ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3472/2007
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3472/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)
Deliberând în
condițiile art. 256 C. proc. civ. asupra recursului de față, constată
următoarele:
Prin cererea
înregistrată la Tribunalul Vrancea sub nr. 358/2004, C.V., C.O., S.P. și V.J.
au solicitat
în contradictoriu cu A.V.A.S.
anularea
deciziei nr. 257 din 30
aprilie 2004 emisă de pârâtă, prin care a fost respinsă notificarea adresată
pentru restituirea în natură sau despăgubiri.
Î
n motivarea contestației, cu precizările din
12 ianuarie 2005 și 15 februarie 2005, s-a arătat
că
autorii contestatorilor au fost proprietarii unei mori situate în comuna
Boghești, județul Vrancea,
având 3 camere și toate
utilitățile necesare, moară care după anul 1958 a
naționalizată.
Contestatorii au precizat că ulterior preluării, clădirea a fost
demolată iar utilajele mutate în sediul
actual.
Cu ocazia dezbaterilor în fond s-a cerut acordarea de măsuri reparatorii
prin echiva
lent constând în titluri de valoarea nominală
folosite în
procesul
de privatizare.
Prin întâmpinare pârâta a solicitat
respingerea contestației ca tardivă
și constatarea lipsei
calității sale față de restituirea în natură, excepție rămasă
fără obiect.
Tribunalului Vrancea, prin sentința civilă nr.
112 din 11 aprilie 2005
a respins ca neîntemeiate
excepția
tardivități contestației invocată de pârâta
A.V.A.S. precum și excepțiile
inadmisibilității acțiunii
și a lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâtul
Statul Român
prin Ministerul Finanțelor Publice; a
fost
admisă în parte contestația
și, pe
cale de consecință, a
fost anulată
decizia nr. 257/2004 constatându-se că reclamanții, în calitate de
moștenitori ai defunctului S.V., au dreptul la
măsuri reparatorii prin
echivalent
constând în titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de
privatizare,
în valoare de 287.276.153 lei; a fost respinsă acțiunea în contradictoriu cu SC
P. SA Focșani, ca neîntemeiată fiind obligată pârâta A.V.A.S. la plata sumei de
16.000.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către contestatori.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut
următoarele:
Cu privire la excepția tardivității
contestației s-a reținut că aceasta este
neîntemeiată în
condițiile în care decizia atacată a fost emisă la data de 16 iunie 2004
iar contestația a fost depusă la data de 19 iulie, termenul de 3 luni
expirând într-o
zi nelucrătoare.
În ceea ce privește excepțiile invocate de
Statul Român referitoare la inadmisibilitatea acțiunii și
la lipsa calității
procesuale pasive au fost apreciate ca neîntemeiate, reținându-se
că, introducerea sa în cauză în calitate de pârât
s-a făcut întrucât
contestatorii au dreptul doar la măsuri reparatorii
prin echivalent și stabilirea valorii
acestora
trebuie să fie opozabilă Statului Român în condițiile în care Ministerul
Finanțelor Publice este organul emitent al titlurilor de valoare nominală
folosite în procesul de privatizare.
Pe fondul cauzei s-a reținut că petenții au
făcut dovada dreptului de proprietate al autorilor lor asupra bunurilor
revendicate și a preluării abuzive a acestora, de către stat.
S-a mai reținut că,
în condițiile în care bunurile revendicate nu se găsesc în
patrimoniul SC P. SA, contestația formulată de petenți nu poate fi
admisă
în contradictoriu și cu această pârâtă.
Apelurile declarate de
pârâtele A.V.A.S. și Statul Român prin
Ministerul Finanțelor Publice
reprezentat de D.G.F.P. Vrancea împotriva
sentinței civile nr. 112 din 11aprilie 2005 a
Tribunalului Vrancea, au fost respinse ca nefondate, reținându-se următoarele:
Cu privire la critica pârâtului Statul
Român prin Ministerul Finanțelor Publice
în ceea ce privește
modul de soluționare a excepției
inadmisibilității acțiunii (față de Statul
Român) și a lipsei calității sale procesuale
pasive,
s-a reținut că,
introducerea Statului
Român în cauză, în calitate de pârât, s-a făcut în considerarea
dispozițiilor art. 31 pct. 7 din Legea nr.
10/2001 (actualmente art. 30 pct. 7 din Legea
nr. 10/2001 republicată) și față de împrejurarea că
reclamanții au precizat în mod explicit că
solicită măsuri reparatorii pentru imobilul revendicat, măsuri constând în
titluri de valori
nominale folosite în
procesul de privatizare
.
În ceea ce privește apelul declarat de
A.V.A.S., s-a constatat că în mod corect instanța de fond a reținut că
reclamanții au făcut dovada dreptului de proprietate al autorilor lor
asupra morii în litigiu.
Cu privire la critica ce vizează
obligația stabilită în sarcina pârâtei de
plată
a cheltuielilor de judecată, instanța de apel a reținut că pârâtei îi revine
obligația de a suporta cheltuielile efectuate de reclamanți, întrucât
aceasta este cea căzută în pretenții,
cuantumul
cheltuielilor fiind stabilit pe baza chitanțelor existente la
dosar.
În contra acestei din urmă decizii au
declarat recurs pârâții
A.V.A.S. și Statului Român prin Ministerul Finanțelor
Publice reprezentat de D.G.F.P. Vrancea, critica vizând următoarele aspecte.
Recurenta
pârâtă A.V.A.S. critică decizia pronunțată în apel sub aspectul greșitei
rețineri cu privire la dovedirea calității de persoanei îndreptățite a
reclamanților în sensul Legii nr. 10/2001. Se susține că A.V.A.S. a emis
decizia de respingere a notificării în deplină concordanță cu cerințele legii întrucât
la dosarul administrativ nu au fost depuse actele doveditoare ale dreptului de
proprietate.
