ÎCCJ, Decizia nr. 19/2006

Asupra căii de atac de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 13 din 22 februarie 2005, Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală, a respins plângerea formulată de petentul I.A. împotriva rezoluției nr. 135/P/2003 din 18 septembrie 2003 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, prin decizia nr. 2893 din 9 mai 2005, a respins, ca tardiv, recursul declarat de petent împotriva hotărâri primei instanțe. Împotriva acestei din urmă hotărâri, petentul I.A. a declarat un nou recurs. Însă, în raport cu motivele invocate, se constată că petentul a vizat retractarea deciziei pronunțate în recurs, pe calea contestației în anulare, calea de atac exercitată fiind greșit intitulată ca fiind un recurs.

Cum instanța de judecată nu este ținută de denumirea dată căii de atac, aceasta urmând a fi calificată, potrivit dispozițiilor legii procesual-penale, în raport cu motivele invocate. În raport cu motivele invocate de petent, calea de atac exercitată de petent urmează a fi calificată ca fiind o contestație în anulare. Or, potrivit art. 389 alin. (1) C. proc. pen., sub denumirea marginală instanța competentă, „contestația în anulare pentru cazurile prevăzute în art. 386 lit. a) - c) se introduce la instanța de recurs care a pronunțat hotărârea a cărei anulare se cere”. Așadar, excepția de necompetență materială invocată de procuror se constată a fi întemeiată. Din economia dispozițiilor art. 39 și art. 197 alin. (2) C. proc.

pen., rezultă că în raport cu determinarea precisă a competenței organelor judiciare prin legea procesual-penală, instanțele de judecată au dreptul și, concomitent, obligația de a desfășura activitatea în limitele abilitării legale. Dată fiind limitarea activității instanței de judecată, la actele procesuale și procedurale ce îi revin potrivit normelor atributive de competență, stabilită prin legea procesual-penală, cu excluderea de la efectuarea acestora, a oricărui alt organ judiciar, coroborat cu caracterul imperativ, de ordine publică, a normelor de competență, completul de 9 judecători nu se poate pronunța asupra contestației în anulare, cu încălcarea competenței secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În consecință, pentru considerentele ce preced, Curtea va admite excepția de necompetență materială, va scoate cauza de pe rol și va trimite dosarul, secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea soluționării contestației în anulare formulată de petentul I.A. împotriva deciziei nr. 2893 din 9 mai 2004, pronunțată de aceeași secție, în dosarul nr. 1902/2005.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite excepția de necompetență materială a completului de 9 judecători privind soluționarea contestației în anulare formulată de petentul I.A. împotriva deciziei nr. 2893 din 9 mai 2005, pronunțată de secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în dosarul nr. 1902/2005. Scoate cauza de pe rol. Trimite dosarul, spre soluționare, secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 ianuarie 2006.