ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 572/2007

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: S.A.Ș. și S.H. au formulat notificarea nr. 212 din 6 iulie 2001, prin care au solicitat Primăriei municipiului București restituirea în natură a morii și terenului aferent în suprafață de aproximativ 802,46 mp situate în Ploiești, preluate de stat în baza Legii nr. 119/1948 din proprietatea bunicului lor N.G.S., sau restituirea prin echivalent sub forma unei echitabile și juste despăgubiri. La 31 ianuarie 2002 Primăria municipiului Ploiești a comunicat solicitanților că a transmis notificarea către SC E. SA, care, la rându-i, a comunicat acelorași solicitanți la data de 13 februarie 2002 că a transmis notificarea A.P.A.P.S.

Prin decizia nr. 49 din 30 august 2004 A.V.A.S. (fostă A.P.A.P.S.) a respins cererea obiect al notificării motivând că „nu au fost depuse actele doveditoare ale dreptului de proprietate asupra imobilului revendicat în conformitate cu dispozițiile art. 22 din lege”. S.A.Ș. și S.H. au contestat decizia de mai sus solicitând anularea ei și admiterea cererii lor așa cum au formulat-o prin notificare. Contestația a fost respinsă ca nefondată prin sentința civilă nr. 51 F din 21 ianuarie 2005 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă. Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a pronunțat decizia civilă nr. 191 din 11 mai 2006, prin care a admis apelul declarat de contestatorii S.H.

și S.A.Ș. împotriva sentinței civile nr. 51 din 21 ianuarie 2005 a Tribunalului București, secția a V-a civilă, pe care a schimbat-o în tot în sensul că a admis contestația și a dispus, în contradictoriu cu A.V.A.S., „emiterea deciziei de restituire a terenului în suprafață de 802,46 mp și a imobilului moară aflat în Ploiești, județ Prahova”. Ca situație de fapt instanța de apel a reținut că S.A.Ș. și S.H. sunt fiii lui S.A., decedat la 17 septembrie 1990, care, la rându-i, a fost unicul fiu al lui S.N., decedat la 31 ianuarie 1954. De asemenea, a mai reținut instanța de apel că înscrisurile depuse la dosarul cauzei atestă că S.N. a fost proprietarul imobilului în litigiu, imobil care a fost naționalizat.

În raport cu starea de fapt descrisă instanța de apel a hotărât că sunt aplicabile dispozițiile art. 20 din Legea nr. 10/2001. A.V.A.S. a declarat recurs solicitând casarea deciziei date în apel și păstrarea hotărârii primei instanțe. În acest scop, recurenta a invocat cazul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în dezvoltarea căruia a susținut în ordine următoarele: - potrivit art. 21 din Legea nr. 10/2001, A.V.A.S. nu are obligația soluționării notificărilor având ca obiect cereri de restituire în natură, fiind deci lipsită de calitate procesuală pasivă în această materie; ca urmare instanța de apel, hotărând contrariul, a încălcat legea; - instituirea obligației în sarcina recurentei de a dispune restituirea în natură contravine prevederilor art. 29 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 republicată, care prevăd doar competența instituțiilor publice implicate în privatizare de a propune acordarea de despăgubiri.

Examinând recursul, instanța supremă constată cele ce succed. Așa cum s-a mai arătat, instanța de apel a decis că în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 20 din Legea nr. 10/2001. Acest articol al legii, în forma sa inițială, reglementa regimul juridic al imobilelor-terenuri și construcții, preluate în mod abuziv, indiferent de destinație, deținute la data de 14 februarie 2001 de o regie autonomă, o societate sau o companie națională, o societate comercială la care statul sau o autoritate a administrației publice centrale sau locale este acționar sau asociat majoritar ori minoritar, de o organizație cooperatistă sau de orice altă persoană juridică, consacrând principiul restituirii în natură și exceptând de la regulă câteva categorii de bunuri.

Conținutul textului a fost păstrat și în urma modificării legii prin Legea nr. 247/2005, articolul 20 devenind art. 21 din legea republicată. Prin alte dispoziții ale sale, Legea nr. 10/2001 a prevăzut și alte cazuri în care nu operează restituirea în natură ci alte măsuri reparatorii. Între acestea se află și prevederile art. 29 din Legea nr. 10/2001 modificată și republicată, invocate pe calea prezentului recurs, potrivit cu care persoanele îndreptățite au dreptul numai la despăgubiri pentru imobilele evidențiate în patrimoniul unor societăți comerciale privatizate, altele decât cele prevăzute la art. 21 alin. (1) și (2) din lege, ipoteză în care măsurile reparatorii în echivalent se propun de către instituția publică care efectuează sau, după caz, a efectuat privatizarea, prin emiterea unei decizii ori dispoziții motivate.

În nici unul din cazurile astfel reglementate, legea nu prevede obligativitatea A.V.A.S., ca instituție publică implicată în procesul de privatizare, de a restitui imobile în natură, așa că, dispunând contrariul, instanța de apel a încălcat esențial legea. Dar, instanța de apel a încălcat legea și prin aceea că nu a lămurit pe deplin starea de fapt, ceea ce a împiedicat-o să aplice corect legea. Astfel, era absolut necesar să se stabilească care este unitatea deținătoare a imobilului în litigiu, iar în eventualitatea pretinsă prin recurs că imobilul este evidențiat în patrimoniul unei societăți comerciale trebuia identificată structura acționariatului sau, după caz, a asociaților acesteia, numai astfel putându-se constata incidența textelor legale cuvenite, care reglementează tipul măsurilor reparatorii, cât și entitatea obligată a le propune sau dispune.

Dat fiind că asemenea verificare de fapt presupune administrarea și a altor probe decât cea constând în înscrisuri, singura permisă în recurs potrivit art. 305 C. proc. civ., iar Înalta Curte, constatând nelegalitatea din sensul mai sus descris a deciziei recurate, nu poate hotărî asupra fondului pricinii decât numai după deplina lămurire a împrejurărilor de fapt, recursul de față va fi admis, decizia atacată va fi casată, iar cauza va fi trimisă spre rejudecare la aceeași instanță de apel în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) și (2) coroborate cu cele ale art. 314 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de pârâta A.V.A.S. împotriva deciziei nr. 191 din 11 mai 2006 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă. Casează decizia atacată și trimite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel București Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 ianuarie 2007.