ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6969/2009

Deliberând asupra recursului civil de față, în condițiile art. 256 C. proc. civ., constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 272 din 23 martie 2007, pronunțată după casarea cu trimitere a cauzei spre rejudecare, Tribunalul Vrancea a respins ca neîntemeiată acțiunea pentru restituirea în natură a imobilelor și anularea actelor de înstrăinare formulată de reclamanții E.A. și E.A., în contradictoriu cu A.P.A.P.S. București, SC P. SA Focșani, SC Z.S. SRL Focșani, N. Z . , C.M., C.A. și C.D. A fost respinsă acțiunea formulată de reclamanți în contradictoriu cu Prefectura județului Vrancea pentru lipsa calității procesuale pasive, precum și excepția prescripției dreptului la acțiune pentru cererea privind anularea contractelor de vânzare-cumpărare.

Cererea de chemare în garanție a A.P.A.P.S. București formulată de SC P. SA Focșani a fost respinsă ca rămasă fără obiect, iar excepțiile prematurității cererii de chemare în garanție, lipsei calității procesuale pasive a A.P.A.P.S. și lipsei calității procesuale active a SC P. SA, invocate de pârâta A.P.A.P.S., precum și excepția lipsei calității procesuale pasive a SC P. SA, invocată de această pârâtă, au fost respinse ca neîntemeiate. Reclamanții E.A. și E.A. au fost obligați să plătească pârâtei SC Z.S. SRL suma de 11.000.000 lei ( vechi ) cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că moara care face obiectul pricinii a fost proprietatea defunctului I.G.

Chiar dacă terenul în suprafață de 269 m.p., înscris în actul de vânzare-cumpărare din 16 martie 1937, în care cumpărător este D.N., ar fi cel pe care s-a edificat moara, martorii N.N. și I.T. au declarat că în anii 1951 – 1952 a avut loc un schimb de terenuri, în baza căruia socrul numitului I.G., D.S., a primit acest teren de la D.N. Pe teren, I.G. și socrul său D.S. au construit o moară, stăpânită de I.G. până la preluarea imobilului de către stat. Moara și terenul care fac obiectul pricinii au aparținut autorului reclamantei E.A., însă, potrivit art. 27 pct. 9 din Legea nr. 10/2001, pentru imobilele evidențiate în patrimoniul unor societăți comerciale privatizate persoanele îndreptățite au dreptul la despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv, iar, conform pct. 1 1 al aceluiași articol, dispozițiile alin. (1) sunt aplicabile și în cazul în care imobilele au fost înstrăinate.

Prima instanță a reținut că, atât pentru imobilele preluate cu titlu valabil, cât și pentru cele preluate în mod abuziv, persoana îndreptățită poate obține numai despăgubiri nu și restituirea în natură. Potrivit înscrisurilor depuse la dosar și constatărilor consemnate în expertiza tehnică, vechile utilaje ale morii nu mai există, iar SC Z.S. SRL Focșani, în anul 2000, a demolat o parte a clădirii și a refăcut porțiunea care cuprindea sala motor și biroul, făcând fundația din beton, pardoseli din beton și tâmplărie metalică și a cumpărat utilaje noi. Pentru că moara a suferit modificări, iar utilajele au fost înlocuite, restituirea în natură nu este posibilă. S-a mai reținut, că reclamanta a invocat art. 46 din Legea nr. 10/2001, devenit art. 50 pct. 2, însă acest text trebuie raportat la art. 27 pct. 1 și 1 2 din lege.

