ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2291/2004
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2291/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 31 ianuarie 2002 A.A. a chemat în judecată Primăria comunei Vețel, județul Hunedoara solicitând anularea dispoziției nr. 1650 din 26 noiembrie 2001 emisă de pârâtă prin care i s-a respins cererea, formulată în baza Legii nr. 10/2001, de restituire în natură sau prin echivalent a p.t. nr. 249/250 din CF 1 Leșnic, în suprafață de 7000 mp. Totodată, făcând trimitere la motivarea dată actului administrativ atacat în sensul că restituirea în natură nu este posibilă, a cerut să i se acorde despăgubiri bănești. Tribunalul Hunedoara, secția civilă, prin sentința nr. 445 din 27 martie 2002, a respins contestația și l-a îndrumat pe contestator să urmeze calea prevăzută de art. 36 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
Curtea de Apel Alba Iulia, secția civilă, prin decizia nr. 152 din 25 februarie 2003, a respins apelul contestatorului cu motivarea că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 294 C. proc. civ. în raport de care cererea de restituire în natură a terenului neocupat de construcții, fiind formulată pentru prima dată în apel, este inadmisibilă. Totodată cererea este nefondată, deoarece terenul solicitat, fiind destinat să asigure funcționalitatea unor construcții, nu este liber. Referitor la despăgubirile bănești s-a reținut că în raport de prevederile art. 7 și art. 40 din lege, acestea nu sunt actuale. Împotriva deciziei din apel contestatorul a declarat recurs, bazat pe motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.
civ., în dezvoltarea căruia a arătat, în esență, că soluția atacată încalcă dispozițiile Legii nr. 10/2001 care prevăd că, de regulă, imobilele preluate în mod abuziv se restituie în natură și numai dacă acest lucru nu este posibil se acordă măsuri prin echivalent. Or, în cazul său, o suprafață de 4000 mp este teren liber care poate fi restituit în natură. În consecință, a solicitat obligarea pârâtei să-i restituie acest teren, iar pentru diferența până la 7000 mp să-i fie acordate despăgubiri bănești. Recursul este fondat după cum urmează: Din economia prevederilor art. 36 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, dezvoltate în cuprinsul pct. 36.1 al Normelor aprobate prin H.G.
nr. 498/2003, rezultă că în cazul în care primarul investit inițial cu soluționarea notificării constată că restituirea în natură nu este posibilă și persoana îndreptățită a optat pentru despăgubiri bănești, are obligația să transmită dispoziția sa prefecturii, în termen de 60 zile de la primirea notificării. Prefectura va înregistra și cuantifica despăgubirile bănești până la data intrării în vigoare a legii speciale la care face trimitere art. 40 din Legea nr. 10/2001. Potrivit pct. 36.2 din Norme, prefectura are obligația să verifice dacă restituirea în natură era totuși posibilă. Ipoteza afirmativă a obligă să se conformeze regulilor arătate în cuprinsul acestui text (din Norme).
Nu mai puțin, reglementările de ansamblu cuprinse în Legea nr. 10/2001 și Normele de aplicare a legii, obligă entitatea investită cu soluționarea pricinii să respecte instituția măsurilor reparatorii strict individualizate (art. 9). Or, în speță, instanța de apel a ignorat toate aceste reglementări. Mai întâi, n-a observat că prin notificare, contestatorul a solicitat restituirea în natură a bunului și dacă acest lucru nu este posibil să-i fie acordate despăgubiri. Apoi, a trecut peste faptul că pârâta, rezolvând simplist cererea, a făcut aplicarea art. 8 din lege, situație care a determinat poziția echivocă a contestatorului. Ea a rămas neelucidată deoarece, în sensul art. 129 C. proc. civ., nu s-a cerut acestuia explicațiile necesare.
Nu mai puțin, au rămas neclarificate aspecte importante cum sunt regimul juridic al bunului, posibilitatea restituirii în natură a unei părți din acesta, incidența măsurilor reparatorii strict individualizate și obligațiile datorate de pârâtă vizând soluționarea corectă a pricinii. Cum toate aceste aspecte sunt, în sensul art. 314 C. proc. civ. împrejurări rămase nestabilite care împiedică Înalte Curte să hotărască asupra fondului pricinii, se impune admiterea recursului și casarea deciziei atacate cu trimiterea cauzei la aceeași instanță pentru a rejudeca apelul în limitele arătate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE: Admite recursul declarat de reclamantul A.A. împotriva deciziei nr. 152/A din 25 februarie 2003 a Curții de Apel Alba Iulia, secția civilă. Casează decizia și trimite cauza aceleiași instanțe pentru rejudecarea apelului. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 martie 2004.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.