ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1785/2010

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de față; Prin sentința civilă nr. 502 din 6 septembrie 2007 Tribunalul Vrancea a admis contestația formulată de reclamanții D.C., D.V. și D.L. (fostă B.), a modificat Dispoziția 1837 din 02 februarie 2007 a Primăriei Municipiului Focșani în sensul că a înlăturat propunerea de acordare de despăgubiri pentru terenul în suprafață de 340 mp ce nu poate fi restituit în natură pe vechiul amplasament și a dispus restituirea către reclamanți în compensare pentru acest teren a suprafețelor de 266 mp și 74 mp identificate prin expertiza Virgil Mocanu în poligonul 3 și 4 din schița anexă la raportul de expertiză.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că din expertiza efectuată în cauză rezultă că suprafața de 340 mp ce reprezintă vechiul amplasament se află în continuarea suprafeței de 210 mp restituiți în natură prin Dispoziția nr. 1837/2007, dar această diferență nu poate fi restituită în natură întrucât este ocupată de construcția unui bloc, alee și spațiu verde. Din același raport de expertiză rezultă și că alăturat suprafeței de 210 mp există un teren viran fără utilități care poate fi retrocedat, teren în suprafață de 277 mp (poligonul 3) și 74 mp (poligonul 4). A constatat că din actul de proprietate al numitului N.V. depus la dosar nu rezultă că autorul reclamantelor ar fi fost vecin cu acesta, iar notificarea formulată nu a fost soluționată nici până în prezent, ceea ce denotă o lipsă de diligență din partea acestuia.

De aceea a apreciat că se impune ca suprafețele identificate prin raportul de expertiză să fie atribuite prin compensare reclamanților. Împotriva acestei sentințe a formulat apel pârâta Primăria Municipiului Focșani, susținând că în mod greșit instanța de fond a înlăturat propunerea de acordare de despăgubiri pentru terenul în suprafață de 340 mp ce nu poate fi restituit în natură pe vechiul amplasament și dispune restituirea către reclamanți în compensare a celor două suprafețe, deoarece cu privire la acest teren există notificări formulate în baza Legii nr. 10/2001 de alte persoane fizice. Curtea de Apel Galați a admis apelul, a schimbat sentința și, rejudecând cauza a respins contestația formulată de petenții D.C., D.V.

și D.L. ca nefondată. Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că suprafața de teren acordată reclamanților în compensare este solicitată și de alte persoane, astfel că regimul juridic este neclar, iar faptul că apelanta, ca unitate deținătoare, nu s-a pronunțat asupra notificărilor nu este imputabil acestor persoane, că în aceste condiții restituirea în natură a terenului pe vechiul amplasament a întregii suprafețe este imposibilă, astfel încât acordarea de despăgubiri în condițiile art. 26 alin. (1) din Legea 10/2001 este soluția legală. Împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs reclamanții D.C., D.V. și D.L. (fostă B.) solicitând desființarea deciziei atacate, respingerea apelului și menținerea sentinței instanței de fond.

Au susținut că decizia pronunțată este nelegală și netemeinică întrucât raportul de expertiză efectuat în cauză a lămurit corect situația, inclusiv aspectul referitor la faptul că terenul acordat în compensare nu a fost proprietatea persoanelor care au formulat notificări solicitând restituirea în natură, proprietățile acestora nefiind nici măcar învecinate cu terenul în litigiu. La 18 august 2008 au formulat cerere de intervenție accesorie în interesul intimatei-pârâte Primăria Municipiului Focșani numiții N.V. și A., care au susținut că au avut în proprietate o suprafață de teren pentru care au formulat notificare în baza Legii nr. 10/2001, iar din acest teren, prin sentința civilă 502/2007 a Tribunalului Vrancea s-a dispus restituirea în compensare, către reclamanți, a unei suprafețe care le afectează dreptul de proprietate.

Cererea de intervenție a fost încuviințată în principiu în ședința publică din 10 februarie 2009. Ulterior, la 2 septembrie 2009, a decedat intervenienta N.A., în cauză fiind introduși moștenitorii acesteia: N.V. - soț supraviețuitor, N.C. și N.T. - fii. Examinând recursul în limitele criticilor formulate, ce pot fi încadrate formal în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins, pentru considerentele ce succed: Critica de nelegalitate formulată de recurenții-reclamanți, constând în greșita aplicare a dispozițiilor art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în sensul că în cauză era posibilă restituirea în natură și a terenului de 340 mp, nu poate fi primită.

