ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6969/2009

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6969/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Deliberând asupra recursului civil de față,

în condițiile art. 256 C. proc. civ., constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 272 din 23 martie

2007, pronunțată după casarea cu trimitere a cauzei spre

rejudecare, Tribunalul Vrancea a respins ca neîntemeiată acțiunea

pentru restituirea în natură a imobilelor și anularea actelor de

înstrăinare formulată de reclamanții E.A. și E.A., în

contradictoriu cu A.P.A.P.S.  București, SC P. SA Focșani, SC Z.S.

SRL Focșani, N.

Z

.

, C.M., C.A. și C.D.

A fost respinsă acțiunea formulată de

reclamanți în contradictoriu cu Prefectura județului Vrancea pentru

lipsa calității procesuale pasive, precum și excepția

prescripției dreptului la acțiune pentru cererea privind anularea contractelor

de vânzare-cumpărare.

Cererea de chemare în garanție a A.P.A.P.S.

București formulată de SC P. SA Focșani a fost respinsă ca

rămasă fără obiect, iar excepțiile

prematurității cererii de chemare în garanție, lipsei

calității procesuale pasive a A.P.A.P.S. și lipsei calității

procesuale active a SC P. SA, invocate de pârâta A.P.A.P.S., precum și

excepția lipsei calității procesuale pasive a SC P. SA,

invocată de această pârâtă, au fost respinse ca neîntemeiate.

Reclamanții E.A. și E.A. au fost

obligați să plătească pârâtei SC Z.S. SRL suma de

11.000.000 lei ( vechi ) cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre,

prima instanță a reținut că moara care face obiectul

pricinii a fost proprietatea defunctului I.G. Chiar dacă terenul în

suprafață de 269 m.p., înscris în actul de vânzare-cumpărare din

16 martie 1937, în care cumpărător este D.N., ar fi cel pe care s-a

edificat moara, martorii N.N. și I.T. au declarat că în anii 1951 – 1952 a avut loc un schimb de terenuri, în baza căruia socrul numitului I.G., D.S., a primit

acest teren de la D.N.

Pe teren, I.G. și socrul său D.S. au

construit o moară, stăpânită de I.G. până la preluarea

imobilului de către stat.

Moara și terenul care fac obiectul pricinii au

aparținut autorului reclamantei E.A., însă, potrivit art. 27 pct. 9

din Legea nr. 10/2001, pentru imobilele evidențiate în patrimoniul unor

societăți comerciale privatizate persoanele îndreptățite au

dreptul la despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul

de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor

preluate abuziv, iar, conform pct. 1

1

al aceluiași articol,

dispozițiile alin. (1) sunt aplicabile și în cazul în care imobilele

au fost înstrăinate.

Prima instanță a reținut că, atât

pentru imobilele preluate cu titlu valabil, cât și pentru cele preluate în

mod abuziv, persoana îndreptățită poate obține numai

despăgubiri nu și restituirea în natură.

Potrivit înscrisurilor depuse la dosar și

constatărilor consemnate în expertiza tehnică, vechile utilaje ale

morii nu mai există, iar SC Z.S. SRL Focșani, în anul 2000, a demolat o parte a clădirii și a refăcut porțiunea care cuprindea sala

motor și biroul, făcând fundația din beton, pardoseli din beton

și tâmplărie metalică și a cumpărat utilaje noi.

Pentru că moara a suferit modificări, iar

utilajele au fost înlocuite, restituirea în natură nu este posibilă.

S-a mai reținut, că reclamanta a invocat art.

46 din Legea nr. 10/2001, devenit art. 50 pct. 2, însă acest text trebuie

raportat la art. 27 pct. 1 și 1

2

din lege. Chiar dacă

dispozițiile art. 50 pct. 2 din lege ar fi primite separat, nu se poate

reține reaua-credință, raportat la revendicarea morii încă

din anul 1990, deoarece utilajele au fost vândute numitului S.C. anterior

acelei judecăți, iar acțiunea în revendicare a fost

respinsă pe motiv că reclamanții nu au făcut dovada

proprietății.

