ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4744/2007

Deliberând în condițiile art. 256 C.

proc. civ. asupra recursurilor de față, constată următoarele:

Prin sentința nr. 242 din 6 iunie 2005, pronunțată de Tribunalul

Vrancea, secția civilă, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale

pasive a pârâtei Primăria municipiului Focșani, a fost respinsă excepția lipsei

calității procesuale pasive a pârâtului Statul Român, prin Ministerul

Finanțelor Publice, a fost constatată soluționarea, prin încheierea din 20

decembrie 2004 a excepțiilor de necompetență teritorială și tardivității

modificării acțiunii față de pârâta A.V.A.S. București, a fost admisă, în

parte, acțiunea formulată de reclamanții N.B. și N.C.P., în contradictoriu cu

pârâții A.V.A.S. și Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, în

temeiul Legii nr. 10/2001, s-a constatat că reclamanții, în calitate de

moștenitori, au dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent, constând în

acțiuni la societăți comerciale tranzacționate pe piața de capital, în valoare

de 3.670.457.270 lei în privința pârâtei A.V.A.S. și de 1.867.649.593 lei în

privința pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, a fost

anulată decizia nr. 186 din 26.10.2004 emisă de A.V.A.S., s-a luat act de

renunțarea la judecată în privința pârâtei SC V. SA Focșani și a fost respinsă

acțiunea formulată împotriva pârâtei Prefectura județului Vrancea.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că autorii

reclamanților au fost proprietarii fabricii și terenului aferent ce formează

obiectul litigiului, că a fost făcută de către reclamanți dovada calității de

moștenitori, că terenul și un corp de construcție se află în proprietatea SC V.

SA, privatizată legal, iar celelalte trei corpuri de construcție au fost

demolate până în anul 1990, situație în care nu este posibilă restituirea

imobilului în natură, astfel că reclamanții sunt îndreptățiți la măsuri

reparatorii în echivalent și că A.V.A.S. are calitate procesuală pasivă pentru

partea de imobil aflată în patrimoniul SC V. SA, iar Statul Român, prin

Ministerul Finanțelor Publice, pentru construcțiile preluate abuziv și

demolate.

Apelurile declarate de pârâții A.V.A.S. și Statul Român, reprezentat de

Ministerul Finanțelor Publice au fost respinse ca nefondat, prin decizia nr.

817 din 4 noiembrie 2005, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția civilă.

Împotriva susmenționatei decizii au declarat recurs pârâții A.V.A.S. și

Ministerul Finanțelor Publice, în calitate de reprezentant al Statului Român.

Pârâta A.V.A.S. și-a încadrat recursul în prevederile art. 304 pct. 7 și

9 C. proc. civ. și a susținut, în esență, că, întrucât instanța de apel a constatat

întemeiată critica vizând neanalizarea motivelor pentru care recurenta a

respins notificarea, se impunea desființarea sentinței tribunalului; că în mod

greșit s-a apreciat că reclamanții au fost repuși în termenul de înregistrare a

notificării; că unitatea deținătoare, SC V. SA nu și-a îndeplinit obligația de

a soluționa notificarea, conform art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001; că

aceleiași unități îi revenea sarcina de a constata dacă reclamanții sunt

persoane îndreptățite la măsuri reparatorii și că precizarea acțiunii nu putea

fi făcută decât până la prima zi de înfățișare.

Prin recursul pârâtului Ministerul Finanțelor Publice, în calitate de

reprezentant al Statului Român, recurs încadrat în prevederile art. 304 pct. 3,

4 și 9 C. proc. civ., s-a susținut că Tribunalul Vrancea nu avea competența

teritorială de a soluționa acțiunea, față de împrejurarea că instituția publică

implicată în procesul de privatizare a societății comerciale care deține

imobilul, își are sediul în București, ceea ce atrage competența Tribunalului

București, că recurentul-pârât nu are calitate procesuală pasivă, că

reclamanții nu au făcut dovada calității de moștenitori și că nu au fost depuse

la dosar înscrisurile doveditoare prevăzute de art. 22 din Legea nr. 10/2001, în

privința dreptului de proprietate asupra imobilului ce formează obiectul

litigiului.

