ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3061/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului Mehedinți, secția contencios administrativ, reclamanta SC S. SA a

chemat în judecată pârâții C.I.G.C.C.E. și B.E.I.R. E. SA, pentru ca prin

hotărârea ce se va pronunța să fie obligate la repararea pagubei cauzată prin

îndeplinirea defectuoasă a obligațiilor prevăzute de lege și care a avut drept

consecințe emiterea unui act administrativ nelegal a cărui anulare a fost

dispusă de către Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și

fiscal, prin sentința nr. 319 din 7 iulie 2005, pronunțată în dosarul nr.

1599/2004.

C.I.G.C.C.E. a depus la dosarul cauzei întâmpinare,

invocând pe cale de excepție necompetența materială a cauzei și excepția

prescripției dreptului la acțiune al reclamantei, în raport de prevederile art.

19 și art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, iar pe fond a solicitat

respingerea cererii ca neîntemeiată.

Prin sentința nr. 1835 din 22 noiembrie

2006, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, secția contencios administrativ și

fiscal, a admis excepția de necompetență materială în soluționarea cauzei și a

declinat cauza în favoarea Curții de Apel Craiova, secția contencios

administrativ și fiscal.

Pârâta E. SA a invocat pe lângă

prescripția dreptului la acțiune și inadmisibilitatea acțiunii, în raport de

dispozițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004, invocând neîndeplinirea procedurii

prealabile, ca o condiție specială de exercitare a dreptului la acțiune.

Prin sentința nr. 76 din 1 martie 2007 a Curții de Apel Craiova a fost admisă excepția prescripției dreptului la acțiune și a fost

respinsă acțiunea reclamantei.

Pentru a pronunța această hotărâre,

Curtea a reținut faptul că reclamanta a cunoscut sau trebuia să cunoască paguba

de la data emiterii actului administrativ (hotărârea nr. 14162 din 31 mai

2004), a cărui anulare a solicitat-o și care a făcut obiectul sentinței civile

nr. 319 din 7 iulie 2005, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția

contencios administrativ și fiscal.

Reclamanta trebuia să cunoască consecința

directă, vătămătoare a acestui act, respectiv prejudicierea sa prin neacordarea

întregii bonificații la dobândă, la data emiterii actului.

Instanța de fond a reținut faptul că în

situația în care repararea pagubei nu s-a cerut prin acțiunea în anularea

actului administrativ, ci ulterior printr-o acțiune separată, conform art. 19

din lege, termenul maxim la care face trimitere alin. (1) și (2) și în care

reclamantul trebuia să cunoască întinderea pagubei este de maxim 1 an și curge

de la data emiterii actului administrativ. Fiind un termen de decădere, el nu

poate fi întrerupt prin acțiunea în anularea actului administrativ și nici

suspendat.

În ceea ce privește excepția

inadmisibilității, instanța apreciază că din interpretarea dispozițiilor art. 7

din Legea nr. 554/2004 și coroborarea acestora cu art. 2, art. 8 și art. 11 din

lege, rezultă că procedura prealabilă se impune numai în cazul actului

administrativ unilateral tipic, adică numai atunci când este vorba despre o

manifestare expresă de voință, nu și în cazul unui refuz nejustificat de

soluționare a unei cereri.

De asemenea, a concluzionat Curtea,

condiția acțiunii administrative prealabile nu se mai impune atunci când cel

vătămat a introdus o acțiune separată pentru despăgubiri, care însă nu putea fi

decât o acțiune ulterioară celei în anulare, după cum rezultă din dispozițiile

art. 19 din Legea nr. 554/2004.

Împotriva acestei hotărâri a declarat

recurs reclamanta.

Invocând în drept dispozițiile art. 304

pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ., recurenta a subliniat că în mod

greșit instanța de fond a raportat termenul de decădere de 1 an la momentul

emiterii actului administrativ, acesta curgând de la data când a fost cunoscută

întinderea exactă a pagubei respectiv de la data de 17 noiembrie 2005 când a

fost validat raportul de expertiză contabilă care a stabilit valoarea

bonificației neacordate.

