ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4073/2004

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Prin acțiunea civilă înregistrată la

Tribunalul Vrancea sub nr. 1861 din 6 noiembrie 2000, reclamanții P.Ș.D., M.Ș.D.

și M.N., în calitate de moștenitori legali a defunctei G.E. decedată la 23

decembrie 1984, au chemat în judecată pentru revendicare imobiliară SC R. SA

Cotești județul Vrancea, cerând ca în contradictoriu cu aceasta să se constate

că titlul de proprietate pe care îl înfățișează și în temeiul căruia

antecesoarea lor a dobândit terenul în suprafață de 2500 mp și două construcții

situate în intravilanul comunei Cotești județul Vrancea, respectiv actul de

partaj voluntar autentificat sub nr. 39/1948 de fosta Judecătorie de Ocol Rural

Cotești, transcris sub nr. 604 din 25 martie 1948 la Grefa Tribunalului Râmnicu

Sărat, este mai bine caracterizat și ca urmare preferabil titlului opus de

pârâtă.

Reclamanții au susținut în esență că antecesoarea lor

G.E. a pierdut posesia în anul 1955, când imobilul a fost preluat în mod abuziv

de către autoritățile locale ale puterii și administrației de stat și a fost

predat în folosința și ulterior în administrarea directă a fostului IAS Cotești

județul Vrancea, prin evacuarea forțată a fostei proprietare.

Totodată s-a arătat că refuzul

pârâtei de a le restitui imobilul sub cuvânt că între fosta proprietară G.E. și

autoritățile locale ar fi intervenit un schimb voluntar de proprietăți, nu este

justificat, schimbul nefiind valabil în lipsa unei tranzacții în formă

autentică, încheiată cu respectarea cerințelor legale în vigoare la data

convenției și anume, cu aprobările fostului Consiliu de Miniștri, prevăzute de

Decretele nr. 151/1950, nr. 251/1950 și nr. 111/1951.

Prin cererea ulterioară din 11

decembrie 2000 reclamanții și-au completat acțiunea, cerând ca în

contradictoriu cu pârâta, să se constate nulitatea absolută a actului de schimb

invocat de aceasta, întrucât nu a fost încheiat în formă autentică și nu a fost

avizat conform cerințelor legale aplicabile de către fostul Consiliu de

Miniștri.

Prin încheierea din 29 ianuarie

2001, instanța de fond a dispus din oficiu introducerea în cauză a persoanelor

fizice care potrivit susținerilor părților ar avea imobilul în locațiune în

baza unor convenții încheiate cu pârâta.

Prin întâmpinarea formulată în

cauză, pârâta SC R. SA a invocat excepția autorității lucrului

judecat a hotărârii civile nr. 5063 din 13 octombrie 1999 a

Judecătoriei Focșani rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 60 din 24

ianuarie 2000 a Tribunalului Vrancea și devenită irevocabilă prin decizia

civilă nr. 587 din 12 aprilie 2000 a Curții de Apel Galați.

Pârâta a susținut în esență că atât

asupra acțiunii în revendicare cât și în privința valabilității convenției de

schimb, instanțele s-au pronunțat irevocabil în primă cerere de chemare în

judecată, care a avut același obiect principal, a fost întemeiată pe aceiași

cauză juridică și părțile au fost aceleași, și în aceiași calitate.

Soluționând cauza în primă instanță

prin sentința civilă nr. 25 din 19 februarie 2001, Tribunalul Vrancea, secția

civilă, a respins ca nefondat capătul de cerere privind constatarea nulității

actului de schimb și pentru autoritatea lucrului judecat, cel având ca obiect

revendicarea imobilului, cu consecința obligării reclamanților la cheltuieli de

judecată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond a constatat că schimbul voluntar între imobilul oferit de pârâta cu

sprijinul organelor locale competente și proprietatea E.G. antecesoarea

reclamanților, a avut loc cu consimțământul neviciat al acesteia, care s-a

înscris în rolul agricol al comunei Cotești cu imobilul primit în schimb ca

proprietar și l-a deținut sub nume de proprietar până la data decesului produs

în anul 1984.

Totodată s-a reținut că în

conformitate cu legea aplicabilă, respectiv dispozițiile art. 1405, art. 1406,

art. 971 și art. 1206 C. civ. și art. 2 și art. 4 din Decretul nr. 221/1950

convenția de schimb era valabilă între părți în temeiul liberului consimțământ

fără să fie obligatorie încheierea înscrisului în forma autentică sau aprobarea

organelor centrale ale administrației de stat.

În ceea ce privește capătul de

cerere având ca obiect revendicarea imobilului prin compararea titlurilor sau

pentru nevalabilitatea titlului pârâtei, s-au constatat îndeplinite condițiile

art. 1201 C. civ. privind existența autorității de lucru judecat.

Hotărârea primei instanțe a fost

confirmată integral prin respingerea apelului reclamanților conform deciziei

civile nr. 81A din 20 decembrie 2001 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția

civilă.

Invocând temeiurile de casare

prevăzute de art. 304 pct. 7, 9 și 10 C. proc. civ., reclamanții P.Ș.D., M.Ș.D.

și M.N., au declarat recursul de față solicitând modificarea hotărârilor

pronunțate în sensul admiterii acțiunii.

Recurenții au susținut că instanțele

ar fi reținut fără temei legal că schimbul de proprietăți invocat în apărare de

către pârâtă ar fi avut loc cu consimțământul neviciat al autoarei lor și

totodată că au aplicat greșit legea când au examinat valabilitatea actului

juridic prin prisma dispozițiilor Decretului nr. 221/1950 deși regimul juridic

al transmisiunilor imobiliare era reglementat de dispozițiile Decretului nr. 151/1950

privind circulația bunurilor agricole.

