ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2789/2004

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 2298 din 26 septembrie 2003, Tribunalul Hunedoara a admis în parte acțiunea introdusă de reclamanta SC C.I.C. SRL Ilia, împotriva pârâtei Primăria comunei Ilia și a obligat-o pe pârâtă să restituie reclamantei suma de 45.800.000 lei, reprezentând preț achitat pentru cumpărarea unui imobil și să-i plătească 3.513.000 lei, cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că pârâta a vândut reclamantei spațiul comercial situat în comuna Ilia, având destinația de cofetărie și librărie, cu suma de 45.800.000 lei, dar că, ulterior, prin hotărâre judecătorească irevocabilă, s-a constatat nulitatea contractului de vânzare-cumpărare, iar reclamanta a fost evacuată din imobil.

Vânzarea-cumpărarea spațiului a fost precedată de un proces-verbal, încheiat la 2 iulie 1997, între comisia de negociere din cadrul Primăriei Ilia și reclamantă, prin care s-a prevăzut prețul de vânzare și faptul că, în cazul în care C.C. Ilia ar avea câștig de cauză, în procesul intentat primăriei Ilia, privind dreptul de proprietate asupra spațiului în discuție, se va restitui reclamantei suma de 45.800.000 lei, fără dobânzi, indexări sau alte drepturi bănești din partea primăriei.

S-a mai stabilit că procesul-verbal va face parte din contractul de vânzare-cumpărare ce se va încheia și care, apoi, a și fost încheiat la 14 iulie 1997. Instanța de fond a apreciat că, în baza art. 992 C. civ., pârâta trebuie să restituie reclamantei prețul achitat dar nu și diferența de 216.140.959 lei, cerută de reclamantă cu titlu de actualizare a prețului și care, potrivit calculelor depuse la dosar, reprezintă de fapt rata inflației pe perioada septembrie 1997-februarie 2003. Apelul declarat de reclamantă, împotriva acestei sentințe, a fost respins, ca nefondat, de către Curtea de Apel Alba Iulia, prin decizia nr. 14/A din 16 ianuarie 2004. Împotriva acestei decizii, a declarat recurs reclamanta, solicitând admiterea lui și modificarea parțială a hotărârilor pronunțate anterior, în sensul admiterii în întregime a acțiunii și obligării pârâtei la plata sumei de 261.940.259 lei, actualizată de la 1 martie 2003, la data pronunțării deciziei.

În primul rând, se invocă în drept prevederile art. 304 pct. 1 C. proc. civ., respectiv încălcarea normelor imperative de competență, constând în aceea că judecarea pricinii revenea instanțelor civile și nu celor comerciale. În al doilea rând, se invocă în drept prevederile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., respectiv instanțele au apreciat greșit că, deși nu a fost inclusă în contractul de vânzare-cumpărare, clauza privind restituirea doar a prețului vânzării ar avea autoritate contractuală și, tot greșit, au caracterizat suma solicitată de reclamantă peste prețul efectiv achitat drept dobândă sau indexare, când era o sumă actualizată, respectiv prețul actualizat, neavând conotația unei despăgubiri.

Se consideră eronată și referirea instanței la riscul pe care recurenta și l-ar fi asumat, de vreme ce ambii contractanți au convenit expres că prețul va fi restituit în caz de evicțiune. Înalta Curte, examinând recursul prin prisma motivelor invocate, constată că acesta este nefondat. Cu privire la primul motiv de recurs, Curtea constată că, în mod corect, litigiul a fost soluționat de instanțele comerciale, având în vedere că obiectul contractului de vânzare-cumpărare dintre părți l-a constituit un imobil cu destinația de spațiu comercial, care a intrat în fondul de comerț al reclamantei, societate comercială, fiind afectat exercitării activității comerciale a acesteia. Ca atare, în raport de prevederile art. 4 și art. 56 C. com., litigiul a fost corect calificat, ca fiind comercial.

Nici celelalte motive invocate în recurs, în baza art. 304 pct. 8 și pct. 9, nu sunt întemeiate, instanțele interpretând corect actul dedus judecății și făcând o corectă aplicare a legii. Astfel, în mod corect, s-a apreciat că procesul-verbal de negociere dintre părți, încheiat la 2 iulie 1997, prin care s-a stabilit că, în cazul în care reclamanta va pierde dreptul de proprietate asupra spațiului comercial, i se va returna doar prețul plătit, la care nu se vor adăuga dobânzi, indexări sau alte drepturi bănești, face parte integrantă din contractul de vânzare-cumpărare. De asemenea, s-a reținut, corect, că reclamanta a cunoscut în momentul încheierii convenției de vânzare-cumpărare, pericolul de a fi evinsă, fapt rezultând evident din procesul-verbal de negociere și necontestat de reclamantă și a acceptat expres să cumpere pe riscul său.

Regimul legal al garanției în caz de evicțiune, garanție de drept, nefiind stabilit cu caracter imperativ de art. 1337 C. civ., poate fi modificat prin convenția părților, așa cum prevede art. 1338 C. civ., devenind o garanție convențională, de fapt. Este ceea ce s-a întâmplat între părți și, având în vedere prevederile art. 1340 C. civ., precum și faptul că reclamanta a cunoscut pericolul evicțiunii, aceasta nu ar fi putut obține nici restituirea prețului în lipsa clauzei din procesul-verbal de negociere (a cărei valabilitate o contestă pe de o parte, iar pe de altă parte o recunoaște, chiar și în recurs, pentru a-și întemeia cererea de restituire).

Încercarea reclamantei de a disocia „actualizarea prețului” de indexare, pentru a o scoate de sub incidența clauzei din procesul-verbal de negociere, este zădărnicită de chiar expertiza contabilă-financiară, depusă de ea pentru dovedirea cuantumului sumei solicitate și din care rezultă că expertul a aplicat metoda de actualizare, funcție de indicele de inflație. Față de cele de mai sus, Înalta Curte urmează să respingă recursul, ca nefondat, în baza art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge recursul declarat de reclamanta SC C.I.C. SRL Ilia, împotriva deciziei nr. 14/A din 16 ianuarie 2004 a Curții de Apel Alba Iulia, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 21 septembrie 2004.