ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2490/2010

Asupra recursului civil de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 97 din 9 mai 2002 Tribunalul Vrancea a admis în parte acțiunea întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, formulată de reclamantele A.C., P.D. și G.V. împotriva pârâților A.P.A.P.S. București, SC C. SRL Focșani, SC D.P.P. SRL Gugești, SC P. SA Focșani și a chematului în garanție Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice. A admis cererea de intervenție formulată de reclamanta G.V. și a constatat nulitatea absolută a licitației din 21 ianuarie 1992 organizată de SC P. SA Focșani cu privire la Moara Gugești, precum și a contractului de vânzare-cumpărare nr. 273 din 29 ianuarie 1992 încheiat între această societate și SC C. SRL, cu privire la același imobil.

A dispus restituirea în natură către reclamante a imobilului compus din suprafața de 856 mp teren și clădire moară compusă din magazie, sală mașini, elevator, 2 camere, copertină, situate în comuna Gugești și aflate în posesia SC D.P.P. SRL Gugești, jud. Vrancea. A respins acțiunea formulată împotriva A.P.A.P.S., pentru lipsa calității procesuale pasive. A respins ca inadmisibilă cererea de chemare în garanție formulată de SC P. SA Focșani împotriva A.P.A.P.S. București și a Ministerului de Finanțe, ca reprezentant al Statului Român. Prin decizia nr. 95/A din 9 decembrie 2002 a Curții de Apel Galați, secția civilă, au fost admise apelurile declarate de pârâtele SC D.P.P. SRL Gugești și SC P. SA Focșani, s-a dispus anularea sentinței de fond și s-a disjuns capătul de cerere privind constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare nr. 273/1992 și a procesului-verbal de licitație din data de 21 ianuarie 1992, cauza fiind trimisă la Judecătoria Focșani.

Capătul de cerere privind restituirea în natură a imobilului a fost reținut pentru judecare de către Curtea de Apel Galați, iar în baza dispozițiilor art. 244 pct. 1 C. proc. civ., s-a dispus suspendarea judecării soluționării cauzei până la soluționarea irevocabilă a capătului de cerere privind constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare și a procesului-verbal de licitație. Prin decizia nr. 9224 din 15 noiembrie 2005 a Înaltei curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, a fost casată această hotărâre, cauza fiind trimisă la Curtea de Apel Galați în vederea soluționării celor două apeluri, reținându-se, în esență, faptul că cererea privind constatarea nulității absolute a celor două acte are caracter subsidiar, urmând soarta principalului.

Prin decizia nr. 377/A din 31 octombrie 2006 dată în rejudecare, Curtea de Apel Galați, secția civilă, a admis apelurile declarate de pârâtele SC D.P.P. SRL Gugești și SC P. SA Focșani, a schimbat în tot sentința pronunțată de Tribunalul Vrancea și a respins ca nefondată acțiunea reclamantelor A.C., P.D. și G.V. Pentru a pronunța această soluție, Curtea de Apel a reținut că la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 imobilul în litigiu nu mai era deținut de pârâta SC P. SA, care era privatizată integral din 1993, astfel încât instituția către care trebuia îndreptată notificarea era cea care a efectuat privatizare, și anume, A.P.A.P.S. București, situație în raport de care s-a reținut legalitatea deciziei emise de SC P. SA.

Referitor la constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare și a procesului-verbal de licitație, a reținut că licitația s-a desfășurat în condițiile legii, iar contractul de vânzare-cumpărare contestat a fost legal încheiat. Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamantele, care a fost precizat la o dată ulterioară, ca fiind întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., criticând decizia recurată sub aspectul nepronunțării asupra restituirii în natură și în ceea ce-i privește pe pârâții A.V.A.S. și SC C. SRL Focșani, față de care au existat notificări formulate de reclamante. Recursul a fost înregistrat la data de 2 februarie 2007, iar la data de 5 septembrie 2007 recurenta G.V.

a formulat cerere de suspendare a judecării recursului, întemeiată pe dispozițiile art. 243 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., ca urmare a decesului sorei sale, recurenta P.D., pentru care a depus în copie, la dosarul cauzei, certificatul de deces nr. 2776 din 22 iulie 2007, din care rezulta decesul acesteia din urmă, la data de 21 iulie 2007. Prin încheierea de ședință din 21 septembrie 2009, în temeiul art. 243 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., a fost suspendată judecata recursului, conform solicitării recurentei. Prin cererea înregistrată la data de 17 iunie 2009, G.V. (în calitate de recurentă și comoștenitoare a defunctei P.D.) și D.M.M. (în calitate de comoștenitoare a defunctei P.D. și moștenitoare a defunctei A.C.) au formulat, în temeiul art. 245 pct. 2 C. proc.

civ., cerere de repunere pe rol a cauzei, depunând certificatele de moștenitor doveditoare ale calității acestora față de recurentele decedate. La termenul din 4 decembrie 2009 cauza a fost amânată la data de 23 aprilie 2010, prorogându-se discutarea excepției de perimare a recursului în temeiul dispozițiilor art. 248 și art. 250 C. proc. civ., ridicată din oficiu, de instanță. Înalta Curte constată perimat recursul, în considerarea următoarelor argumente: Potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., incident în cauză, „orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an”.