Recurenții au criticat și

interpretarea dată dispozițiilor art. 1201 C. civ., susținând că între cele

două cereri de chemare în judecată nu ar exista identitate de părți, obiect și

cauză juridică.

S-a arătat în acest sens că în vreme

ce prima acțiune s-a întemeiat pe lipsa titlului statului, cea de față are în

vedere nulitatea actului de schimb și subsecvent revendicarea prin comparare de

titluri, părțile fiind de asemeni diferite.

Recursul nu este fondat.

Din probele administrate în cauză

rezultă că antecesoarea reclamanților a avut în proprietate bunurile

revendicate în temeiul actului de partaj voluntar din anul 1948, până în anul

1955 când casa construită în anul 1931 împreună cu o cramă, două cotețe și

terenul aferent înscrise corespunzător pe numele său și în registrul agricol

între 1948-1955 au fost preluate de IAS Cotești.

Concomitent G.E. a primit în schimb

o altă casă compusă din două corpuri în suprafață de 76 mp, o cramă, un coteț,

o leasă și terenul aferent acestora, cu care s-a înregistrat în registrul

agricol al comunei Cotești cu începere din anul 1956, pe care le-a preluat pe

bază de inventar și le-a stăpânit efectiv sub nume de proprietar până în anul

1984 când a decedat.

Consimțământul deplin al

antecesoarei reclamanților la schimbul ce s-a dovedit netăgăduit (fiind de

altfel recunoscut implicit de reclamanții recurenți care în calitate de

moștenitori au preluat imobilul după 1984) a rezultat pe de o parte din faptul

exercitării dreptului de proprietate în mod efectiv, pe de altă parte din lipsa

oricărei contestații sau opoziții la care ar fi fost îndreptățită în condițiile

legii, pe parcursul celor 28 de ani ulteriori convenției.

Sub acest aspect de altfel,

reclamanții care aveau sarcina probei nu au făcut dovada contrarie, iar pe cale

incidentă instanțele investite cu soluționarea primei cereri de chemare în

judecată, s-au și pronunțat prin decizia civilă nr. 587 din 12 aprilie 2000 a

Curții de Apel Galați.

Și critica privind greșita aplicare

a legilor speciale în examinarea valabilității actului de schimb prin prisma

condițiilor de formă se dovedește neîntemeiată.

Potrivit dispozițiilor art. 2 alin.

(1) din Decretul nr. 221 din 6 septembrie 1950 privitor la împărțeală sau la

înstrăinarea terenurilor cu sau fără construcții, înstrăinarea prin act

autentic și cu autorizarea prealabilă a organelor desemnate legal, era

obligatorie numai în cazurile imobilelor aflate pe teritoriul capitalei și a

unora dintre comunele învecinate acesteia, nominalizate în anexe și a celor

situate în comunele supuse sistematizării prin planuri aprobate sau aflate în

curs de aprobare la data transmiterii.

Or, cum rezultă din dovezile cauzei,

la data schimbului în anul 1956, pentru comuna Cotești, județul Vrancea nu

existau planuri de sistematizare aprobate sau în curs de aprobare.

Pe de altă parte din dispozițiile

art. 2 alin. (2) ale decretului menționat rezultă că prevederile Decretului nr.

151 din 10 iunie 1950 privitor la circulația și comasarea bunurilor agricole,

era incident numai în cazul împărțelii sau înstrăinării terenurilor agricole.

Or în cauză, schimbul a avut ca

obiect exclusiv locuința, construcțiile anexele și terenul aferent gospodăriei,

care neintrând în categoria terenurilor agricole supuse comasării nu reclamau

obținerea avizelor prevăzute prin Decretul nr. 151/1950 și întocmirea actului

juridic în formă autentică.

Este de altfel semnificativ în acest

sens în privința raporturilor dintre părți, că terenul agricol supus regimului

juridic reglementat prin Decretul nr. 151/1950 care a aparținut antecesoarei

reclamanților și care a și fost comasat în timpul vieții E.G., intrând astăzi

în domeniul de aplicare al Legii nr. 18/1991 a făcut obiectul reconstituirii

dreptului de proprietate în favoarea moștenitorilor.

Motivele de recurs privind greșita

admitere a excepției autorității lucrului judecat în privința capătului de

cerere având ca obiect revendicarea imobiliară sunt de asemeni neîntemeiate,

întrucât;

În înțelesul dispozițiilor art. 1201

C. civ., identitatea de părți exista și atunci când în cel de al doilea proces,

pe lângă părțile constante în ambele, figurează și alte persoane ale căror

drepturi sunt subsecvente sau derivă din cele ale părților care au participat

în primul proces.

Tot astfel identitatea de obiect

exista și atunci când atât obiectul material concret cât și dreptul subiectiv

ce se invoca asupra acestuia, este același în ambele cereri de chemare în

judecată și în fine identitatea de cauză este neîndoielnică, atunci când

justificarea și temeiul de drept al pretenției ca și scopul acțiunilor sunt

aceleași, dar natura, denumirea formală sau mijloacele de susținere ale

cererilor de chemare în judecată sunt diferite.

În consecință, recursul se va

respinge ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge

recursul declarat de reclamanții P.Ș.D., M.Ș.D. și M.N. împotriva deciziei

civile nr. 81/A din 20 decembrie 2001 a Curții de Apel Galați, secția civilă,

ca nefondat.

Obligă pe recurenți la 4.000.000 lei cheltuieli de

judecată către intimata R.E.

Irevocabilă

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 27 mai 2004.