Ambele recursuri sunt nefondate, pentru considerentele ce vor urma.

Conform art. 297 alin. (1) C. proc. civ., instanța de apel este obligată

să desființeze sentințe primei instanțe și să-i trimită acesteia cauza, spre

rejudecare, în situația în care procesul a fost rezolvat fără a se intra în

cercetarea fondului, ori procedura de citare nu a fost legal îndeplinită.

Or, tribunalul s-a pronunțat pe fondul litigiului, iar faptul că una

dintre apărările recurentei-pârâte A.V.A.S. nu a fost analizată, nu este de

natură a atrage desființarea sentinței.

Instanța de apel nu a constatat o repunere în termenul de formulare a

notificării, ci a stabilit corect faptul că notificarea, adresată SC V. Vrancea

SA, în calitate de unitate deținătoare a fost formulată în termen legal și

anume, în luna aprilie 2001.

Calitatea procesuală pasivă a A.V.A.S. derivă din faptul că aceasta este

instituția publică care a efectuat privatizarea SC V. SA, cu respectarea

dispozițiilor legale, instanța de apel aplicând corect prevederile art. 27 din

Legea nr. 10/2001.

În atare situație, obligația soluționării notificării revenea

recurentei-pârâte A.V.A.S., iar nu pârâtei SC V. SA față de care, în mod corect

a fost respinsă acțiunea, pentru lipsa calității procesuale pasive.

Potrivit prevederilor art. 134 C. proc. civ., este socotită prima zi de

înfățișare aceea în care părțile legal citate, pot pune concluzii.

Or, până la data de 6 septembrie 2004, când a fost înregistrată

precizarea acțiunii, nu a existat prima zi de înfățișare deoarece, cauza fusese

amânată la mai multe termen, fie pentru nelegala îndeplinire a procedurii de

citare, fie pentru a se lua cunoștință de întâmpinare, astfel că nu erau

îndeplinite cumulativ cele două condiții prevăzute în art. 134 C. proc. civ.

Întrucât, prin acțiunea înregistrată la data de 7 mai 2004, reclamanții

au chemat inițial în judecată doar pe pârâtele SC V. SA Focșani și Prefectura

județului Vrancea, se constată că la data sesizării sale, Tribunalului Vrancea

îi revenea competența teritorială a soluționării cauzei, chemarea în judecată

ulterioară, prin modificarea acțiunii a altor pârâți neatrăgând schimbarea

acestei competențe, deoarece respectarea normelor de competență teritorială

este raportată la momentul investirii instanței.

Conform art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, în redactarea în

vigoare la data pronunțării sentinței tribunalului, în cazul în care unitatea

deținătoare nu a fost identificată, persoana îndreptățită poate chema în

judecată statul, prin Ministerul Finanțelor Publice, text de lege corect

aplicat de instanțe atunci când au constatat calitatea procesuală pasivă a

acestuia, în privința construcțiilor demolate anterior privatizării.

Dreptul de proprietate asupra imobilului a fost dovedit, la dosar fiind

depus contractul de societate din 3 noiembrie 1937, imobil preluat abuziv prin

procesul-verbal din 20 iunie 1945, iar dovada calității de moștenitori a

reclamanților a fost făcută cu înscrisurile aflate în dosarul instanței de

fond, respectiv, acte de stare civilă, testament și certificatul de moștenitor

nr. 212 din 25 noiembrie 2003 aflat la fila 18.

Așa fiind, se constată că sunt neîntemeiate toate criticile formulate de

recurenți.

În consecință, ambele recursuri urmează a fi respinse urmează a fi

respinse, ca nefondate, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondate recursurile

declarate de pârâții Ministerul Economiei și Finanțelor și A.V.A.S. împotriva

deciziei nr. 817 din 4 noiembrie 2005 a Curții de Apel Galați, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 iunie 2007.