ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9505/2009

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9505/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Deliberând asupra recursurilor civile de față, constată

următoarele:

Prin sentința civilă nr. 9 din 8 ianuarie 2007 a

Judecătoriei Novaci, s-a declinat competența de soluționare a plângerii

formulate de reclamanta N.D. împotriva pârâtei F. Gorj - C.C. Novaci, având ca

obiect anularea dispoziției de soluționare, de către intimată, a

notificării transmise Primarului Comunei Crasna,

cu privire la restituirea în natură a unei suprafețe de teren de 1830 mp, în

favoarea Tribunalului Gorj, secția contencios administrativ.

Prin încheierea pronunțată la data de 30 martie 2007, în dosarul nr. 2544/95/2007,

Tribunalul Gorj, secția comercială și contencios administrativ, a trimis cauza

spre soluționare Secției civile a aceluiași tribunal.

Prin sentința civilă nr. 289 din 5 septembrie 2007 a Tribunalului Gorj,

secția civilă, s-a respins acțiunea având ca obiect contestație împotriva

deciziei nr. 264 din 18 octombrie 2006, formulată de reclamantă împotriva

pârâtei F. Gorj - C.C. Novaci, județul Gorj.

In pronunțarea acestei hotărâri, prima instanță a reținut că Legea nr.

10/2001 este o lege specială și vizează restituirea în natură sau măsuri

reparatorii prin echivalent cu privire la imobilele preluate abuziv, stabilind

și procedura de urmat, pentru realizarea scopului legii.

Din concluziile raportului de expertiză întocmit în dosarul cauzei, la

care părțile nu au formulat obiecțiuni, Tribunalul a reținut că suprafața de

1830 mp, ce a format obiectul dispoziției

contestate, are lățimea de 47 ml

și lungimea de 38 ml , învecinându-se

la Nord cu D.J. 653, la Sud cu proprietatea SC E. SRL, la Est cu D.S. 19 și la

Vest cu L.I., fără să existe vreo porțiune de teren liberă, care să poată fi

restituită în natură reclamantei.

Prin dispoziția nr. 264 din 18 octombrie 2006, s-a oferit restituirea

în echivalent valoric, respectiv în bani, a suprafeței de 1830 mp, teren ocupat

și aferent construcțiilor C.C. din comuna Crasna, sat Cărpiniș, județul Gorj,

la valoarea totală de 9.200 lei.

Astfel, expertul a concluzionat, în urma identificării terenului, că nu

există nicio porțiune liberă din suprafața sus-menționată, pentru a fi

restituită în natură către reclamantă.

Î

n concluzie, Tribunalul a respins contestația formulată de parte, care

nu a atacat decât modalitatea măsurii reparatorii acordate, nu și cuantumul

valoric al despăgubirilor propuse.

A mai reținut că suprafața de teren de 1705 mp, care se situează în

continuarea suprafeței de 1830 mp, este liberă, dar nu a făcut obiectul

dispoziției contestate.

Prin decizia civilă nr. 349 din 5 noiembrie 2008 a Curții de Apel

Craiova, secția

I

civilă și pentru cauze cu minori și de

familie, s-au admis apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței civile

sus-menționate, precum și cererea de intervenție formulată în interesul

apelantei, de N.P., s-a schimbat sentința, în sensul că s-a admis în parte

contestația. S-a dispus anularea dispoziției nr. 264 din 18 octombrie 2006

emisă de intimata F. Gorj - C.C. Novaci; s-a constatat că reclamanta este

îndreptățită la măsuri reparatorii prin echivalent pentru suprafața de 861 mp,

pe care au fost edificate, în anul 1970, construcțiile proprietatea F. Gorj,

respectiv spațiu comercial (508 mp), anexă atelier (337 mp) și grup sanitar (16

mp).

S-a dispus restituirea în natură, către reclamantă, a diferenței de 969

mp teren ce face parte din suprafața totală de 1830 mp, identificată prin

dimensiuni și vecinătăți în raportul de expertiză

și schița anexă întocmite, în

apel, de expert B.G.

Î

n pronunțarea acestei decizii, Curtea de Apel a constatat că reclamanta

a formulat notificare pentru restituirea în natură a terenului din punctul „La

miliție", în suprafață de 4500 mp, situat în comuna Crasna, județ Gorj,

conform prevederilor Legii nr. 10/2001, adresându-se Primăriei comunei Crasna,

notificarea fiind înregistrată la B.E.J. de pe lângă Judecătoria Novaci, sub

nr. 94/E/2001.