Potrivit dispozițiilor mai sus amintite, ori de câte ori restituirea în natură, care constituie regula, nu este posibilă, entitatea învestită cu soluționarea notificării are obligația de a acorda persoanei îndreptățite în compensare alte bunuri sau servicii, ori de a propune acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale. Prin dispoziția atacată, intimata-pârâtă Primăria Municipiului Focșani a motivat imposibilitatea restituirii în natură a terenului în suprafață de 340 mp, argumentat de faptul că acest teren este afectat de construcția unui bloc de locuințe, alee de acces pietonal și spațiu verde aferent blocului.

În verificarea situației de fapt la fond s-a efectuat o expertiză tehnică judiciară în specialitatea topografie, care a confirmat că suprafața în litigiu nu este liberă în sensul dispozițiilor Legii nr. 10/2001, dar a identificat o altă suprafață de 340 mp, amplasată în continuarea suprafeței restituite de 210 mp, apreciind că acest din urmă teren nu este afectat de utilități. În completarea acestui raport, la solicitarea pârâtei, expertul judiciar a stabilit că terenul solicitat în compensare se suprapune, în mod evident, „peste eventualele revendicările altor proprietari”. Verificările făcute de expert cu privire la îndreptățirea petenților N. și I. de a obține în natură terenul notificat și cu privire la amplasamentul terenurilor solicitate de aceștia, exced cadrul procesual, dar și obiectivele fixate de instanță.

Acest aspect a fost corect reținut de instanța de apel, atunci când a stabilit că în soluționarea acestui litigiu, în cadrul procesual determinat de reclamanți referitor la părțile și obiectul litigiului, nu poate fi analizat fundamentul dreptului celor două persoane și nici calitatea acestora de persoane îndreptățite la retrocedare. Existența unor notificări formulate în temeiul Legii nr. 10/2001, privind retrocedarea terenului solicitat de reclamanți a fi atribuit în compensarea altei suprafețe ce nu mai poate fi restituită în natură, este prin ea însăși suficientă pentru ca instanțele să constate că regimul juridic al acestui teren nu este pe deplin lămurit, astfel încât să nu poată dispune atribuirea lui către reclamanți.

În același timp, nesoluționarea notificărilor depuse de aceste persoane din anul 2001, nu ar putea să fie considerată în nici un caz o lipsă de diligență, care să le fie imputabilă și care să fie sancționată, într-un cadru procesual în care aceștia nici nu au calitatea de părți, cu pierderea, practic, a posibilității de a beneficia de restituirea în natură a unui bun. Față de împrejurarea că recurenții-reclamanți au precizat prin cerere separată, depusă la 29 septembrie 2009, că înțeleg să invoce și motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., fără a indica la care din cele două ipoteze consacrate de text se referă și fără a formula o anume critică ce poate fi încadrată în acest motiv de modificare, Înalta Curte a procedat la analiza deciziei recurate în funcție de argumentele expuse în motivele de recurs inițiale.

Din această perspectivă se apreciază că nu se poate reține nici nemotivarea hotărârii, dar nici existența unor motive contradictorii sau străine de natura pricinii, astfel încât dispozițiile legale invocate nu pot fi incidente în cauză. Pentru toate aceste argumente se apreciază că decizia instanței de apel, prin care s-a reținut imposibilitatea restituirii în natură a terenului pe vechiul amplasament și s-a respins ca nefondată contestația reclamanților, este conformă dispozițiilor art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001. Pentru considerentele mai sus arătate, Înalta Curte va admite în fond și cererea de intervenție în interesul intimatei-pârâte formulate de intervenienții N.V., N.C. și N.T., în raport de dispozițiile art. 55 coroborate cu disp.

49 alin. (3). C. proc. civ. În complinirea dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., la cererea intimaților-intervenienți, va obliga recurenții la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariu de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite cererea de intervenție în interesul pârâtei Primăria Municipiului Focșani formulată de intervenienții N.V., N.C. și N.T. Respinge, ca nefondat, recursul reclamanților D.C., D.V. și D.L. (fostă B.) împotriva deciziei nr. 442/ A din 27 noiembrie 2007 a Curții de Apel Galați, secția civilă. Obligă recurenții la 2.000 lei cheltuieli de judecată către intimați. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 martie 2010.