În aceste condiții, în opinia recurentei,

dreptul său la acțiune nu este prescris și se impune casarea sentinței și

trimiterea cauzei aceleiași instanțe pentru judecarea pricinii pe fond.

Examinând cauza prin prisma criticii

aduse de recurentă și în temeiul art. 304

1

C. proc. civ., Înalta

Curte de Casație și Justiție reține că nu există motive pentru casarea sau

modificarea sentinței atacate.

În mod corect instanța fondului a

constatat ca fiind prescris dreptul la acțiune al reclamantei, însă urmează ca

motivarea să fie substituită pentru cele ce vor fi arătate în continuare.

Potrivit art. 19 alin. (1) din Legea nr.

554/2004: „când persoana vătămată a cerut anularea actului administrativ, fără

a cere în același timp și despăgubiri, termenul de prescripție pentru cererea

de despăgubire curge de la data la care acesta a cunoscut sau trebuia să cunoască

întinderea pagubei”.

În alin. (2) al aceluiași articol se

stipulează că „cererile se adresează instanțelor de contencios administrativ

competente, în termenul de un an prevăzut la art. 11 alin. (2)”.

În condițiile în care legiuitorul a

stabilit în mod expres că termenul de un an se calculează în raport de data de

la care cel vătămat a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei,

greșit instanța de fond a procedat la calculul acestui termen pornind de la

data de 31 mai 2004, dată la care a fost emis actul administrativ nr. 14132

care a făcut obiectul sentinței civile nr. 319 din 14 iulie 2005 a Curții de Apel Craiova.

Actele dosarului evidențiază că momentul

la care recurenta a cunoscut întinderea pagubei este cel mai târziu data de 14

iulie 2005 când prin sentința nr. 319/2005 Curtea de Apel Craiova, secția

contencios administrativ și fiscal, a obligat intimatele-pârâte să acorde

reclamantei bonificația la dobândă pentru întreaga perioadă a contractului, așa

cum a fost prelungit prin actele adiționale ( fila 16-18 dosar fond).

În considerentele acestei hotărâri

judecătorești se arată că expertul a stabilit că SC S. SA este îndreptățită să

mai primească un plus la bonificația la dobânda acordată și că sub aspectul

întinderii acest calcul nu a fost contestat de niciuna din părți.

Așadar, momentul la care recurenta a

cunoscut întinderea pagubei este, dacă nu data efectuării raportului de

expertiză, data validării lui implicite prin hotărârea judecătorească prin care

a fost anulat actul vătămător, respectiv hotărârea nr. 14132/2004 emisă de E.

Împrejurarea că prin sentința nr. 486 din

17 noiembrie 2005 aceeași instanță a lămurit dispozitivul sentinței nr.

319/2005 prin precizarea expresă a sumei reprezentând bonificația de dobândă

neacordată de 19.338.705.000 lei, apare ca nerelevantă în privința momentului

de la care s-a cunoscut întinderea pagubei.

Afirmația recurentei că prin

sentința pronunțată în temeiul art. 281

1

C. proc. civ., la 17

noiembrie 2005, s-a validat practic raportul de expertiză care a stabilit

valoarea bonificației nu are suport și nu poate justifica rămânerea sa în pasivitate

în formularea acțiunii bazate pe art. 19 din Legea nr. 554/2004.

În consecință, este corectă și

legală sancțiunea aplicată de instanța fondului avându-se în vedere că acțiunea

în despăgubiri a fost introdusă în instanță la data de 11 septembrie 2006, deci

peste termenul de un an care s-a împlinit la 14 iulie 2006.

Văzând dispozițiile art. 312 C.

proc. civ. și dispozițiile art. 274 C. proc. civ.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta SC

S. SA împotriva sentinței nr. 76 din 1 martie 2007 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta-reclamantă SC S. SA la

plata sumei de 25.995,97 lei reprezentând cheltuieli de judecată, în recurs

către intimata-pârâtă B.E.I.R. E. SA

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 14

iunie 2007.