ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7815/2007

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La 19 iulie 2005, reclamanta C.A.S.

Vrancea a chemat în judecată pe pârâta C.U.P.R.A. Focșani, solicitând obligarea

acesteia la plata sumelor de 6.754.237.332 lei, diferență dintre prețul

imobilului situat în str. S. nr. 27 la 31 august 1999 și prețul actualizat la

30 iunie 2006, precum și de 15.384.650 lei cheltuieli de autentificare a

contractului de vânzare-cumpărare.

În motivarea cererii, întemeiate pe

art. 1336, art. 1341, art. 1342, art. 1344 C. civ. și art. 51 alin. (1) din

Legea nr. 10/2001, reclamanta a susținut că:

- la 31 august 1999, a cumpărat de

la pârâtă imobilul menționat, cu prețul de 2.594.854.600 lei;

- Tribunalul Vrancea, secția civilă,

prin sentința nr. 92 din 14 aprilie 2003, irevocabilă la 21 aprilie 2005, a

obligat-o să restituie imobilul, în natură, proprietarului deposedat abuziv de

stat;

- prin aceeași hotărâre, instanța a

admis cererea sa de chemare în garanție a pârâtei vânzătoare, care a fost

obligată să-i restituie prețul încasat și să-i plătească 541.481.551 lei, contravaloarea

îmbunătățirilor;

- potrivit art. 1341-1342 C. civ.,

pe lângă sumele menționate, pârâta îi datorează diferența dintre prețul plătit

și prețul actual, precum și cheltuielile de autentificare a contractului de

vânzare-cumpărare.

La 13 februarie 2006, pârâta a depus

o cerere reconvențională, prin care a solicitat obligarea reclamantei la plata

sumei de 156.516,14 Ron, chirie actualizată aferentă perioadei 1 septembrie

1999-31 octombrie 2005.

În motivarea cererii

reconvenționale, întemeiate pe principiul îmbogățirii fără justă cauză, pârâta

a susținut că la 31 octombrie 2005 a restituit reclamantei prețul imobilului în

litigiu, astfel că partea adversă îi datorează chirie actualizată pentru

perioada cât a folosit acest bun.

Tribunalul Vrancea, secția civilă,

prin sentința nr. 916 din 30 octombrie 2006, a admis în parte acțiunea și a

obligat-o pe pârâtă să-i plătească reclamantei 650.300.050 lei (520.865.400 lei

+114.050.lei +15.384.650 lei).

Totodată, tribunalul a admis în

parte și cererea reconvențională, a compensat onorariul pentru expert și a

obligat-o pe reclamantă să-i plătească pârâtei 111.137.800 lei și 7.501.008 lei

cheltuieli de judecată.

S-a reținut că:

- din actul anexat acțiunii rezultă

că reclamanta a solicitat și reactualizarea sumei de 541.481.551 lei,

contravaloarea îmbunătățirilor;

- evicțiunea a fost determinată de

nulitatea operațiunii juridice inițiale, de trecere a imobilului în patrimoniul

statului, conform Decretului nr. 111/1951, cauză anterioară vânzării

imobilului, astfel că apariția ulterioară a Legii nr. 10/2001 nu înlătură

obligația de garanție a vânzătorului;

- de altfel, apărarea pârâtei, că

evicțiunea a fost determinată de un caz fortuit, respectiv apariția Legii nr.

10/2001, este de circumstanță, nefiind invocată în precedentul proces;

- reclamanta este îndreptățită la

reactualizarea celor două sume pentru perioada cuprinsă între data producerii

evicțiunii (19 august 2003, când putea fi deposedată efectiv în baza hotărârii

executorii a Curții de Apel Galați) și data consemnării prețului de către

pârâtă (iunie 2005), iar în cazul contravalorii îmbunătățirilor, de la data

stabilirii acestei contravalori în primul proces (martie 2003);

- la rândul său, pârâta este

îndreptățită la chirie pentru perioada 19 august 2003 (când putea fi pusă în

executare hotărârea de retrocedare a imobilului) - iunie 2005, deoarece

ulterior reclamanta a plătit chirie noului proprietar.

