ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4073/2004

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea civilă înregistrată la Tribunalul Vrancea sub nr. 1861 din 6 noiembrie 2000, reclamanții P.Ș.D., M.Ș.D. și M.N., în calitate de moștenitori legali a defunctei G.E. decedată la 23 decembrie 1984, au chemat în judecată pentru revendicare imobiliară SC R. SA Cotești județul Vrancea, cerând ca în contradictoriu cu aceasta să se constate că titlul de proprietate pe care îl înfățișează și în temeiul căruia antecesoarea lor a dobândit terenul în suprafață de 2500 mp și două construcții situate în intravilanul comunei Cotești județul Vrancea, respectiv actul de partaj voluntar autentificat sub nr. 39/1948 de fosta Judecătorie de Ocol Rural Cotești, transcris sub nr. 604 din 25 martie 1948 la Grefa Tribunalului Râmnicu Sărat, este mai bine caracterizat și ca urmare preferabil titlului opus de pârâtă.

Reclamanții au susținut în esență că antecesoarea lor G.E. a pierdut posesia în anul 1955, când imobilul a fost preluat în mod abuziv de către autoritățile locale ale puterii și administrației de stat și a fost predat în folosința și ulterior în administrarea directă a fostului IAS Cotești județul Vrancea, prin evacuarea forțată a fostei proprietare. Totodată s-a arătat că refuzul pârâtei de a le restitui imobilul sub cuvânt că între fosta proprietară G.E. și autoritățile locale ar fi intervenit un schimb voluntar de proprietăți, nu este justificat, schimbul nefiind valabil în lipsa unei tranzacții în formă autentică, încheiată cu respectarea cerințelor legale în vigoare la data convenției și anume, cu aprobările fostului Consiliu de Miniștri, prevăzute de Decretele nr. 151/1950, nr. 251/1950 și nr. 111/1951.

Prin cererea ulterioară din 11 decembrie 2000 reclamanții și-au completat acțiunea, cerând ca în contradictoriu cu pârâta, să se constate nulitatea absolută a actului de schimb invocat de aceasta, întrucât nu a fost încheiat în formă autentică și nu a fost avizat conform cerințelor legale aplicabile de către fostul Consiliu de Miniștri. Prin încheierea din 29 ianuarie 2001, instanța de fond a dispus din oficiu introducerea în cauză a persoanelor fizice care potrivit susținerilor părților ar avea imobilul în locațiune în baza unor convenții încheiate cu pârâta. Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâta SC R. SA a invocat excepția autorității lucrului judecat a hotărârii civile nr. 5063 din 13 octombrie 1999 a Judecătoriei Focșani rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 60 din 24 ianuarie 2000 a Tribunalului Vrancea și devenită irevocabilă prin decizia civilă nr. 587 din 12 aprilie 2000 a Curții de Apel Galați.

Pârâta a susținut în esență că atât asupra acțiunii în revendicare cât și în privința valabilității convenției de schimb, instanțele s-au pronunțat irevocabil în primă cerere de chemare în judecată, care a avut același obiect principal, a fost întemeiată pe aceiași cauză juridică și părțile au fost aceleași, și în aceiași calitate. Soluționând cauza în primă instanță prin sentința civilă nr. 25 din 19 februarie 2001, Tribunalul Vrancea, secția civilă, a respins ca nefondat capătul de cerere privind constatarea nulității actului de schimb și pentru autoritatea lucrului judecat, cel având ca obiect revendicarea imobilului, cu consecința obligării reclamanților la cheltuieli de judecată. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a constatat că schimbul voluntar între imobilul oferit de pârâta cu sprijinul organelor locale competente și proprietatea E.G.

antecesoarea reclamanților, a avut loc cu consimțământul neviciat al acesteia, care s-a înscris în rolul agricol al comunei Cotești cu imobilul primit în schimb ca proprietar și l-a deținut sub nume de proprietar până la data decesului produs în anul 1984. Totodată s-a reținut că în conformitate cu legea aplicabilă, respectiv dispozițiile art. 1405, art. 1406, art. 971 și art. 1206 C. civ. și art. 2 și art. 4 din Decretul nr. 221/1950 convenția de schimb era valabilă între părți în temeiul liberului consimțământ fără să fie obligatorie încheierea înscrisului în forma autentică sau aprobarea organelor centrale ale administrației de stat. În ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect revendicarea imobilului prin compararea titlurilor sau pentru nevalabilitatea titlului pârâtei, s-au constatat îndeplinite condițiile art. 1201 C. civ.

privind existența autorității de lucru judecat. Hotărârea primei instanțe a fost confirmată integral prin respingerea apelului reclamanților conform deciziei civile nr. 81A din 20 decembrie 2001 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția civilă. Invocând temeiurile de casare prevăzute de art. 304 pct. 7, 9 și 10 C. proc. civ., reclamanții P.Ș.D., M.Ș.D. și M.N., au declarat recursul de față solicitând modificarea hotărârilor pronunțate în sensul admiterii acțiunii. Recurenții au susținut că instanțele ar fi reținut fără temei legal că schimbul de proprietăți invocat în apărare de către pârâtă ar fi avut loc cu consimțământul neviciat al autoarei lor și totodată că au aplicat greșit legea când au examinat valabilitatea actului juridic prin prisma dispozițiilor Decretului nr. 221/1950 deși regimul juridic al transmisiunilor imobiliare era reglementat de dispozițiile Decretului nr. 151/1950 privind circulația bunurilor agricole.

