ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5173/2004

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

cererea înregistrată la Tribunalul Hunedoara, C.I. a chemat în judecată

Primăria Hunedoara solicitând anularea Dispoziției nr. 920 emisă la data de 20

iulie 2002 de Primărie și prin consecință să se dispună acordarea de

despăgubiri bănești ca măsură reparatorie pentru imobilele – terenuri, preluate

abuziv de stat.

Prin sentința civilă nr. 2033 din 20

noiembrie 2002 a Tribunalului Hunedoara a fost respinsă contestația menționată,

avându-se în vedere că cererea celui în cauză a fost soluționată în temeiul

Legii nr. 18/1991 și 1/2000, astfel că nu mai intră sub incidența Legii nr.

10/2001.

Apelul declarat de contestator

împotriva acestei sentințe a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 316 din

9 aprilie 2003 a Curții de Apel Alba Iulia, secția civilă, în raport de aceeași

stare de fapt, în sensul căreia terenurile în litigiu în suprafață totală de

3,1750 ha, ce au aparținut antecesorilor celui în cauză, au fost scoase din

circuitul agricol, fiind parcelate, în prezent toate fiind ocupate de

construcții, nu pot face obiectul restituirii în natură. Pentru acestea au fost

stabilite despăgubiri în temeiul Legii nr. 18/1991, contestatorul fiind trecut

ca atare la poziția 19 în hotărârea nr. 196 din 23 aprilie 2002 a Comisiei

județene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor,

prin care s-a validat propunerea Comisiei Locale Hunedoara de acordare de

despăgubiri bănești pentru suprafața de teren de 3,1750 ha teren.

Împotriva acestei decizii,

contestatorul a declarat recursul de față, susținând în esență că răspunsul

Primăriei la notificarea sa a fost dat după expirarea termenului de 60 zile,

prevăzut de art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, că patrimoniul părinților

săi a fost denaturat și subevaluat fără acte în acest sens, făcându-se o

aplicare greșită a prevederilor art. 8 din Legea nr. 10/2001.

Recursul nu este întemeiat, urmând a

fi respins în raport de cele ce urmează:

Potrivit art. 8 alin. (1) din Legea

nr. 10/2001 nu intră sub incidența prezentei legi terenurile al căror regim

juridic este reglementat prin Legea Fondului Funciar nr. 18/1991 și prin Legea

nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor

agricole sau forestiere solicitate potrivit prevederilor Legii nr. 18/1991 și

169/1997.

În aplicarea strictă a acestei

prevederi legale, rezultă că nu pot face obiectul cererii potrivit Legii nr.

10/2001, acele imobile respectiv terenuri, care au intrat sub incidența legilor

anterioare în materie. Ca atare domeniul de aplicare a noii legi are caracter

de complinire în raport de celelalte acte normative cu caracter reparatoriu, de

care cei interesați au uzitat.

Prin urmare în situația în care

solicitantul a formulat o cerere în temeiul legilor anterioare, nu mai are

îndreptățirea legală de a reitera cererea și în temeiul Legii nr. 10/2001, ceea

ce se prevede expres prin textul redat. Și dacă persoana în cauză este

nemulțumită de soluționarea cererii sale, ea are la îndemână căile legale de

contestare, prevăzute în legea aplicabilă și nicidecum calea unei noi cereri

sau contestații întemeiată pe prevederile Legii nr. 10/2001.

În speță, s-a făcut dovada că cel în

cauză a solicitat despăgubiri în temeiul Legii nr. 18/1991, fiind emisă ca

urmare Hotărârea nr. 196 din 23 aprilie 2002 a comisiei județene.

Prin urmare, el nu mai are

îndreptățirea legală de a uza de prevederile legii noi, astfel că în mod

judicios au hotărât în acest sens ambele instanțe care s-au pronunțat în cauză.

În ceea ce privește emiterea

dispoziției contestate cu depășirea termenului de 60 zile, prevăzut de lege,

este de observat că prevederile cuprinse în art. 23 alin. (1) privind obligarea

unității deținătoare de a se pronunța asupra cererii în termenul menționat au

fost respectate în situația în care cu adresele nr. 12474 din 8 mai 2002 și

14.901 din 5 iunie 2002 C.I. a refuzat să dea curs solicitărilor Primăriei,

făcute prin adresa nr. 6924 din 22 aprilie 2002.

Astfel a operat în speță prorogarea

termenului de 60 zile, ce începe să curgă de la data ultimei corespondențe,

dată în raport de care dispoziția contestată a fost emisă în termen.

Așa fiind, și în lipsa unor motive

de nulitate care să poată fi invocate și din oficiu, hotărârea recurată este

legală și temeinică, urmând a fi respins ca nefondat recursul de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de reclamantul

C.I. împotriva deciziei nr. 316/A din 9 aprilie 2003 a Curții de Apel Alba

Iulia, secția civilă, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 septembrie 2004.