ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7833/2008
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7833/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)
Asupra recursurilor civile de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 178 din 10
iunie 2003, Tribunalul Vrancea a admis în parte acțiunea civilă introdusă de
reclamanții G.C., G.R.Ș. și S.D.C., în contradictoriu cu pârâții Prefectura
Județului Vrancea, SC P. SA Focșani, M.Ș., V.Z., P.M., Primăria comunei
Tătăranu, SC M. SA, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și
chematului în garanție A.P.A.P.S. și pe cale de consecință: a constatat că
reclamanții sunt îndreptățiți să primească despăgubiri de la Statul Român prin
Ministerul Finanțelor Publice, în sumă de 119.327.000 lei pentru casa de locuit
ce a aparținut defunctului C.N.; a obligat-o pe SC P. SA Focșani la 91.742.372
lei despăgubiri către reclamanți, sumă ce reprezintă contravaloare moară și a
terenului aferent, înstrăinate de aceasta terțului deținător V.Z.; a respins,
pentru lipsa calității procesuale pasive, acțiunea formulată împotriva
Prefecturii județului Vrancea, SC C. SA Focșani, Primăria comunei Tătăranu
județul Vrancea, M.Ș. și SC M. SA Focșani; a respins excepția prematurității
acțiunii formulată de Prefectura județului Vrancea, Ministerul de Finanțe și
A.P.A.P.S. București, ca neîntemeiată; a respins excepția lipsei calității
procesuale pasive formulată de SC P. SA Focșani și Statul Român prin Ministerul
de Finanțe, ca neîntemeiată; a respins cererea de chemare în garanție a
A.P.A.P.S. București, formulată de SC P. SA Focșani, ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de
fond a reținut că, reclamanții G.C., G.S., G.R.Ș. și S.C.D. sunt moștenitorii
legali ai defunctei G.A., decedată la data de 10 noiembrie 1997, care la rândul
ei a fost fiica autorului C.N., și care, anterior anilor 1945, a avut în
proprietate o casă de locuit compusă din 4 camere, bucătărie, chiler magazie,
grajd, hambar și o moară țărănească, formată din două camere, magazie, birou și
utilajele aferente, imobile situate pe raza comunei Obilești (fostă),
actualmente comuna Tătăranu, județul Vrancea.
S-a mai reținut că imobilul (casă) a
fost preluată de Statul Român în baza Decretului nr. 308/1953 și a fost
demolată, iar moara care, de asemenea, a fost preluată abuziv de Statul Român,
s-a aflat o perioadă de timp în patrimoniul SC C. SA Focșani, iar aceasta a
dat-o în administrarea SC P. SA Focșani. Aceasta din urmă a înstrăinat moara
prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 500 din 25 august 1993 unui terț.
În contextul Legii nr. 10/2001,
reclamanții și-au dovedit calitatea de persoane îndreptățite la măsuri
reparatorii și au făcut dovada proprietății asupra imobilelor în litigiu,.
Curtea de Apel Galați, secția
civilă, prin decizia civilă nr. 229 din 29 mai 2007 a respins ca nefondate
apelurile declarate de pârâții: SC P. SA Focșani și Statul Român prin
Ministerul Finanțelor Publice, împotriva sentinței civile nr. 178 din 10 iulie
2003 pronunțată de Tribunalul Vrancea.
Pentru a hotărî astfel, instanța de
apel a reținut că pârâta-apelantă SC P. SA Focșani a dispus de moara
țărănească, înstrăinând-o în anul 1993 unei terțe persoane, în condițiile în
care moștenitorii (reclamanții) fostului proprietar al acesteia au formulat
cerere de revendicare din 1991.
Cu privire la excepția prematurității introducerii cererii de către
reclamanți și susținută de Statul Român prin Ministerul de Finanțe, s-a reținut
că persoanele îndreptățite la măsuri reparatorii în condițiile Legii nr.
10/2001 se pot adresa instanței ori de câte ori nu primesc răspuns de la
autoritățile investite cu soluționarea notificărilor.
Împotriva deciziei civile mai sus
menționate, au declarat recurs SC P. SA Focșani și Statul Român prin Ministerul
Economiei și Finanțelor, D.G.F.P. Vrancea.
