ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5455/2008

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5455/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Deliberând

asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin acțiunea

înregistrată pe rolul Tribunalului Vrancea, secția civilă, la data de 28

noiembrie 2006, sub nr. 3315/91/2006, reclamanta V.C. a chemat în judecată pe

pârâta SC M.T. SA (fostă SC I.T.A. SA), solicitând instanței să dispună

obligarea acesteia la emiterea unei decizii motivate cu privire la restituirea

în natură a terenului în suprafață de 817 mp, situat în Focșani, județul

Vrancea.

Pe parcursul

procesului, pârâta a precizat denumirea corectă a acesteia, ca fiind SC I.T.A.

SA, fostă SC M.T. SA.

Reclamanta a

depus, de asemenea, o precizare a acțiunii, prin care a arătat că, deoarece

pârâta este privatizată, conform art. 26 alin. (1) și art. 29 alin. (3) din

Legea nr. 10/2001, A.V.A.S. urmează să emită decizie pentru măsuri reparatorii

prin echivalent, sens în care a solicitat citarea în cauză a acesteia.

Prin sentința

civilă nr. 654 din 13 noiembrie 2007 a Tribunalului Vrancea, secția civilă, s-a

admis excepția invocată de pârâta SC I.T.A. SA, referitoare la lipsa calității

procesuale pasive a acestei părți. S-a respins excepția prematurității

acțiunii, invocată de pârâta A.V.A.S., ca neîntemeiată. S-a admis în parte

acțiunea privind restituirea imobilului și a fost obligată pârâta A.V.A.S. să

propună acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul

de stabilire și plată a despăgubirilor aferente valorii de piață pentru terenul

în suprafață de 777 mp, situat în intravilanul municipiului Focșani, (contur

roșu, schița anexă la raportul de expertiză N.D.), fostă proprietate a

autorului reclamantei. S-a respins acțiunea față de pârâta SC I.T.A. SA, pentru

lipsa calității procesuale pasive.

În pronunțarea

acestei sentințe civile, prima instanță a reținut că pârâta SC I.T.A. SA nu are

calitate procesuală pasivă în cauză, nefiind persoană juridică deținătoare a

imobilului, în ipoteza prevăzută de art. 20 din Legea nr. 10/2001, ci societate

comercială privatizată, iar restituirea în natură a bunului nu este posibilă.

Acest aspect a fost recunoscut, ca atare, și de către reclamantă.

Excepția

prematurității acțiunii, invocată de către pârâta A.V.A.S. este neîntemeiată

deoarece, potrivit copiei notificării din 17 iulie 2001 și actelor anexate

acesteia, rezultă că, depunând minimul de diligențe, pârâta putea definitiva

dosarul administrativ, în sensul soluționării notificării și propunerii de

acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent.

Schița la care

pârâta face referire în adresa trimisă reclamantei, la un interval de 4 ani și

jumătate de la notificare, putea fi obținută de aceasta, în urma unei corespondențe

cu societatea deținătoare, în condițiile în care i se înaintase un extras

cadastral O.C.O.T. Vrancea.

Pe fond, prima

instanță a reținut, din actele anexate notificării, că reclamanta este

moștenitoarea defunctului N.N. și este persoană îndreptățită la măsuri

reparatorii prin echivalent.

Din raportul de

expertiză N.D. și completarea acestuia reiese că suprafața de teren de 777 mp,

astfel cum a fost individualizat în dispozitivul sentinței, a aparținut

autorului reclamantei și este evidențiat în patrimoniul actualei SC S.T. SA.

Acest teren nu a

fost cuprins în nicio documentație de expropriere și nu s-au acordat

despăgubiri.

Cum această

societate comercială este privatizată, potrivit art. 27 alin. (1) și (3) din

Legea nr. 10/2001, acțiunea este întemeiată în parte, urmând ca pârâta A.V.A.S.

să fi obligată să propună acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale

privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente,

corespunzătoare valorii de piață a imobilului.

Prin decizia

civilă nr. 38 A din 13 februarie 2008 a Curții de Apel Galați, secția civilă,

s-a respins ca nefondat apelul declarat de pârâta A.V.A.S., fiind obligată

aceasta la 1000 lei cheltuieli de judecată.

Instanța de apel

a reținut că, potrivit art. 28 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în forma în

vigoare la data depunerii notificării, în termen de 60 de zile de la primirea

cererii persoanei îndreptățite, organele de conducere ale instituției publice

implicate în privatizare, prevăzute de art. 27 alin. (2), vor stabili prin decizie

sau, după caz, prin dispoziție motivată, valoarea și modalitatea măsurilor

reparatorii corespunzătoare, convenite prin negociere.

