ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 807/2014

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 807/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 272 din 23 martie

2007, pronunțată după casarea cu trimitere a cauzei spre rejudecare, Tribunalul

Vrancea a respins, ca neîntemeiată, acțiunea pentru restituirea în natură a

imobilelor și anularea actelor de înstrăinare formulată de reclamanții E.A. și

A.E., în contradictoriu cu A.P.A.P.S. București, SC P. SA Focșani, SC Z.S. SRL

Focșani, N.Z., C.M., C.A. și C.D.

A fost respinsă

acțiunea formulată de reclamanți în contradictoriu cu Prefectura județului

Vrancea pentru lipsa calității procesuale pasive, precum și excepția

prescripției dreptului la acțiune pentru cererea privind anularea contractelor

de vânzare-cumpărare.

Cererea de chemare în

garanție a A.P.A.P.S. București formulată de SC P. SA Focșani a fost respinsă

ca rămasă fără obiect, iar excepțiile prematurității cererii de chemare în garanție,

lipsei calității procesuale pasive a A.P.A.P.S. și lipsei calității procesuale

active a SC P. SA, invocate de pârâta A.P.A.P.S., precum și excepția lipsei

calității procesuale pasive a SC P. SA, invocată de această pârâtă, au fost

respinse ca neîntemeiate.

Pentru a pronunța

această hotărâre, prima instanță a reținut că moara care face obiectul

litigiului a fost proprietatea defunctului I.G. Chiar dacă terenul în suprafață

de 269 m.p., înscris în actul de vânzare-cumpărare din 16 martie 1937, în care

cumpărător este D.N., ar fi cel pe care s-a edificat moara, martorii N.N. și

I.T. au declarat că în anii 1951 - 1952 a avut loc un schimb de terenuri, în

baza căruia socrul numitului I.G., D.S., a primit acest teren de la D.N.

Pe teren, I.G. și

socrul său, D.S., au construit o moară, stăpânită de I.G. până la preluarea

imobilului de către stat.

Moara și terenul a

căror restituire s-a cerut, au aparținut autorului reclamantei A.E., însă,

potrivit art. 27 din Legea nr. 10/2001, pentru imobilele evidențiate în

patrimoniul unor societăți comerciale privatizate, persoanele îndreptățite au

dreptul la despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de

stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv,

dispoziție legală aplicabilă și în cazul în care imobilele au fost înstrăinate.

Tribunalul a

constatat astfel că, atât pentru imobilele preluate cu titlu valabil, cât și

pentru cele preluate în mod abuziv, persoana îndreptățită poate obține numai

despăgubiri nu și restituirea în natură.

S-a reținut, potrivit

înscrisurilor depuse la dosar și constatărilor consemnate în expertiza tehnică,

că vechile utilaje ale morii nu mai există, iar SC Z.S. SRL Focșani, în anul

2000, a demolat o parte a clădirii și a refăcut porțiunea care cuprindea sala

motor și biroul, făcând fundația din beton, pardoseli din beton și tâmplărie

metalică și a cumpărat utilaje noi.

Ca atare, pentru că

moara a suferit modificări, iar utilajele au fost înlocuite, restituirea în

natură nu este posibilă.

S-a apreciat, în privința

reclamantei A.E., că restituirea în natură a imobilului nefiind posibilă,

aceasta are dreptul să formuleze notificare pentru măsuri reparatorii prin

echivalent, termenul pentru depunerea notificării începând să curgă de la data

rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii.

În privința

reclamantului E.A., s-a reținut că, nefiind moștenitorul fostului proprietar,

nu are niciun drept asupra imobilului în litigiu.

Prin Decizia civilă

nr. 379/A din 9 octombrie 2007 a Curții de Apel Galați a fost respins apelul

declarat de reclamanta A.E.

Prin Decizia civilă

nr. 4527 din 10 mai 2006, Înalta Curte a trimis cauza spre rejudecare, motivat

de faptul că a fost nesocotit principiul contradictorialității, deoarece cauza

a fost soluționată în lipsa cumpărătorilor bunului revendicat.

La reluarea

judecății, după completarea cadrului procesual și administrarea probelor în

prezența tuturor părților, a fost pronunțată Sentința civilă nr. 272 din 23

martie 2007, prin care a fost respinsă cererea de restituire în natură a

imobilelor, precum și cea de constatare a nulității absolute a actelor de

înstrăinare.