Restituirea în natură a imobilului nefiind

posibilă, acțiunea se respinge, iar reclamanta E.A. are dreptul ca,

în temeiul art. 51 pct. 3 din Legea nr. 10/2001, să formuleze notificare

pentru măsuri reparatorii prin echivalent, termenul pentru depunerea

notificării începând să curgă de la data rămânerii definitive

și irevocabile a prezentei hotărâri.

În privința reclamantului E.A., s-a reținut

că, nefiind moștenitorul fostului proprietar, nu are nici un drept

asupra imobilului în litigiu.

Curtea de Apel Galați, prin decizia civilă nr.

379/ A din 9 octombrie 2007, a respins apelul declarat de reclamanta E.A.

împotriva acestei sentințe și a fost obligată

apelanta-reclamantă să plătească intimatului Z.N. suma de

1.000 lei cheltuieli de judecată, reținând că prin decizia

civilă nr. 4527 din 10 mai 2006, Înalta Curte a trimis cauza spre

rejudecare, motivat de faptul că a fost nesocotit principiul

contradictorialității, deoarece cauza a fost soluționată în

lipsa cumpărătorilor bunului revendicat, iar prima

instanță, care a citat cumpărătorii, a reluat judecata

și a administrat probele în prezența părților.

De aceea, primul motiv de apel referitor la

încălcarea dispozițiilor art. 315 C. proc. civ. nu este întemeiat.

A reținut instanța de apel, că nu sunt

întemeiate nici celelalte susțineri, deoarece moara a suferit modificări

esențiale. O parte a clădirii a fost demolată, iar sala motor

și biroul au fost refăcute. A fost turnată fundația din

beton și au fost refăcute pardoselile și tâmplăria

metalică.

S-a mai reținut că, potrivit art. 27 pct. 9

din Legea nr. 10/2001, modificată prin Legea nr. 247/2005, pentru

imobilele evidențiate in patrimoniul unei societăți comerciale

privatizate persoanele îndreptățite au dreptul la despăgubiri

și că, în prezenta cauză, restituirea în natură nu mai este

posibilă, deoarece „moara și terenul erau evidențiate în

patrimoniul SC P. SA Focșani”.

Apelanta, în baza dispozițiilor art. 51 pct. 3

din Legea nr. 10/2001, poate formula o nouă notificare, solicitând

măsuri reparatorii prin echivalent.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta

EA care, invocând art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a arătat că sunt

nelegale atât decizia instanței de apel, cât și sentința primei

instanțe.

A susținut recurenta, că imobilul a fost

preluat de stat în anul 1960, în baza unui proces-verbal care nu poate

constitui titlu valabil, iar ulterior anului 1990 a fost preluat de SC P. SA Focșani.

Începând cu anul 1990, recurenta s-a adresat cu

notificare către I.J.G.C.L. Vrancea, devenită SC P. SA Focșani,

solicitând să nu se facă vreun act de dispoziție cu privire la

acest imobil. A formulat și acțiune în instanță, care nu a fost

soluționată pe fond, deoarece s-a reținut că urmează

să se adopte reglementări privitoare la situația imobilelor

deținute nelegal.

Recurenta a mai arătat, că prin

sentința civilă nr. 191 din 24 iulie 2003 a Tribunalului Vrancea, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 1508/2003

a Curții de Apel Galați, s-au anulat contractele de

vânzare-cumpărare și s-a dispus restituirea în natură a

imobilelor, iar prin procesul - verbal din 1 martie 2005 al B.E.J. – G.C.,

această hotărâre a fost pusă în executare.

Deși hotărârile pronunțate de prima

instanță și în apel au fost casate numai pentru neîndeplinirea

procedurii de citare cu părțile între care s-au încheiat contractele

de vânzare - cumpărare, prima instanță a dispus administrarea de

probe care nu confirmă o altă situație de fapt.

Instanța de fond a încălcat prevederile art.

315 C. proc. civ., pentru că nu s-a conformat „dispozițiilor

instanței de recurs”, care nu a antamat în nici un fel problemele de fond

și, de asemenea, s-au încălcat dispozițiile art. 1, 7, 9 și

21 din Legea nr. 10/2001, care stabilesc regula restituirii în natură a

imobilelor preluate abuziv.