Î

n vederea soluționării acestei notificări, Primăria Crasna a emis

dispoziția nr. 104 din 13 septembrie 2001, prin care a dispus restituirea în

natură, către reclamantă, a suprafeței de 2498 mp

.

Prin contractul de vânzare-cumpărare nr.

1717 din 20 martie 2002, reclamanta

a vândut SC E. SRL,

reprezentată prin administrator N.P., suprafața de 4215 mp, situată în

intravilanul satului Cărpiniș, comuna Crasna, județul Gorj, dreptul de

proprietate fiindu-i recunoscut atât în baza Legii nr. 18/1991, cât și prin

dispoziția nr. 104 din 13 septembrie 2001, emisă conform Legii nr. 10/2001.

Dispoziția nr. 104/2001 a fost atacată, în instanță, de către pârâta F.

Gorj - C.C. Novaci, iar prin sentința civilă nr. 1196 din 7 septembrie 2006 a

Judecătoriei Novaci, a fost admisă acțiunea și anulată în parte dispoziția

atacată, pentru suprafața de 1830 mp.

Hotărârea judecătorească sus-menționată a rămas definitivă prin decizia

nr. 774 A din 21 decembrie 2006 a Tribunalului Gorj și irevocabilă prin decizia

nr. 650 din 14 mai 2007 a Curții de Apel Craiova.

Instanțele au reținut că, pentru suprafața de 1830 mp, din totalul de

4500 mp solicitați de reclamantă, notificarea trebuia înaintată pârâtei F. Gorj

- C.C. Novaci, aceasta fiind competentă să soluționeze cererea.

Așadar, cu privire la terenul în suprafață de 1830 mp, aflat în posesia

pârâtei F. Gorj, s-a stabilit prin hotărâre judecătorească irevocabilă că

unitatea deținătoare este pârâta și, prin urmare, aceasta trebuie să

soluționeze cererea formulată de reclamantă, în baza Legii nr. 10/2001.

Susținerea apelantei sub acest aspect este nefondată, fiind de

necontestat că pârâta F. Gorj are calitatea de unitate deținătoare pentru

terenul de 1830 mp, fiind obligată să emită dispoziția prevăzută de art. 25 din

Legea nr. 10/2001.

De altfel, pârâta s-a conformat sentinței civile nr. 1196 din 7

septembrie 2006 a Judecătoriei Novaci și a emis dispoziția nr. 264 din 18

octombrie 2006, prin care a oferit despăgubiri în sumă de 9.200 lei pentru

terenul în suprafață de 1830 mp, ocupat de construcțiile C.C. Novaci.

Față de data pronunțării sentinței civile sus-menționate,

dispoziția nr. 264 din 18 octombrie 2006 a fost emisă cu respectarea termenului

de 60 de zile prevăzut de art. 25 din Legea nr. 10/2001, astfel încât nici

susținerea referitoare la emiterea peste termenul legal a dispoziției

respective nu se confirmă.

Î

n ceea ce privește fondul litigiului, Curtea a constatat că acesta se

impunea a fi examinat, de către Tribunal, prin prisma dispozițiilor art. 1 alin.

(1) din Legea nr. 10/2001, dar și art. 7 și art. 9 din același act normativ,

dispoziții care consacră principiul restituirii în natură a imobilelor preluate

abuziv.

Pornind de la prevederile legale

menționate, prima instanță trebuia să

verifice dacă

terenul în suprafață de 1830 mp, deținut de pârâta F. Gorj - C.C. Novaci, este

teren liber în sensul Legii nr. 10/2001 și, în consecință, dacă există

posibilitatea restituirii în natură a acestui teren sau a unei porțiuni de

teren liberă de construcții și amenajări de utilitate publică.

Ambele expertize efectuate în cauză au concluzionat că, pe suprafața de

1830 mp, sunt amplasate mai multe construcții, o parte dintre ele fiind

proprietatea C.C. Novaci, celelalte construcții fiind edificate de către SC E.

SRL, al cărei administrator este intervenientul în interesul apelantei, N.P.

Potrivit raportului de expertiză întocmit la instanța de fond, de

expert

L.B., pe terenul în suprafață de

1830 mp, pârâta C.C.

Novaci a edificat, în anul 1970, cu autorizație de

construire, un spațiu comercial în suprafață de 508 mp, o anexă atelier în

suprafață de 337 mp și un grup sanitar în suprafață de 16 mp.

Aceste construcții au fost edificate cu respectarea

dispozițiilor legale în vigoare la data respectivă, astfel încât acestea nu pot

fi ridicate, urmând a fi folosite potrivit destinației date de proprietar.