În alin. (2) al

aceluiași articol se prevede că termenul de 60 de zile, prevăzut la alin. (1),

poate fi prelungit numai la cererea persoanei îndreptățite, în vederea

completării dovezilor necesare, sau în caz de imposibilitate a prezentării

persoanei îndreptățite, dovedită cu înscrisuri. Prelungirea termenului, în

vederea completării dovezilor necesare, nu poate depăși 24 de luni de la data

înregistrării notificării, sub sancțiunea soluționării cererii pe baza actelor

doveditoare existente la dosar.

Or, pârâta nu

numai că nu a respectat acest termen, dar, deși notificarea înregistrată la

data de 17 iulie 2001 fusese însoțită de actele doveditoare, aceasta a

solicitat petentei originalul înscrisurilor respective și dovada preluării

abuzive a imobilului de către stat sau de către unitatea deținătoare.

În consecință,

pârâta nu a respectat prevederile legale menționate și nu a emis o dispoziție

motivată cu privire la notificarea reclamantei, considerând că neprezentarea

originalului actelor doveditoare justifică refuzul emiterii deciziei prevăzute

de lege.

A considera că

acțiunea promovată în instanță, în aceste condiții, este prematură sau

imposibilă ar însemna să se nesocotească, printr-un formalism excesiv,

caracterul reparatoriu al Legii nr. 10/2001 și să fie împiedicate persoanele

îndreptățite la valorificarea drepturilor în justiție.

Împotriva

acestei decizii civile a declarat recurs pârâta A.V.A.S., criticând-o pentru

următoarele motive:

Este nelegală

argumentarea instanțelor privind admiterea acțiunii reclamantei.

Această acțiune

este inadmisibilă deoarece notificarea se comunică instituției publice

implicate în privatizare numai pentru propunerea de acordare de despăgubiri în

condițiile legii speciale, respectiv ale Titlului VII din Legea nr. 247/2005,

conform art. 29 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.

Prin intermediul

procedurii administrative, reclamanta trebuia să dovedească legitimarea de

persoană îndreptățită, iar A.V.A.S. să clarifice, după depunerea tuturor

actelor doveditoare în susținerea notificării, poziția față de aceste pretenții

și dacă sunt îndeplinite condițiile legale pentru acordarea măsurilor

reparatorii.

Competența

instanței putea interveni numai în măsura în care se emitea această dispoziție

sau decizie motivată, prin finalizarea procedurii administrative, decizia

respectivă putând face obiectul analizei organului judiciar, în condițiile art.

26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.

Or, în speță,

A.V.A.S. nu a soluționat și nu a emis o asemenea decizie, cu privire la

măsurile reparatorii prin echivalent referitoare la imobilul în litigiu.

Din analiza

dispozițiilor art. 23 din Legea nr. 10/2001, republicată, se poate constata că

actele doveditoare pot fi depuse până la data soluționării notificării.

Intimata nu a comunicat, în susținerea cererii sale, toate actele necesare în

vederea completării dosarului întocmit conform art. 29 din Legea nr. 10/2001,

republicată, acte necesare pentru emitere unei dispoziții motivate cu privire

la obiectul notificării.

Prin adresa

V.P1/1644/2006, A.V.A.S. a comunicat intimatei necesitatea completării

dosarului administrativ aferent notificării, cu actele doveditoare necesare

pentru soluționarea notificării, în conformitate cu art. 23 din Lege.

În consecință,

recurenta se află, în continuare, în termenul legal de analiză a notificării,

fiind necesară efectuarea demersurilor de către intimată pentru completarea

dosarului administrativ și probarea pretențiilor sale, urmând ca dispoziția sau

decizia motivată să se emită ulterior.

Pentru aceste

motive, întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta a

reiterat excepția prematurității acțiunii, respectiv respingerea acesteia ca

inadmisibilă.

Pe fond,

recurenta a invocat încălcarea dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 10/2001

întrucât instituția implicată în privatizare poate să propună doar acordarea de

despăgubiri în condițiile legii speciale, ceea ce reprezintă o excepție de la

principiul instituit de art. 21 din Lege, respectiv acela al restituirii în

natură, care este de strictă interpretare.

În cazul

reglementat de textul de lege sus-menționat este necesară verificarea

legalității evidențierii imobilului în patrimoniul societății comerciale

privatizate, care are drept consecință stabilirea posibilității de restituire

sau nu, în natură, a imobilului pretins, principiu care primează față de

celelalte măsuri reparatorii în echivalent.