S-a mai susținut, că s-au încălcat

dispozițiile art. 50 alin. 2 din Legea nr. 10/2001, pentru că

I.J.G.C.L. Vrancea și succesoarea sa SC P. SA Focșani, deși

cunoșteau că nu sunt proprietarele bunurilor revendicate încă

din anul 1990, le-au vândut numitului C.P. prin contractul de vânzare - cumpărare

din 28 decembrie 1993, iar SC Z.S. SRL Focșani a cumpărat bunurile

prin contractul de vânzare-cumpărare din 1 septembrie 1998, deși

cunoștea că bunurile au aparținut autorului reclamantei.

SC P SA Focșani care nu era proprietara imobilelor a

înstrăinat cu rea-credință aceste bunuri.

Recurenta a arătat că în mod greșit s-a reținut

că restituirea în natură nu este posibilă, pentru că

imobilul a suferit modificări. Probele administrate în cauză,

inclusiv fotografiile color, atestă starea de degradare a imobilului la

data punerii recurentei în posesie (1 martie 2005). După această

dată, reparațiile și întreținerea imobilului au fost

făcute de către aceasta, iar, conform art. 9 alin. (1) din Legea nr. 10/2001,

imobilele preluate abuziv se restituie în natură, indiferent în posesia

cui s-ar afla.

La termenul din 18 iunie 2009, Înalta Curte a invocat motivul de recurs

de ordine publică prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., în privința cererii formulată de recurenta - reclamantă, având ca

obiect constatarea nulității contractelor de vânzare-cumpărare

din 28 decembrie 1993 și din 1 septembrie 1998.

Analizând recursul declarat de reclamantă, în raport de

susținerile acesteia și de motivul de recurs invocat din oficiu, se

constată că este fondat.

În prezenta cauză, prin acțiunea înregistrată la instanță

la data de 13 august 2002, s-a solicitat să se dispună restituirea în

natură a imobilului și să se constate nulitatea actelor de

înstrăinare a morii, iar la termenul din 19 iulie 2003, când s-au pus

concluzii în fond la prima instanță, reclamanta a precizat că

solicită să se constate nulitatea absolută a contractelor de

vânzare-cumpărare din 28 decembrie 1993 și din 1 septembrie 1998

și să se dispună restituirea în natură a terenului și

a clădirii (moară).

Susținerea recurentei, că sentința primei instanțe,

păstrată prin decizia atacată, a fost dată cu

încălcarea art. 315 C. proc. civ. nu este întemeiată.

Textul prevede că în caz de casare hotărârile instanței

de recurs sunt obligatorii pentru judecătorii fondului, cu privire la

problemele de drept dezlegate și asupra necesității

administrării unor probe.

Or, în prezenta cauză, prin decizia civilă nr. 4527 din 10 mai

2006, Înalta Curte a casat în tot atât decizia pronunțată în apel, cât

și sentința primei instanțe, singura problemă de drept

dezlegată fiind aceea că trebuiau citați în proces C.P. și

C.M., părți în contractele a căror nulitate s-a cerut a fi

constatată.

Singura îngrădire pentru prima instanță, raportat la

decizia de casare, a fost aceea de a soluționa pricina citând și

părțile menționate în această decizie, iar tribunalul s-a

conformat acestei îndrumări.

Reluând judecata cu privire la toate cererile și mijloacele de

apărare invocate de părți, starea de fapt putea fi

stabilită de instanța de trimitere prin administrarea de noi probe,

iar problemele de drept nedezlegate prin decizia de casare trebuiau să fie

dezlegate cu ocazia rejudecării.

Nelegalitatea hotărârilor pronunțate în cauză cu privire

la modul de soluționare a cererii recurentei-reclamante având ca obiect constatarea

nulității contractelor de vânzare-cumpărare se analizează însă,

în raport de prevederile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., care sunt de ordine publică, incidente în prezenta cauză, față de obiectul

cererii și valoarea bunurilor la care se referă.