Recurenții au criticat și interpretarea dată dispozițiilor art. 1201 C. civ., susținând că între cele două cereri de chemare în judecată nu ar exista identitate de părți, obiect și cauză juridică. S-a arătat în acest sens că în vreme ce prima acțiune s-a întemeiat pe lipsa titlului statului, cea de față are în vedere nulitatea actului de schimb și subsecvent revendicarea prin comparare de titluri, părțile fiind de asemeni diferite. Recursul nu este fondat. Din probele administrate în cauză rezultă că antecesoarea reclamanților a avut în proprietate bunurile revendicate în temeiul actului de partaj voluntar din anul 1948, până în anul 1955 când casa construită în anul 1931 împreună cu o cramă, două cotețe și terenul aferent înscrise corespunzător pe numele său și în registrul agricol între 1948-1955 au fost preluate de IAS Cotești.

Concomitent G.E. a primit în schimb o altă casă compusă din două corpuri în suprafață de 76 mp, o cramă, un coteț, o leasă și terenul aferent acestora, cu care s-a înregistrat în registrul agricol al comunei Cotești cu începere din anul 1956, pe care le-a preluat pe bază de inventar și le-a stăpânit efectiv sub nume de proprietar până în anul 1984 când a decedat. Consimțământul deplin al antecesoarei reclamanților la schimbul ce s-a dovedit netăgăduit (fiind de altfel recunoscut implicit de reclamanții recurenți care în calitate de moștenitori au preluat imobilul după 1984) a rezultat pe de o parte din faptul exercitării dreptului de proprietate în mod efectiv, pe de altă parte din lipsa oricărei contestații sau opoziții la care ar fi fost îndreptățită în condițiile legii, pe parcursul celor 28 de ani ulteriori convenției.

Sub acest aspect de altfel, reclamanții care aveau sarcina probei nu au făcut dovada contrarie, iar pe cale incidentă instanțele investite cu soluționarea primei cereri de chemare în judecată, s-au și pronunțat prin decizia civilă nr. 587 din 12 aprilie 2000 a Curții de Apel Galați. Și critica privind greșita aplicare a legilor speciale în examinarea valabilității actului de schimb prin prisma condițiilor de formă se dovedește neîntemeiată. Potrivit dispozițiilor art. 2 alin. (1) din Decretul nr. 221 din 6 septembrie 1950 privitor la împărțeală sau la înstrăinarea terenurilor cu sau fără construcții, înstrăinarea prin act autentic și cu autorizarea prealabilă a organelor desemnate legal, era obligatorie numai în cazurile imobilelor aflate pe teritoriul capitalei și a unora dintre comunele învecinate acesteia, nominalizate în anexe și a celor situate în comunele supuse sistematizării prin planuri aprobate sau aflate în curs de aprobare la data transmiterii.

Or, cum rezultă din dovezile cauzei, la data schimbului în anul 1956, pentru comuna Cotești, județul Vrancea nu existau planuri de sistematizare aprobate sau în curs de aprobare. Pe de altă parte din dispozițiile art. 2 alin. (2) ale decretului menționat rezultă că prevederile Decretului nr. 151 din 10 iunie 1950 privitor la circulația și comasarea bunurilor agricole, era incident numai în cazul împărțelii sau înstrăinării terenurilor agricole. Or în cauză, schimbul a avut ca obiect exclusiv locuința, construcțiile anexele și terenul aferent gospodăriei, care neintrând în categoria terenurilor agricole supuse comasării nu reclamau obținerea avizelor prevăzute prin Decretul nr. 151/1950 și întocmirea actului juridic în formă autentică.

Este de altfel semnificativ în acest sens în privința raporturilor dintre părți, că terenul agricol supus regimului juridic reglementat prin Decretul nr. 151/1950 care a aparținut antecesoarei reclamanților și care a și fost comasat în timpul vieții E.G., intrând astăzi în domeniul de aplicare al Legii nr. 18/1991 a făcut obiectul reconstituirii dreptului de proprietate în favoarea moștenitorilor. Motivele de recurs privind greșita admitere a excepției autorității lucrului judecat în privința capătului de cerere având ca obiect revendicarea imobiliară sunt de asemeni neîntemeiate, întrucât; În înțelesul dispozițiilor art. 1201 C. civ., identitatea de părți exista și atunci când în cel de al doilea proces, pe lângă părțile constante în ambele, figurează și alte persoane ale căror drepturi sunt subsecvente sau derivă din cele ale părților care au participat în primul proces.

Tot astfel identitatea de obiect exista și atunci când atât obiectul material concret cât și dreptul subiectiv ce se invoca asupra acestuia, este același în ambele cereri de chemare în judecată și în fine identitatea de cauză este neîndoielnică, atunci când justificarea și temeiul de drept al pretenției ca și scopul acțiunilor sunt aceleași, dar natura, denumirea formală sau mijloacele de susținere ale cererilor de chemare în judecată sunt diferite. În consecință, recursul se va respinge ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursul declarat de reclamanții P.Ș.D., M.Ș.D. și M.N. împotriva deciziei civile nr. 81/A din 20 decembrie 2001 a Curții de Apel Galați, secția civilă, ca nefondat. Obligă pe recurenți la 4.000.000 lei cheltuieli de judecată către intimata R.E. Irevocabilă Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 mai 2004.