ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 572/2007

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

S.A.Ș. și S.H. au formulat

notificarea nr. 212 din 6 iulie 2001, prin care au solicitat Primăriei

municipiului București restituirea în natură a morii și terenului aferent în

suprafață de aproximativ 802,46 mp situate în Ploiești, preluate de stat în

baza Legii nr. 119/1948 din proprietatea bunicului lor N.G.S., sau restituirea

prin echivalent sub forma unei echitabile și juste despăgubiri.

La 31 ianuarie 2002 Primăria

municipiului Ploiești a comunicat solicitanților că a transmis notificarea

către SC E. SA, care, la rându-i, a comunicat acelorași solicitanți la data de

13 februarie 2002 că a transmis notificarea A.P.A.P.S.

Prin decizia nr. 49 din 30 august

2004 A.V.A.S. (fostă A.P.A.P.S.) a respins cererea obiect al notificării

motivând că „nu au fost depuse actele doveditoare ale dreptului de proprietate

asupra imobilului revendicat în conformitate cu dispozițiile art. 22 din lege”.

S.A.Ș. și S.H. au contestat decizia

de mai sus solicitând anularea ei și admiterea cererii lor așa cum au

formulat-o prin notificare.

Contestația a fost respinsă ca

nefondată prin sentința civilă nr. 51 F din 21 ianuarie 2005 pronunțată de

Tribunalul București, secția a V-a civilă.

Curtea de Apel București, secția a

IV-a civilă, a pronunțat decizia civilă nr. 191 din 11 mai 2006, prin care a

admis apelul declarat de contestatorii S.H. și S.A.Ș. împotriva sentinței

civile nr. 51 din 21 ianuarie 2005 a Tribunalului București, secția a V-a

civilă, pe care a schimbat-o în tot în sensul că a admis contestația și a

dispus, în contradictoriu cu A.V.A.S., „emiterea deciziei de restituire a

terenului în suprafață de 802,46 mp și a imobilului moară aflat în Ploiești,

județ Prahova”.

Ca situație de fapt instanța de

apel a reținut că S.A.Ș. și S.H. sunt fiii lui S.A., decedat la 17 septembrie

1990, care, la rându-i, a fost unicul fiu al lui S.N., decedat la 31 ianuarie

1954.

De asemenea, a mai reținut instanța

de apel că înscrisurile depuse la dosarul cauzei atestă că S.N. a fost

proprietarul imobilului în litigiu, imobil care a fost naționalizat.

În raport cu starea de fapt descrisă

instanța de apel a hotărât că sunt aplicabile dispozițiile art. 20 din Legea

nr. 10/2001.

A.V.A.S. a declarat recurs

solicitând casarea deciziei date în apel și păstrarea hotărârii primei

instanțe.

În acest scop, recurenta a invocat

cazul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în dezvoltarea

căruia a susținut în ordine următoarele:

- potrivit art. 21 din Legea nr.

10/2001, A.V.A.S. nu are obligația soluționării notificărilor având ca obiect

cereri de restituire în natură, fiind deci lipsită de calitate procesuală

pasivă în această materie; ca urmare instanța de apel, hotărând contrariul, a

încălcat legea;

- instituirea obligației în sarcina

recurentei de a dispune restituirea în natură contravine prevederilor art. 29

alin. (3) din Legea nr. 10/2001 republicată, care prevăd doar competența

instituțiilor publice implicate în privatizare de a propune acordarea de

despăgubiri.

Examinând recursul, instanța supremă

constată cele ce succed.

Așa cum s-a mai arătat, instanța de

apel a decis că în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 20 din Legea nr.

10/2001.

Acest articol al legii, în forma sa

inițială, reglementa regimul juridic al imobilelor-terenuri și construcții,

preluate în mod abuziv, indiferent de destinație, deținute la data de 14

februarie 2001 de o regie autonomă, o societate sau o companie națională, o

societate comercială la care statul sau o autoritate a administrației publice

centrale sau locale este acționar sau asociat majoritar ori minoritar, de o

organizație cooperatistă sau de orice altă persoană juridică, consacrând

principiul restituirii în natură și exceptând de la regulă câteva categorii de

bunuri.

Conținutul textului a fost păstrat

și în urma modificării legii prin Legea nr. 247/2005, articolul 20 devenind

art. 21 din legea republicată.

Prin alte dispoziții ale sale, Legea

nr. 10/2001 a prevăzut și alte cazuri în care nu operează restituirea în natură

ci alte măsuri reparatorii.

Între acestea se află și prevederile

art. 29 din Legea nr. 10/2001 modificată și republicată, invocate pe calea

prezentului recurs, potrivit cu care persoanele îndreptățite au dreptul numai

la despăgubiri pentru imobilele evidențiate în patrimoniul unor societăți

comerciale privatizate, altele decât cele prevăzute la art. 21 alin. (1) și (2)

din lege, ipoteză în care măsurile reparatorii în echivalent se propun de către

instituția publică care efectuează sau, după caz, a efectuat privatizarea, prin

emiterea unei decizii ori dispoziții motivate.

În nici unul din cazurile astfel

reglementate, legea nu prevede obligativitatea A.V.A.S., ca instituție publică

implicată în procesul de privatizare, de a restitui imobile în natură, așa că,

dispunând contrariul, instanța de apel a încălcat esențial legea.

Dar, instanța de apel a încălcat

legea și prin aceea că nu a lămurit pe deplin starea de fapt, ceea ce a

împiedicat-o să aplice corect legea.

Astfel, era absolut necesar să se

stabilească care este unitatea deținătoare a imobilului în litigiu, iar în

eventualitatea pretinsă prin recurs că imobilul este evidențiat în patrimoniul

unei societăți comerciale trebuia identificată structura acționariatului sau,

după caz, a asociaților acesteia, numai astfel putându-se constata incidența

textelor legale cuvenite, care reglementează tipul măsurilor reparatorii, cât

și entitatea obligată a le propune sau dispune.

Dat fiind că asemenea verificare de

fapt presupune administrarea și a altor probe decât cea constând în înscrisuri,

singura permisă în recurs potrivit art. 305 C. proc. civ., iar Înalta Curte,

constatând nelegalitatea din sensul mai sus descris a deciziei recurate, nu

poate hotărî asupra fondului pricinii decât numai după deplina lămurire a

împrejurărilor de fapt, recursul de față va fi admis, decizia atacată va fi

casată, iar cauza va fi trimisă spre rejudecare la aceeași instanță de apel în

temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) și (2) coroborate cu cele ale art. 314

C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâta

A.V.A.S. împotriva deciziei nr. 191 din 11 mai 2006 pronunțată de Curtea de

Apel București, secția a IV-a civilă.

Casează decizia atacată și trimite

cauza spre rejudecare la Curtea de Apel București

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 25 ianuarie 2007.