ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4119/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Vrancea sub nr. 2373/91/2007, venită prin declinare de competență de la Judecătoria Focșani, reclamantul C.V. a solicitat ca prin hotărâre judecătorească să i se

restituie pe vechiul amplasament suprafața de 1400 mp teren situat în

intravilanul comunei Năruja sau diferența până la 3222 mp teren să i se

restituie în fizic sau în despăgubiri.

In fapt, reclamantul a arătat că

suprafața totală de 3222 mp a aparținut autorului său C.V. de la care a fost

preluată de stat în mod abuziv și pentru care a formulat, în cadrul procedurii

reglementate de Legea nr. 10/2001, notificare adresată Primăriei Năruja.

În timpul procesului, la data de 1

august 2007, Primăria comunei Năruja a emis dispoziția nr. 605 din 18 august

2007 prin care s-a propus acordarea către reclamant de despăgubiri aferente

suprafeței de 3220 mp teren ocupat în prezent de construcții spațiu verde.

La data de 03 martie 2007

reclamantul și-a completat acțiunea în sensul că solicitat să fie anulată în

parte dispoziția în sensul solicitat prin acțiunea inițială.

În cauză, pentru opozabilitate, au

fost introduși titularii construcțiilor edificat pe teren, respectiv F.

Focșani, SC C.C. Năruja, T.A., T.I., M.G., N.T.

Prin sentința civilă nr. 468 din 26

iunie 2008 a Tribunalului Vrancea a fost admisă în parte acțiunea și, în

consecință, a fost obligată pârâta Primăria comune Năruja să restituie

reclamantului suprafața de 500 mp teren situată în intravilan Năruja,

identificată în schița anexă la raportul de expertiză C.D. între reperele

1_Z_N_2 și suprafața de 379 mp teren situat în intravilan Năruic identificată

în același raport de expertiză între reperele A_B_C_D. a fost anulată în parte

Dispoziția nr. 605 din 18 august 2007 emisă de Primăria comunei Năruja și a fost

menținută în vigoare această dispoziție numai în ce privește măsurile propuse

pentru diferența de 2343 mp teren.

A fost obligată pârâta Primăria

comunei Năruja către reclamantul C.V. la 1050 lei cu titlu de cheltuieli de

judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre,

prima instanță a reținut că în cauză s-făcut dovada calității de persoană

îndreptățită a reclamantului, în sensul Legii nr. 10/2009, acesta fiind

moștenitor al defuncților C.T. și I., astfel încât poate să solicite

restituirea în cadrul procedurii reglementate de Legea nr. 10/2001, suprafeței

de 3222 mp teren.

S-a mai reținut că, prin emiterea dispoziției

nr. 605 din 18 august 2007, prin care s-a propus acordare de despăgubiri

aferente terenului în discuție, Primăria corm. Năruja a recunoscut, practic,

formularea în termen a notificării, făcându-se referire la notificarea

înregistrată la nr. 726/2001.

Din raportul de expertiză întocmit

în cauză rezultă că terenul în suprafață de 3222 mp ce a aparținut autorilor

reclamantului, este situat în centrul comunei Năruja T.7, pc. 304, 305, 306, 307,

308.

Din suprafața de 3222 mp, 312 mp

identificată în poligonul Z_N_0_P_R_S_T_U_V_X_Y, este ocupată de un bloc de

locuințe și anexe, 500 mp identificată în poligonul 1_Z_N_M este ocupată cu

anexe nepermanente în stare de ruină, suprafața de 995 mp identificată în

poligonul I_J_K_L_M_2_1 este ocupată de magazin și anexele acestuia aparținând

C., suprafața de 1036 mp este ocupată de parcuri aparținând domeniului public

de interes local iar suprafața de 325 mp este liberă și se află deja în posesia

reclamantului.

Din aceste suprafețe, Tribunalul a

reținut că nu pot face obiect al restituirii în natură cele ocupate cu blocul

de locuințe și magazinul asupra cărora, de fapt, nici reclamantul nu a emis

pretenții.

S-a mai reținut că nu este susceptibilă

de restituire în fizic nici suprafața de 1036 mp parcuri, avându-se în vedere

că, potrivit art. 5 alin. (3) din Legea nr. 18/1991 republicată, terenurile cu

această destinație nu pot fi dezafectate din domeniul public administrativ

decât în cazuri de excepție, pentru lucrări de interes național. In același este

și art. 21 din O.U.G. nr. 195/2002 privind protecție mediului, așa cum a fost modificată

prin O.U.G. nr. 114/2002.