Apelul declarat de

reclamantă împotriva acestei sentințe a fost respins prin Decizia civilă nr.

379/A/2007 a Curții de Apel Galați.

Hotărârea instanței

de apel a fost atacată cu recurs de către reclamantă, iar prin Decizia civilă

nr. 6969 din 25 iunie 2009 Înalta Curte de Casație și Justiție a admis

recursul, a casat decizia și a admis apelul declarat de reclamanta A.E.

împotriva Sentinței civile nr. 272 din 23 martie 2007 a Tribunalului Vrancea.

A anulat în parte

sentința apelată și a disjuns cererea formulată de reclamanta A.E. având ca

obiect constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare din

28 decembrie 1993 și din 11 octombrie 1998 de celelalte cereri.

A trimis instanței

competente, Judecătoria Focșani, spre judecare, cererea privind constatarea

nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare din 28 decembrie 1993 și

din 11 octombrie 1998 formulată de reclamanta A.E. și Curții de Apel Galați

cererea formulată de aceeași reclamantă având ca obiect restituirea în natură a

imobilului, precum și cererea de chemare în garanție.

A păstrat

dispozițiile sentinței privitoare la reclamantul E.A. precum și respingerea

acțiunii formulate în contradictoriu cu Prefectura Județului Vrancea.

S-a reținut în

motivarea deciziei, că în raport de prevederile Legii nr. 10/2001, competența

soluționării cererii privind restituirea în natură a imobilului solicitat

aparține tribunalului însă, pentru cererea privind constatarea nulităților

contractelor de vânzare-cumpărare, nu operează prorogarea de competență.

Petitul privind

constatarea nulității contractelor de vânzare-cumpărare nu are caracter de

accesorietate față de cererea de restituire în natură a imobilului preluat

abuziv deoarece soluționarea acestuia nu depinde de soluția dată în cererea de

restituire.

În privința cererii

având ca obiect restituirea în natură a imobilului s-a constatat că decizia

atacată a fost dată cu nesocotirea dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 10/2001

și cu aplicarea greșită a art. 27 din Legea nr. 10/2001 și fără ca situația de

fapt, în raport de care să se stabilească dreptul recurentei-reclamante la

restituirea în natură a imobilului, să fie pe deplin stabilite.

S-a constatat ca

fiind greșită aprecierea instanțelor de fond conform căreia imobilul nu poate

fi restituit în natură indiferent de modul de preluare, iar în privința

modificărilor aduse bunului, instanțele anterioare au reținut că au fost

efectuate modificări substanțiale fără să fie stabilite împrejurările la care

se referă art. 19 din Legea nr. 10/2001, astfel încât s-au dat indicații în

legătură cu necesitatea administrării probei cu înscrisuri și expertiză tehnică

pentru determinarea împrejurărilor menționate.

În rejudecarea

apelului, s-a dispus conform îndrumărilor deciziei din recurs, efectuarea unei

expertize tehnice prin care să se stabilească, potrivit art. 19 din Legea nr.

10/2001, dacă prin transformările imobilelor ce fac obiectul notificării, le-au

fost adăugate pe orizontală sau pe verticală, în raport de forma inițială, noi

corpuri a căror arie desfășurată însumează peste 100% din aria desfășurată

inițial.

Prin Decizia civilă

nr. 11/A din 11 martie 2013, Curtea de Apel Galați a admis apelul declarat de

reclamanta A.E. împotriva Sentinței civile nr. 272 din 23 martie 2007

pronunțată de Tribunalul Vrancea.

A schimbat în parte

sentința, în sensul că a admis în parte acțiunea și în consecință, a constatat

că reclamanta are dreptul la despăgubiri conform Titlului VII din Legea nr.

247/2005 pentru imobilul compus din moară și terenul aferent situate în sat

Mirceștii Noi, comuna Vânători, județul Vrancea în suprafață de 484 m.p. A fost

menținută dispoziția referitoare la lipsa calității procesuale pasive a

Prefecturii Județene Vrancea.

Au fost înlăturate

din sentință toate dispozițiile care vizau constatarea nulității absolute a

contractelor de vânzare-cumpărare din 28 decembrie 1993 și din 01 septembrie

1998 și cele privind cererea de chemare în garanție a A.P.A.P.S.

