ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 807/2014

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 272 din 23 martie 2007, pronunțată după casarea cu trimitere a cauzei spre rejudecare, Tribunalul Vrancea a respins, ca neîntemeiată, acțiunea pentru restituirea în natură a imobilelor și anularea actelor de înstrăinare formulată de reclamanții E.A. și A.E., în contradictoriu cu A.P.A.P.S. București, SC P. SA Focșani, SC Z.S. SRL Focșani, N.Z., C.M., C.A. și C.D. A fost respinsă acțiunea formulată de reclamanți în contradictoriu cu Prefectura județului Vrancea pentru lipsa calității procesuale pasive, precum și excepția prescripției dreptului la acțiune pentru cererea privind anularea contractelor de vânzare-cumpărare. Cererea de chemare în garanție a A.P.A.P.S.

București formulată de SC P. SA Focșani a fost respinsă ca rămasă fără obiect, iar excepțiile prematurității cererii de chemare în garanție, lipsei calității procesuale pasive a A.P.A.P.S. și lipsei calității procesuale active a SC P. SA, invocate de pârâta A.P.A.P.S., precum și excepția lipsei calității procesuale pasive a SC P. SA, invocată de această pârâtă, au fost respinse ca neîntemeiate. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că moara care face obiectul litigiului a fost proprietatea defunctului I.G. Chiar dacă terenul în suprafață de 269 m.p., înscris în actul de vânzare-cumpărare din 16 martie 1937, în care cumpărător este D.N., ar fi cel pe care s-a edificat moara, martorii N.N.

și I.T. au declarat că în anii 1951 - 1952 a avut loc un schimb de terenuri, în baza căruia socrul numitului I.G., D.S., a primit acest teren de la D.N. Pe teren, I.G. și socrul său, D.S., au construit o moară, stăpânită de I.G. până la preluarea imobilului de către stat. Moara și terenul a căror restituire s-a cerut, au aparținut autorului reclamantei A.E., însă, potrivit art. 27 din Legea nr. 10/2001, pentru imobilele evidențiate în patrimoniul unor societăți comerciale privatizate, persoanele îndreptățite au dreptul la despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv, dispoziție legală aplicabilă și în cazul în care imobilele au fost înstrăinate.

Tribunalul a constatat astfel că, atât pentru imobilele preluate cu titlu valabil, cât și pentru cele preluate în mod abuziv, persoana îndreptățită poate obține numai despăgubiri nu și restituirea în natură. S-a reținut, potrivit înscrisurilor depuse la dosar și constatărilor consemnate în expertiza tehnică, că vechile utilaje ale morii nu mai există, iar SC Z.S. SRL Focșani, în anul 2000, a demolat o parte a clădirii și a refăcut porțiunea care cuprindea sala motor și biroul, făcând fundația din beton, pardoseli din beton și tâmplărie metalică și a cumpărat utilaje noi. Ca atare, pentru că moara a suferit modificări, iar utilajele au fost înlocuite, restituirea în natură nu este posibilă.

S-a apreciat, în privința reclamantei A.E., că restituirea în natură a imobilului nefiind posibilă, aceasta are dreptul să formuleze notificare pentru măsuri reparatorii prin echivalent, termenul pentru depunerea notificării începând să curgă de la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii. În privința reclamantului E.A., s-a reținut că, nefiind moștenitorul fostului proprietar, nu are niciun drept asupra imobilului în litigiu. Prin Decizia civilă nr. 379/A din 9 octombrie 2007 a Curții de Apel Galați a fost respins apelul declarat de reclamanta A.E. Prin Decizia civilă nr. 4527 din 10 mai 2006, Înalta Curte a trimis cauza spre rejudecare, motivat de faptul că a fost nesocotit principiul contradictorialității, deoarece cauza a fost soluționată în lipsa cumpărătorilor bunului revendicat.