Legiuitorul a reglementat perimarea în cuprinsul art. 248-254 C. proc. civ., conferindu-i natura juridică a unei sancțiuni procedurale pentru nerespectarea termenului prevăzut de lege, fiind totodată și o „prezumție de desistare”, dedusă din faptul nestăruinței vreme îndelungată în judecată. Din conținutul textului procedural mai sus evocat, rezultă că pentru a opera perimarea trebuie să fie îndeplinite cumulativ următoarele condiții: instanța să fi fost învestită cu o cerere care se judecă în primă instanță sau într-o cale de atac; pricina să fi rămas în nelucrare timp de un an în materie civilă sau 6 luni în materie comercială; lăsarea pricinii în nelucrare să se datoreze culpei părților. Fiind un termen procedural, termenul de perimare se calculează potrivit art. 101 alin. (3) C. proc.

civ., astfel încât acesta se împlinește în ziua anului sau lunii corespunzătoare zilei de plecare și începe să curgă de la data ultimului act de procedură efectuat în cauză, care nu a mai fost urmat, din culpa părții, de alte acte de procedură necesare pentru judecarea pricinii. Excepția de perimare este o excepție dirimantă, întrucât scopul admiterii sale este stingerea procesului în faza în care acesta se află și este o excepție absolută, întrucât este reglementată de norme imperative, fiind prevăzută în interesul părților, dar și în interesul unei bune administrări a actului de justiție. În speță, recursul a fost înregistrat pe rolul acestei instanțe la data de 2 februarie 2007, a avut prim termen de judecată la data de 4 mai 2007, iar la data de 21 septembrie 2007 s-a dispus, la solicitarea reclamantelor, suspendarea judecății în temeiul art. 243 alin. (1) pct. 1 C. proc.

civ., text ce reglementează unul din cazurile de suspendare de drept ale judecății, care se va relua prin cerere de redeschidere făcută cu arătarea persoanelor ce urmează a fi introduse în cauză. Între suspendarea judecății și suspendarea perimării nu există o identitate totală sub aspectul duratei lor, iar motivele care au impus suspendarea judecății nu conduc la oprirea termenului de perimare decât dacă sunt întrunite cerințele art. 250 C. proc. civ., conform căruia termenul de perimare este suspendat doar pe trei luni de la data când s-au petrecut faptele ce au prilejuit suspendarea judecății și numai dacă acestea au intervenit în ultimele 6 luni ale termenului de perimare. Cererea de suspendare a fost determinată de decesul recurentei P.D.

la data de 21 iulie 2007, iar suspendarea a început să opereze de la data când a fost dispusă, respectiv, 21 septembrie 2007, moment de la care a început să curgă și termenul de perimare, ce urma a se împlini la 21 septembrie 2008. Având în vedere că la data de 30 iunie 2008 a intervenit decesul recurentei A.C., de la această dată au început să curgă cele 3 luni de suspendare a cursului perimării, suspendarea operând până la data de 30 septembrie 2008. După această dată termenul de perimare a început să curgă din nou, împlinindu-se la sfârșitul lunii decembrie 2008 - începutul lunii ianuarie 2009. Nu pot fi reținute apărările recurentelor-reclamante potrivit cărora termenul de perimare ar fi fost suspendat din ziua suspendării judecății, deoarece starea de boală a recurentei A.C.

nu împiedica părțile să facă minime diligențe privind reluarea judecății, întrucât, pe de o parte, aceste demersuri puteau fi făcute de oricare dintre recurente, iar pe de altă parte, acestea au fost permanent asistate și reprezentate de avocat. Nu se poate reține incidența în cauză a alin. (3) al art. 250 C. proc. civ., potrivit căruia termenul de perimare este suspendat și „pe timpul cât partea este împiedicată de a stărui în judecată din pricina unor împrejurări mai presus de voința sa”, întrucât conceptul de „împrejurări mai presus de voința părții” semnifică veritabile cazuri de forță majoră, care nu circumscriu acestei noțiuni aspectele relevate de recurente cu privire la starea de sănătate a defunctei A.C.

Dealtfel starea de boală a acestei recurente exista încă din anul 2005, sub acest aspect nereprezentând o împrejurare ce a intervenit intempestiv în perioada suspendării. Mai mult, din verificarea actelor și lucrărilor dosarului, a rezultat că în toate stadiile procesului recurentele au beneficiat de asistență juridică calificată, avocații acestora având dreptul dar și obligația de a formula toate cererile care se impuneau în soluționarea cauzei, astfel încât chiar dacă a fi existat o „împrejurare mai presus de voința părții”, nu ar fi fost îndeplinită condiția privind împiedicarea de a stărui în judecată, deoarece reprezentantul părților putea redeschide, oricând, judecata, nefiind necesară prezența acestora nici pentru repunerea pe rol și nici la judecata pe fond.

În raport de data formulării cererii de repunere pe rol a cauzei, respectiv, 16 iunie 2009, și de împrejurarea că momentul de la care a început să curgă termenul de perimare este acela al suspendării cauzei - 21 septembrie 2007 - această cerere nu reprezintă un act procedural de întrerupere a termenului de perimare așa cum în mod greșit susțin recurentele, deoarece la acea dată, chiar și operând suspendarea prevăzută de art. 250 alin. (2) C. proc. civ., termenul de perimare era de mult împlinit, și anume din prima decadă a lunii ianuarie 2009. Așa fiind, cum de la momentul suspendării judecării recursului, ca urmare a conduitei procesuale pasive adoptată de părți a trecut mai mult de 1 an, Înalta Curte urmează a constata intervenită perimarea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată perimat recursul declarat de reclamantele D.M.M. și G.V. împotriva deciziei nr. 377/A din 31 octombrie 2006 a Curții de Apel Galați, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23 aprilie 2010.