Conform art. 25

alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată, termenul de 60 de zile pentru

îndeplinirea obligației de către A.V.A.S. poate avea două date de referință,

fie data înregistrării notificării, fie data depunerii tuturor actelor

doveditoare, în completare.

Așadar,

hotărârea instanței, de obligare a pârâtei la emiterea unei decizii motivate,

este și contrară intereselor intimatei întrucât soluționarea notificării ar

duce în acest moment la respingerea acesteia față de materialul probator

incomplet.

Recurenta pârâtă

a solicitat admiterea căii de atac exercitate, modificarea deciziei recurate,

admiterea apelului și schimbarea sentinței pronunțate de Tribunalul Vâlcea, în

sensul admiterii excepției invocate, iar, pe fond, respingerea acțiunii, ca

neîntemeiată.

În dosar a depus

întâmpinare intimata-reclamantă, solicitând, în esență, respingerea recursului

ca nefondat.

Analizând

decizia civilă atacată, în raport de criticile formulate și din perspectiva

art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat,

pentru următoarele considerente:

Recurenta

susține că nu putea fi obligată decât la propunerea de acordare a

despăgubirilor, în condițiile legii speciale, conform art. 29 alin. (3) din

Legea nr. 10/2001, în forma sa actuală, sens în care a și procedat prima instanță,

prin sentința confirmată ulterior de către Curtea de Apel.

Prin această

hotărâre a fost stabilit numai dreptul la despăgubire al reclamantei, în

condițiile speciale ale legii noi, la care s-a făcut referire expresă atât în

considerentele, cât și în dispozitivul sentinței civile. Valoarea de piață a

bunului, în limitele căreia urmează să se facă propunerea de despăgubiri, este

indicată drept criteriu legal și generic al sumei finale, fără însă ca instanța

să stabilească o valoare concretă. De altfel, nici expertiza întocmită în

cauză, privind imobilul în litigiu, nu a avut un asemenea obiectiv.

Ca atare, sunt

pe deplin incidente dispozițiile art. 13 lit. a) din Capitolul III Titlul VII

al Legii nr. 247/2005 privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor,

conform cărora stabilirea cuantumului final al despăgubirilor se realizează de

către Comisia Centrală, constituită în subordinea Cancelariei Primului

Ministru, care are ca atribuție principală emiterea deciziilor referitoare la

acordarea de titluri de despăgubire.

Soluția

instanței corespunde și prevederilor art. 1 alin. (2) din Capitolul I Titlul

VII al actului normativ enunțat mai sus, potrivit cărora dispozițiile

prezentului titlu sunt aplicabile și despăgubirilor propuse prin decizie

motivată a conducătorului instituției publice implicate în privatizare.

Pentru aceste

considerente, critica referitoare la inadmisibilitatea acțiunii este

neîntemeiată.

Pe de altă

parte, prin decizia nr. 830 din 8 iulie 2008 a Curții Constituționale, s-a

admis excepția de neconstituționalitate a art. I pct. 60 din Titlul I al Legii

nr. 247/2005 și s-a constatat că, prin abrogarea sintagmei „imobilele preluate

cu titlu valabil” din cuprinsul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, acesta

încalcă dispozițiile art. 15 alin. (2) și art. 16 alin. (1) din Constituție.

În motivarea

deciziei, Curtea Constituțională a reținut, printre altele, că toate persoanele

care au depus notificări în termenul legal, se află într-o situație juridică

identică, și anume, au dobândit vocația la măsuri reparatorii, cu precizarea

că, în cazul bunurilor preluate fără titlu valabil, persoanele îndreptățite vor

beneficia de restituirea în natură a respectivelor bunuri.

Or, legea nouă

operează o modificare sub aspectul măsurilor reparatorii, în ceea ce privește

imobilele preluate de stat fără titlu valabil, dar nu instituie și un nou

termen pentru depunerea notificărilor, unica ipoteză în care ar fi fost

susceptibilă de a se aplica pentru viitor situațiilor ce se vor constitui, se

vor modifica sau se vor restrânge, după intrarea ei in vigoare.

Mai mult, Curtea

Constituțională a constatat că noua reglementare tinde să genereze discriminări

între persoanele îndreptățite la restituirea în natură a bunurilor ce fac

obiectul notificărilor, prin simpla împrejurare de fapt a soluționării cu

întârziere a cererilor de către societățile comerciale integral privatizate,

iar această împrejurare nu poate fi calificată ca fiind un criteriu obiectiv și

rezonabil de diferențiere, care să justifice, pe plan legislativ, tratamentul

discriminatoriu aplicabil persoanelor anterior menționate.

