ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3735/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 19 octombrie 2006 reclamanta SC S. SA Drobeta - Turnu Severin a chemat în judecată B.E.I.R. E. SA, solicitând obligarea acesteia să-i plătească despăgubiri pentru întârzierea executării dispozitivului sentinței nr. 318/2005 a Curții de Apel Craiova, despăgubiri în valoare de 8118,36 lei la data introducerii acțiunii și care urmează a se calcula în continuare până la executarea sentinței. În motivarea acțiunii arată că sentința nr. 319/2005 a Curții de Apel Craiova, lămurită prin sentința nr. 486/2005, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 2334/2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție , trebuia să fie executată de pârâtă în termen de maximum 30 de zile de la data când a rămas irevocabilă, dar aceasta, cu toate stăruințele depuse de reclamantă, nu a înțeles să se conformeze dispozitivului sentinței.

Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 42 din 9 februarie 2007 a respins acțiunea, reținând că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 24 și art. 25 din Legea nr. 554/2004 . Reține și că nu este vorba de executarea cu întârziere a sentinței, deoarece Comitetul Interministerial de Garanții și Credite de Comerț Exterior, la 23 de zile de la rămânerea irevocabilă a sentinței, a decis punerea în executare a acesteia și achitarea sumei, solicitând fondurile necesare de la Ministerul Finanțelor Publice, iar întârzierea de cca două luni până la adoptarea bugetului de stat nu este imputabilă acestui comitet și nici pârâtei.

Reclamanta a declarat recurs împotriva sentinței, la 15 februarie 2007, pe care l-a motivat la 18 iunie 2007. Susține că soluția de respingere a acțiunii în despăgubiri este fundamentată de către instanța de fond pe o lacună a legii, lacună care în realitate nu există, deoarece a chemat în judecată B.E.I.R. E. SA, nu C.I.G.C.C.E. Menționează că obligația pârâtei este o obligație de a da, respectiv de a plăti suma aprobată prin hotărârea C.I.G.C.C.E., iar a acesteia de a face, și cu toate că cele două obligații sunt distincte și independente, totuși crearea lor a fost statuată prin același act normativ, pentru stimularea producției de export.

Consideră că instanța de fond trebuia să analizeze existența sau inexistența culpei pârâtei, nu a unei părți nechemate în judecată și neintrodusă nici ulterior în cauza de față, pentru care a apreciat că nu este în culpă, contabilitatea pârâtei realizându-se distinct pe operațiuni desfășurate în numele și în contul statului și pe operațiuni în nume și cont propriu, iar obligația de acordare a bonificației face parte dintre operațiunile desfășurate în numele și în contul statului. Arată că pârâta, în calitate de debitoare a unei obligații de a da încă din anul 2005, obligație suspendată prin declararea recursului, trebuia să solicite Ministerului Finanțelor, ca din sumele prevăzute în fondul creat, să plătească obligația în termenul legal.

Pârâta-intimată a depus întâmpinare, prin care invocă nulitatea recursului pentru nedepunerea motivelor de recurs în termen de 5 zile de la pronunțarea sentinței, conform prevederilor art. 25 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, iar în cazul în care s-a solicitat comunicarea sentinței termenul de 5 zile începe să curgă de la această dată. Susținerea intimatei că recursul este nul pentru că nu a fost motivat în termen legal, nu poate fi reținută. Chiar dacă în forma anterioară modificării Legii nr. 554/2004 prin Legea nr. 262/2007 art. 25 alin. (3) prevedea că „Hotărârea pronunțată de instanța de executare poate fi atacată cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare”, trebuie ținut cont că cererea de recurs s-a depus în interiorul acestui termen, dar nu se putea și motiva recursul înainte de a se cunoaște motivarea sentinței.

Necunoscându-se data la care recurenta a luat cunoștință de conținutul sentinței motivate, pot fi avute în vedere, prin asimilare, și dispozițiile art. 310 C. proc. civ. care prezumă că recursul este depus în termen într-o astfel de situație. De altfel și legiuitorul, prin Legea nr. 261/2007 a modificat dispozițiile art. 25 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 în sensul că termenul de recurs este de 5 zile de la comunicarea sentinței, situație în care și motivarea recursului trebuie făcută în interiorul acestui termen.

Referitor la motivele de recurs invocate de recurentă, se vor reține următoarele: Prin sentința nr. 319 din 7 iulie 2005 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia nr. 2334 din 20 iulie 2006 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, sentință al cărui dispozitiv a fost lămurit prin sentința nr. 486 din 17 noiembrie 2005 a aceleiași curți de apel, s-a dispus obligarea B.I.E.R. E. SA și a C.I.G.C.C.E. să emită o nouă hotărâre prin care să acorde recurentei-reclamante bonificația la dobândă pentru întreaga perioadă a contractului, așa cum a fost prelungit prin actele adiționale, respectiv pentru suma de 19.338.705.000 lei.

Așa cum a reținut și instanța de fond, la 23 zile de la pronunțarea deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție, C.I.G.C.C.E. a decis punerea în executare a sentinței nr. 319/2005 a Curții de Apel Craiova și achitarea sumei după primirea fondurilor necesare de la Ministerul Finanțelor Publice, făcând demersuri în acest sens la ministerul respectiv. Intimata din prezenta cauză avea calitatea de mandatar al statului și în această calitate se impunea ca întâi să primească suma datorată de la bugetul de stat și apoi să o achite recurentei. Cum numai după rectificarea bugetară realizată printr-o ordonanță de urgență a guvernului s-a putut aloca această sumă, s-a întârziat efectuarea plății cu cca două luni, astfel că intimata a fost în imposibilitate de a se încadra în termenul de 30 de zile prevăzut de art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Ca atare, nu se constată culpa intimatei în neexecutarea în termen legal a hotărârii pentru a se putea dispune obligarea ei la plata sumei pretinsă prin acțiunea de față. Cum s-a menționat mai sus, s-au făcut în termen util diligențele necesare în vederea obținerii sumei stabilită prin sentința nr. 315/2005 a Curții de Apel Craiova, iar întârzierea în acordarea sumei respective nu s-a produs din vina intimatei. Pentru considerentele arătate mai sus, urmează să se respingă recursul ca nefondat, în temeiul art. 299 și art. 312 C. proc. civ. și art. 10 alin. (2), raportat la art. 25 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC S. SA Drobeta - Turnu Severin împotriva sentinței nr. 42 din 9 februarie 2006 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 4 octombrie 2007