Primăria Năruja nu a făcut dovada că

acest teren aparține domeniului public, însă acest fapt, așa cum rezultă și din

raportul de expertiză, este proprietate publică, iar dezinteresul Primăriei de

a dovedi această situație nu poate îndreptăți reclamantul la restituire în

dauna interesului general.

În schimb, s-a apreciat că

suprafețele de 500 mp ocupată cu anexe în ruină și că 379 mp aflată deja în

posesia reclamantului, pot fi restituire în fizic în baza art. 11 alin. (3) din

Legea nr. 10/2001.

Împotriva sentinței civile nr. 468

din 26 iunie 2008 a Tribunalului Vrancea au declarat apel reclamantul și pârâta

criticând-o pe motive de nelegalitate.

În esență, reclamantul a susținut că

în mod greșit s-a dispus restituirea suprafeței de 379 mp teren în condițiile

în care aceasta nici nu a format obiectul cererii de chemare în judecată.

Acest teren este aferent casei de

locuit, s-a aflat în proprietatea efectivă a reclamantului încă dinaintea

intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 și a făcut obiectul unui contract de

vânzare-cumpărare pe care reclamantul l-a încheiat în anul 2003 cu numiții C.T.

și C.D. Apelantul a mai precizat că cererea de restituire a suprafeței de 1400

mp nu se referă și la acest teren în suprafață de mp.

Sub un alt aspect, reclamantul a solicitat să se

constate că în mod greșit nu i-au fost restituite suprafața de 1036 mp

identificată ca având destinația „parcuri și scări acces'' în parcela 307

precum și suprafețele de teren aferente anexelor construite fără autorizație de

C.C., N.T., T.A. și M.G., suprafețe care nici nu au fost măsurate și

identificate cu exactitate, motiv pentru care reclamantul a solicitat, în apel,

suplimentarea raportului de expertiză efectuat la fond, în sensul de a se măsura

și aceste suprafețe de teren.

Apelanta pârâtă a solicitat să se

constate că dispoziția instanței de fond cu privire la retrocedarea către

reclamant a suprafețelor de 500 mp și, respectiv, 379 mp teren nu îi este

opozabilă întrucât cele două terenuri nu se află în posesia sa astfel încât nu

poate executa această dispoziție.

De asemenea a solicitat exonerarea

de plata sumei de 1050 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamant,

motivat de faptul că nu are nicio culpă procesuală.

Curtea de Apel Galați prin decizia

civilă nr. 323 din 20 noiembrie 2009 a admis apelul reclamanților, a schimbat

în parte sentința în sensul că oblică Primăria comunei Năruja să restituie

reclamantului suprafața de 983 mp situați în comuna Năruja. S-a anulat în parte

dispoziția și s-a menținut propunerea acordorii despăgubirilor bănești.

În considerentele deciziei s-a

reținut că, în mod greșit prin hotărârea instanței de fond s-a dispus

restituirea către reclamant a suprafeței de 379 mp teren în condițiile în care,

așa cum rezultă din petitul acțiunii deduse judecății, aceasta nici nu a fost

solicitată de reclamant.

Terenul mai sus menționat face parte

din terenul aferent casei de locuit, s-a aflat tot timpul în posesia

reclamantului, fiind dobândit de acesta prin moștenire, și, mai mult decât

atât, a format obiectul unui contract de vânzare-cumpărare încheiat de

reclamant în anul 2003 prin care acesta l-a înstrăinat numiților C.T. și D.

În consecință, terenul în suprafață

de 379 mp nu putea face obiectul retrocedării dispuse conform Legii nr.

10/2001.

În ceea ce privește suprafețele de

teren aferente anexelor construite de C.C. , N.T., T.A. și M.G., acestea au

fost identificate și măsurate în cadrul expertizei efectuate în apel astfel:

492 mp teren pe care se află construcții ale C.C., 144 mp teren pe care se află

anexe construite de N.T., 98 mp teren pe care se află anexe construite de T.A.,

116 mp teren pe care se află anexe construite de T.I. și 125 mp teren pe care

se află anexe construite de M.G.

Niciuna dintre aceste construcții nu

a fost edificată pe baza unei autorizații legale astfel încât în cauză devin

aplicabile dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, dispoziții

potrivit cărora terenurile pe care s-au ridicat construcții neautorizate în

condițiile legii se restituie în natură persoanelor îndreptățite.

