ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2490/2010
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2490/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra
recursului civil de față, constată următoarele:
Prin
sentința civilă nr. 97 din 9 mai 2002 Tribunalul Vrancea a admis în parte
acțiunea întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, formulată de
reclamantele A.C., P.D. și G.V. împotriva pârâților A.P.A.P.S. București, SC C.
SRL Focșani, SC D.P.P. SRL Gugești, SC P. SA Focșani și a chematului în
garanție Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice.
A
admis cererea de intervenție formulată de reclamanta G.V. și a constatat
nulitatea absolută a licitației din 21 ianuarie 1992 organizată de SC P. SA
Focșani cu privire la Moara Gugești, precum și a contractului de
vânzare-cumpărare nr. 273 din 29 ianuarie 1992 încheiat între această societate
și SC C. SRL, cu privire la același imobil.
A
dispus restituirea în natură către reclamante a imobilului compus din suprafața
de 856 mp teren și clădire moară compusă din magazie, sală mașini, elevator, 2
camere, copertină, situate în comuna Gugești și aflate în posesia SC D.P.P. SRL
Gugești, jud. Vrancea.
A
respins acțiunea formulată împotriva A.P.A.P.S., pentru lipsa calității
procesuale pasive.
A
respins ca inadmisibilă cererea de chemare în garanție formulată de SC P. SA
Focșani împotriva A.P.A.P.S. București și a Ministerului de Finanțe, ca
reprezentant al Statului Român.
Prin
decizia nr. 95/A din 9 decembrie 2002 a Curții de Apel Galați, secția civilă,
au fost admise apelurile declarate de pârâtele SC D.P.P. SRL Gugești și SC P.
SA Focșani, s-a dispus anularea sentinței de fond și s-a disjuns capătul de
cerere privind constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare nr. 273/1992
și a procesului-verbal de licitație din data de 21 ianuarie 1992, cauza fiind
trimisă la Judecătoria Focșani.
Capătul
de cerere privind restituirea în natură a imobilului a fost reținut pentru
judecare de către Curtea de Apel Galați, iar în baza dispozițiilor art. 244
pct. 1 C. proc. civ., s-a dispus suspendarea judecării soluționării cauzei până
la soluționarea irevocabilă a capătului de cerere privind constatarea nulității
contractului de vânzare-cumpărare și a procesului-verbal de licitație.
Prin
decizia nr. 9224 din 15 noiembrie 2005 a Înaltei curți de Casație și Justiție,
secția civilă și de proprietate intelectuală, a fost casată această hotărâre,
cauza fiind trimisă la Curtea de Apel Galați în vederea soluționării celor două
apeluri, reținându-se, în esență, faptul că cererea privind constatarea
nulității absolute a celor două acte are caracter subsidiar, urmând soarta
principalului.
Prin
decizia nr. 377/A din 31 octombrie 2006 dată în rejudecare, Curtea de Apel
Galați, secția civilă, a admis apelurile declarate de pârâtele SC D.P.P. SRL
Gugești și SC P. SA Focșani, a schimbat în tot sentința pronunțată de
Tribunalul Vrancea și a respins ca nefondată acțiunea reclamantelor A.C., P.D.
și G.V.
Pentru
a pronunța această soluție, Curtea de Apel a reținut că la data intrării în
vigoare a Legii nr. 10/2001 imobilul în litigiu nu mai era deținut de pârâta SC
P. SA, care era privatizată integral din 1993, astfel încât instituția către
care trebuia îndreptată notificarea era cea care a efectuat privatizare, și
anume, A.P.A.P.S. București, situație în raport de care s-a reținut legalitatea
deciziei emise de SC P. SA.
Referitor
la constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare și a
procesului-verbal de licitație, a reținut că licitația s-a desfășurat în
condițiile legii, iar contractul de vânzare-cumpărare contestat a fost legal
încheiat.
