ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1785/2010

Deliberând,

în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de față;

Prin sentința civilă nr. 502 din 6 septembrie

2007 Tribunalul Vrancea a admis contestația formulată de reclamanții

D.C., D.V. și D.L.

(fostă B.), a modificat Dispoziția 1837 din 02 februarie 2007 a Primăriei

Municipiului Focșani în sensul că a înlăturat propunerea de acordare de

despăgubiri pentru terenul în suprafață de 340 mp ce nu poate fi restituit în

natură pe vechiul amplasament și a dispus restituirea către reclamanți în

compensare pentru acest teren a suprafețelor de 266 mp și 74 mp identificate prin

expertiza Virgil Mocanu în poligonul 3 și 4 din schița anexă la raportul de

expertiză.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de fond a reținut că din expertiza efectuată în cauză rezultă

că suprafața de 340 mp ce reprezintă vechiul amplasament se află în continuarea

suprafeței de 210 mp restituiți în natură prin Dispoziția nr. 1837/2007, dar

această diferență nu poate fi restituită în natură întrucât este ocupată de

construcția unui bloc, alee și spațiu verde. Din același raport de expertiză

rezultă și că alăturat suprafeței de 210 mp există un teren viran fără

utilități care poate fi retrocedat, teren în suprafață de 277 mp (poligonul 3)

și 74 mp (poligonul 4). A constatat că din actul de proprietate al numitului N.V.

depus la dosar nu rezultă că autorul reclamantelor ar fi fost vecin cu acesta,

iar notificarea formulată nu a fost soluționată nici până în prezent, ceea ce

denotă o lipsă de diligență din partea acestuia. De aceea a apreciat că se

impune ca suprafețele identificate prin raportul de expertiză să fie atribuite

prin compensare reclamanților.

Împotriva acestei

sentințe a formulat apel pârâta Primăria Municipiului Focșani, susținând că în

mod greșit instanța de fond a înlăturat propunerea de acordare de despăgubiri

pentru terenul în suprafață de 340 mp ce nu poate fi restituit în natură pe

vechiul amplasament și dispune restituirea către reclamanți în compensare a

celor două suprafețe, deoarece cu privire la acest teren există notificări

formulate în baza Legii nr. 10/2001 de alte persoane fizice.

Curtea de Apel Galați

a admis apelul, a schimbat sentința și, rejudecând cauza a respins contestația

formulată de petenții D.C., D.V. și D.L. ca nefondată.

Pentru a decide

astfel, instanța de apel a reținut că suprafața de teren acordată reclamanților

în compensare este solicitată și de alte persoane, astfel că regimul juridic

este neclar, iar faptul că apelanta, ca unitate deținătoare, nu s-a pronunțat

asupra notificărilor nu este imputabil acestor persoane, că în aceste condiții

restituirea în natură a terenului pe vechiul amplasament a întregii suprafețe

este imposibilă, astfel încât acordarea de despăgubiri în condițiile art. 26 alin.

(1) din Legea 10/2001 este soluția legală.

Împotriva acestei

decizii, în termen legal, au declarat recurs reclamanții D.C., D.V. și D.L.

(fostă B.) solicitând desființarea deciziei atacate, respingerea apelului și

menținerea sentinței instanței de fond. Au susținut că decizia pronunțată este

nelegală și netemeinică întrucât raportul de expertiză efectuat în cauză a

lămurit corect situația, inclusiv aspectul referitor la faptul că terenul

acordat în compensare nu a fost proprietatea persoanelor care au formulat

notificări solicitând restituirea în natură, proprietățile acestora nefiind

nici măcar învecinate cu terenul în litigiu.

La 18 august 2008 au

formulat cerere de intervenție accesorie în interesul intimatei-pârâte Primăria

Municipiului Focșani numiții N.V. și A., care au susținut că au avut în

proprietate o suprafață de teren pentru care au formulat notificare în baza Legii

nr. 10/2001, iar din acest teren, prin sentința civilă 502/2007 a Tribunalului

Vrancea s-a dispus restituirea în compensare, către reclamanți, a unei

suprafețe care le afectează dreptul de proprietate.

Cererea de

intervenție a fost încuviințată în principiu în ședința publică din 10

februarie 2009.

Ulterior, la 2

septembrie 2009, a decedat intervenienta N.A., în cauză fiind introduși

moștenitorii acesteia: N.V. - soț supraviețuitor, N.C. și N.T. - fii.

Examinând recursul în limitele

criticilor formulate, ce pot fi încadrate formal în dispozițiile art. 304 pct. 9

C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta este nefondat, urmând a fi

respins, pentru considerentele ce succed:

Critica de nelegalitate formulată de

recurenții-reclamanți, constând în greșita aplicare a dispozițiilor art. 26 alin.