Chiar dacă dispozițiile art. 50 pct. 2 din lege ar fi primite separat, nu se poate reține reaua-credință, raportat la revendicarea morii încă din anul 1990, deoarece utilajele au fost vândute numitului S.C. anterior acelei judecăți, iar acțiunea în revendicare a fost respinsă pe motiv că reclamanții nu au făcut dovada proprietății. Restituirea în natură a imobilului nefiind posibilă, acțiunea se respinge, iar reclamanta E.A. are dreptul ca, în temeiul art. 51 pct. 3 din Legea nr. 10/2001, să formuleze notificare pentru măsuri reparatorii prin echivalent, termenul pentru depunerea notificării începând să curgă de la data rămânerii definitive și irevocabile a prezentei hotărâri. În privința reclamantului E.A., s-a reținut că, nefiind moștenitorul fostului proprietar, nu are nici un drept asupra imobilului în litigiu.

Curtea de Apel Galați, prin decizia civilă nr. 379/ A din 9 octombrie 2007, a respins apelul declarat de reclamanta E.A. împotriva acestei sentințe și a fost obligată apelanta-reclamantă să plătească intimatului Z.N. suma de 1.000 lei cheltuieli de judecată, reținând că prin decizia civilă nr. 4527 din 10 mai 2006, Înalta Curte a trimis cauza spre rejudecare, motivat de faptul că a fost nesocotit principiul contradictorialității, deoarece cauza a fost soluționată în lipsa cumpărătorilor bunului revendicat, iar prima instanță, care a citat cumpărătorii, a reluat judecata și a administrat probele în prezența părților. De aceea, primul motiv de apel referitor la încălcarea dispozițiilor art. 315 C. proc.

civ. nu este întemeiat. A reținut instanța de apel, că nu sunt întemeiate nici celelalte susțineri, deoarece moara a suferit modificări esențiale. O parte a clădirii a fost demolată, iar sala motor și biroul au fost refăcute. A fost turnată fundația din beton și au fost refăcute pardoselile și tâmplăria metalică. S-a mai reținut că, potrivit art. 27 pct. 9 din Legea nr. 10/2001, modificată prin Legea nr. 247/2005, pentru imobilele evidențiate in patrimoniul unei societăți comerciale privatizate persoanele îndreptățite au dreptul la despăgubiri și că, în prezenta cauză, restituirea în natură nu mai este posibilă, deoarece „moara și terenul erau evidențiate în patrimoniul SC P. SA Focșani”. Apelanta, în baza dispozițiilor art. 51 pct. 3 din Legea nr. 10/2001, poate formula o nouă notificare, solicitând măsuri reparatorii prin echivalent.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta EA care, invocând art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a arătat că sunt nelegale atât decizia instanței de apel, cât și sentința primei instanțe. A susținut recurenta, că imobilul a fost preluat de stat în anul 1960, în baza unui proces-verbal care nu poate constitui titlu valabil, iar ulterior anului 1990 a fost preluat de SC P. SA Focșani. Începând cu anul 1990, recurenta s-a adresat cu notificare către I.J.G.C.L. Vrancea, devenită SC P. SA Focșani, solicitând să nu se facă vreun act de dispoziție cu privire la acest imobil. A formulat și acțiune în instanță, care nu a fost soluționată pe fond, deoarece s-a reținut că urmează să se adopte reglementări privitoare la situația imobilelor deținute nelegal.

Recurenta a mai arătat, că prin sentința civilă nr. 191 din 24 iulie 2003 a Tribunalului Vrancea, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 1508/2003 a Curții de Apel Galați, s-au anulat contractele de vânzare-cumpărare și s-a dispus restituirea în natură a imobilelor, iar prin procesul - verbal din 1 martie 2005 al B.E.J. – G.C., această hotărâre a fost pusă în executare. Deși hotărârile pronunțate de prima instanță și în apel au fost casate numai pentru neîndeplinirea procedurii de citare cu părțile între care s-au încheiat contractele de vânzare - cumpărare, prima instanță a dispus administrarea de probe care nu confirmă o altă situație de fapt. Instanța de fond a încălcat prevederile art. 315 C. proc.

