ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5295/2013

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vrancea, sub nr. 957/2003, reclamanta C.A.G. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții C.J. Vrancea și D.S.P. Vrancea, anularea dispoziției nr. 50/2003 emisă de prima pârâtă și restituirea în natură a imobilului situat în Com. Cotești, Jud. Vrancea, compus din casă și terenul aferent în suprafață de 2.046 mp. Prin Sentința civilă nr. 278 din 17 noiembrie 2003 pronunțată de Tribunalul Vrancea s-a respins acțiunea. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că imobilul solicitat a fi restituit figurează în inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al Jud. Vrancea, cu destinația de Centru de plasament, precum și în lista cu imobilele exceptate de la restituirea în natură, potrivit art. 16 pct. 2 din Legea nr. 10/2001.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta. Prin Decizia nr. 231/ A din 27 februarie 2004, Curtea de Apel Galați, secția civilă, a respins apelul declarat de reclamantă, reținând în motivarea soluției sale aceleași considerente ca prima instanță cu privire la imposibilitatea restituirii în natură a imobilului ce se solicită a fi restituit. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta C.A.G. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, la data de 13 mai 2004. La termenul de la 3 octombrie 2005, judecata recursului a fost suspendată conform prevederilor art. 46 din Legea nr. 10/2001, până la soluționarea notificărilor formulate de reclamantă în temeiul Legii nr. 10/2001.

La 12 august 2010, din oficiu, Înalta Curte a dispus repunerea cauzei pe rol, fixând termen la 11 octombrie 2010. Prin concluziile scrise înregistrate la dosar la 4 octombrie 2010, pârâtul Consiliul Județean Vrancea a învederat că, prin Dispoziția Președintelui C.J. Vrancea s-a dispus restituirea în natură către recurenta – reclamantă a imobilului situat în Com. Costești, Jud. Vrancea, ce constituie obiectul acțiunii din prezenta cauză, cu obligația menținerii afectațiunii pe o perioadă de 5 ani și restituirea sumei de 214.113,65 lei, reprezentând valoarea actualizată a îmbunătățirilor aduse imobilului. Dispoziția de restituire a fost contestată de reclamanta C.A.G.

Prin Sentința civilă nr. 160 din 15 februarie 2007, Tribunalul Vrancea, secția civilă, a dispus modificarea dispoziției contestate, în sensul că suprafața de teren ce urmează a fi restituită este de 1.365 mp, în loc de 1.185 mp, fiind anulată și obligația de restituire a sumei ce reprezintă valoarea îmbunătățirilor aduse imobilului. Sentința tribunalului a rămas irevocabilă prin Decizia nr. 255 din 25 aprilie 2007 a Curții de Apel Galați, prin care s-a respins recursul declarat de pârâtul C.J. Vrancea. Urmare acestei decizii, a fost emisă Dispoziția Președintelui C.J. Vrancea nr. 355 din 22 septembrie 2007 în sensul celor stabilite de instanță. La termenul de la 11 octombrie 2010, judecata recursului a fost suspendată conform prevederilor art. 243 alin. (1) pct. 1 C. proc.

civ., întrucât existau indicii cu privire la decesul recurentei-reclamante C.A.G. La 24 septembrie 2013, din oficiu, Înalta Curte a dispus repunerea cauzei pe rol, fixând termen la 18 noiembrie 2013, când instanța a invocat excepția perimării recursului. Analizând cu prioritate această excepție, față de dispozițiile art. 137 C. proc. civ., Înalta Curte o va admite, pentru considerentele care succed: Potrivit dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ. cererea de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an. Conform dispozițiilor art. 252 alin. (1) C. proc.

civ. perimarea se poate constată și din oficiu. Termenul de perimare începe să curgă de la data ultimului act de procedură făcut în cauză, iar cazurile de întrerupere și suspendare a cursului perimării sunt prevăzute de art. 249 și 250 C. proc. civ. În speță, la termenul de la 11 octombrie 2010, judecata recursului a fost suspendată conform prevederilor art. 243 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., întrucât existau indicii cu privire la decesul recurentei-reclamante C.A.G. Urmare solicitării Înaltei Curții de Casație și Justiție, din 20 august 2013, Mun. Iași – D.L.E.P., a expediat la dosar adresa din 30 august 2013, din care rezultă că recurenta – reclamantă C.A.G. a decedat la data de 15 august 2008, conform actului de deces.

Din verificarea actelor dosarului reiese că până la data de 11 octombrie 2011, când s-a împlinit termenul de perimare, calculat conform art. 101 alin. (1) și (3) C. proc. civ., părțile nu au formulat cerere de repunere pe rol a cauzei, cu arătarea moștenitorilor, astfel cum prevăd dispozițiile art. 245 alin. (2) C. proc. civ. Reținând că în cauză sunt întrunite condițiile perimării prevăzute de art. 248 alin. (1) C. proc. civ. și constatând că, potrivit aceluiași text de lege, perimarea operează de drept, putând fi constatată și din oficiu de instanță, față de dispozițiile art. 252 alin. (1) teza I din același cod, Înalta Curte urmează să constate perimată cererea de recurs cu care a fost investită.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată perimat recursul declarat de reclamanta C.A.G. împotriva Deciziei civile nr. 231/ A din 27 februarie 2004 pronunțată de Curtea de Apel Galați. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 18 noiembrie 2013.