ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2490/2010

Asupra

recursului civil de față, constată următoarele:

Prin

sentința civilă nr. 97 din 9 mai 2002 Tribunalul Vrancea a admis în parte

acțiunea întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, formulată de

reclamantele A.C., P.D. și G.V. împotriva pârâților A.P.A.P.S. București, SC C.

SRL Focșani, SC D.P.P. SRL Gugești, SC P. SA Focșani și a chematului în

garanție Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice.

A

admis cererea de intervenție formulată de reclamanta G.V. și a constatat

nulitatea absolută a licitației din 21 ianuarie 1992 organizată de SC P. SA

Focșani cu privire la Moara Gugești, precum și a contractului de

vânzare-cumpărare nr. 273 din 29 ianuarie 1992 încheiat între această societate

și SC C. SRL, cu privire la același imobil.

A

dispus restituirea în natură către reclamante a imobilului compus din suprafața

de 856 mp teren și clădire moară compusă din magazie, sală mașini, elevator, 2

camere, copertină, situate în comuna Gugești și aflate în posesia SC D.P.P. SRL

Gugești, jud. Vrancea.

A

respins acțiunea formulată împotriva A.P.A.P.S., pentru lipsa calității

procesuale pasive.

A

respins ca inadmisibilă cererea de chemare în garanție formulată de SC P. SA

Focșani împotriva A.P.A.P.S. București și a Ministerului de Finanțe, ca

reprezentant al Statului Român.

Prin

decizia nr. 95/A din 9 decembrie 2002 a Curții de Apel Galați, secția civilă,

au fost admise apelurile declarate de pârâtele SC D.P.P. SRL Gugești și SC P.

SA Focșani, s-a dispus anularea sentinței de fond și s-a disjuns capătul de

cerere privind constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare nr. 273/1992

și a procesului-verbal de licitație din data de 21 ianuarie 1992, cauza fiind

trimisă la Judecătoria Focșani.

Capătul

de cerere privind restituirea în natură a imobilului a fost reținut pentru

judecare de către Curtea de Apel Galați, iar în baza dispozițiilor art. 244

pct. 1 C. proc. civ., s-a dispus suspendarea judecării soluționării cauzei până

la soluționarea irevocabilă a capătului de cerere privind constatarea nulității

contractului de vânzare-cumpărare și a procesului-verbal de licitație.

Prin

decizia nr. 9224 din 15 noiembrie 2005 a Înaltei curți de Casație și Justiție,

secția civilă și de proprietate intelectuală, a fost casată această hotărâre,

cauza fiind trimisă la Curtea de Apel Galați în vederea soluționării celor două

apeluri, reținându-se, în esență, faptul că cererea privind constatarea

nulității absolute a celor două acte are caracter subsidiar, urmând soarta

principalului.

Prin

decizia nr. 377/A din 31 octombrie 2006 dată în rejudecare, Curtea de Apel

Galați, secția civilă, a admis apelurile declarate de pârâtele SC D.P.P. SRL

Gugești și SC P. SA Focșani, a schimbat în tot sentința pronunțată de

Tribunalul Vrancea și a respins ca nefondată acțiunea reclamantelor A.C., P.D.

și G.V.

Pentru

a pronunța această soluție, Curtea de Apel a reținut că la data intrării în

vigoare a Legii nr. 10/2001 imobilul în litigiu nu mai era deținut de pârâta SC

P. SA, care era privatizată integral din 1993, astfel încât instituția către

care trebuia îndreptată notificarea era cea care a efectuat privatizare, și

anume, A.P.A.P.S. București, situație în raport de care s-a reținut legalitatea

deciziei emise de SC P. SA.

Referitor

la constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare și a

procesului-verbal de licitație, a reținut că licitația s-a desfășurat în

condițiile legii, iar contractul de vânzare-cumpărare contestat a fost legal

încheiat.

