ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5339/2004

Asupra recursului civil de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 472 din 31 octombrie 2001 pronunțată în dosarul

nr. 3348/2001 Tribunalul Hunedoara a admis în parte acțiunea formulată de către

reclamanta G.D. moștenitoarea proprietarului tabular G.P., împotriva pârâtelor

SC A. SA Deva și C. SA deva.

A anulat decizia nr. 24 din 7

februarie 2001 emisă de SC A. SA Deva (divizată ulterior în SC A. SA și SC C.

SA) prin care s-a respins cererea reclamantei de restituire în natură a

imobilului și i s-a făcut oferta de despăgubiri pentru cota de ½ din

imobil în baza Legii nr. 10/2001.

A dispus restituirea în natură către

reclamantă a cotei de ½ din imobilul situat în Deva înscris în C.F. nr.

83 Deva nr. top 931, 932,933/1, imobil deținut de către pârâtele SC A. SA Deva

și SC C. SA Deva.

A dispus disjungerea cererii

reclamantei pentru constatarea nulității absolute a contractului de

vânzare-cumpărare nr. 6273 din 18 iulie 1997 (încheiat între SC A. SA Deva și

SC B.C. SRL Deva) și a cererii de intervenție principală a SC B.C. SRL Deva

pentru constatarea dreptului său de proprietate asupra unei părți din imobil și

a declinat competența soluționării acestora în favoarea Judecătoriei Hunedoara.

A respins în rest acțiunea,

respectiv restituirea imobilului în cotă de 1/1

A respins acțiunea față de pârâții

Consiliul Local Deva și Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, Direcția

Generală a Finanțelor Publice și Control Financiar de Stat Hunedoara.

Într-un alt dosar nr. 5385/2001

Tribunalul Hunedoara, prin sentința civilă nr. 593 din 21 decembrie 2001, a admis

în parte acțiunea formulată de către o altă moștenitoare a aceluiași proprietar

tabular G.P. (și anume reclamanta M.R.M.) care a solicitat restituirea în

natură a aceluiași imobil situat în Deva, deținut de pârâtele SC A. SA Deva și

SC C. SA Deva (rezultate în urma divizării SC A. SA Deva).

A anulat decizia nr. 3 din 31

octombrie 2001 emisă de SC A. SA Deva, prin care s-a respins cererea

reclamantei de restituire în natură a imobilului și i s-a făcut oferta de

despăgubiri pentru cota de ½ din imobil.

A dispus restituirea în natură către

această reclamantă a cotei de ½ din imobil condiționat de returnarea de

către aceasta a sumei de 124.874.520 lei reprezentând despăgubirea actualizată

primită în baza Legii nr. 112/1995.

A disjuns cererea formulată de către

reclamanți pentru constatarea nulității absolute a contractului de

vânzare–cumpărare nr. 6273 din 18 iulie 1997 dintre SC A. și SC B.C. SRL Deva

și a declinat competența de soluționare a acestei cereri Judecătoriei Deva.

A respins în rest acțiunea reclamantei

cu privire la restituirea imobilului în cotă de ½.

S-a reținut în esență de către

instanță că reclamantele din cele două dosare sunt moștenitoare ale

proprietarului tabular G.P. de la care imobilul a fost preluat abuziv de către

stat prin naționalizare.

S-a mai reținut, că cele două

moștenitoare au solicitat restituirea în natură a imobilului în baza

prevederilor Legii nr. 112/1995 cererile fiindu-le respinse, dar

acordându-li-se despăgubiri care au fost acceptate doar de reclamanta M.R.M.

După apariția Legii nr. 10/2001,

reclamantele au notificat pârâtei SC A. SA Deva dorința lor de a li se restitui

în natură imobilul.

Prin deciziile nr. 24 din 2 iulie și

nr. 3 din 31 octombrie 2001 pârâta a respins aceste cereri pentru restituirea

imobilului în natură făcând oferte pentru despăgubiri în cote de câte ½

pentru fiecare reclamantă.

Instanța de fond a apreciat,

reținând că reclamantele au făcut dovada temeiniciei cererilor lor, că pârâta

deținătoare a imobilului în mod nelegal a respins cererile de restituire în

natură a imobilului și, anulând deciziile emise de către aceasta mai înainte

menționate, a obligat-o să restituie în natură, în cote de ½, imobilul,

fiecărei reclamante.