Față de cele

arătate, Înalta Curte constată că, în speță, sunt aplicabile dispozițiile art.

27 din Legea nr. 10/2001, în forma în vigoare la data formulării notificării,

și nu dispozițiile art. 29 din același act normativ, astfel cum a fost

modificat prin Legea nr. 247/2005.

În condițiile

alin. (2) din textul de lege menționat, notificarea privind măsurile

reparatorii prin echivalent pentru imobilele evidențiate în patrimoniul unei

societăți comerciale privatizate cu respectarea dispozițiilor legale se

adresează instituției implicate în privatizare.

Conform art. 28

alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în redactarea inițială, notificarea trebuia

rezolvată în termen de 60 de zile de la data primirii, prin emiterea unei

decizii sau dispoziții motivate, de către organele de conducere ale instituției

publice implicate în privatizare, termenul respectiv putând fi prelungit doar

la cererea persoanei îndreptățite, în vederea completării probelor necesare sau

în cazul imposibilității de prezentare a acesteia, dovedită cu înscrisuri. În

ultima ipoteză, termenul de soluționare a notificării, în scopul completării

dovezilor necesare, nu putea depăși 18 luni de la data înregistrării

notificării, sub sancțiunea soluționării cererii pe baza actelor doveditoare

existente la dosar.

Termenul de

soluționare a notificării a fost depășit cu mult de către recurentă, cum, în

mod corect, a reținut și Curtea de Apel, notificarea reclamantei fiind

înregistrată la data de 17 iulie 2001 la B.E.J. B.M.F. (fila 5 dosar fond) și

la data de 27 iulie 2001 la A.V.A.S. (fila 26 din același dosar), care nu a

emis nici până în prezent o dispoziție sau decizie motivată.

Astfel cum deja

s-a arătat, termenul de 60 de zile nu putea fi prelungit decât la cererea

persoanei îndreptățite, pentru completarea probatoriului, sau în cazul

imposibilității de prezentare dovedită, ceea ce nu a fost cazul în speță.

Posibilitatea

depunerii actelor doveditoare până la data soluționării notificării, conform

art. 23 din Legea nr. 10/2001 în forma actuală, nu justifică, în niciun caz,

refuzul de soluționare, cu atât mai mult cu cât, pentru instituțiile implicate

în privatizare care trebuia să soluționeze cererile persoanelor îndreptățite,

existau dispozițiile speciale, prevăzute de art. 28, care se refereau la

posibilitatea prelungirii doar în cazurile menționate în textul de lege, precum

și un termen limită de rezolvare, și anume în cel mult 18 luni de la

înregistrarea notificării.

De asemenea,

deși recurenta pretinde insuficiența materialului probator depus de intimata

reclamantă, în susținerea notificării, Curtea de Apel a reținut că aceasta era

însoțită de toate actele doveditoare, menținând hotărârea primei instanțe

privind calitatea petentei, de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii,

pentru imobilul în litigiu.

Ca atare, Înalta

Curte nu poate rediscuta situația de fapt stabilită de instanțele anterioare,

în raport de probele administrate în cauză, privind calitatea reclamantei de

persoană îndreptățită la măsuri reparatorii, față de structura actuală a

recursului, care nu mai cuprinde motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 11

C. proc. civ., abrogat prin art. I pct. 112 din O.U.G. nr. 138/2000, motiv care

permitea o asemenea analiză.

În consecință,

atitudinea recurentei, de a nu rezolva cererea în termenul stabilit de lege, îi

este imputabilă și echivalează cu un refuz de restituire, care deschide calea

persoanei îndreptățite de a sesiza instanța cu cerere de soluționare a

notificării sale.

Și din această

perspectivă, criticile pârâtei sunt neîntemeiate, rolul instanței nefiind

limitat doar la soluționarea contestației formulate în condițiile art.26 din

Legea republicată, organul judiciar fiind competent să soluționeze și acțiunea

persoanei îndreptățite, în cazul refuzului nejustificat al entității învestite

cu rezolvarea cererii de a răspunde la notificare.

În același sens

s-a stabilit și prin decizia pronunțată în interesul legii nr. XX din 19 martie

2007, de către Înalta Curte de Casație și Justiție, obligatorie de la data

publicării în M.OF. (12 noiembrie 2007), în condițiile art. 329 C. proc. civ.

Astfel, acțiunea

formulată de reclamantă nu se poate considera că este prematură, contrar celor

susținute de recurentă, deoarece dreptul la soluționarea notificării și la

obținerea unei propuneri de măsuri reparatorii din partea A.V.A.S. s-a născut

în patrimoniul solicitantei de la expirarea termenului prevăzut de lege pentru

soluționarea pretențiilor sale, în condițiile textului deja examinat.