Celelalte construcții existente pe teren au fost edificate de SC E. SRL

după perfectarea contractului de vânzare-cumpărare încheiat între această

societate și reclamantă, cu privire la construcțiile respective neexistând

interes din partea reclamantei pentru ridicarea lor, câtă vreme terenul de sub

construcții a fost înstrăinat societății menționate.

Schițele anexă la rapoartele de expertiză demonstrează că, între

construcțiile proprietatea C.C. Novaci și construcțiile proprietatea societății

comerciale menționate, există porțiuni de teren liber, neafectate de lucrări de

utilitate publică.

De asemenea, rezultă că cele trei

construcții proprietatea C.C.

Novaci sunt amplasate la

distanțe mari una de cealaltă, astfel încât terenul reprezentând curtea

interioară este liber și poate fi restituit în natură.

Totalizând suprafața ocupată de construcțiile edificate în anul 1970,

de C.C. Novaci, Curtea a constatat că aceasta este de 861 mp, astfel că, din

suprafața de 1830 mp ce a format obiectul notificării nr.94/E/2001, suprafața

de 969 mp este liberă de construcții în

sensul

Legii nr. 10/2001 și poate fi restituită în natură apelantei-reclamante.

Pentru diferența de 861 mp din suprafața de 1830 mp, care nu poate fi

restituită în natură, reclamanta este îndreptățită la măsuri reparatorii prin

echivalent ce urmează a fi stabilite în conformitate cu prevederile Titlului

VII din Legea nr. 247/2005.

Susținerea apelantei-reclamante privind faptul că, urmare a abrogării

dispozițiilor art. 107 din Legea nr. 109/1996, pârâta F. Gorj nu ar mai avea

dreptul de folosință gratuită asupra terenului pe care îl ocupă, este

nerelevantă, reclamanta primind în natură terenul liber ce poate fi restituit,

iar pentru diferență, măsuri reparatorii prin echivalent.

Soluția de restituire în natură a terenului liber, identificat prin

rapoartele de expertiză întocmite în cauză, se

impune atât pentru respectarea

principiului înscris în art. 1, art. 7 și

art. 9 din Legea nr. 10/2001, dar și pentru

respectarea

Protocolului adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor

Omului.

Cererea de intervenție formulată în interesul apelantei-reclamante a

fost admisă în totalitate, susținerile din această cerere fiind grefate pe

motivele de apel.

Î

mpotriva acestei decizii civile au declarat recurs reclamanta și pârâta

S.C.C.C. Novaci, prin U. J.C.C. Gorj.

Recurenta reclamantă a criticat decizia, pentru următoarele motive:

Instanța de apel nu a făcut nicio referire cu privire la aspectele

învederate și la actele indicate de apelantă prin motivele de apel.

In materia Legii nr. 10/2001, raportul de drept procesual nu se poate

lega valabil decât între „entitatea învestită cu soluționarea notificării"

și „persoană îndreptățită", respectiv numai între titularii dreptului ce

rezultă

din raportul de drept material

reglementat de această lege și dedus judecății.

In speță, instanțele nu au verificat legitimarea procesuală activă și

pasivă a părților prin raportare la actele depuse, care nu au fost avute în

vedere și care reprezentau mijloace de apărare esențiale pentru stabilirea

situației de fapt.

In acest sens, recurenta invocă contractele de vânzare-cumpărare nr. 138

din 14 iulie 2005 și nr. 8288 din 21 decembrie 2004, prin care intimata a

înstrăinat construcțiile către SC H.E. SRL și către numitul C.C.; contractul de

vânzare-cumpărare autentic nr. 1717 din 20 martie 2002, prin care recurenta a

înstrăinat, către SC E. SRL, suprafața de 4.215 mp teren, ce include și

suprafața de 1830 mp ce face obiectul ofertei intimatei. Aceasta din urmă a

solicitat anularea acestui contract, acțiunea fiind respinsă.

Î

n concluzie, din moment ce intimata a

înstrăinat construcțiile în anul

2004 nu se mai poate numi

„entitate învestită cu soluționarea notificării" și, astfel, nu mai putea

emite dispoziția nr. 264 din 18 octombrie 2006 și nici recurenta nu reprezintă „persoană

îndreptățită" la măsuri reparatorii, ca urmare a înstrăinării terenului,

prin act autentic menținut de instanțele de judecată.

Instanța nu a analizat susținerile și apărările formulate, astfel că

hotărârea pronunțată nu răspunde exigențelor art.