Pentru a decide

astfel, instanța de apel a reținut concluziile raportului de expertiză,

inclusiv precizările făcute de intimatul reclamant E.A. (consemnate în

încheierea de ședință din 23 februarie 2013), în sensul că imobilul corp C4 a

fost ridicat de SC Z.S. SRL, construcția fiind diferită de corpul C3, iar

construcția corp C1 nu mai există. Ca atare, imobilul solicitat prin notificare

nu poate fi restituit în natură, imposibilitatea restituirii fiind determinată

de adăugarea unor corpuri noi cu o arie desfășurată de peste 100%.

Cu privire la modul

de preluare a bunului, s-a reținut că autorul reclamantei, I.G., a deținut

imobilul până la 1 martie 1960, când moara a fost preluată de fosta

Întreprindere Națională de Industrie Locală "F.S." Focșani, în baza

unui proces-verbal de predare care nu poate constitui titlu valabil de

proprietate.

Reținându-se

incidența dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 10/2001, s-a constatat că

reclamanta-recurentă are dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent,

despăgubiri ce vor fi achitate conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005,

pentru imobilul compus din moară și terenul aferent situat în sat Mirceștii Noi

comuna Vânători, județul Vrancea în suprafață de 484 m.p. (conform

notificării).

Decizia a fost

atacată cu recurs de către Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului

care, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a susținut

nelegalitatea soluției sub următoarele aspecte:

- Instanța de apel a

interpretat și aplicat greșit prevederile legale privind emiterea deciziei

motivate de către Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului cu

privire la imobilul în litigiu.

Aceasta, întrucât, în

cadrul procedurii administrative, Autoritatea pentru Administrarea Activelor

Statului a soluționat notificarea nr. 581 din 13 august 2001 formulată în baza

Legii nr. 10/2001 de către A.E., prin emiterea Deciziei nr. 301 din 17

decembrie 2004 (vizând respingerea notificării pentru nedepunerea actelor

doveditoare ale dreptului de proprietate).

Astfel fiind,

procedura administrativă a fost îndeplinită, instituția recurentă executându-și

obligațiile legale încă din anul 2004.

- Intimata-reclamantă

nu a contestat decizia emisă de Autoritatea pentru Administrarea Activelor

Statului, astfel încât aceasta continuă să-și producă efectele, fiind întocmită

în mod legal, pe baza documentelor depuse în dosarul administrativ.

Intimata-reclamantă a

depus întâmpinare prin care a arătat că recursul este inadmisibil, întrucât

decizia atacată a înlăturat din sentință dispozițiile referitoare la cererea de

chemare în garanție a Autorității pentru Privatizare și Administrarea

Participațiilor Statului. De asemenea, s-a susținut că recursul este nul

întrucât, deși din punct de vedere formal sunt indicate dispozițiile art. 304

pct. 9 C. proc. civ., motivele nu se încadrează în critici de nelegalitate

privitoare la decizie.

Analizând aspectele

deduse judecății, Înalta Curte constată următoarele:

- În ce privește

admisibilitate căii de atac - legată de posibilitatea Autorității pentru

Administrarea Activelor Statului de a promova recursul, în condițiile în care

cererea de chemare în garanție formulată în contradictoriu cu această

instituție a fost disjunsă, constituind obiect al unei judecăți separate - se

constată că aprecierea în sens contrar a intimatei-reclamante este eronată.

Aceasta, în

condițiile în care atragerea în proces a Autorității pentru Administrarea

Activelor Statului (fostă Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului)

nu s-a făcut doar în baza cererii de chemare în garanție formulată de SC P. SA,

ci aceasta a dobândit calitatea de parte urmare a cererii introductive de

instanță, reclamanta opunându-i pretențiile sale încă de la începutul

judecății.

Astfel fiind, și după

pronunțarea Deciziei nr. 6969 din 25 iunie 2009 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție - prin care, casându-se hotărârea instanței de apel, a fost anulată în

parte sentința tribunalului și trimisă cererea de chemare în garanție a

Autorității pentru Administrarea Activelor Statului, spre competentă

soluționare, Judecătoriei Focșani - această instituție și-a păstrat calitatea

de parte în prezentul proces (din poziția de pârâtă împotriva căreia a fost

promovată acțiunea principală).

Este motivul pentru

care, față de cadrul procesual astfel fixat, la reluarea judecății, după

casarea cu trimitere, soluția a fost pronunțată și în contradictoriu cu această

instituție, așa încât din poziția de parte a justificat legitimare în

exercitarea recursului.

- Are însă caracter

întemeiat apărarea intimatei-reclamante în legătură cu imposibilitatea

încadrării criticilor în motivele de nelegalitate expres și limitativ

reglementate prin dispozițiile art. 304 C. proc. civ.

