ÎCCJ, Decizia nr. 19/2006
ÎCCJ, Decizia nr. 19/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)
Asupra căii de atac de față;
În baza lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 13 din 22
februarie 2005, Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală, a respins plângerea
formulată de petentul I.A. împotriva rezoluției nr. 135/P/2003 din 18
septembrie 2003 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia,
Înalta Curte de Casație și Justiție,
secția penală, prin decizia nr. 2893 din 9 mai 2005, a respins, ca tardiv,
recursul declarat de petent împotriva hotărâri primei instanțe.
Împotriva acestei din urmă hotărâri,
petentul I.A. a declarat un nou recurs.
Însă, în raport cu motivele
invocate, se constată că petentul a vizat retractarea deciziei pronunțate în
recurs, pe calea contestației în anulare, calea de atac exercitată fiind greșit
intitulată ca fiind un recurs.
Cum instanța de judecată nu este
ținută de denumirea dată căii de atac, aceasta urmând a fi calificată, potrivit
dispozițiilor legii procesual-penale, în raport cu motivele invocate.
În raport cu motivele invocate de
petent, calea de atac exercitată de petent urmează a fi calificată ca fiind o
contestație în anulare.
Or, potrivit art. 389 alin. (1) C.
proc. pen., sub denumirea marginală instanța competentă, „contestația în
anulare pentru cazurile prevăzute în art. 386 lit. a) - c) se introduce la
instanța de recurs care a pronunțat hotărârea a cărei anulare se cere”.
Așadar, excepția de necompetență
materială invocată de procuror se constată a fi întemeiată.
Din economia dispozițiilor art. 39
și art. 197 alin. (2) C. proc. pen., rezultă că în raport cu determinarea
precisă a competenței organelor judiciare prin legea procesual-penală,
instanțele de judecată au dreptul și, concomitent, obligația de a desfășura
activitatea în limitele abilitării legale.
Dată fiind limitarea activității
instanței de judecată, la actele procesuale și procedurale ce îi revin potrivit
normelor atributive de competență, stabilită prin legea procesual-penală, cu
excluderea de la efectuarea acestora, a oricărui alt organ judiciar, coroborat
cu caracterul imperativ, de ordine publică, a normelor de competență, completul
de 9 judecători nu se poate pronunța asupra contestației în anulare, cu
încălcarea competenței secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
În consecință, pentru considerentele
ce preced, Curtea va admite excepția de necompetență materială, va scoate cauza
de pe rol și va trimite dosarul, secției penale a Înaltei Curți de Casație și
Justiție, în vederea soluționării contestației în anulare formulată de petentul
I.A. împotriva deciziei nr. 2893 din 9 mai 2004, pronunțată de aceeași secție,
în dosarul nr. 1902/2005.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite excepția de necompetență materială a
completului de 9 judecători privind soluționarea contestației în anulare
formulată de petentul I.A. împotriva deciziei nr. 2893 din 9 mai 2005,
pronunțată de secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în dosarul
nr. 1902/2005.
Scoate cauza de pe rol.
Trimite dosarul, spre soluționare, secției penale a
Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 ianuarie
2006.