La reluarea judecății, după completarea cadrului procesual și administrarea probelor în prezența tuturor părților, a fost pronunțată Sentința civilă nr. 272 din 23 martie 2007, prin care a fost respinsă cererea de restituire în natură a imobilelor, precum și cea de constatare a nulității absolute a actelor de înstrăinare. Apelul declarat de reclamantă împotriva acestei sentințe a fost respins prin Decizia civilă nr. 379/A/2007 a Curții de Apel Galați. Hotărârea instanței de apel a fost atacată cu recurs de către reclamantă, iar prin Decizia civilă nr. 6969 din 25 iunie 2009 Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul, a casat decizia și a admis apelul declarat de reclamanta A.E. împotriva Sentinței civile nr. 272 din 23 martie 2007 a Tribunalului Vrancea.

A anulat în parte sentința apelată și a disjuns cererea formulată de reclamanta A.E. având ca obiect constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare din 28 decembrie 1993 și din 11 octombrie 1998 de celelalte cereri. A trimis instanței competente, Judecătoria Focșani, spre judecare, cererea privind constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare din 28 decembrie 1993 și din 11 octombrie 1998 formulată de reclamanta A.E. și Curții de Apel Galați cererea formulată de aceeași reclamantă având ca obiect restituirea în natură a imobilului, precum și cererea de chemare în garanție. A păstrat dispozițiile sentinței privitoare la reclamantul E.A. precum și respingerea acțiunii formulate în contradictoriu cu Prefectura Județului Vrancea.

S-a reținut în motivarea deciziei, că în raport de prevederile Legii nr. 10/2001, competența soluționării cererii privind restituirea în natură a imobilului solicitat aparține tribunalului însă, pentru cererea privind constatarea nulităților contractelor de vânzare-cumpărare, nu operează prorogarea de competență. Petitul privind constatarea nulității contractelor de vânzare-cumpărare nu are caracter de accesorietate față de cererea de restituire în natură a imobilului preluat abuziv deoarece soluționarea acestuia nu depinde de soluția dată în cererea de restituire. În privința cererii având ca obiect restituirea în natură a imobilului s-a constatat că decizia atacată a fost dată cu nesocotirea dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 10/2001 și cu aplicarea greșită a art. 27 din Legea nr. 10/2001 și fără ca situația de fapt, în raport de care să se stabilească dreptul recurentei-reclamante la restituirea în natură a imobilului, să fie pe deplin stabilite.

S-a constatat ca fiind greșită aprecierea instanțelor de fond conform căreia imobilul nu poate fi restituit în natură indiferent de modul de preluare, iar în privința modificărilor aduse bunului, instanțele anterioare au reținut că au fost efectuate modificări substanțiale fără să fie stabilite împrejurările la care se referă art. 19 din Legea nr. 10/2001, astfel încât s-au dat indicații în legătură cu necesitatea administrării probei cu înscrisuri și expertiză tehnică pentru determinarea împrejurărilor menționate. În rejudecarea apelului, s-a dispus conform îndrumărilor deciziei din recurs, efectuarea unei expertize tehnice prin care să se stabilească, potrivit art. 19 din Legea nr. 10/2001, dacă prin transformările imobilelor ce fac obiectul notificării, le-au fost adăugate pe orizontală sau pe verticală, în raport de forma inițială, noi corpuri a căror arie desfășurată însumează peste 100% din aria desfășurată inițial.

Prin Decizia civilă nr. 11/A din 11 martie 2013, Curtea de Apel Galați a admis apelul declarat de reclamanta A.E. împotriva Sentinței civile nr. 272 din 23 martie 2007 pronunțată de Tribunalul Vrancea. A schimbat în parte sentința, în sensul că a admis în parte acțiunea și în consecință, a constatat că reclamanta are dreptul la despăgubiri conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru imobilul compus din moară și terenul aferent situate în sat Mirceștii Noi, comuna Vânători, județul Vrancea în suprafață de 484 m.p. A fost menținută dispoziția referitoare la lipsa calității procesuale pasive a Prefecturii Județene Vrancea. Au fost înlăturate din sentință toate dispozițiile care vizau constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare din 28 decembrie 1993 și din 01 septembrie 1998 și cele privind cererea de chemare în garanție a A.P.A.P.S.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut concluziile raportului de expertiză, inclusiv precizările făcute de intimatul reclamant E.A. (consemnate în încheierea de ședință din 23 februarie 2013), în sensul că imobilul corp C4 a fost ridicat de SC Z.S. SRL, construcția fiind diferită de corpul C3, iar construcția corp C1 nu mai există. Ca atare, imobilul solicitat prin notificare nu poate fi restituit în natură, imposibilitatea restituirii fiind determinată de adăugarea unor corpuri noi cu o arie desfășurată de peste 100%. Cu privire la modul de preluare a bunului, s-a reținut că autorul reclamantei, I.G., a deținut imobilul până la 1 martie 1960, când moara a fost preluată de fosta Întreprindere Națională de Industrie Locală "F.S." Focșani, în baza unui proces-verbal de predare care nu poate constitui titlu valabil de proprietate.