Deși, din punct de

vedere formal, recurenta indică drept temei juridic al cererii de recurs art.

304 pct. 9 C. proc. civ., se constată că argumentele dezvoltate în susținerea

acestuia nu sunt îndreptate împotriva soluției din apel și a considerentelor

justificative ale acesteia.

- Astfel, recurenta

pretinde că în mod eronat a fost obligată la emiterea deciziei motivate de

soluționare a notificării reclamantei, deși a emis deja o decizie în acest sens

în anul 2004, prin care a respins notificarea pentru că nu s-au depus actele

doveditoare ale dreptului de proprietate.

Formulând o asemenea

critică, recurenta ignoră conținutul deciziei din apel, care nu obligă

entitatea învestită cu soluționarea notificării la emiterea unei decizii, ci,

realizând o judecată pe fondul pretenției reclamantei, stabilește îndreptățirea

acesteia la măsuri reparatorii și natura acestora (despăgubiri în condițiile

legii speciale, respectiv Titlul VII din Legea nr. 247/2005).

Așadar, în acord cu

dezlegările obligatorii date prin Decizia în interesul legii nr. XX/2007,

instanța de apel a făcut aplicarea normelor de drept material incidente, dând

dezlegare fondului raportului juridic în etapa jurisdicțională, fără să mai

impună părții întoarcerea la procedura administrativă (prin obligarea entității

învestite anterior cu notificarea să emită o decizie de stabilire a măsurilor

reparatorii).

În acest context,

este total lipsită de fundament și străină naturii soluției pronunțate

susținerea recurentei, conform căreia a fost în mod greșit obligată să emită

decizie motivată, câtă vreme în speță actul jurisdicțional al instanței este

cel care dă dezlegare pretențiilor formulate pe calea notificării.

- Este, de asemenea,

fără suport și străină judecății din apel critica recurentei potrivit căreia,

în soluționarea aceleiași notificări, a emis deja o decizie în anul 2004

(respingând cererea de restituire pentru nedovedirea dreptului de proprietate),

așa încât nu putea fi obligată din nou la rezolvarea notificării.

Așa cum s-a menționat

anterior, conținutul soluției din apel nu este în sensul celor arătate de

recurentă, care nesocotește faptul că procedura judiciară a fost declanșată

tocmai datorită nefinalizării procedurii prealabile prin emiterea deciziei

entității învestite cu notificarea în termenul prevăzut de lege.

Referirea pe care o

face pârâta-recurentă la decizia emisă de aceasta în anul 2004 este străină judecății,

câtă vreme respectiva decizie nu a făcut obiectul controlului judecătoresc, ea

fiind întocmită la un moment ulterior declanșării procedurii judiciare - care

avusese loc în anul 2002 și care învestise instanța cu fondul pretențiilor

asupra calității de persoană îndreptățită a reclamantei și asupra naturii

măsurilor reparatorii ce se cuvin acesteia.

O asemenea decizie,

cum este cea de care se prevalează recurenta, ignorând etapa jurisdicțională -

cu specificul acesteia sub aspectul administrării probatoriului, în condiții de

contradictorialitate și de respectare a dreptului de apărare - nu poate lipsi

de efectele sale o hotărâre judecătorească, pentru a se putea susține că ar

exista două soluționări ale aceleiași notificări transmise de reclamantă.

Dimpotrivă, efectul

autorității de lucru judecat este cel care se impune, inclusiv recurentei, și

care nu poate fi paralizat de o decizie emisă într-o etapă administrativă, fără

garanțiile procesuale menționate anterior.

Pentru toate aceste

considerente, Înalta Curte reține că pretinsele aspecte de nelegalitate

conținute în cererea de recurs a pârâtei Autoritatea pentru Administrarea

Activelor Statului nu au legătură și nu sunt îndreptate împotriva soluției din

apel, făcând imposibilă cenzura deciziei din perspectiva dispozițiilor art. 304

C. proc. civ.

În consecință, văzând

dispozițiile art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ., care impun

indicarea motivelor de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și

dezvoltarea lor sub sancțiunea nulității, se va constata nulitatea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul

declarat de recurenta-pârâtă Autoritatea pentru Administrarea Activelor

Statului împotriva Deciziei nr. 11/A din 11 martie 2013 a Curții de Apel

Galați, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 12 martie 2014.

Procesat

de GGC - NN