6 din Convenția Europeană

a Drepturilor Omului privind dreptul la un

proces echitabil (hotărârile în cauzele Albina împotriva României, Vlasia

Grigore Vasilescu împotriva României, hotărârea din 8 iunie 2006).

O altă critică a deciziei recurate vizează modul în care instanța de

apel a rezolvat problema în ceea ce privește nerespectarea termenului de 60 de

zile în care unitatea deținătoare trebuia să se pronunțe asupra cererii de

restituire.

Curtea a considerat că intimata s-a încadrat în termenul prevăzut de

lege deoarece a emis dispoziția în cadrul acestui termen, care are, însă, ca

punct de plecare data la care a rămas definitivă și irevocabilă sentința civilă

nr. 1196 din 7 septembrie 2006. Conform dispozițiilor Legii nr. 10/2001,

termenul respectiv se calcula, cel mai târziu, de la momentul la care intimata

a luat cunoștință de notificare, respectiv în anul 2002.

Î

n drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 304

pct. 7 și 9 C. proc. civ. și art. 25.3, art. 27.1 din H.G. nr. 250/2007.

Recurenta-reclamantă a solicitat admiterea căii de atac, casarea

deciziei civile recurate și, pe fond, admiterea contestației și anularea

dispoziției nr. 264 din 18 octombrie 2006.

Recurenta-pârâtă a criticat hotărârea, invocând dispozițiile art. 304

pct. 9 C. proc. civ., pentru următoarele motive:

Curtea de Apel a dat o altă interpretare conținutului

rapoartelor de expertiză și nu a valorificat raportul întocmit la dispoziția

acestei instanțe.

Deși ambele rapoarte de expertiză au reținut că terenul ocupat, dar și

util folosirii construcțiilor, este de 1830 mp, Curtea a considerat că nu este

posibilă restituirea în natură doar în ceea ce privește suprafețele de teren

ocupate efectiv de construcțiile pârâtei,

respectiv 508 mp spațiu comercial,

337 mp ateliere de producție și 16 mp

grup sanitar, așadar, un total de 861 mp suprafață construită din cei 1830 mp,

fără a lua în calcul și o minimă suprafață utilă folosirii construcțiilor

potrivit destinației lor specifice.

Prin decizia pronunțată, reclamanta nu a fost avantajată deoarece

aceasta nu mai este proprietara terenului, pe care l-a înstrăinat către SC E.

SRL încă din anul 2003.

Suprafața de 969 mp o reprezintă suprafața strict necesară

funcționalității construcțiilor recurentei.

Acest aspect nu a fost pus în discuția părților și nici nu s-a

solicitat a fi lămurit de către expert B.G., expertiza fiind neutilă cauzei.

Dispozitivul privind restituirea suprafeței de 969 mp este fără

finalitate deoarece proprietatea și folosința terenului aparțin SC E. SRL

Crasna, recurenta-reclamantă înregistrând o pierdere deoarece prețul ofertat de

recurenta-pârâtă este dublu față de cel încasat de notificatoare de la SC E.

SRL

Diferența de 969 mp pentru care s-a dispus restituirea în natură către

reclamantă se află pe toate laturile construcțiilor pârâtei, care nu le va mai

putea folosi, nu din vina reclamantei, ci din culpa proprietarei terenului, societatea

comercială sus-menționată,

Menținerea deciziei recurate ar conduce la nașterea unor litigii între

pârâtă și SC E. SRL, recurenta fiind obligată să-și retragă folosința

construcțiilor chiar dacă va plăti contravaloarea suprafeței de 861 mp teren

ocupat de construcții.

Potrivit raportului B.G., din suprafața de 969 mp, pentru care s-a

dispus restituirea în natură, cumpărătoarea SC E. SRL a

înstrăinat o suprafață de 343,20 mp unui alt S.R.L., ceea ce înseamnă

că nu

este posibilă o restituire efectivă în natură a acestei suprafețe

către parte.

Și practica Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de

proprietate intelectuală, este constantă, în sensul unei suprafețe minime

aferente construcțiilor, care să asigure folosința acestora, precum și a căilor

de acces la construcții, în caz contrar, oferta de restituire numai pentru

terenurile strict ocupate de construcții având ca scop doar evitarea demolării

construcțiilor de către proprietarul notificator.

De asemenea, și dacă notificatoarea ar beneficia de restituirea în

natură a trenului de 969 mp, nu i-ar putea da o utilitate constructivă, iar

valoarea terenului ar fi una scăzută deoarece această suprafață este

distribuită printre construcțiile pârâtei, fiind condiționată de existența acestora.