Împotriva
acestei decizii au declarat recurs reclamantele, care a fost precizat la o dată
ulterioară, ca fiind întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,
criticând decizia recurată sub aspectul nepronunțării asupra restituirii în
natură și în ceea ce-i privește pe pârâții A.V.A.S. și SC C. SRL Focșani, față
de care au existat notificări formulate de reclamante.
Recursul
a fost înregistrat la data de 2 februarie 2007, iar la data de 5 septembrie
2007 recurenta G.V. a formulat cerere de suspendare a judecării recursului,
întemeiată pe dispozițiile art. 243 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., ca urmare a
decesului sorei sale, recurenta P.D., pentru care a depus în copie, la dosarul
cauzei, certificatul de deces nr. 2776 din 22 iulie 2007, din care rezulta
decesul acesteia din urmă, la data de 21 iulie 2007.
Prin
încheierea de ședință din 21 septembrie 2009, în temeiul art. 243 alin. (1)
pct. 1 C. proc. civ., a fost suspendată judecata recursului, conform
solicitării recurentei.
Prin
cererea înregistrată la data de 17 iunie 2009, G.V. (în calitate de recurentă
și comoștenitoare a defunctei P.D.) și D.M.M. (în calitate de comoștenitoare a
defunctei P.D. și moștenitoare a defunctei A.C.) au formulat, în temeiul art. 245
pct. 2 C. proc. civ., cerere de repunere pe rol a cauzei, depunând
certificatele de moștenitor doveditoare ale calității acestora față de
recurentele decedate.
La
termenul din 4 decembrie 2009 cauza a fost amânată la data de 23 aprilie 2010,
prorogându-se discutarea excepției de perimare a recursului în temeiul
dispozițiilor art. 248 și art. 250 C. proc. civ., ridicată din oficiu, de
instanță.
Înalta
Curte constată perimat recursul, în considerarea următoarelor argumente:
Potrivit
art. 248 alin. (1) C. proc. civ., incident în cauză, „orice cerere de chemare
în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de
reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor,
dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an”.
Legiuitorul
a reglementat perimarea în cuprinsul art. 248-254 C. proc. civ., conferindu-i
natura juridică a unei sancțiuni procedurale pentru nerespectarea termenului
prevăzut de lege, fiind totodată și o „prezumție de desistare”, dedusă din
faptul nestăruinței vreme îndelungată în judecată.
Din
conținutul textului procedural mai sus evocat, rezultă că pentru a opera
perimarea trebuie să fie îndeplinite cumulativ următoarele condiții: instanța
să fi fost învestită cu o cerere care se judecă în primă instanță sau într-o
cale de atac; pricina să fi rămas în nelucrare timp de un an în materie civilă
sau 6 luni în materie comercială; lăsarea pricinii în nelucrare să se datoreze
culpei părților.
Fiind
un termen procedural, termenul de perimare se calculează potrivit art. 101
alin. (3) C. proc. civ., astfel încât acesta se împlinește în ziua anului sau
lunii corespunzătoare zilei de plecare și începe să curgă de la data ultimului
act de procedură efectuat în cauză, care nu a mai fost urmat, din culpa părții,
de alte acte de procedură necesare pentru judecarea pricinii.
Excepția
de perimare este o excepție dirimantă, întrucât scopul admiterii sale este
stingerea procesului în faza în care acesta se află și este o excepție
absolută, întrucât este reglementată de norme imperative, fiind prevăzută în
interesul părților, dar și în interesul unei bune administrări a actului de
justiție.
În
speță, recursul a fost înregistrat pe rolul acestei instanțe la data de 2
februarie 2007, a avut prim termen de judecată la data de 4 mai 2007, iar la
data de 21 septembrie 2007 s-a dispus, la solicitarea reclamantelor,
suspendarea judecății în temeiul art. 243 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., text
ce reglementează unul din cazurile de suspendare de drept ale judecății, care
se va relua prin cerere de redeschidere făcută cu arătarea persoanelor ce
urmează a fi introduse în cauză.
