ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1757/2007

Asupra recursul de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Prin acțiunea introdusă la data de

14 septembrie 2005, reclamantul B.C.I. a solicitat instanței ca prin hotărârea

ce se va pronunța, să fie obligate pârâtele SC L.R. SA, SC F. SA Tg.Jiu și

A.V.A.S. să-l despăgubească în baza Legii nr. 10/2001 pentru terenul preluat

abuziv de la bunicul său B.V.I., teren situat în raza localității Bârsești,

județul Gorj, în suprafață de 1643 mp.

Prin sentința civilă nr. 677 din 22

decembrie 2005, pronunțată de Tribunalul Gorj, s-a admis cererea așa cum a fost

precizată și a fost obligat A.V.A.S. București să emită o dispoziție motivată

cu privire la notificarea formulată de reclamant și înregistrată la nr. 160 din

4 februarie 2002.

Prin aceeași sentință s-a respins

acțiunea față de pârâtul SC F. SA și SC L.R. SA.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța de fond a reținut că în ședința publică din 22 decembrie 2005

reclamantul a formulat o precizare la acțiune prin care a arătat că solicită

obligarea pârâtei A.V.A.S. să emită o decizie motivată cu privire la notificarea

adresată acestei instituții.

Prin notificarea adresată A.V.A.S.

(A.P.A.P.S.) București, reclamantul a solicitat despăgubiri pentru terenul

ocupat de cele două societăți, în suprafață de 1643 mp.

S-a mai reținut că pentru imobilele

evidențiate în patrimoniul unor societăți comerciale privatizate, altele decât

cele prevăzute la art. 20 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001, persoanele

îndreptățite au dreptul la despăgubiri în condițiile legii speciale.

Cum notificarea a fost adresată

numai A.V.A.S. București, numai aceasta are calitate procesuală pasivă, fiind

instituția implicată în procesul de privatizare a pârâtelor SC L.R. SA și SC F.

SA Tg. Jiu, față de care se va respins acțiunea.

Prin decizia nr. 500 din 15 iunie

2006 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, s-a respins ca nefondat apelul

declarat de pârâta A.V.A.S. București împotriva hotărârii instanței de fond.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

apel a reținut că apelul nu este fondat, reclamantul fiind persoană

îndreptățită în sensul art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, care a inițiat

procedura obligatorie prevăzută în art. 21 din Legea nr. 10/2001 însă

nefinalizată datorită pasivității apelantei.

Critica privind omisiunea

înștiințării apelantei despre derularea cauzei este neîntemeiată deoarece s-a

arătat că aceasta a fost înștiințată legal despre derularea cauzei însă nu a

fost făcută nicio apărare.

Nici critica privind

inadmisibilitatea cererii față de neepuizarea procedurii administrative

obligatorii, precum și a nedovedirii înregistrării notificării în evidențele

apelantei nu poate fi primită, atâta vreme cât dispozițiile art. 21 alin. (4)

din Legea nr. 10/2001 dispune că data înregistrării notificării la executorul

judecătoresc face dovada deplină a respectării termenului de depunere a notificării.

În final s-a arătat că dispozițiile

Legii nr. 10/2001 nu prevăd obligativitatea dovedirii înregistrării notificării

în evidențele instituției implicate în privatizare, respectiv a apelantei,

astfel că în mod legal a fost obligată apelanta la emiterea unei dispoziții

motivate.

Împotriva deciziei pronunțate de

instanța de apel, pârâta A.V.A.S. București a declarat recurs întemeiat pe

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În motivarea recursului s-a reiterat

excepția inadmisibilității acțiunii, apreciind că față de A.V.A.S. nu s-a

parcurs procedura prealabilă obligatorie și s-a arătat că în mod eronat

instanța de apel a obligat A.V.A.S. la acordarea de măsuri reparatorii prin

echivalent în cuantum de 600.000.000 lei.

S-a mai arătat că instanța și-a depășit

atribuțiile când a stabilit cuantumul măsurilor reparatorii în raport de

modificările aduse atribuțiilor A.V.A.S. prin Legea nr. 247/2005, în sensul de

a emite doar decizie cu propunerea de acordare a măsurilor reparatorii.

Recursul va fi respins ca nefondat

pentru următoarele considerente:

Prin notificarea adresată A.P.A.P.S.

București, prin executorul judecătoresc T.S., înregistrată sub nr. 160 din 14

februarie 2002, reclamantul a solicitat despăgubirea în sumă de 600.000.000

lei, pentru suprafața de teren de 1643 mp, situat în Bârsești.

Potrivit art. 22 din Legea nr.

10/2001, republicată persoana îndreptățită este obligată să inițieze procedura

probabilă, de notificare a persoanei juridice deținătoare a imobilului.

Astfel, nu se poate reține critica

privind inadmisibilitatea acțiunii pentru neparcurgerea procedurii prealabile

și neînștiințarea instituției de existența cauzei pe rol, din moment ce

notificarea îi este adresată și a fost efectuată prin executorul judecătoresc

iar registratura generală a A.V.A.S. a aplicat ștampila și a semnat de primire.

Potrivit art. 26 din Legea nr.

10/2001 republicată, deținătorul imobilului este obligat ca prin decizie sau

după caz prin dispoziție motivată să facă persoanei îndreptățite o propunere de

acordare de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de

stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.

Menținându-se ca legală hotărârea

instanței de fond, prin decizia pronunțată de instanța de apel, nu s-au depășit

atribuțiile puterii judecătorești deoarece nu s-a stabilit cuantumul măsurilor

reparatorii.

Ceea ce au hotărât cele două

instanțe se referă doar la obligarea recurentei de a soluționa notificarea

formulată de reclamant și de a emite o decizie motivată în acest sens.

Astfel fiind, nici critica aceasta

nu este întemeiată, motiv pentru care se va respinge recursul în raport de

dispozițiile art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de

reclamanta A.V.A.S. împotriva deciziei nr. 500 din 15 iunie 2006 a Curții de

Apel Craiova.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23

februarie 2007.