Reținându-se incidența dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 10/2001, s-a constatat că reclamanta-recurentă are dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent, despăgubiri ce vor fi achitate conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005, pentru imobilul compus din moară și terenul aferent situat în sat Mirceștii Noi comuna Vânători, județul Vrancea în suprafață de 484 m.p. (conform notificării). Decizia a fost atacată cu recurs de către Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului care, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a susținut nelegalitatea soluției sub următoarele aspecte: - Instanța de apel a interpretat și aplicat greșit prevederile legale privind emiterea deciziei motivate de către Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului cu privire la imobilul în litigiu.

Aceasta, întrucât, în cadrul procedurii administrative, Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului a soluționat notificarea nr. 581 din 13 august 2001 formulată în baza Legii nr. 10/2001 de către A.E., prin emiterea Deciziei nr. 301 din 17 decembrie 2004 (vizând respingerea notificării pentru nedepunerea actelor doveditoare ale dreptului de proprietate). Astfel fiind, procedura administrativă a fost îndeplinită, instituția recurentă executându-și obligațiile legale încă din anul 2004. - Intimata-reclamantă nu a contestat decizia emisă de Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, astfel încât aceasta continuă să-și producă efectele, fiind întocmită în mod legal, pe baza documentelor depuse în dosarul administrativ.

Intimata-reclamantă a depus întâmpinare prin care a arătat că recursul este inadmisibil, întrucât decizia atacată a înlăturat din sentință dispozițiile referitoare la cererea de chemare în garanție a Autorității pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului. De asemenea, s-a susținut că recursul este nul întrucât, deși din punct de vedere formal sunt indicate dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., motivele nu se încadrează în critici de nelegalitate privitoare la decizie. Analizând aspectele deduse judecății, Înalta Curte constată următoarele: - În ce privește admisibilitate căii de atac - legată de posibilitatea Autorității pentru Administrarea Activelor Statului de a promova recursul, în condițiile în care cererea de chemare în garanție formulată în contradictoriu cu această instituție a fost disjunsă, constituind obiect al unei judecăți separate - se constată că aprecierea în sens contrar a intimatei-reclamante este eronată.

Aceasta, în condițiile în care atragerea în proces a Autorității pentru Administrarea Activelor Statului (fostă Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului) nu s-a făcut doar în baza cererii de chemare în garanție formulată de SC P. SA, ci aceasta a dobândit calitatea de parte urmare a cererii introductive de instanță, reclamanta opunându-i pretențiile sale încă de la începutul judecății. Astfel fiind, și după pronunțarea Deciziei nr. 6969 din 25 iunie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - prin care, casându-se hotărârea instanței de apel, a fost anulată în parte sentința tribunalului și trimisă cererea de chemare în garanție a Autorității pentru Administrarea Activelor Statului, spre competentă soluționare, Judecătoriei Focșani - această instituție și-a păstrat calitatea de parte în prezentul proces (din poziția de pârâtă împotriva căreia a fost promovată acțiunea principală).

Este motivul pentru care, față de cadrul procesual astfel fixat, la reluarea judecății, după casarea cu trimitere, soluția a fost pronunțată și în contradictoriu cu această instituție, așa încât din poziția de parte a justificat legitimare în exercitarea recursului. - Are însă caracter întemeiat apărarea intimatei-reclamante în legătură cu imposibilitatea încadrării criticilor în motivele de nelegalitate expres și limitativ reglementate prin dispozițiile art. 304 C. proc. civ. Deși, din punct de vedere formal, recurenta indică drept temei juridic al cererii de recurs art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se constată că argumentele dezvoltate în susținerea acestuia nu sunt îndreptate împotriva soluției din apel și a considerentelor justificative ale acesteia.