Curtea de Apel Galați, secția

civilă, prin decizia nr. 173 din 3 mai 2007, a admis apelurile declarate de

ambele părți și a schimbat total sentința, în sensul admiterii parțiale a

acțiunii, obligării pârâtei la plata sumei de 15.384.650 lei, spezele vânzării

și respingerii cererii reconvenționale.

S-a reținut că:

- reclamanta a știut că nu cumpără

de la adevăratul proprietar și că încheie un contract cu eludarea Legii nr.

112/1995 deoarece în cuprinsul actului de vânzare-cumpărare se menționează ca

titlu de proprietate o decizie emisă în anul 1981 de Consiliul popular al

județului Vrancea, prin care pârâta a primit doar dreptul de administrare a

imobilului în discuție;

- or, cunoscând situația juridică a

imobilului și calitatea de administrator a pârâtei, reclamanta și-a asumat

riscul de a fi evinsă printr-o eventuală acțiune în revendicare formulată de

proprietarul neposesor;

- pârâta nu poate susține că a fost

proprietara imobilului pentru că într-un alt litigiu, Tribunalul Vrancea a

stabilit, cu autoritate de lucru judecat, că statul a preluat acel bun fără

titlu valabil, de la o persoană care și-a păstrat calitatea de proprietar;

- nefiind proprietara imobilului,

pârâta nu poate pretinde plata fructelor civile, atâta timp cât contractul de

închiriere invocat de pârâtă și-a încetat efectele la 1 septembrie 1999, iar

eventualele obligații pentru folosirea spațiului pot apare față de adevăratul

proprietar.

Reclamanta a declarat recurs, prin

care a solicitat modificarea parțială a ultimei hotărâri, în sensul obligării

pârâtei și la plata sumei de 559.572 Ron, diferență între prețul inițial de

vânzare și prețul actualizat al imobilului.

În motivarea recursului, întemeiat

pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta a susținut că a fost cumpărător de

bună credință, astfel că potrivit art. 1341-1343 C. civ., consecutiv evicțiunii

sale totale este îndreptățită la plata diferenței dintre preț și sporul de

valoare dobândit de imobil.

Aceste critici sunt fondate

deoarece:

- litigiul dedus judecății are ca

obiect daunele interese solicitate de reclamanta cumpărătoare ca urmare a

evicțiunii totale, produsă prin retrocedarea, către adevăratul proprietar, a

imobilului achiziționat de la pârâtă;

- în litigiul precedent, finalizat

cu retrocedarea imobilului, pârâta vânzătoare a susținut constant că la data

încheierii contractului de vânzare-cumpărare ambele părți au fost de bună

credință, și nu că reclamanta cumpărătoare ar fi cunoscut că nu tratează cu

adevăratul proprietar, deci și-ar fi asumat riscul evicțiunii;

- pe de altă parte, mențiunea făcută

în contract cu privire la titlul vânzătoarei este extrem de sumară (decizia nr.

351/1981) și, prin urmare, nu face dovada că reclamanta ar fi avut

reprezentarea că pârâta nu are calitatea de proprietar;

- în atare situație, potrivit art.

1341 pct. 4 și art. 1344 C. civ., reclamanta este îndreptățită la diferența

între prețul de achiziționare și valoarea actuală a imobilului, cum corect a

reținut prima instanță.

Așa fiind, conform art. 312 alin.

(1) și (3), art. 296 și art. 316 C. proc. civ., prezentul recurs va fi admis,

în sensul modificării hotărârii atacate, după cum urmează:

Admite apelul declarat de reclamantă. Schimbă parțial sentința, în

sensul că obligă pe pârâtă să plătească reclamantei și suma de 15.384.650 lei,

spezele vânzării. Menține celelalte dispoziții ale sentinței. Respinge apelul

declarat de pârâtă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamanta

C.A.S. Vrancea împotriva deciziei nr. 173 A/3 mai 2007 a Curții de Apel Galați,

secția civilă.

Admite apelul declarat de reclamantă

împotriva sentinței nr. 916 din 30 octombrie 2006 a Tribunalului Vrancea.

Schimbă în parte sentința în sensul că obligă pârâtele să plătească reclamantei

spezele vânzării în sumă de 15.384.650 lei.

Menține celelalte dispoziții ale

sentinței.

Respinge apelul declarat de pârâtă

împotriva aceleiași sentințe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 noiembrie

2007.