ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3904/2007

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la

Tribunalul București, secția a V-a civilă, la 26 ianuarie 2005, reclamanții

M.H.M., M.S. și M.H. au solicitat în contradictoriu cu pârâta A.V.A.S.,

anularea deciziei nr. 299 din 14 decembrie 2004, prin care li s-au respins notificările

formulate în temeiul Legii nr. 10/2001 cu privire la imobilul situat în

Ploiești, cu motivarea că nu au fost depuse actele doveditoare ale dreptului de

proprietate și calității de moștenitori, conform art. 22 din lege.

Tribunalul București, secția

a V-a civilă, prin sentința civilă nr. 385 din 22 aprilie 2005, a admis cererea

reclamanților, a anulat dispoziția contestată și a obligat-o pe pârâtă la

emiterea unei decizii prin care să stabilească măsuri reparatorii prin

echivalent corespunzătoare valorii imobilului situat în Ploiești, județul

Prahova.

Pentru a pronunța această

hotărâre, prima instanță a reținut, în baza actelor de stare civilă și a

certificatelor de moștenitor depuse la dosar, că reclamanții sunt moștenitorii

defuncților M.G. și M., fiind persoane îndreptățite la restituirea imobilului

trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr. 92/1950.

Împotriva sentinței

menționate a declarat apel pârâta A.V.A.S., invocând lipsa calității sale

procesuale pasive pentru capătul de cerere privind restituirea în natură a

imobilului și împrejurarea că reclamanții nu și-au dovedit calitatea de

moștenitori, actele depuse nefiind legalizate și, ca atare, neîndeplinind

condițiile de fond și de formă impuse de lege.

S-a susținut, totodată, că

dovedirea calității de moștenitori în fața instanței este tardivă.

Curtea de Apel București,

secția a IV-a civilă, prin decizia nr. 358 din 15 septembrie 2006, a respins

apelul pârâtei ca nefondat, reținând, în esență, că excepția lipsei calității

procesuale pasive invocată de aceasta este lipsită de obiect de vreme ce

instanța de fond nu a dispus restituirea în natură a imobilului.

S-a considerat că, în

contextul dispozițiilor art. 23 și art. 24 din Legea nr. 10/2001, critica

formulată de apelantă sub aspectul legalizării actelor este excesivă, prin

faptul că impune o cerință neprevăzută de lege și în contradicție cu spirtul

acesteia.

Referitor la tardivitatea

depunerii actelor, s-a reținut că instanța are posibilitatea unui control

deplin și sub toate aspectele a fazei administrative, inclusiv prin schimbarea

situației de fapt în funcție de actele depuse la dosar pe parcursul procesului.

Împotriva deciziei

menționate a declarat recurs în termen legal pârâta A.V.A.S., criticând-o ca

nelegală pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Prin motivele de recurs,

pârâta a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a A.V.A.S. față de

capătul de cerere privind restituirea în natură, potrivit art. 137 alin. (1) C.

proc. civ.

Cea de a doua critică a

vizat nedovedirea în faza administrativă a calității de moștenitori a

reclamanților motiv pentru care decizia contestată a fost legal emisă în baza

art. 22, art. 27 și art. 28 din Legea nr. 10/2001.

În ceea ce privește fondul

pricinii, recurenta a susținut că actele depuse de petenți în faza

administrativă nu îndeplinesc cerințele de fond și de formă prevăzute de lege,

depunerea acestora în fața instanței fiind tardivă, termenul limită prevăzut de

art. 22 din Legea nr. 10/2001 republicată fiind 1 iulie 2003.

Recurenta a mai susținut că

nu poate fi obligată nici la plata cheltuielilor de judecată, atâta vreme cât

culpa nesoluționării favorabile a notificării aparține în exclusivitate

intimaților-reclamanți.

Analizând ansamblul

probatoriului administrat în cauză, raportat la criticile invocate întemeiate

pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul

pârâtei este nefondat pentru considerentele ce succed:

Așa cum corect a reținut

instanța de apel, excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de

recurentă este lipsită de obiect, în condițiile în care instanța de fond nu a

dispus restituirea în natură a imobilului, ci a obligat-o pe pârâtă să emită o

nouă decizie motivată prin care să stabilească măsuri reparatorii prin echivalent

corespunzătoare valorii imobilului situat în Ploiești, județul Prahova.

Ca atare, primul motiv de

recurs este nefondat.

Cel de-al doilea motiv de

recurs este, de asemenea, nefondat.

Într-adevăr, actele de stare

civilă depuse la dosar nu sunt legalizate. Acestea însă nu au fost contestate

de A.V.A.S., astfel că nu pot fi puse sub semnul suspiciunii pentru fals.

Dispozițiile H.G. nr.

498/2003, invocate de recurentă, cu privire la cerința legalizării actelor

depuse anexat notificării, se adresează organelor administrative investite cu

soluționarea acestora și nu instanței de judecată.

Dimpotrivă, dispozițiile

art. 23 și art. 24 din Legea nr. 10/2001 tind la simplificarea sarcinii probei

impuse proprietarilor, critica invocată sub aspectul legalizării actelor fiind

neîntemeiată, în condițiile în care se impune o cerință neprevăzută de lege și

în contradicție cu spiritul acesteia.

Critica referitoare la

tardivitatea depunerii actelor este nefondată.

Termenele stabilite prin

norme imperative, în raport de sancțiunea constând în pierderea dreptului

subiectiv însuși, nu pot fi extinse la situații neprevăzute ca atare, adăugând

la lege, cu nesocotirea voinței legiuitorului.

Drept urmare, cum art. 21

din Legea nr. 10/2001 privește exclusiv perioada de timp în care partea

interesată este obligată a comunica notificarea prin executorul judecătoresc,

acesta nu poate fi extins, prin aplicarea sancțiunii decăderii, la situații

neavute în vedere de legiuitor.

Pe de altă parte, prevalează

principiul realizării dreptului în raport cu cel al respectării procedurii, așa

încât se impune să se cenzureze decizia contestată în funcție de toate actele

depuse la dosar pe parcursul procesului, neputând fi înlăturate acestea ca

tardive.

Critica referitoare la

cheltuielile de judecată este lipsită de obiect, întrucât nici instanța de fond

și nici instanța de apel nu au obligat-o pe recurentă la plata unor astfel de

cheltuieli.

Față de aceste considerente,

se va constata că nu sunt întrunite dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

și, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. se va respinge recursul pârâtei

ca nefondat.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de A.V.A.S.

împotriva deciziei civile nr. 358 din 15 septembrie 2006 a Curții de Apel

București, secția a IV-a civilă, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 15 mai 2007.