civ., pentru că nu s-a conformat „dispozițiilor instanței de recurs”, care nu a antamat în nici un fel problemele de fond și, de asemenea, s-au încălcat dispozițiile art. 1, 7, 9 și 21 din Legea nr. 10/2001, care stabilesc regula restituirii în natură a imobilelor preluate abuziv. S-a mai susținut, că s-au încălcat dispozițiile art. 50 alin. 2 din Legea nr. 10/2001, pentru că I.J.G.C.L. Vrancea și succesoarea sa SC P. SA Focșani, deși cunoșteau că nu sunt proprietarele bunurilor revendicate încă din anul 1990, le-au vândut numitului C.P. prin contractul de vânzare - cumpărare din 28 decembrie 1993, iar SC Z.S. SRL Focșani a cumpărat bunurile prin contractul de vânzare-cumpărare din 1 septembrie 1998, deși cunoștea că bunurile au aparținut autorului reclamantei.

SC P SA Focșani care nu era proprietara imobilelor a înstrăinat cu rea-credință aceste bunuri. Recurenta a arătat că în mod greșit s-a reținut că restituirea în natură nu este posibilă, pentru că imobilul a suferit modificări. Probele administrate în cauză, inclusiv fotografiile color, atestă starea de degradare a imobilului la data punerii recurentei în posesie (1 martie 2005). După această dată, reparațiile și întreținerea imobilului au fost făcute de către aceasta, iar, conform art. 9 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, imobilele preluate abuziv se restituie în natură, indiferent în posesia cui s-ar afla. La termenul din 18 iunie 2009, Înalta Curte a invocat motivul de recurs de ordine publică prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc.

civ., în privința cererii formulată de recurenta - reclamantă, având ca obiect constatarea nulității contractelor de vânzare-cumpărare din 28 decembrie 1993 și din 1 septembrie 1998. Analizând recursul declarat de reclamantă, în raport de susținerile acesteia și de motivul de recurs invocat din oficiu, se constată că este fondat. În prezenta cauză, prin acțiunea înregistrată la instanță la data de 13 august 2002, s-a solicitat să se dispună restituirea în natură a imobilului și să se constate nulitatea actelor de înstrăinare a morii, iar la termenul din 19 iulie 2003, când s-au pus concluzii în fond la prima instanță, reclamanta a precizat că solicită să se constate nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare din 28 decembrie 1993 și din 1 septembrie 1998 și să se dispună restituirea în natură a terenului și a clădirii (moară).

Susținerea recurentei, că sentința primei instanțe, păstrată prin decizia atacată, a fost dată cu încălcarea art. 315 C. proc. civ. nu este întemeiată. Textul prevede că în caz de casare hotărârile instanței de recurs sunt obligatorii pentru judecătorii fondului, cu privire la problemele de drept dezlegate și asupra necesității administrării unor probe. Or, în prezenta cauză, prin decizia civilă nr. 4527 din 10 mai 2006, Înalta Curte a casat în tot atât decizia pronunțată în apel, cât și sentința primei instanțe, singura problemă de drept dezlegată fiind aceea că trebuiau citați în proces C.P. și C.M., părți în contractele a căror nulitate s-a cerut a fi constatată. Singura îngrădire pentru prima instanță, raportat la decizia de casare, a fost aceea de a soluționa pricina citând și părțile menționate în această decizie, iar tribunalul s-a conformat acestei îndrumări.

Reluând judecata cu privire la toate cererile și mijloacele de apărare invocate de părți, starea de fapt putea fi stabilită de instanța de trimitere prin administrarea de noi probe, iar problemele de drept nedezlegate prin decizia de casare trebuiau să fie dezlegate cu ocazia rejudecării. Nelegalitatea hotărârilor pronunțate în cauză cu privire la modul de soluționare a cererii recurentei-reclamante având ca obiect constatarea nulității contractelor de vânzare-cumpărare se analizează însă, în raport de prevederile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., care sunt de ordine publică, incidente în prezenta cauză, față de obiectul cererii și valoarea bunurilor la care se referă.