Între
suspendarea judecății și suspendarea perimării nu există o identitate totală
sub aspectul duratei lor, iar motivele care au impus suspendarea judecății nu
conduc la oprirea termenului de perimare decât dacă sunt întrunite cerințele
art. 250 C. proc. civ., conform căruia termenul de perimare este suspendat doar
pe trei luni de la data când s-au petrecut faptele ce au prilejuit suspendarea
judecății și numai dacă acestea au intervenit în ultimele 6 luni ale termenului
de perimare.
Cererea
de suspendare a fost determinată de decesul recurentei P.D. la data de 21 iulie
2007, iar suspendarea a început să opereze de la data când a fost dispusă,
respectiv, 21 septembrie 2007, moment de la care a început să curgă și termenul
de perimare, ce urma a se împlini la 21 septembrie 2008.
Având
în vedere că la data de 30 iunie 2008 a intervenit decesul recurentei A.C., de
la această dată au început să curgă cele 3 luni de suspendare a cursului
perimării, suspendarea operând până la data de 30 septembrie 2008.
După
această dată termenul de perimare a început să curgă din nou, împlinindu-se la
sfârșitul lunii decembrie 2008 - începutul lunii ianuarie 2009.
Nu
pot fi reținute apărările recurentelor-reclamante potrivit cărora termenul de
perimare ar fi fost suspendat din ziua suspendării judecății, deoarece starea
de boală a recurentei A.C. nu împiedica părțile să facă minime diligențe
privind reluarea judecății, întrucât, pe de o parte, aceste demersuri puteau fi
făcute de oricare dintre recurente, iar pe de altă parte, acestea au fost
permanent asistate și reprezentate de avocat.
Nu
se poate reține incidența în cauză a alin. (3) al art. 250 C. proc. civ.,
potrivit căruia termenul de perimare este suspendat și „pe timpul cât partea
este împiedicată de a stărui în judecată din pricina unor împrejurări mai
presus de voința sa”, întrucât conceptul de „împrejurări mai presus de voința
părții” semnifică veritabile cazuri de forță majoră, care nu circumscriu
acestei noțiuni aspectele relevate de recurente cu privire la starea de
sănătate a defunctei A.C.
Dealtfel
starea de boală a acestei recurente exista încă din anul 2005, sub acest aspect
nereprezentând o împrejurare ce a intervenit intempestiv în perioada
suspendării.
Mai
mult, din verificarea actelor și lucrărilor dosarului, a rezultat că în toate
stadiile procesului recurentele au beneficiat de asistență juridică calificată,
avocații acestora având dreptul dar și obligația de a formula toate cererile
care se impuneau în soluționarea cauzei, astfel încât chiar dacă a fi existat o
„împrejurare mai presus de voința părții”, nu ar fi fost îndeplinită condiția
privind împiedicarea de a stărui în judecată, deoarece reprezentantul părților
putea redeschide, oricând, judecata, nefiind necesară prezența acestora nici
pentru repunerea pe rol și nici la judecata pe fond.
În
raport de data formulării cererii de repunere pe rol a cauzei, respectiv, 16
iunie 2009, și de împrejurarea că momentul de la care a început să curgă
termenul de perimare este acela al suspendării cauzei - 21 septembrie 2007 -
această cerere nu reprezintă un act procedural de întrerupere a termenului de
perimare așa cum în mod greșit susțin recurentele, deoarece la acea dată, chiar
și operând suspendarea prevăzută de art. 250 alin. (2) C. proc. civ., termenul
de perimare era de mult împlinit, și anume din prima decadă a lunii ianuarie
2009.
Așa
fiind, cum de la momentul suspendării judecării recursului, ca urmare a
conduitei procesuale pasive adoptată de părți a trecut mai mult de 1 an, Înalta
Curte urmează a constata intervenită perimarea.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată
perimat recursul declarat de reclamantele D.M.M. și G.V. împotriva deciziei nr.
377/A din 31 octombrie 2006 a Curții de Apel Galați, secția civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată
în ședință publică, astăzi, 23 aprilie 2010.