ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2893/2005

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Focșani la 7 februarie 1997

reclamanții

E.V.

și E.R. au chemat în judecată pe pârâții W.K.R. pentru a se constata în

contradictoriu cu aceștia că au un drept de creanță pentru suma de 50.000

dolari creanță izvorâtă dintr-un contract de vânzare-cumpărare încheiat între

părți la 7 august 1996.

Pârâții au formulat o cerere reconvențională prin care au solicitat

anularea actului juridic de vânzare-cumpărare pentru eroare asupra substanței

obiectului convenției [art. 954 alin. (1) C. civ.).

Tribunalul Vrancea, primind cauza prin declinare de la Judecătoria

Focșani prin sentința nr. 167 din 15 iunie 2000 a respins acțiunea ca

inadmisibilă și ca nefondată cererea reconvențională.

Prin decizia nr. 101 din 10 noiembrie 2000 a Curții de Apel Galați care

a desființat soluția Tribunalului Vrancea s-a respins acțiunea reclamanților și

s-a admis în parte cererea reconvențională a pârâților. S-a constatat nulitatea

absolută a contractului de vânzare-cumpărare la 7 august 1996 și prin

dispoziția de repunere a părților în situația anterioară, au fost obligați

reclamanții să restituie pârâților c/val. a 20.000 dolari SUA la rata de schimb

în momentul executării hotărârii. S-a considerat că acțiunea fiind o acțiune în

realizare și nu în constatare nu a fost dovedită și ca atare a fost respinsă.

Curtea Supremă de Justiție prin decizia nr. 1096 din 15 martie 2002 a

admis recursul reclamanților, a casat decizia și a trimis cauza spre

rejudecarea apelului. Această soluție a fost impusă de constatarea unei

nulități procedurale în cuprinsul minutei deciziei.

Curtea de Apel Galați, prin decizia nr. 65 A din 2 octombrie 2002,

rejudecând, a admis apelul pârâților a schimbat în parte sentința nr. 167/2000

a Tribunalului Vrancea în sensul că a admis în parte cererea reconvențională a

pârâților. A fost anulată convenția de vânzare-cumpărare, s-a dispus repunerea

părților în situația anterioară, fiind obligați reclamanții să restituie

pârâților suma de 20.000 dolari americani în contravaloare în lei la momentul

executării. Au mai fost obligați intimații să plătească apelanților 44.965.000

lei cheltuieli de judecată în fond și în apel. Au fost menținute celelalte

dispoziții ale sentinței.

Pentru a pronunța această soluție instanța de apel a constatat că

probele administrate au condus la concluzia că imobilul ce a făcut obiectul

contractului de vânzare-cumpărare dintre părți, adică un imobil aflat în

construcție într-un stadiu de 75%, nu era nici pe departe la acest nivel de

realizare. Pe lângă împrejurarea că stadiul lucrărilor era mult înapoiat s-au

mai constatat și deficiențe grave de rezistență, stabilitate, funcționalitate

corectă, elemente care nu puteau fi sesizate de pârâți la momentul

contractării, aceștia nefiind de specialitate, și care dacă ar fi fost

cunoscute ar fi dus la refuzul încheierii contractului. Probele au arătat că

imobilul în starea actuală ar mai necesita lucrări de remediere care ar depăși

cu mult valoarea prețului contractat. S-a constatat așadar că sunt întrunite

condițiile art. 954 C. civ. care să impună anularea contractului pentru viciul

invocat.

Instanța de apel a mai verificat, la îndrumarea Curții Supreme de

Justiție, și unele neregularități ale actelor de procedură semnalate în

motivele de recurs de reclamanți, și a constatat că acestea fie sunt

neîntemeiate (cele legate de delegația avocatului pârâților și domiciliul

procesual al reclamanților), fie este inutil a mai fi analizate deoarece

decizia care le cuprinde a fost desființată și cauza trimisă spre o nouă judecată

a apelului (nelegala compunere a completului care a amânat pronunțarea).

Împotriva acestei decizii reclamanții au declarat în termen legal

recurs.

Au fost invocate motivele prevăzute de art. 304 pct. 1, 5, 7 și 10 C.

proc. civ. reclamanții criticând în esență soluția curții de apel pentru

următoarele:

- ilegala alcătuire a instanței la ședința din 22 mai 2002 a Curții de

apel, încheierea nemenționarea numelui celui de-al treilea judecător care

semnase încheierea fiind încălcat art. 17 alin. (2) din Legea nr. 92/1992,

potrivit căruia apelurile se judecă în complet format din 2 judecători;

- nepronunțarea instanței pe o probă administrată, înscrisul din 6

ianuarie 1997 expediat prin poștă la 7 ianuarie 1992 (aflat la dosar în copie),

din care rezultă că pârâtul transmitea că „din mai multe motive vreau să

încetez contractul de cumpărare a casei”: în legătură cu această critică s-a

considerat că instanța nu a observat că cererea reconvențională este fără

obiect pentru că între părți s-a încheiat o convenție propriu-zisă la 1 august 1996,

actul din 7 august 1999 fiind numai o precizare a convenției, iar pârâții nu au

cerut anularea convenției inițiale;

- nemotivarea în mod convingător a modului în care s-a produs vicierea

consimțământului pârâtului, neindicarea normei pe care se întemeiată soluția

instanței;

- eronata bazare a hotărârii pe expertiza B., concluziile acestei

expertize fiind în contradicție cu cele reținute de instanță în sensul că au

fost respectate normele de protecție sanitară, structura de rezistență iar

încăperea de la mansardă nu afectează stabilitatea clădirii;

- un ultim motiv de recurs l-a constituit critica în sensul că instanța

de trimitere nu s-a conformat îndrumărilor instanței de recurs când a examinat

nulitățile de ordin procedural referitoare la delegația avocatului pârâților

pentru Tribunalul Vrancea și cu procesul verbal de depunerea motivelor de apel

peste termenul legal.