(1) din Legea nr. 10/2001, în sensul că în cauză era posibilă restituirea în

natură și a terenului de 340 mp, nu poate fi primită.

Potrivit

dispozițiilor mai sus amintite, ori de câte ori restituirea în natură, care

constituie regula, nu este posibilă, entitatea învestită cu soluționarea

notificării are obligația de a acorda persoanei îndreptățite în compensare alte

bunuri sau servicii, ori de a propune acordarea de despăgubiri în condițiile

legii speciale.

Prin dispoziția

atacată, intimata-pârâtă Primăria Municipiului Focșani a motivat

imposibilitatea restituirii în natură a terenului în suprafață de 340 mp,

argumentat de faptul că acest teren este afectat de construcția unui bloc de

locuințe, alee de acces pietonal și spațiu verde aferent blocului.

În verificarea

situației de fapt la fond s-a efectuat o expertiză tehnică judiciară în

specialitatea topografie, care a confirmat că suprafața în litigiu nu este

liberă în sensul dispozițiilor Legii nr. 10/2001, dar a identificat o altă

suprafață de 340 mp, amplasată în continuarea suprafeței restituite de 210 mp,

apreciind că acest din urmă teren nu este afectat de utilități.

În completarea

acestui raport, la solicitarea pârâtei, expertul judiciar a stabilit că terenul

solicitat în compensare se suprapune, în mod evident, „peste eventualele

revendicările altor proprietari”.

Verificările făcute

de expert cu privire la îndreptățirea petenților N. și I. de a obține în natură

terenul notificat și cu privire la amplasamentul terenurilor solicitate de

aceștia, exced cadrul procesual, dar și obiectivele fixate de instanță. Acest

aspect a fost corect reținut de instanța de apel, atunci când a stabilit că în

soluționarea acestui litigiu, în cadrul procesual determinat de reclamanți

referitor la părțile și obiectul litigiului, nu poate fi analizat fundamentul

dreptului celor două persoane și nici calitatea acestora de persoane

îndreptățite la retrocedare.

Existența unor

notificări formulate în temeiul Legii nr. 10/2001, privind retrocedarea

terenului solicitat de reclamanți a fi atribuit în compensarea altei suprafețe

ce nu mai poate fi restituită în natură, este prin ea însăși suficientă pentru

ca instanțele să constate că regimul juridic al acestui teren nu este pe deplin

lămurit, astfel încât să nu poată dispune atribuirea lui către reclamanți.

În același timp,

nesoluționarea notificărilor depuse de aceste persoane din anul 2001, nu ar

putea să fie considerată în nici un caz o lipsă de diligență, care să le fie

imputabilă și care să fie sancționată, într-un cadru procesual în care aceștia

nici nu au calitatea de părți, cu pierderea, practic, a posibilității de a

beneficia de restituirea în natură a unui bun.

Față de împrejurarea

că recurenții-reclamanți au precizat prin cerere separată, depusă la 29

septembrie 2009, că înțeleg să invoce și motivul de recurs prevăzut de art. 304

pct. 7 C. proc. civ.,

fără

a indica la care din cele două ipoteze consacrate de text se referă și fără a

formula o anume critică ce poate fi încadrată în acest motiv de modificare,

Înalta Curte a procedat la analiza deciziei recurate în funcție de argumentele

expuse în motivele de recurs inițiale. Din această perspectivă se apreciază că

nu se poate reține nici nemotivarea hotărârii, dar nici existența unor motive

contradictorii sau străine de natura pricinii, astfel încât dispozițiile legale

invocate nu pot fi incidente în cauză.

Pentru toate aceste

argumente se apreciază că decizia instanței de apel, prin care s-a reținut

imposibilitatea restituirii în natură a terenului pe vechiul amplasament și s-a

respins ca nefondată contestația reclamanților, este conformă dispozițiilor art.

26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.

Pentru considerentele

mai sus arătate, Înalta Curte va admite în fond și cererea de intervenție în

interesul intimatei-pârâte formulate de intervenienții N.V., N.C. și N.T., în

raport de dispozițiile art. 55 coroborate cu disp. 49 alin. (3). C. proc. civ.

În complinirea dispozițiilor

art. 274 C. proc. civ., la cererea intimaților-intervenienți, va obliga

recurenții la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariu de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite cererea de intervenție în interesul pârâtei

Primăria Municipiului Focșani formulată de intervenienții N.V., N.C. și N.T.

Respinge, ca

nefondat, recursul reclamanților

D.C., D.V. și D.L. (fostă B.) împotriva

deciziei nr. 442/ A din 27 noiembrie 2007 a Curții de Apel Galați, secția civilă.

Obligă recurenții la

2.000 lei cheltuieli de judecată către intimați.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 16 martie 2010.