SC P. SA Focșani critică decizia
atacată ca fiind nelegală, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,
deoarece:
- Capitalul social în care era
inclusă și contravaloarea bunului, moara țărănească, revendicat a fost vândut
de Statul Român actualului acționariat integral privat și acest acționariat a
fost cumpărat de la Statul Român, achitându-se prețul, inclusiv valoarea acelui
capital.
- Instanța trebuia să admită cererea
de chemare în garanție și să oblige Statul Român prin Ministerul Economiei și
Finanțelor sau prin A.V.A.S. și să întoarcă, către actualul acționariat privat
al SC P., suma la care acesta a fost obligată.
- Instanțele trebuiau să admită
cererea de introducere în cauză a SC M. SA Focșani pentru ca, în situația când
se va cădea în pretenții, acestuia din urmă să-i fie angajată răspunderea în
limita cotei de 38,7% cât s-a probat.
Statul Român, prin Ministerul Economiei și
Finanțelor, critică decizia atacată ca fiind nelegală, invocând dispozițiile
art. 304 pct. 9 C. proc. civ. deoarece:
- Reclamanții trebuiau să aștepte răspunsul la
notificare, altfel, promovarea unei acțiuni în pretenții împotriva Statului
Român, nu are temei legal.
- Statul Român, prin Ministerul Economiei și Finanțelor,
nu are calitate procesuală pasivă.
Cu privire la recursul declarat de SC P. SA
Focșani, se rețin următoarele:
Reclamanții G.C., G.S. și G.R.Ș. au făcut dovada că
sunt persoane îndreptățite, în condițiile art. 3 din Legea nr. 10/2001, la
măsuri reparatorii constând în despăgubiri, 91.742.332 lei din partea
recurentei SC P. SA Focșani, sumă ce reprezintă contravaloarea morii și
terenului aferent, proprietatea reclamanților. Moara respectivă a fost
înstrăinată de recurentă în anul 1993, în temeiul contractului de
vânzare-cumpărare nr. 500 din 25 august 1993, numitei V.Z.
Recurenta SC P. SA Focșani, societate cu capital
integral de stat, privind prețul vânzării morii în litigiu l-a inclus în
capitalul social.
Susținerea recurentei SC P. SA Focșani, în sensul
că instanțele trebuiau să oblige Statul Român prin Ministerul Economiei și
Finanțelor și pe A.V.A.S. la despăgubiri în condițiile Legii nr. 10/2001 față
de reclamanți, reprezentând contravaloarea morii în litigiu, nu poate fi
reținută, deoarece, deși cunoștea situația juridică a imobilului în litigiu,
totuși, l-a vândut, iar din adresa nr. 2064 din 18 decembrie 1991, fila 76
dosar fond, rezultă că își asumă întreaga răspundere în condițiile în care
clădirile morii vândute vor fi revendicate de foștii proprietari.
De asemenea, instanțele, în mod judicios, au
respins cererea recurentei prin care a solicitat introducerea în cauză a SC M.
SA Focșani, deoarece, vânzarea morii s-a făcut de recurentă, fără a aduce acest
lucru la cunoștința SC M. SA Focșani.
Cu privire la recursul declarat de Statul Român
prin Ministerul Finanțelor Publice, D.G.F.P. Vrancea:
Recursul a fost formulat cu încălcarea
dispozițiilor art. 301 C. proc. civ.
Astfel, decizia nr. 229 din 29 mai 2007 a Curții de
Apel Galați a fost comunicată recurentei la data de 20 iunie 2007, fila 72
dosar apel, iar recursul a fost declarat la data de 17 iulie 2007 ( fila 9 plic
- dosar apel).
Prin urmare, recursul a fost declarat cu încălcarea
termenului de 15 zile prevăzut de textul de lege mai sus enunțat.
Așadar, față de cele reținute, se va respinge, ca
nefondat, recursul declarat de SC P. SA Focșani și, ca tardiv formulat,
recursul declarat de D.G.F.P., în numele Statului Român, prin Ministerul
Finanțelor Publice.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de
pârâta SCP. SA împotriva deciziei nr. 229/A din 29 mai 2007 pronunțată de
Curtea de Apel Galați, secția civilă, ca nefondat.
Respinge, ca tardiv, recursul declarat de D.G.F.P. Vrancea în numele
Ministerului Economiei și Finanțelor pentru Statul Român, împotriva aceleiași
hotărâri.
Irevocabilă.
Pronunțată, în ședință publică,
astăzi 8 decembrie 2008.