ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5147/2006

Deliberând în condițiile art. 256 C.

proc. civ., asupra cauzei de față a reținut următoarele :

Prin sentința civilă nr. 1106 din 17

decembrie 2004 Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a admis contestația

formulată de P.E.C., G.E.G., M.G.V., S.G.A. împotriva deciziei nr. 55 din 30

august 2004 emisă de A.V.A.S., a anulat decizia și a obligat intimata la

restituirea prin echivalent a imobilului fostă moara E.P. din comuna Sudiți,

județul Ialomița și a terenului aferent în suprafață de 1020 mp.

Prima instanță a reținut că E.P. a fost proprietarul unei

mori care i-a fost naționalizată fiind predată prin procesul verbal din 13

iunie 1948 și pentru care nu a primit despăgubiri motiv pentru care a anulat

decizia nr. 55 din 30 august 2004 emisă de A.V.A.S., și a obligat această instituție

la emiterea unei decizii de restituire în echivalent în temeiul art. 1 alin. (2)

din Legea 10/2001.

Apelul declarat și motivat în

termenul legal de către A.V.A.S. a fost respins ca nefondat prin decizia civilă

nr. 332/A din 4 octombrie 2005 a Curții de Apel București, secția a IX-a

civilă.

Instanța de apel a reținut că a fost

dovedit dreptul de proprietate al contestatoarelor asupra imobilelor a căror

restituire a fost solicitată prin notificarea soluționată prin decizia atacată

în prezentul litigiu.

Împotriva deciziei mai sus

menționate a declarat recurs pârâta A.V.A.S. aducând critici întemeiate în

drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În motivarea recursului se susține

că în mod greșit instanța de apel a reținut că art. 22 din Legea 10/2001 nu

conține prevederi speciale în privința dovedirii dreptului de proprietate,

precum și faptul că actele depuse în susținerea notificării nu erau în copie

legalizată sau certificată astfel cum prevăd în mod expres normele metodologice

de aplicare a Legii 10/2001.

Verificând legalitatea deciziei

recurate, în raport de criticile formulate, Curtea constată că recursul

declarat în cauză este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în

continuare.

Prin acte doveditoare ale dreptului

de proprietate se înțelege orice înscris constatator al unui act juridic civil,

jurisdicțional sau administrativ, cu efect constitutiv sau translativ de

proprietate. Pot fi folosite orice înscrisuri care se întregesc cu înscrisurile

originale.

Or, în cauză contestatorii au făcut

pe deplin dovada că autorul lor E.P. a fost proprietarul imobilelor cuprinse în

notificarea adresată A.V.A.S., acest drept fiind dovedit de înscrisul denumit

,,Tabloul cuprinzând situația la 11 iunie 1948 a întreprinderilor naționalizate

din cuprinsul județului prin efectul Legii nr. 109/1998 "din care rezultă

că la poziția 152 figurează E.P. proprietar și din procesul-verbal din data de

13 iunie 1948 de unde rezultă că imobilul proprietatea lui E.P. a fost predat

în vederea naționalizării.

Față de cele ce preced, criticile

recurentei sunt nefondate considerent pentru care în temeiul art. 312 C. proc.

civ. recursul va fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE :

Respinge ca nefondat recursul

declarat de pârâta A.V.A.S împotriva deciziei civile nr. 332/A din 4 octombrie 2005

a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă.

Irevocabilă

Pronunțată în ședință publică

astăzi, 26 mai 2006.