S-a mai susținut că nu s-au stabilit cu exactitate circumstanțele de

fapt ale speței.

Recursul este nefondat și se va respinge pentru următoarele

considerente:

Cât privește critica prevăzută de art. 304 pct. 1:

Modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere „când instanța nu a

fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale”.

La judecarea cauzei, finalizată cu decizia atacată nr. 65/A din 2

octombrie 2002, instanța a avut compunerea prevăzută de lege, doi judecători

identificați prin nume și semnătură, aceeași care au judecat la 27 septembrie

2002 și aceeași care s-au pronunțat la 2 octombrie 2002 când instanța a amânat

pronunțarea.

Împrejurarea că pe parcursul judecății la un termen, la 22 mai 2002, în

jurnalul ședinței figurează doi judecători, și semnează trei este fără îndoială

o eroare materială care putea fi îndreptată pe căile admise de procedura

civilă.

La termenul de 22 mai 2002 de altfel nu s-a produs nici o vătămare a

reclamanților, fiind acordat un nou termen, la 12 iunie 2002 încuviințându-se

cererile ambelor părți pentru lipsă de apărare formulate oral în ședință de

apelanta pârâtă și respectiv în scris de intimații pârâți lipsă.

Potrivit art. 105 alin. (2) C. proc. civ. actele îndeplinite cu

neobservarea formelor legale sau de un funcționar necompetent se vor declara

nule numai dacă prin acestea s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate

înlătura decât prin anularea lor.

Or din cele de mai sus rezultă din contră că dreptul la apărare al

reclamanților a fost respectat. O altă hotărâre nu s-a produs în detrimentul

acestora.

Nici motivul prevăzut de art. 304 pct. 5, când prin hotărârea dată

instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de

art. 105 alin. (2), nu se poate reține pentru considerentele mai sus expuse.

Motivul prevăzut de art. 304 pct. 7, lipsa considerentelor pe care se

sprijină sau motivare contradictorie sub aspectele învederate nu se poate

reține pentru casarea hotărârii atacate.

În acest sens se constată că decizia nr. 65/2002 cuprinde o amplă

analiză a situației de fapt și de drept a cauzei deduse judecății. Expertiza

este amplu analizată instanța însușindu-și concluziile acesteia în sensul

necorespondenței dintre planurile de construcție și, respectiv, stadiul

lucrărilor, și stadiul fizic al imobilului.

Critica că instanța nu ar fi stabilit toate circumstanțele situației de

fapt este formulată în termeni generici și în lipsa unor elemente concrete nu

este de natură a atinge casarea hotărârii atacate.

Critica referitoare la nepronunțarea instanței pe lipsa de obiect a

cererii reconvenționale, alta fiind convenția încheiată între părți și nu cea

din 7 august 1997 nu este întemeiată.

Se constată că prin însăși acțiunea cu care au investit instanța, la 7

februarie 1997 reclamanții au invocat o convenție de vânzare-cumpărare

încheiată cu pârâții la 7 august 1997 și au depus-o la dosar în xerocopie. În

raport de petitul acțiunii au formulat pârâții cererea reconvențională. Atât

reclamanții cât și termenii în care actul încheiat în 7 august 1997 este

redactat vorbesc în mod clar de o convenție de vânzare-cumpărare. Expertiza

efectuată în cauză s-a raportat la acest act, convenția de vânzare-cumpărare

încheiată între părți la 7 august 1997.

Motivul prevăzut de art. 304 pct. 10 C. proc. civ. în sensul că instanța

nu s-a pronunțat asupra unui înscris primit de reclamanți de la pârât în sensul

că acesta nu mai dorește să cumpere imobilul, nu este de natură să determine

casarea hotărârii atacate. Documentul în discuție nu este de natură să

reprezinte o probă hotărâtoare în dosar de natură să conducă la o altă

concluzie decât ce la care a ajuns instanța în soluționarea cauzei.

Critica referitoare la încălcarea dispozițiilor art. 315 C. proc. civ.

ale instanței de trimitere. Cu privire la valabilitatea mandatului de

reprezentare al avocatului D.F. instanța s-a pronunțat după o analiză

amănunțită a probelor din dosar. De altfel și reclamanții recurenți recunosc

acest lucru în motivele de recurs dar critică hotărârea pentru că nu a analizat

și nu s-a pronunțat pe cererea de repunere în termenul de depunere a motivelor

de apel.

În dosarul nr. 1601/2000 în care pârâții au atacat cu apel sentința

civilă nr. 167 din 15 iunie 2000 a Tribunalului Vrancea instanța s-a pronunțat

asupra cererii de repunere în termen prin încheierea din ședința din 18

octombrie 2000.

Într-adevăr instanța de recurs a îndrumat instanța de trimitere să aibă

în vedere și motivele de recurs referitoare la nulitatea unor acte procesuale.

Astfel s-a analizat calitatea avocatului D.F. pentru a reprezenta pe pârâți în

proces sub aspectul valabilității delegației pentru proces. Aceasta este de

altfel și nulitatea invocată de recurenți.

Despre împrejurarea că apelul a fost motivat peste termen iar instanța

de apel nu s-a pronunțat asupra cererii de repunere în termen, soluția

instanței de apel este corectă. Ea nu s-a preocupat de acest aspect întrucât el

nu formase motiv de recurs.

Ca urmare motivul din prezentul recurs fondat pe această chestiune este

neîntemeiat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de

reclamanții E.R. și E.V. împotriva deciziei nr. 65 A din 2 octombrie 2002 a

Curții de Apel Galați, secția civilă, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 aprilie

2005.