De asemenea,

susținerile pârâtei, în sensul unui răspuns defavorabil cererii reclamantei, în

cazul în care decizia Curții de Apel ar rămâne irevocabilă, sunt neîntemeiate

deoarece pârâta a fost obligată la soluționarea notificării nu în mod generic,

indiferent de modalitatea de rezolvare, ci la soluționarea într-un anume fel,

respectiv la propunerea de acordare a despăgubirilor în condițiile legii

speciale.

Faptul că

această obligație stabilită în sarcina pârâtei presupunea verificarea

îndeplinirii condițiilor în persoana reclamantei, de a beneficia de măsuri

reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001, în modalitatea despăgubirilor

acordate în condițiile legii speciale, reprezintă o susținere corectă a

recurentei. Ea avea o asemenea obligație de verificare în limitele termenului

de rezolvare a notificării, această obligație revenind ulterior instanței, în

condițiile în care termenul respectiv a expirat fără ca cererea să fie

soluționată de către pârâtă. Calitatea de persoană îndreptățită la restituire a

fost deja stabilită de instanțe în raport de probele administrate și nu mai

poate fi rediscutată, pentru argumentele prezentate anterior, în legătură cu

structura actuală a recursului.

În ceea ce

privește examinarea legalității privatizării societății comerciale în patrimoniul

căreia este evidențiat imobilul, niciun moment, pe parcursul procesului, nu s-a

invocat vreun motiv de nelegalitate a privatizării, astfel încât susținerea

respectivă este pur generică și nu poate fi verificată în lipsa unor motive

concrete de nelegalitate.

Pe de altă

parte, nu simpla evidențiere a unui imobil în patrimoniul unei societăți

comerciale integral privatizate determină imposibilitatea restituirii în natură

a bunului respectiv, ci situația concretă a acestuia, analizată din perspectiva

încadrării într-unul dintre cazurile prevăzute de lege, în care o asemenea

măsură nu poate fi dispusă (de exemplu, când terenul este ocupat de construcții

autorizate sau în ipotezele reglementate de dispozițiile art. 18 din Lege).

În speță, pentru

terenul în litigiu, s-a emis certificat de atestare a dreptului de proprietate

seria M 09 nr. 0237 din 12 ianuarie 1994 în favoarea SC M.T. SA (actual SC S.

SA) și imobilul este ocupat de construcții aflate în proprietatea acestei

societăți, după cum rezultă din raportul de expertiză întocmit de expert N.D.,

avut în vedere la pronunțarea sentinței confirmate prin decizia recurată în

prezentul dosar.

În concluzie, în

absența criticilor privind certificatul de atestare a dreptului de proprietate

pentru teren, bunul a fost dobândit de titulară cu respectarea condițiilor

legale, ceea ce determină acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent [art.

18 lit. c) din Legea nr. 10/2001] și, în plus, nu este liber de construcții,

ceea ce generează aceeași modalitate de reparație, conform art. 10 alin. (1)

din actul normativ în discuție.

De altfel,

verificarea finală a posibilității restituirii în natură a imobilului în

litigiu revine Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea

despăgubirilor, în condițiile art. 16 alin. (4) din Capitolul V Titlul VII al

Legii nr. 247/2005, obligarea pârâtei la efectuarea propunerii de despăgubiri

în condițiile legii speciale nefiind un impediment pentru modificarea

modalității de restituire, dacă organismul menționat constată existența unei

asemenea posibilități.

Pentru toate

aceste considerente, Înalta Curte constată că soluția instanței de apel a fost

pronunțată cu respectarea și aplicarea corectă a dispozițiilor legale în

materie, enunțate mai sus, așa încât, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ.,

va respinge recursul declarat de aceasta, ca nefondat, nefiind întrunite

cerințele art. 304 pct. 9 din același cod.

În baza art. 316

cu referire la art. 298 și art. 274 C. proc. civ., o va obliga pe recurentă, ca

parte căzută în pretenții, la plata sumei de 1500 lei cheltuieli de judecată

către intimata reclamantă V.C., reprezentând onorariu de avocat conform

chitanței nr. 78 din 17 septembrie 2008.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca

nefondat recursul declarat de pârâta A.V.A.S. împotriva deciziei nr. 38A din 13

februarie 2008 a Curții de Apel Galați, secția civilă.

Obligă recurenta

la plata sumei de 1500 lei cheltuieli de judecată către intimata reclamantă

V.C.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 3 octombrie 2008.