- Astfel, recurenta pretinde că în mod eronat a fost obligată la emiterea deciziei motivate de soluționare a notificării reclamantei, deși a emis deja o decizie în acest sens în anul 2004, prin care a respins notificarea pentru că nu s-au depus actele doveditoare ale dreptului de proprietate. Formulând o asemenea critică, recurenta ignoră conținutul deciziei din apel, care nu obligă entitatea învestită cu soluționarea notificării la emiterea unei decizii, ci, realizând o judecată pe fondul pretenției reclamantei, stabilește îndreptățirea acesteia la măsuri reparatorii și natura acestora (despăgubiri în condițiile legii speciale, respectiv Titlul VII din Legea nr. 247/2005).

Așadar, în acord cu dezlegările obligatorii date prin Decizia în interesul legii nr. XX/2007, instanța de apel a făcut aplicarea normelor de drept material incidente, dând dezlegare fondului raportului juridic în etapa jurisdicțională, fără să mai impună părții întoarcerea la procedura administrativă (prin obligarea entității învestite anterior cu notificarea să emită o decizie de stabilire a măsurilor reparatorii). În acest context, este total lipsită de fundament și străină naturii soluției pronunțate susținerea recurentei, conform căreia a fost în mod greșit obligată să emită decizie motivată, câtă vreme în speță actul jurisdicțional al instanței este cel care dă dezlegare pretențiilor formulate pe calea notificării.

- Este, de asemenea, fără suport și străină judecății din apel critica recurentei potrivit căreia, în soluționarea aceleiași notificări, a emis deja o decizie în anul 2004 (respingând cererea de restituire pentru nedovedirea dreptului de proprietate), așa încât nu putea fi obligată din nou la rezolvarea notificării. Așa cum s-a menționat anterior, conținutul soluției din apel nu este în sensul celor arătate de recurentă, care nesocotește faptul că procedura judiciară a fost declanșată tocmai datorită nefinalizării procedurii prealabile prin emiterea deciziei entității învestite cu notificarea în termenul prevăzut de lege.

Referirea pe care o face pârâta-recurentă la decizia emisă de aceasta în anul 2004 este străină judecății, câtă vreme respectiva decizie nu a făcut obiectul controlului judecătoresc, ea fiind întocmită la un moment ulterior declanșării procedurii judiciare - care avusese loc în anul 2002 și care învestise instanța cu fondul pretențiilor asupra calității de persoană îndreptățită a reclamantei și asupra naturii măsurilor reparatorii ce se cuvin acesteia. O asemenea decizie, cum este cea de care se prevalează recurenta, ignorând etapa jurisdicțională - cu specificul acesteia sub aspectul administrării probatoriului, în condiții de contradictorialitate și de respectare a dreptului de apărare - nu poate lipsi de efectele sale o hotărâre judecătorească, pentru a se putea susține că ar exista două soluționări ale aceleiași notificări transmise de reclamantă.

Dimpotrivă, efectul autorității de lucru judecat este cel care se impune, inclusiv recurentei, și care nu poate fi paralizat de o decizie emisă într-o etapă administrativă, fără garanțiile procesuale menționate anterior. Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte reține că pretinsele aspecte de nelegalitate conținute în cererea de recurs a pârâtei Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului nu au legătură și nu sunt îndreptate împotriva soluției din apel, făcând imposibilă cenzura deciziei din perspectiva dispozițiilor art. 304 C. proc. civ. În consecință, văzând dispozițiile art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., care impun indicarea motivelor de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sub sancțiunea nulității, se va constata nulitatea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nul recursul declarat de recurenta-pârâtă Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului împotriva Deciziei nr. 11/A din 11 martie 2013 a Curții de Apel Galați, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12 martie 2014. Procesat de GGC - NN