În raport de prevederile Legii nr. 10/2001, competența soluționării cererii privind restituirea în natură a imobilului solicitat prin notificarea formulată în condițiile art. 22 din legea, republicată aparține tribunalului, însă pentru cererea privind constatarea nulității contractelor de vânzare-cumpărare nu operează prorogarea de competență. Prin art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, este stabilită competența tribunalului, secția civilă, pentru soluționarea plângerii formulate împotriva dispoziției de respingere a notificării sau a cererii de restituie în natură, iar această competență se poate extinde, conform art. 17 C. proc. civ., numai asupra cererilor cu caracter accesoriu și a cererilor incidentale.

Or, petitul privind constatarea nulității contractelor de vânzare - cumpărare nu are caracter de accesorietate față de cererea de restituire în natură a imobilului preluat abuziv, deoarece soluționarea acestui petit nu depinde de soluția dată în cererea de restituire. În accepțiunea Legii nr. 10/2001, cererea de restituire în natură a imobilului preluat abuziv și cea prin care se solicită constatarea nulității contractului de vânzare - cumpărare prin care s-a vândut imobilul sunt principale, deoarece, conform art. 46 alin. (2) din legea republicată, atunci când a fost exercitată acțiunea în constatarea nulității actului de înstrăinare, procedura administrativă se suspendă până la soluționarea definitivă și irevocabilă a acesteia.

Prin urmare, în această situație, nu sunt incidente prevederile art. 17 C. proc. civ., iar competența de soluționare în primă instanță aparține instanței de drept comun pentru cererea privind constatarea nulității contractului de vânzare - cumpătate și tribunalului pentru petitul privind restituirea în natură a imobilului. În prezenta cauză, în raport de valoarea imobilului (moară, bazin apă, gard, teren) de 198.300.000 lei, stabilită de expertul tehnic S.A., și de prevederile art. 1 alin. (1) C. proc. civ., competentă material să soluționeze cererea având ca obiect constatarea nulității contractelor de vânzare-cumpătate este judecătoria. De aceea, tribunalul care, conform art. 2 lit. b) C. proc.

civ., soluționează în primă instanță cererile al căror obiect are o valoare de peste 5 miliarde lei, a soluționat această cerere cu încălcarea competenței judecătoriei, pronunțând o hotărâre nelegală. Nelegală este și decizia atacată, prin care s-a păstrat sentința apelată în raport de prevederile art. 296 C. proc. civ., deși în prezenta cauză erau incidente dispozițiile art. 297 alin. (2) C. proc. civ. În privința cererii având ca obiect restituirea în natură a imobilului, decizia atacată a fost dată cu nesocotirea dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 10/2001 și cu aplicarea greșită a art. 27 pct. 9 din Legea nr. 10/2001 și fără ca situația de fapt în raport de care să se stabilească dreptul recurentei-reclamante la restituirea în natură a imobilului să fie pe deplin stabilită.

Articolul 27 pct. 9 nu există în Legea nr. 10/2001, republicată (art. 27 are 6 aliniate și nu privește imobilele evidențiate în patrimoniul unei societăți comerciale privatizate), iar art. 29 din lege, care stabilește dreptul fostului proprietar la despăgubiri pentru imobilele evidențiate în patrimoniul unor societăți comerciale privatizate, indiferent de modalitatea de preluare, față de Decizia Curții Constituționale nr. 830/2008 se impune a fi aplicat considerându-se că în conținutul lui există și sintagma „imobilele preluate cu titlu valabil”.

Prin urmare, dacă preluarea imobilului s-a făcut fără titlu valabil, bunul poate fi restituit în natură, chiar dacă la data intrării în vigoare a legii era evidențiat în patrimoniul unei societăți comerciale, cu excepția cazurilor în care a fost înstrăinat cu respectarea dispozițiilor legale, a fost transformat în sensul art. 19 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, pe teren s-au edificat construcții noi, ori terenul este afectat de servituți legale și alte amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale. În prezenta cauză, reținând greșit că imobilul nu poate fi restituit în natură indiferent de modul de preluare, prima instanță și instanța de apel nu au analizat posibilitatea restituirii în natură a imobilului raportat la modul de preluare, iar în privința modificărilor aduse bunului s-a reținut că s-au adus modificări substanțiale, fără să fie stabilite împrejurările la care se referă art. 19 din Legea nr. 10/2001, republicată.