Dacă s-ar menține decizia Curții de Apel, cumpărătoarea terenului, SC

E. SRL Crasna, ar împrejmui terenul care înconjoară construcțiile recurentei și

ar face imposibilă folosirea lor (accesul la construcții).

Recurenta pârâtă a solicitat admiterea căii de atac, trimiterea cauzei

spre rejudecare la instanța de apel, în vederea efectuării unui supliment la

raportul de expertiză, pentru ca expertul B.G. să lămurească modalitatea de

împărțire a suprafeței totale de 1547,80 mp, ocupată de construcțiile pârâtei

și ale SC E. SRL Crasna, în funcție de suprafața construcțiilor fiecărei

societăți și cea utilă accesului la construcții, precum și normala lor

folosință.

Analizând decizia civilă recurată, din perspectiva criticilor

formulate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este

nefondat, iar recursul declarat de pârâtă este nul, pentru următoarele

considerente.

Referitor la criticile recurentei reclamante, acestea sunt

neîntemeiate atât în privința nemotivării deciziei raportat la motivele căii de

atac exercitate de această parte și la înscrisurile invocate prin cererea de

apel, a neverificării legitimării procesuale active și pasive, cât și în

privința considerentelor Curții în legătură cu respectarea termenului de soluționare

a notificării de către pârâta S.C.C.C. Novaci.

Astfel, apelanta reclamantă a criticat

hotărârea primei instanțe pentru

mai multe aspecte, și

anume imposibilitatea soluționării corecte a cauzei în absența notificării nr. 94/E/2001,

greșita emitere a dispoziției contestate, de către pârâtă, doar pentru o

porțiune de teren (1830 mp), iar nu pentru tot terenul și construcțiile

edificate pe acesta, neputându-se reține folosința gratuită a terenului, în

temeiul art. 107 din Legea nr. 109/1996, de la momentul formulării notificării.

Partea a invocat și absența verificărilor ce ar fi trebuit să fie efectuate în

legătură cu amplasamentul diferenței de teren de la 1830 mp până la suprafețele

totale solicitate de reclamantă prin notificările formulate.

Contrar celor susținute de recurentă, Curtea de Apel s-a pronunțat

asupra criticilor formulate în apel, solicitând intimatei pârâte să depună

notificarea sus-menționată, pretențiile reclamantei în legătură cu suprafața de

teren totală, de 4500 mp, exprimate prin această cerere, fiind avute în vedere

de instanță.

Cum s-a arătat deja, Curtea a arătat motivele pentru care pârâta a emis

dispoziție doar pentru suprafața de teren de 1830 mp, pentru această suprafață

fiind anulată dispoziția inițială nr. 104/2001 dată de Primarul comunei Crasna,

prin hotărâre judecătorească irevocabilă (sentința civilă nr. 1196 din 7

septembrie 2006 a Judecătoriei Novaci, rămasă definitivă prin decizia nr. 774 A

din 21 decembrie 2006 a Tribunalului Gorj și irevocabilă prin decizia nr. 650 din

14 mai 2007 a Curții de Apel Craiova). Instanțele respective, s-a menționat în

decizia recurată în prezentul dosar, au constatat că, pentru suprafața de 1830 mp

teren din totalul de 4500 mp solicitați prin notificare, cererea reclamantei

trebuia înaintată către F. Gorj -

C.C.

Novaci deoarece această societate se află în posesia

porțiunii de teren

respective, fiind unitate deținătoare și, în consecință,

obligată să emită dispoziție în condițiile art. 25

din Legea nr. 10/2001. A mai

precizat Curtea de Apel că pârâta s-a

conformat hotărârii judecătorești irevocabile, emițând dispoziția nr. 264 din 18

octombrie 2006, contestată în prezentul dosar, pentru suprafața de 1830 mp

.

In raport de considerentele sus-prezentate, nu se poate considera că

instanța ar fi omis să verifice amplasamentul diferenței de teren între

suprafața de 1830 mp, în litigiu, și cea pretinsă prin notificare, de 4500 mp,

din moment ce această diferență de teren nu face obiectul prezentului proces,

Curtea raportându-se la limitele învestirii primei instanțe, cu contestație

formulată împotriva dispoziției nr. 264 din 18 octombrie 2006 emisă de pârâtă.

Or, actul contestat a vizat exclusiv suprafața de teren deținută de C.C.

Novaci, astfel cum a fost stabilită prin hotărârile judecătorești pronunțate în

litigiul anterior, și anume de 1830 mp.

