ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2334/2006
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2334/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta F. Hunedoara – Deva, prin acțiunea înregistrată sub nr. 32 din 6 ianuarie 2003, la Judecătoria Hațeg, a chemat în judecată pe pârâtele C.C.H. – Hațeg, jud. Hunedoara și SC P.C.A. SRL Sarmisegetusa și a solicitat instanței ca prin hotărârea ce va pronunța, să constate nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare, autentificat sub nr. 10 din 3 ianuarie 2001. În motivarea acțiunii reclamanta a susținut că, de fapt, contractul de vânzare cumpărare a fost încheiat fără consimțământul proprietarului tabular F. Hunedoara – Deva. Judecătoria Hațeg, prin sentința civilă nr. 261 din 5 mai 2003, a admis acțiunea reclamantei și a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare, încheiat între C.C.H., în calitate de vânzătoare și SC P.C.A.
SRL Sarmisegetusa. Tribunalul Hunedoara, secția civilă, prin decizia civilă nr. 665 din 10 noiembrie 2003, a admis apelul declarat de pârâta SC P.C.A. SRL Sarmisegetusa împotriva sentinței civile nr. 261/2003 a Judecătoriei Hațeg, pe care a anulat-o și a trimis cauza spre rejudecare în primă instanță Tribunalului Hunedoara, secția comercială. Tribunalul Hunedoara, secția comercială, prin sentința civilă nr. 185/ CA din 23 februarie 2005, a admis acțiunea reclamantei F. Hunedoara Deva – Deva împotriva pârâtelor C.C.H. și SC P.C.A. SRL Sarmisegetusa. A constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare, autentificat sub nr. 10 din 3 ianuarie 2001 de notar public L.F.L., încheiat între cele două pârâte.
A obligat pârâtele la 203.000 lei cheltuieli de judecată, către reclamantă. Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că, la data de 31 ianuarie 2001, pârâta C.C.H. a vândut pârâtei SC P.C.A. SRL Sarmisegetusa, spațiul situat în Hațeg, jud. Hunedoara, prin contractul de vânzare-cumpărare, autentificat de notarul public L.F. Că în cartea funciară individuală, figurează ca proprietar asupra spațiului comercial vândut, F. Hunedoara Deva, care prin adeverința nr. 787/2002 a transmis dreptul de administrare asupra spațiului în favoarea C.C.H., putea să efectueze numai acte de administrare cu privire la acesta, nu și acte de dispoziție, în categoria cărora intră și contractul de vânzare-cumpărare.
S-a reținut că actul este fondat pe o cauză ilicită, părțile fiind de rea credință și că s-au încălcat dispozițiile art. 948 pct. 4 C. civ. Prin decizia nr. 134/ A din 24 iunie 2005, Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ, a admis apelul declarat de pârâta SC P.C.A. SRL Sarmisegetusa împotriva sentinței civile nr. 185/CA/2005 a Tribunalului Hunedoara, pe care a schimbat-o în tot, în sensul că a respins acțiunea reclamantei. A fost obligată reclamanta la 3.425.000 lei cheltuieli de judecată în apel, către pârâta SC P.C.A. SRL. Împotriva menționatei decizii, reclamanta F. Deva – S.C. Deva, a declarat recurs în termen legal, fără să indice temeiul de drept, solicitând în concluzie admiterea recursului, desființarea deciziei și menținerea sentinței instanței de fond, ca temeinică și legală.
În criticile formulate, recurenta reclamantă, nu face decât să redea situația de fapt reținută și de instanțele de judecată, și să dea anumite interpretări dispozițiilor Hotărârii C. nr. 1/1997 și înscrisurilor depuse la dosar, fără să încadreze în drept, criticile formulate și fără să arate în ce constă nelegalitatea și netemeinicia deciziei din apel. Deși recurenta reclamantă formulează critici, se constată că acestea nu sunt din cele expres prevăzute de art. 304 C. proc. civ., care să conducă la casarea sau modificarea hotărârii atacate. Conform dispozițiilor art. 302 1 C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor.
În considerarea celor ce preced, cum în cauză nu există motive de ordine publică care ar putea fi invocate din oficiu, instanța conform art. 306 C. proc. civ., urmează să constate nul recursul pârâtei. În temeiul art. 274 C. proc. civ., urmează să fie obligată recurenta reclamantă și la 700 RON cheltuieli de judecată către intimata pârâtă, SC P.C.A. SRL Sarmisegetusa, suma reprezentând onorariul apărătorului. Cheltuielile privind costul carburanților nu pot fi acordate întrucât dovezile depuse la dosar nu probează că aceste cheltuieli s-ar fi efectuat de către intimată, simplul bon de casă neprobând titularul cheltuielilor solicitate cu acest titlu.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Constată nul recursul declarat de reclamanta F. Deva – S.C. Deva împotriva deciziei nr. 134/ A din 24 iunie 2005 a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ. Obligă recurenta reclamantă la plata sumei de 700 RON cheltuieli de judecată către intimata pârâtă SC P.C.A. SRL Sarmisegetusa, jud. Hunedoara. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 iunie 2006.
Rețeaua de citări a acestei cauze
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.