale, care reprezintă minimul special prevăzut de lege pentru această infracțiune, corespunzător atât gradului de pericol social concret al faptei, cât și al inculpatului, care se confruntă pentru prima oară cu rigorile legii penale.

2. De asemenea, din coroborarea declarațiilor martorilor audiați în cauză cu cele ale coinculpatului T.C., rezultă că, inculpatul H.D. a mers la locuința acestuia și i-a povestit că a fost lovit în cofetăria M. de către partea vătămată Ș.E., cerându-i să-l însoțească, precum și o bâtă pentru a merge să-l bată și el pe acesta, după care, înarmați cu o bucată de lemn de circa 30-40 cm, cu diametrul de 5-6 cm, au plecat împreună la locul faptei, unde, pe trotuarul din fața cofetăriei, în timp ce H.D. se certa cu Ș.E., T.C. a venit prin spatele acestuia și l-a lovit în cap cu putere. Așa fiind și fapta acestuia a fost dovedită, precum și vinovăția sa pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art. 25, raportat la art. 180 alin. (1), cu aplicarea art. 13 C. pen.

Se constată însă că, potrivit dispozițiilor cuprinse în art. 1 din Legea nr. 546/2002, pedeapsa de 2 luni închisoare aplicată inculpatului H.D. este grațiată, situație în care vor fi aplicate aceste dispoziții, precum și cele ale art. 7 din aceeași lege. În consecință, secția penală a Curții Supreme de Justiție, în baza art. 385 15 alin. (1) pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va admite recursul declarat de inculpatul H.D., va casa hotărârile atacate și va dispune conform dispozitivului, iar conform art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) din același cod, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul T.C., va deduce din pedeapsa aplicată timpul reținerii și al arestării preventive de la 12 martie 2002, la 24 septembrie 2003 și îl va obliga pe recurent la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de inculpatul H.D. împotriva deciziei penale nr. 103 A din 25 martie 2003 a Curții de Apel Alba Iulia. Casează decizia atacată, precum și sentința penală nr. 15 din 15 ianuarie 2003 a Tribunalului Sibiu numai cu privire la neaplicarea dispozițiilor de grațiere, în ceea ce îl privește pe inculpatul H.D. În baza art. 1 din Legea nr. 543/2002 dispune grațierea în întregime și condiționat a pedepsei de 2 luni închisoare aplicată inculpatului H.D. pentru instigare la infracțiunea de lovire sau alte violențe, prevăzută de art. 25, raportat la art. 180 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 13 din același cod. Atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 543/2002, privind revocarea beneficiului grațierii pedepsei.

Constată că inculpatul H.D. a fost reținut timp de 24 de ore, respectiv în data de 12 martie 2002. Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul T.C. împotriva aceleiași decizii. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reținerii și al arestării preventive, de la 12 martie 2002, la 24 septembrie 2003. Onorariul în sumă de 300.000 lei, cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul H.D. se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Obligă pe recurentul inculpat T.C. la plata sumei de 1.000.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Pronunțată în ședință publică, azi 24 septembrie 2003.