In ceea ce privește construcțiile edificate pe teren, de asemenea,

instanța de apel a avut în vedere și aceste bunuri, arătând că unele

construcții au fost ridicate cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare, de

către pârâtă, și anume spațiu comercial în suprafață de 508 mp, anexă atelier

în suprafață de 337 mp, grup sanitar în suprafață de 16 mp, iar celelalte

construcții existente pe teren au fost edificate de SC E. SRL, după perfectarea

contractului de vânzare-cumpărare încheiat cu reclamantă. Pentru aceste

construcții, a menționat Curtea, nu există interes din partea apelantei de a

solicita ridicarea lor, atât timp cât aceasta a înstrăinat societății

respective terenul de sub construcții.

Referitor la susținerile reclamantei în

legătură cu inexistența dreptului

de folosință gratuită,

ca urmare a abrogării art. 107 din Legea nr. 109/1996, Curtea a motivat lipsa

de relevanță a criticii respective față de modalitatea

de reparație stabilită de această instanță pentru terenul solicitat de

parte prin

notificare și deținut de pârâtă.

Recurenta a invocat și neanalizarea înscrisurilor menționate în cererea

de apel, critică neîntemeiată față de conținutul căii de atac respective, în

care nu se face referire la niciun înscris în afara notificării, dispoziției

contestate și a sentinței civile nr. 1196 din 7 septembrie 2006, toate aceste

acte fiind analizate conform celor arătate în precedent.

In consecință, considerentele Curții de Apel îndeplinesc exigențele dispozițiilor

art. 261 pct. 5 C. proc. civ., precum și cele ale art. 6 din C.E.D.O., în

sensul expunerii argumentelor de fapt și de drept care au

fundamentat convingerea instanței în pronunțarea

soluției, dar și cele pentru

care au fost înlăturate anumite susțineri

ale părții, nefiind întrunite cerințele motivului de modificare prevăzut de

art. 304 pct. 7 C. proc. civ. privind absența sau insuficiența motivării

deciziei recurate.

Cu privire la omisiunea instanței de a verifica legitimarea procesuală

activă și pasivă în litigiu, aceasta nu poate fi reținută atât timp cât

excepțiile corespunzătoare nu au fost invocate de niciuna dintre părți, nici

prin cererea de apel și nici separat, neputându-se pune problema încălcării

regulilor procedurale în materie, în condițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ.

Pe de altă parte, nu este îndeplinită nici condiția vătămării

intereselor procedurale ale acestora, conform art. 105 alin. (2) din Cod, la

care face referire motivul de casare indicat mai sus, deoarece prezenta instanță

va analiza în cele ce urmează aspectele legate de justificarea legitimării

procesuale în prezenta cauză.

Legitimarea procesuală activă este justificată de reclamantă deoarece

aceasta a formulat notificare în legătură cu

imobilul în litigiu, pretinzând, la

data formulării cererii, calitatea

de persoană îndreptățită la acordarea măsurilor reparatorii prevăzute de Legea

nr. 10/2001, ca moștenitoare a proprietarului inițial, B.C. Tot ea are

legitimarea de a contesta dispoziția emisă în soluționarea pretențiilor

formulate prin notificare și, totodată, interesul de a obține una dintre

formele de reparație prevăzute de Legea nr. 10/2001, care să confirme actul

juridic încheiat cu SC E. SRL.

Pe de altă parte, chiar dacă nu are legătură cu legitimarea procesuală

activă, instanța constată că administratorul societății sus-menționate,

N.P., care a reprezentat SC E. SRL la perfectarea

actului

juridic prin care a fost înstrăinat terenul în litigiu către

această societate, a formulat cerere de intervenție în interesul apelantei

reclamante, admisă de Curtea de Apel, astfel încât acesta a avut posibilitatea

de a formula, în numele societății, și în interesul reclamantei, comun cu al

său, toate acele susțineri sau apărări care s-au circumscris interesului său

procedural, în sensul păstrării terenului.

Referitor la lipsa calității procesuale pasive, recurenta reclamantă a

invocat încheierea unor acte de vânzare-cumpărare de către pârâtă cu terțe

persoane, care vizează, însă, construcții edificate pe terenul în litigiu,

contracte care, prin obiectul lor, nu afectează calitatea C.C. Novaci, de

unitate deținătoare a terenului în litigiu și, în consecință, de organism

abilitat, potrivit dispozițiilor art. 22, art. 25 și art. 26 din Legea nr.

10/2001, în forma actuală, de a soluționa pretențiile reclamantei. In același

sens, în cazul formulării contestației în condițiile art. 26 alin. (3) din

actul normativ enunțat, tot pârâtei, în calitatea sa de emitent al dispoziției

atacate, îi revine legitimarea de a sta în proces.