Împotriva

acestei decizii au declarat recurs reclamantele, care a fost precizat la o dată

ulterioară, ca fiind întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

criticând decizia recurată sub aspectul nepronunțării asupra restituirii în

natură și în ceea ce-i privește pe pârâții A.V.A.S. și SC C. SRL Focșani, față

de care au existat notificări formulate de reclamante.

Recursul

a fost înregistrat la data de 2 februarie 2007, iar la data de 5 septembrie

2007 recurenta G.V. a formulat cerere de suspendare a judecării recursului,

întemeiată pe dispozițiile art. 243 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., ca urmare a

decesului sorei sale, recurenta P.D., pentru care a depus în copie, la dosarul

cauzei, certificatul de deces nr. 2776 din 22 iulie 2007, din care rezulta

decesul acesteia din urmă, la data de 21 iulie 2007.

Prin

încheierea de ședință din 21 septembrie 2009, în temeiul art. 243 alin. (1)

pct. 1 C. proc. civ., a fost suspendată judecata recursului, conform

solicitării recurentei.

Prin

cererea înregistrată la data de 17 iunie 2009, G.V. (în calitate de recurentă

și comoștenitoare a defunctei P.D.) și D.M.M. (în calitate de comoștenitoare a

defunctei P.D. și moștenitoare a defunctei A.C.) au formulat, în temeiul art. 245

pct. 2 C. proc. civ., cerere de repunere pe rol a cauzei, depunând

certificatele de moștenitor doveditoare ale calității acestora față de

recurentele decedate.

La

termenul din 4 decembrie 2009 cauza a fost amânată la data de 23 aprilie 2010,

prorogându-se discutarea excepției de perimare a recursului în temeiul

dispozițiilor art. 248 și art. 250 C. proc. civ., ridicată din oficiu, de

instanță.

Înalta

Curte constată perimat recursul, în considerarea următoarelor argumente:

Potrivit

art. 248 alin. (1) C. proc. civ., incident în cauză, „orice cerere de chemare

în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de

reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor,

dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an”.

Legiuitorul

a reglementat perimarea în cuprinsul art. 248-254 C. proc. civ., conferindu-i

natura juridică a unei sancțiuni procedurale pentru nerespectarea termenului

prevăzut de lege, fiind totodată și o „prezumție de desistare”, dedusă din

faptul nestăruinței vreme îndelungată în judecată.

Din

conținutul textului procedural mai sus evocat, rezultă că pentru a opera

perimarea trebuie să fie îndeplinite cumulativ următoarele condiții: instanța

să fi fost învestită cu o cerere care se judecă în primă instanță sau într-o

cale de atac; pricina să fi rămas în nelucrare timp de un an în materie civilă

sau 6 luni în materie comercială; lăsarea pricinii în nelucrare să se datoreze

culpei părților.

Fiind

un termen procedural, termenul de perimare se calculează potrivit art. 101

alin. (3) C. proc. civ., astfel încât acesta se împlinește în ziua anului sau

lunii corespunzătoare zilei de plecare și începe să curgă de la data ultimului

act de procedură efectuat în cauză, care nu a mai fost urmat, din culpa părții,

de alte acte de procedură necesare pentru judecarea pricinii.

Excepția

de perimare este o excepție dirimantă, întrucât scopul admiterii sale este

stingerea procesului în faza în care acesta se află și este o excepție

absolută, întrucât este reglementată de norme imperative, fiind prevăzută în

interesul părților, dar și în interesul unei bune administrări a actului de

justiție.

În

speță, recursul a fost înregistrat pe rolul acestei instanțe la data de 2

februarie 2007, a avut prim termen de judecată la data de 4 mai 2007, iar la

data de 21 septembrie 2007 s-a dispus, la solicitarea reclamantelor,

suspendarea judecății în temeiul art. 243 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., text

ce reglementează unul din cazurile de suspendare de drept ale judecății, care

se va relua prin cerere de redeschidere făcută cu arătarea persoanelor ce

urmează a fi introduse în cauză.