În raport de prevederile Legii nr. 10/2001, competența

soluționării cererii privind restituirea în natură a imobilului

solicitat prin notificarea formulată în condițiile art. 22 din legea,

republicată aparține tribunalului, însă pentru cererea privind

constatarea nulității contractelor de vânzare-cumpărare nu

operează prorogarea de competență. Prin art. 26 alin. (3) din

Legea nr. 10/2001, este stabilită competența tribunalului,

secția civilă, pentru soluționarea plângerii formulate împotriva

dispoziției de respingere a notificării sau a cererii de restituie în

natură, iar această competență se poate extinde, conform art.

17 C. proc. civ., numai asupra cererilor cu caracter accesoriu și a

cererilor incidentale.

Or, petitul privind constatarea nulității contractelor de

vânzare - cumpărare nu are caracter de accesorietate față de

cererea de restituire în natură a imobilului preluat abuziv, deoarece

soluționarea acestui petit nu depinde de soluția dată în cererea

de restituire.

În accepțiunea Legii nr. 10/2001, cererea de restituire în

natură a imobilului preluat abuziv și cea prin care se solicită

constatarea nulității contractului de vânzare - cumpărare prin

care s-a vândut imobilul sunt principale, deoarece, conform art. 46 alin. (2)

din legea republicată, atunci când a fost exercitată acțiunea în

constatarea nulității actului de înstrăinare, procedura

administrativă se suspendă până la soluționarea

definitivă și irevocabilă a acesteia.

Prin urmare, în această situație, nu sunt incidente prevederile

art. 17 C. proc. civ., iar competența de soluționare în primă

instanță aparține instanței de drept comun pentru cererea

privind constatarea nulității contractului de vânzare - cumpătate

și tribunalului pentru petitul privind restituirea în natură a imobilului.

În prezenta cauză, în raport de valoarea imobilului (moară,

bazin apă, gard, teren) de 198.300.000 lei, stabilită de expertul

tehnic S.A., și de prevederile art. 1 alin. (1) C. proc. civ.,

competentă material să soluționeze cererea având ca obiect

constatarea nulității contractelor de vânzare-cumpătate este

judecătoria.

De aceea, tribunalul care, conform art. 2 lit. b) C. proc. civ.,

soluționează în primă instanță cererile al căror

obiect are o valoare de peste 5 miliarde lei, a soluționat această

cerere cu încălcarea competenței judecătoriei, pronunțând o

hotărâre nelegală. Nelegală este și decizia atacată,

prin care s-a păstrat sentința apelată în raport de prevederile art.

296 C. proc. civ., deși în prezenta cauză erau incidente

dispozițiile art. 297 alin. (2) C. proc. civ.

În privința cererii având ca obiect restituirea în natură a

imobilului, decizia atacată a fost dată cu nesocotirea

dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 10/2001 și cu aplicarea

greșită a art. 27 pct. 9 din Legea nr. 10/2001 și fără

ca situația de fapt în raport de care să se stabilească dreptul

recurentei-reclamante la restituirea în natură a imobilului să fie pe

deplin stabilită.

Articolul 27 pct. 9 nu există în Legea nr. 10/2001,

republicată (art. 27 are 6 aliniate și nu privește imobilele

evidențiate în patrimoniul unei societăți comerciale

privatizate), iar art. 29 din lege, care stabilește dreptul fostului

proprietar la despăgubiri pentru imobilele evidențiate în patrimoniul

unor societăți comerciale privatizate, indiferent de modalitatea de

preluare, față de Decizia Curții Constituționale nr. 830/2008

se impune a fi aplicat considerându-se că în conținutul lui

există și sintagma „imobilele preluate cu titlu valabil”.

Prin urmare, dacă preluarea imobilului s-a făcut

fără titlu valabil, bunul poate fi restituit în natură, chiar

dacă la data intrării în vigoare a legii era evidențiat în

patrimoniul unei societăți comerciale, cu excepția cazurilor în

care a fost înstrăinat cu respectarea dispozițiilor legale, a fost

transformat în sensul art. 19 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, pe teren s-au

edificat construcții noi, ori terenul este afectat de servituți

legale și alte amenajări de utilitate publică ale

localităților urbane și rurale.