Un alt motiv de recurs se referă la greșita reținere a instanței de apel
prin care A.V.A.S. a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată, motivat
de faptul că acțiunea contestatorilor a fost admisă în parte, deci în opinia
acestei recurente -pârâte, ambele părți sunt în culpă.
Recurentul-pârât
Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de D.G.F.P. Vrancea
invocând dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., susține că, în mod greșit
instanța a dispus, din oficiu, introducerea în cauză a acestuia, deci cu
încălcarea principiului disponibilității, întrucât nici una din părți nu a
cerut să se judece în contradictoriu cu Statul Român prin M.F.P.
O
altă critică se referă la incidența motivului prevăzut de art. 304 pct. 7 C.
proc. civ. referitor la faptul că hotărârea recurată nu este motivată.
Se
mai susține că a fost încălcat principiul contradictorialității, motiv de
ordine publică, art. 108 C. proc. civ., față de faptul că Statul Român prin MFP
nu a fost parte în momentul propunerii, încuviințării și administrării unor
probe care au fost efectuate în dosar, apreciind că toate probele sunt nule.
Verificând legalitatea deciziei
recurate, în raport de criticile formulate, Curtea constată că recursurile
declarate în cauză sunt nefondate, pentru considerentele ce se vor arăta în
continuare.
Cu
privire la recursul declarat de A.V.A.S., Înalta Curte constată următoarele:
În condițiile in care art. 22 din
Legea 10/2001 nu prezintă prevederi speciale cu privire la dovedirea dreptului
de proprietate al persoanei îndreptățite asupra imobilelor pretinse și a
calității de moștenitor a autorului-proprietar și față de împrejurarea că prin
asemenea acte doveditoare se înțelege orice înscris constatator al unui act
juridic civil, jurisdicțional sau administrativ cu efect constituent,
translativ sau declarativ de proprietate si care generează o prezumție relativa
de proprietate in favoarea celui care îl invoca, critica se privește ca
nefondată.
Astfel, din întreg materialul probator
rezultă că reclamanții au făcut pe deplin dovada dreptului de proprietate al
autorilor lor
asupra morii în litigiu, acesta rezultând din
fișa industrială pentru mori, de unde rezultă că în anul
1948, S.V.
autorul contestatorilor, figura înscris în evidențe cu o moară
țărănească cu un etaj, având suprafața bazei de 60
mp, construită în anul 1911,
situată
în satul Boghești de Jos, iar din extrasul de pe tabelul cu moșiile
naționalizate
întocmit în anul 1948 de Prefectura județului Tecuci
rezultă, de asemenea, că S.V. era proprietarul unei mori ce a fost
naționalizată.
Actele mai sus menționate constituie dovezi
în sensul art. 22 din Legea
nr. 10/2001, ele generând o
prezumție relativă de proprietate în favoarea persoanelor
ce
le invocă astfel încât în mod corect au fost reținute ca atare.
În
același timp, constatând că prin soluțiile pronunțate de instanțele de fond și
apel, pârâta A.V.A.S. este partea “căzută în pretenții” în sensul art. 274
alin. (1) C. proc. civ., în mod corect acesteia
îi revine
obligația de a suporta cheltuielile efectuate de reclamanți, cheltuieli
ce includ
onorariul
apărătorului și onorariile de expertiză, astfel că și această critică este
nefondată.
Cu privire la recursul declarat de
Statului Român prin
Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de D.G.F.P. Vrancea
, Înalta Curte constată următoarele:
Prin petiția existentă la fila 164 dosar
fond, contestatorii au precizat că solicită măsuri reparatorii pentru imobilul
revendicat, măsuri ce constau în
titluri de valori
nominală folosite în procesul de privatizare, astfel că în mod corect
instanța de fond a dispus introducerea în cauză, în calitate de pârât, a
Statului Român prin
Ministerul Finanțelor Publice, critica fiind
nefondată.
Nu poate fi primit nici motivul prin care au
fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., întrucât hotărârea
recurată cuprinde toate motivele pe care se sprijină.
Față de motivul prin care a fost reiterată excepția nulității
expertizei efectuate în cauză, Înalta Curte îl găsește nefondat, întrucât, deși
Statul Roman
a fost introdus în cauză în
calitate de pârât la data de 13 decembrie 2004, după ce
într-adevăr la dosar fusese depus raportul de
expertiză, prin care a fost identificată
moara cu terenul aferent, utilajele și instalațiile anexă și prin care
s-a stabilit că
valoarea utilajelor
cu care era dotată moara este de
123.192.540
lei, ulterior
a mai fost efectuată o expertiză la
instrumentarea
căreia recurentul-pârât
Statul Român nu s-a opus.
Astfel,
atitudinea
pasivă manifestată de reprezentantul
pârâtului, denotă că acesta
a achiesat practic la toate actele de procedură
efectuate
în cauză, inclusiv la prima expertiză. Pe cale de consecință nu se poate reține
nulitatea expertizei, motiv de recurs invocat de pârât, acesta având
posibilitatea, la acea dată, de a formula eventuale obiecțiuni.
Față
de cele ce preced, susținerile formulate prin motivele de recurs se privesc ca
nefondate, recursurile urmând a fi respinse ca atare, în baza art. 312 alin.
(1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge recursurile declarate de
pârâții A.V.A.S. și Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice
reprezentat de D.G.F.P. Vrancea împotriva deciziei nr. 787/A din 27 septembrie
2005 a Curții de Apel Galați, secția civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică,
astăzi 30 aprilie 2007.