ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5641/2004

Asupra recursului de față. Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele. Prin acțiunea înregistrată la 24 mai 2002 pe rolul Tribunalului Hunedoara, reclamantele B.M.G. și R.M. au solicitat în contradictoriu cu Primăria Hunedoara, anularea dispoziției nr. 614/2002 și în principal obligarea pârâtei la predarea în natură a terenului de 1016 mp (grădină) atribuit prin ordinul prefectului nr. 94/1995 sau în subsidiar acordarea unor despăgubiri în cuantum de 719.248.523 lei, și de 35.396.088 lei pentru terenul în suprafață de 50 mp ocupat de construcții. Prin sentința civilă nr. 1396 din 19 septembrie 2002, Tribunalul Hunedoara a respins acțiunea ca nefondată, reținând că potrivit Legii nr. 18/1991 reclamantele au solicitat și obținut titlul de proprietate pentru imobilul de 1016 mp, iar pentru obținerea despăgubirilor aferente unei suprafețe de 50 mp, ocupate de construcții, cererea trebuie adresată prefecturii, iar nu primăriei.

Soluția a fost menținută de Curtea de apel Alba Iulia care prin decizia civilă nr. 117 din 12 februarie 2003 a respins apelul reclamantelor, prin invocarea art. 8 alin. (1) și art. 36 alin. (3) din Legea nr. 10/2001. Împotriva acestei decizii, în termen legal au declarat recurs reclamantele, invocând motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 6, 7, 9 și 10 C. proc. civ. S-a susținut în esență că instanța nu s-a pronunțat asupra împrejurării că prin hotărâre invocabilă, depusă în dosarul de fond li s-a respins cererea împotriva Comisiei locale pentru aplicarea Legii fondului funciar, care a refuzat să pună în aplicare ordinul nr. 94/1995. În plus, se susține că hotărârea recurată s-a dat cu încălcarea art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, nefiind nevoie de două notificări întrucât este vorba despre un singur imobil.

S-a mai criticat decizia pentru obligarea la cheltuieli de judecată, ce nu ar fi fost dovedite. S-au mai depus copii ale unor certificate de moștenitor, ale unor hotărâri judecătorești. Primarul municipiului Hunedoara a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului. Pe parcursul judecării recursului, reclamanta R.M. a decedat, coreclamanta B.M.G. fiind singura succesoare, care a continuat procesul. Analizând lucrările dosarului Înalta Curte constată că prezentul recurs este nefondat și urmează a fi respins ca nefondat, pentru următoarele considerente. Prin contractul de vânzare cumpărare autentic din 27 noiembrie 1982 proprietarii R.G. și R.M., împuternicind-o pe fiica lor, recurenta de azi, au vândut imobilul proprietatea lor înscris în C.F.

Hunedoara 1656, casa de locuit și grajd, către cumpărătorii T., terenul în suprafață de 2133 mp trecând în proprietatea statului, conform art. 30 alin. (2) din Legea nr. 58/1974. După apariția Legii nr. 18/1991, atât cumpărătorii, cât și vânzătorii au solicitat emiterea unor titluri de proprietate cu privire la terenul ce trecuse la stat. Prin ordinul prefectului nr. 94/1995, emis în urma unei decizii a Curții Supreme de Justiție, secția de contencios administrativ, reclamantelor din cauza de față li s-a emis titlu de proprietate pentru 1016 mp, aflați în curtea familiei T., cărora li se vânduse chiar de petente în 1982 imobilul. În fapt însă, ordinul nu s-a putut pune în executare, datorită situării terenului, lucru constatat din hotărârea judecătorească invocabilă, care le-a indicat reclamantelor și calea de urmat (acțiunea în revendicare împotriva persoanelor fizice).

În mod corect instanțele din cauza de față au reținut că acțiunea este nefondată în raport de art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, potrivit cu care nu intră sub incidența prezentei legi terenurile al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991, solicitate potrivit dispozițiilor acelei legi. În speță, nu numai că același teren a fost solicitat, dar s-a emis și titlul de proprietate din anul 1995 terenul fiind scos din proprietatea statului, reprezentat de Municipiul Hunedoara. Cu privire la o porțiune de teren de 50 mp, conform sentinței civile nr. 2117/2002 a Judecătoriei Hunedoara, invocabilă, aceasta este ocupată de o construcție edificată cu autorizație de cumpărătorii T., nefiind nici aceasta în proprietatea statului sau a unității administrativ-teritoriale.

Nici motivul care vizează obligarea la cheltuieli de judecată nu este fondat. La dosarul curții de apel există copia facturii de benzină plătite de consilierul juridic al Primăriei Hunedoara pentru deplasarea la Alba Iulia, în sumă de 400.000 lei, astfel că au fost respectate dispozițiile art. 274 C. proc. civ. de către instanța de apel. Pentru considerentele anterior expuse, întrucât nici unul dintre motivele invocate nu este întemeiat, recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta B.M.G. împotriva deciziei civile nr. 117A din 12 februarie 2003 a Curții de apel Alba Iulia, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 octombrie 2004.