Î

n concluzie, cadrul procesual a fost corect stabilit și menținut în

toate fazele procesuale, criticile recurentei

reclamante sub acest aspect fiind

neîntemeiate.

O ultimă susținere a recurentei privește

nerespectarea, de către pârâtă,

a termenului de soluționare

a notificării, care, în opinia părții, curge de la data la care aceasta a luat

cunoștință de cerere, iar nu de la data rămânerii irevocabile a sentinței

civile nr. 1196 din 7 septembrie 2006.

Pe lângă faptul că respectarea sau nu a termenului prevăzut de lege

pentru soluționarea notificării nici nu are relevanță în cauză față de obiectul

cererii de chemare în judecată și de absența unei cereri care să vizeze

prejudiciul produs reclamantei prin întârziere, considerentele Curții de Apel

în legătură cu încadrarea pârâtei în limitele legale de rezolvare a notificării

sunt corecte.

Potrivit art. 25 alin. (1)din Lege, în termen de 60 de zile de la

înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor

doveditoare, unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe, prin decizie

sau, după caz, prin dispoziție motivată, asupra

cererii de restituire în natură.

Dacă restituirea în natură nu este posibilă, deținătorul imobilului

este obligat ca, prin dispoziție sau decizie motivată, în același termen, să

acorde persoanei îndreptățite în compensare alte bunuri sau servicii ori să

propună acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul

de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod

abuziv [art. 26 alin. (1).

In speță, pârâta nu a fost persoana sesizată inițial cu notificare,

aceasta fiind Primăria comunei Crasna, și, chiar dacă C.C. Novaci a luat

cunoștință de pretențiile reclamantei anterior rămânerii irevocabile a

sentinței nr. 1196 din 7 septembrie 2006 a Judecătoriei Novaci, aceasta fiind

pronunțată în litigiul declanșat de pârâtă, obligația de a rezolva pretențiile

reclamantei pentru terenul de 1830 mp nu subzista mai înainte ca instanța

respectivă să desființeze parțial dispoziția emisă de Primar pentru terenul

deținut de pârâtă și să stabilească, în mod irevocabil, care este persoana

deținătoare a terenului menționat.

Î

n consecință, doar ulterior rămânerii definitive și irevocabile a

sentinței civile nr. 1196/2006, pârâtei din prezentul dosar îi revenea

obligația de a rezolva, în termenul legal de 60 de zile, cererea reclamantei

pentru suprafața de teren deținută de ea, în caz contrar, existând riscul

acordării măsurilor reparatorii de către două instituții diferite pentru

același teren.

Î

n consecință, Curtea de Apel a procedat la o corectă interpretare și

aplicare a dispozițiilor art. 25 alin. (1) și art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001,

în ceea ce privește calculul termenului de răspuns la notificare de către

pârâtă, nefiind întrunite cerințele art. 304 pct. 9 din Cod.

Pentru argumentele prezentate, Înalta Curte constată că

recursul declarat de reclamantă este nefondat, motiv pentru care îl va respinge

ca atare, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

Recursul exercitat de pârâtă este nul în raport de dispozițiile art. 306

alin. (1)cu referire la art. 303 alin. (1)din același cod.

Astfel, potrivit art. 302

1

alin. (1) lit. c), cererea de

recurs trebuie să cuprindă, printre altele, sub sancțiunea nulității, motivele

de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după

caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

Recurenta pârâtă, după cum s-a prezentat deja, a criticat interpretarea

dată de instanța de apel asupra rapoartelor de expertiză, în ceea ce privește

suprafața utilă folosirii construcțiilor potrivit destinației lor, susținând

că, în realitate, întreaga suprafață de 1830 mp nu poate fi restituită în

natură, față de caracterul necesar al suprafeței restituite în natură către

reclamantă, prin decizia Curții de Apel (969 mp) pentru asigurarea

funcționalității acelor construcții.

Susținerile arătate pun în discuție reevaluarea situației de fapt în

raport de mijloacele de probă administrate, ceea ce nu se mai poate realiza în

prezenta cauză față de actuala structură a recursului, care nu mai permite

verificări de fapt, ca urmare a abrogării art. 304 pct. 11 C. proc. civ. prin

art. I pct. 112 din O.U.G. nr. 138/2000.

Astfel, Curtea de Apel a stabilit forma de reparație prin echivalent,

în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, pentru terenul ocupat de

construcțiile edificate de pârâtă, considerând, față de rapoartele de expertiză

și schițele anexă, că restul terenului din suprafața de 1830 mp reprezintă

teren liber în sensul Legii nr. 10/2001, nefiind relevant că acesta este ocupat

de alte construcții edificate de SC E. SRL, după încheierea contractului de

vânzare-cumpărare dintre această societate și reclamantă.