Cu privire la suprafața de 1036 mp

teren identificată de expert ca având destinația „parcuri și scări de

acces" în parcela 307, s-a constată că, aceasta nu poate fi restituită în

natură întrucât face parte din domeniul public al comunei Năruja, așa cum

rezultă din actele depuse de pârâtă la dosar, respectiv Hotărârea nr. 908/2002

a Guvernului României privind atestarea domeniului public al județului Vrancea

precum și a municipiilor, orașelor și comunelor din județul Vrancea și anexa

nr. 36 cuprinzând inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al

comunei Năruja.

În ceea ce privește apelul declarat

de pârât, Curtea constată că acesta este nefondat, fiind evident că, atât timp

cât obiectul acțiunii deduse judecății îl constituie anularea dispoziției emise

de Primarul comunei Năruja și restituirea în natură a terenurilor preluate în

mod abuziv de stat, dispozițiile instanței de judecată referitoare la aceste

aspecte sunt întru totul opozabile apelantului.

Pe de altă parte, dispoziția de

obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată către reclamant,

ocazionate de judecarea în fond a cauzei, este legală, asta având la bază culpa

procesuală ce revine pârâtului conform art. 274 C. proc. civ.

Împotriva acestei din urmă hotărâri

a declarat recurs reclamantul invocând, incidența dispozițiilor art. 304 pct. 9

C. proc. civ.

Recurentul critică hotărârea sub

următoarele aspecte:

- În mod nelegal nu s-a dispus

restituirea în natură și a suprafeței de 1036 mp identificat „parcuri și scări

de acces” în parcela 307 din expertiza tehnică topometrie C.D., fiind astfel

incidente prevederile art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001; întrucât

notificarea a fost înregistrată înainte de data adoptării H.G. nr. 908/2002.

- H.G. nr. 908/2002 este lovită de

nulitate absolută în temeiul Legii nr. 10/2001, și că această hotărâre

contravine prevederilor art. 6 din Legea nr. 213/1990.

- Decizia este nelegală și pentru că

s-au luat în calcul dispozițiile art. 274 C. proc. civ., cheltuielile de

judecată nefiind rambursate în cuantumul dovedit de 1150 lei și nu 1000 lei.

Examinând criticile formulate prin

intermediul cererii de recurs, Înalta Curte constată nefondat recursul în

sensul considerentelor ce succed.

Criticile formulate prin cererea de recurs

privesc încălcarea dispozițiilor art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, în

sensul că în mod greșit nu s-a restituit și suprafața de teren de 1036 mp

identificat „parcuri și scări de acces”, apreciindu-se, fără temei legal, că

această suprafață de teren situată în parcela 307 este inventariată în domeniul

public.

Contrar criticilor formulate, în raport

de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, respectiv anexa 360 H.G. nr. 908/2002,

concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză, în mod legal s-a apreciat

că suprafața de 1036 mp, nu este liberă în sensul prevăzut de legea specială și

drept urmare, nu poate fi restituit în natură, fiind domeniu public.

H.G. nr. 908/2002 este un act

administrativ a cărui legalitate nu poate fi analizată decât la cererea

părților interesate de către instanța de contencios administrativ și fiscal.

Or, în cauza pedinte, recurentul

având suspiciuni în ceea ce privește adoptarea H.G. nr. 908/2002, după

înregistrarea notificării, putea solicita la instanța de contencios

administrativ și fiscal, analizarea legalității acestui act administrativ.

Instanța civilă în cadrul legii

speciale în mod corect la soluționarea cauzei a ținut cont de acest act administrativ,

nefiind competentă să analizeze legalitatea sau nelegalitatea acestuia

indiferent de motivul invocat.

Soluția nerestituirii suprafeței de

teren de 1036 mp este corectă fiind în acord cu toate actele și lucrările

dosarului, legea aplicabilă fiind corect interpretată.

Susținerile recurentului potrivit cu

care, nu au fost corect aplicate dispozițiile procedurale ce disciplinează

cheltuielile de judecată, sunt tot nefondate, întrucât cheltuielile de judecată

se restituie la cerere corespunzător pretențiilor admise.

Or, în cauza pedinte, în mod corect

s-a apreciat cuantumul cheltuielilor de judecată ce urmează a fi restituite,

având în vedere că pretențiile reclamantului nu au fost admise în totalitate.

Cum, în speța supusă analizei

motivul de nelegalitate invocat, respectiv dispozițiile art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., nefiind incident, Înalta Curte de Casație și Justiție, va respinge

recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de

reclamantul C.V. împotriva deciziei nr. 323 A din 20 noiembrie 2009 a Curții de

Apel Galați, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 iulie

2010.