În prezenta cauză, reținând greșit că imobilul nu

poate fi restituit în natură indiferent de modul de preluare, prima

instanță și instanța de apel nu au analizat posibilitatea

restituirii în natură a imobilului raportat la modul de preluare, iar în

privința modificărilor aduse bunului s-a reținut că s-au

adus modificări substanțiale, fără să fie stabilite împrejurările

la care se referă art. 19 din Legea nr. 10/2001, republicată.

Textul prevede că foștilor proprietari li se acordă sau,

după caz, propun măsuri reparatorii prin echivalent numai dacă

imobilelor-construcții le-au fost adăugate, pe orizontală

și/sau verticală, în raport cu forma inițială, noi corpuri

a căror arie desfășurată însumează peste 100% din aria

desfășurată inițial.

Textul stabilește, în alin. (2), posibilitatea restituirii în natură

a suprafeței deținută în proprietate la data preluării

construcției, dacă au fost adăugate după preluare, pe

orizontală și/ sau verticală corpuri suplimentare de sine

stătătoare.

Față de prevederile textului citat, imposibilitatea

restituirii în natură este condiționată de adăugarea unor

corpuri noi cu o arie desfășurată de peste 100% și nu de

„modificările substanțiale” reținute de instanța de apel pe

baza expertizei aflate la filele 74-77 din Dosarul nr. 1611/2002, care a avut

ca obiectiv identificarea și evaluarea imobilului și nu

transformările aduse acestuia.

Pentru considerentele expuse, va fi admis recursul declarat de

reclamanta E.A., va fi casată decizia atacată, se va admite apelul

declarat de această reclamantă și, conform art. 297 alin. (2) C.

proc. civ., se va anula în parte sentința pronunțată de prima

instanță.

Va fi disjunsă cererea formulată de recurenta - reclamantă

având ca obiect anularea contractelor de vânzare - cumpărare, de celelalte

cereri și, conform art. 312 alin. (6) C. proc. civ., se va trimite

instanței competente, Judecătoria Focșani, spre judecare,

cererea privind constatarea nulității absolute a contractelor de

vânzare - cumpărare din 28 decembrie 1993 și din 1 septembrie 1998,

formulată de reclamanta E.A.

Cererea privind restituirea în natură a imobilului, a cărei

dezlegare atârnă de soluția ce se va pronunța în

soluționarea cererii privind constatarea nulității contractelor

și pentru soluționarea căreia este necesară administrarea

probei cu înscrisuri și expertiză tehnică pentru stabilirea

împrejurărilor menționate, precum și cererea de chemare în

garanție, a cărei dezlegare atârnă de soluțiile ce se vor

pronunța în celelalte cereri, vor fi trimise spre rejudecare Curții

de Apel Galați care, după administrarea probelor, va aprecia asupra

suspendării judecății până la soluționarea cererii

disjunse, față de prevederile art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001

și art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Vor fi păstrate dispozițiile sentinței privitoare la

reclamantul E.A. și la respingerea acțiunii formulate în

contradictoriu cu Prefectura județului Vrancea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

reclamanta E.A. împotriva deciziei nr. 379/ A din 9 octombrie 2007 a Curții de Apel Galați, secția civilă, pe care o casează.

Admite apelul declarat de reclamanta E.A. împotriva

sentinței nr. 272 din 23 martie 2007 a Tribunalului Vrancea, secția civilă.

Anulează în parte

sentința apelată.

Disjunge cererea

formulată de reclamanta E.A., având ca obiect constatarea

nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare din 28

decembrie 1993 și din 1 septembrie 1998, de celelalte cereri.

Trimite instanței competente Judecătoria Focșani, spre

judecare, cererea privind constatarea nulității absolute a contractelor

de vânzare-cumpărare din 28 decembrie 1993 și din 1 septembrie 1998

formulată de reclamanta E.A., iar Curții de Apel Galați cererea

formulată de aceeași reclamantă având ca obiect restituirea în

natură a imobilului, precum și cererea de chemare în garanție.

Păstrează

dispozițiile sentinței privitoare la reclamantul E.A., precum și

la respingerea acțiunii formulată în contradictoriu cu Prefectura

județului Vrancea.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 25 iunie 2009.