Deși invocă motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., recurenta pârâtă nu arată ce texte de lege au fost încălcate de

către instanța de apel atunci când, față probele administrate, a dispus restituirea

în natură a terenului identificat ca fiind liber, în raport de suprafața

ocupată de construcțiile edificate de pârâtă.

De asemenea, Curtea a arătat argumentele pentru care nu a avut în

vedere, la stabilirea reparației cuvenite reclamantei, terenul ocupat de

construcțiile edificate de SC E. SRL, reclamanta

neavând interes să

obțină desființarea acestor construcții atât timp cât

a înstrăinat terenul respectiv către societatea menționată, aspect necontestat

de către C.C. Novaci.

Pe de altă parte, susținerile referitoare la suprafața de teren

necesară bunei funcționări a construcțiilor edificate de pârâtă nu se

circumscriu vreunui caz de nelegalitate, în condițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., atât timp cât nu se invocă nicio dispoziție din Legea nr. 10/2001

încălcată sau aplicată greșit și nici nu există un asemenea impediment legal

pentru restituirea în natură, reprezentând doar o apreciere subiectivă a părții

în legătură cu destinația pe care ar trebui să o aibă terenul restituit în

natură reclamantei.

Nici critica referitoare la necesitatea

punerii în discuție și încuviințării

unui anumit obiectiv

al expertizei dispuse în cauză, în speță, cel privind stabilirea caracterului

necesar al terenului de 969 mp pentru folosirea construcțiilor edificate de

pârâtă, nu se încadrează în cazul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ. deoarece vizează aprecierea instanței cu privire la concludenta și

utilitatea unei probe, cu consecințe directe asupra schimbării situației de

fapt ce se tinde a se dovedi prin proba respectivă. Or, cum s-a arătat deja, o

asemenea critică, cu consecințe asupra evaluării situației de fapt, nu mai

poate fi analizată în recurs.

Susținerile referitoare la lipsa de finalitate a dispozitivului

deciziei față de persoana care este titulara dreptului de proprietate asupra

terenului, în speță, SC E. SRL, iar nu reclamanta, nu se încadrează, de

asemenea, în niciun motiv de nelegalitate, fiind o simplă afirmație personală,

fără efecte juridice, a recurentei pârâte. Aceasta cu atât mai mult cu cât s-au

menționat în precedent consecințele stabilirii măsurilor reparatorii în natură,

chiar și pentru o parte din teren, în favoarea reclamantei, în ceea ce privește

confirmarea retroactivă a actului de vânzare-cumpărare încheiat de aceasta cu

societatea respectivă.

Î

n plus, pretinsul prejudiciu suferit de reclamantă constând în

diferența de preț între cel încasat de aceasta de la SC E. SRL și „prețul

ofertat" de recurenta pârâtă nu interesează litigiul de față, care vizează

exclusiv măsurile reparatorii la care este îndreptățită partea menționată, în

condițiile Legii nr. 10/2001.

Nici eventualitatea unor procese ulterioare purtate cu societatea

cumpărătoare și nici poziția acesteia în viitor în legătură cu împrejmuirea

terenului cumpărat nu au legătură cu procesul de față și nu se circumscriu

vreunui motiv de recurs.

In ceea ce privește imposibilitatea, invocată de recurentă, de a folosi

construcțiile care îi aparțin din cauza inexistenței unor căi de acces la

imobilele respective, partea interesată are la

dispoziție căi legale de a stabili

un drept de servitute, fie prin acord

de voință cu proprietarul terenului, fie pe cale judiciară, în cazul unui refuz

nejustificat din partea acestuia.

Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte constată că motivele

prezentate de pârâtă în cererea de recurs nu se încadrează în cazurile

prevăzute de art. 304 C. proc. civ. și nici nu există motive de ordine publică,

care să fie examinate din oficiu, în condițiile art. 306 alin. (2) C. proc.

civ., astfel încât, conform art. 306 alin. (1) cu referire la art. 303 alin.

(1) din același cod, va constata nul recursul declarat de pârâtă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta N.D.

împotriva deciziei nr. 349 din 5 noiembrie 2008 a Curții de Apel Craiova, secția

I

civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Constată nul recursul declarat de pârâta S.C.C.C. Novaci, prin U.J.C.C.

Gorj, împotriva aceleiași decizii.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 noiembrie 2009.