Între

suspendarea judecății și suspendarea perimării nu există o identitate totală

sub aspectul duratei lor, iar motivele care au impus suspendarea judecății nu

conduc la oprirea termenului de perimare decât dacă sunt întrunite cerințele

art. 250 C. proc. civ., conform căruia termenul de perimare este suspendat doar

pe trei luni de la data când s-au petrecut faptele ce au prilejuit suspendarea

judecății și numai dacă acestea au intervenit în ultimele 6 luni ale termenului

de perimare.

Cererea

de suspendare a fost determinată de decesul recurentei P.D. la data de 21 iulie

2007, iar suspendarea a început să opereze de la data când a fost dispusă,

respectiv, 21 septembrie 2007, moment de la care a început să curgă și termenul

de perimare, ce urma a se împlini la 21 septembrie 2008.

Având

în vedere că la data de 30 iunie 2008 a intervenit decesul recurentei A.C., de

la această dată au început să curgă cele 3 luni de suspendare a cursului

perimării, suspendarea operând până la data de 30 septembrie 2008.

După

această dată termenul de perimare a început să curgă din nou, împlinindu-se la

sfârșitul lunii decembrie 2008 - începutul lunii ianuarie 2009.

Nu

pot fi reținute apărările recurentelor-reclamante potrivit cărora termenul de

perimare ar fi fost suspendat din ziua suspendării judecății, deoarece starea

de boală a recurentei A.C. nu împiedica părțile să facă minime diligențe

privind reluarea judecății, întrucât, pe de o parte, aceste demersuri puteau fi

făcute de oricare dintre recurente, iar pe de altă parte, acestea au fost

permanent asistate și reprezentate de avocat.

Nu

se poate reține incidența în cauză a alin. (3) al art. 250 C. proc. civ.,

potrivit căruia termenul de perimare este suspendat și „pe timpul cât partea

este împiedicată de a stărui în judecată din pricina unor împrejurări mai

presus de voința sa”, întrucât conceptul de „împrejurări mai presus de voința

părții” semnifică veritabile cazuri de forță majoră, care nu circumscriu

acestei noțiuni aspectele relevate de recurente cu privire la starea de

sănătate a defunctei A.C.

Dealtfel

starea de boală a acestei recurente exista încă din anul 2005, sub acest aspect

nereprezentând o împrejurare ce a intervenit intempestiv în perioada

suspendării.

Mai

mult, din verificarea actelor și lucrărilor dosarului, a rezultat că în toate

stadiile procesului recurentele au beneficiat de asistență juridică calificată,

avocații acestora având dreptul dar și obligația de a formula toate cererile

care se impuneau în soluționarea cauzei, astfel încât chiar dacă a fi existat o

„împrejurare mai presus de voința părții”, nu ar fi fost îndeplinită condiția

privind împiedicarea de a stărui în judecată, deoarece reprezentantul părților

putea redeschide, oricând, judecata, nefiind necesară prezența acestora nici

pentru repunerea pe rol și nici la judecata pe fond.

În

raport de data formulării cererii de repunere pe rol a cauzei, respectiv, 16

iunie 2009, și de împrejurarea că momentul de la care a început să curgă

termenul de perimare este acela al suspendării cauzei - 21 septembrie 2007 -

această cerere nu reprezintă un act procedural de întrerupere a termenului de

perimare așa cum în mod greșit susțin recurentele, deoarece la acea dată, chiar

și operând suspendarea prevăzută de art. 250 alin. (2) C. proc. civ., termenul

de perimare era de mult împlinit, și anume din prima decadă a lunii ianuarie

2009.

Așa

fiind, cum de la momentul suspendării judecării recursului, ca urmare a

conduitei procesuale pasive adoptată de părți a trecut mai mult de 1 an, Înalta

Curte urmează a constata intervenită perimarea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată

perimat recursul declarat de reclamantele D.M.M. și G.V. împotriva deciziei nr.

377/A din 31 octombrie 2006 a Curții de Apel Galați, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi, 23 aprilie 2010.