Textul prevede că foștilor proprietari li se acordă sau, după caz, propun măsuri reparatorii prin echivalent numai dacă imobilelor-construcții le-au fost adăugate, pe orizontală și/sau verticală, în raport cu forma inițială, noi corpuri a căror arie desfășurată însumează peste 100% din aria desfășurată inițial. Textul stabilește, în alin. (2), posibilitatea restituirii în natură a suprafeței deținută în proprietate la data preluării construcției, dacă au fost adăugate după preluare, pe orizontală și/ sau verticală corpuri suplimentare de sine stătătoare. Față de prevederile textului citat, imposibilitatea restituirii în natură este condiționată de adăugarea unor corpuri noi cu o arie desfășurată de peste 100% și nu de „modificările substanțiale” reținute de instanța de apel pe baza expertizei aflate la filele 74-77 din Dosarul nr. 1611/2002, care a avut ca obiectiv identificarea și evaluarea imobilului și nu transformările aduse acestuia.

Pentru considerentele expuse, va fi admis recursul declarat de reclamanta E.A., va fi casată decizia atacată, se va admite apelul declarat de această reclamantă și, conform art. 297 alin. (2) C. proc. civ., se va anula în parte sentința pronunțată de prima instanță. Va fi disjunsă cererea formulată de recurenta - reclamantă având ca obiect anularea contractelor de vânzare - cumpărare, de celelalte cereri și, conform art. 312 alin. (6) C. proc. civ., se va trimite instanței competente, Judecătoria Focșani, spre judecare, cererea privind constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare - cumpărare din 28 decembrie 1993 și din 1 septembrie 1998, formulată de reclamanta E.A.

Cererea privind restituirea în natură a imobilului, a cărei dezlegare atârnă de soluția ce se va pronunța în soluționarea cererii privind constatarea nulității contractelor și pentru soluționarea căreia este necesară administrarea probei cu înscrisuri și expertiză tehnică pentru stabilirea împrejurărilor menționate, precum și cererea de chemare în garanție, a cărei dezlegare atârnă de soluțiile ce se vor pronunța în celelalte cereri, vor fi trimise spre rejudecare Curții de Apel Galați care, după administrarea probelor, va aprecia asupra suspendării judecății până la soluționarea cererii disjunse, față de prevederile art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 și art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc.

civ. Vor fi păstrate dispozițiile sentinței privitoare la reclamantul E.A. și la respingerea acțiunii formulate în contradictoriu cu Prefectura județului Vrancea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta E.A. împotriva deciziei nr. 379/ A din 9 octombrie 2007 a Curții de Apel Galați, secția civilă, pe care o casează. Admite apelul declarat de reclamanta E.A. împotriva sentinței nr. 272 din 23 martie 2007 a Tribunalului Vrancea, secția civilă. Anulează în parte sentința apelată. Disjunge cererea formulată de reclamanta E.A., având ca obiect constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare din 28 decembrie 1993 și din 1 septembrie 1998, de celelalte cereri. Trimite instanței competente Judecătoria Focșani, spre judecare, cererea privind constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare din 28 decembrie 1993 și din 1 septembrie 1998 formulată de reclamanta E.A., iar Curții de Apel Galați cererea formulată de aceeași reclamantă având ca obiect restituirea în natură a imobilului, precum și cererea de chemare în garanție.

Păstrează dispozițiile sentinței privitoare la reclamantul E.A., precum și la respingerea acțiunii formulată în contradictoriu cu Prefectura județului Vrancea. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 25 iunie 2009.