ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 169/2012
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 169/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 18 aprilie 2007 pe rolul Tribunalului Vrancea, reclamanții M.N. și M.E. au contestat dispoziția nr. 1838/2007 emisă de P.M. Focșani, prin care li s-a respins notificarea nr. 205/2005 având ca obiect restituirea în natură a suprafeței de 555 m.p. teren. Prin sentința civilă nr. 7 din 09 ianuarie 2008, Tribunalul Vrancea, secția civilă, a respins excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâta P.M. Focșani prin întâmpinare, a admis contestația și a obligat pe pârâtă să emită dispoziție cu propunere pentru acordarea de despăgubiri corespunzătoare terenului în suprafață de 555 m.p., situat în Focșani, imobil ce nu poate fi restituit în natură.
Prin decizia nr. 101/ A din 20 mai 2008, Curtea de Apel Galați, secția civilă, a admis apelul declarat de reclamanți, a schimbat în parte sentința civilă nr. 7 din 09 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Vrancea, în sensul că a dispus restituirea în natură a suprafeței de 464 m.p., identificată prin raportul de expertiză întocmit de expertul C.D., a constatat că pentru restul suprafeței de 91 m.p., ce nu poate fi restituită în natură, reclamanții au dreptul la măsuri reparatorii în echivalent și a menținut celelalte dispoziții ale sentinței. Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ., pârâta P.M. Focșani, invocând motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc.
civ. Ca urmare a decesului intimatului-reclamant M.N., Înalta Curte, prin încheierea de ședință din data de 23 aprilie 2010, a dispus la cererea apărătorului intimaților amânarea judecății în vederea introducerii în cauză a eventualilor moștenitori, iar la termenul din 29 octombrie 2010 a dispus suspendarea judecății, în temeiul art. 243 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., constatând că moștenitorii nu au fost indicați. Prin rezoluția din data de 10 noiembrie 2011 s-a dispus repunerea cauzei pe rol în vederea discutării excepției perimării cererii de recurs. Înalta Curte constată că excepția este întemeiată. Potrivit art. 243 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., judecata pricinii se suspendă de drept prin moartea uneia din părți, afară de situația în care partea interesată cere termen pentru introducerea în judecată a moștenitorilor.
În speță, instanța a acordat termen în vederea introducerii în cauză a moștenitorilor intimatului decedat, însă la termenul stabilit apărătorul intimaților a învederat că nu a putut lua legătura cu moștenitorii și nu este în posesia dovezilor privind dezbaterea succesiunii și finalizarea acesteia prin emiterea unui certificat de moștenitor, împrejurare care a determinat suspendarea judecății. Potrivit dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., cererea de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an. Conform dispozițiilor art. 252 alin. (1) C. proc.
civ., perimarea se poate constata și din oficiu. În speță, de la data suspendării judecății recursului, 29 octombrie 2010, a trecut mai mult de un an, cauza fiind lăsată în nelucrare din vina părților, care nu au îndeplinit niciun act de procedură în vederea continuării procesului. Constatând întrunite condițiile prevăzute de art. 248 alin. (1) C. proc. civ., precum și faptul că nu este incident niciun motiv de suspendare sau întrerupere a cursului termenului de perimare, în temeiul art. 252 alin. (1) și (2) C. proc. civ., urmează a se constata din oficiu perimarea recursului. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII, D E C I D E Constată perimat recursul declarat de pârâta P.M. Focșani împotriva deciziei nr. 101/ A din 20 mai 2008 a Curții de Apel Galați, secția civilă.
Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 ianuarie 2012.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.