Întrucât o parte din imobil se află

în posesia SC B.C. SRL Deva care a și formulat cerere de intervenție în ambele

dosare, iar reclamantele nu s-au adresat acestuia cu notificări, solicitând

însă constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare invocat

ca titlu, instanța a disjuns acest capăt de cerere precum și cererea de

intervenție, declinând și competența de soluționare în favoarea Judecătoriei

Deva.

Împotriva sentinței civile nr. 472

din 31 octombrie 2001 pronunțată de Tribunalul Hunedoara au declarat apel T.R.

(moștenitoarea reclamantei G.D.) pârâtele SC A. SA Deva și SC C. SA Deva și

intervenienta SC B.C. SRL Deva.

Împotriva sentinței civile nr. 593

din 21 decembrie 2001 pronunțată de Tribunalul Hunedoara au declarat apel

aceiași pârâți și interveniente, invocând motive de nelegalitate și

netemeinice.

Pe parcursul judecării apelurilor

s-a dispus conexarea celor două dosare formate la instanța de apel, respectiv

nr. 246/2002 și nr. 1118/2002, avându-se în vedere împrejurarea că ambele

reclamante au solicitat în baza prevederilor Legii nr. 10/2001 restituirea aceluiași

imobil deținut de către aceeași pârâtă SC A. SA Deva.

De menționat că prin Încheierea nr.

1694 din 24 aprilie 2002 Curtea Supremă de Justiție a dispus strămutarea

judecării apelurilor de la Curtea de apel Alba Iulia la Curtea de apel

Timișoara prin decizia civilă nr. 80 din 29 mai 2003, a respins ca nefondate

apelurile declarate de către reclamanta T.R., pârâta C. SA Deva și

intervenienta SC B.C. SRL Deva împotriva sentinței civile nr. 472 din 31

octombrie 2001 pronunțată de Tribunalul Hunedoara și a luat act de renunțare la

apel a pârâtei SC A. SA Deva împotriva aceleiași sentințe.

A respins ca nefondate apelurile

declarate de către pârâtele SC C. SA și SC A. SA Deva și de intervenienta B.C.

SRL împotriva sentinței civile nr. 593 din 21 decembrie 2001 pronunțată de

Tribunalul Hunedoara.

A obligat pârâtele SC C. SA și SC A.

SA Deva la plata către reclamanta M.R.M. a sumei de 4.000.000 lei reprezentând

cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre

instanța de apel a considerat că legal și temeinic instanța de fond a restituit

reclamantelor imobilului în cote de ½ fiecare, acestea rămânând în stare

de indiviziune în conformitate cu dispozițiile art. 4 alin. (1) din Legea nr.

10/2001 care prevăd că „ în cazul în care restituirea este cerută de mai multe

persoane îndreptățite, dreptul de proprietate se constată sau se stabilește în

cote părți ideale, potrivit dreptului comun”.

Instanța de apel a mai apreciat de

asemenea ca instanță de fond în mod corect a admis cererea reclamantei M.R.M.

să i se restituie în natură cota parte din imobil întrucât art. 19 alin. (1)

din Legea nr. 10/2001prevede această posibilitate pentru persoanele care au

primit despăgubiri în condițiile Legii nr. 112/1995, cu obligația de a returna

suma primită actualizată cu indicele de inflație, astfel cum a procedat

instanța de fond.

Instanța de apel, conform art. 246

C. proc. civ., a luat act de renunțarea pârâtei SC A. la apelul împotriva

sentinței civile nr. 472 din 31 octombrie 2001 a Tribunalului Hunedoara.

De menționat că pe parcursul

judecării apelurilor, prin Încheierea din 3 aprilie 2003, Curtea de apel

Timișoara în baza art. 50 alin. (2) și (3) C. proc. civ. nu a încuviințat în

principiu cererea de intervenție în interes propriu formulată de I.D., având în

vedere că această cerere nu se poate face în apel și că nu a existat acordul

celorlalte părți de a fi primită.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs pârâta SC A. SA Deva invocând prevederile art. 304 pct. 10 C. proc.

civ., solicitând modificarea deciziei și, pe fond, respingerea acțiunii

formulate împotriva sa, ca nefondată.

Se susține că imobilul în litigiu a

fost preluat de către stat cu titlu valabil în baza Decretului nr. 92/1950 și

mai mult chiar el este cuprins în lista imobilelor care cad sub incidența prevederilor

art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 și deci nu pot fi retrocedate în

natură.

Se mai susține de către recurentă că

imobilul a fost transformat total de la data naționalizării și în consecință,

conform prevederilor art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001 nu mai poate fi

retrocedat în natură.

Recurenta a depus la dosar adrese

emanând de la Consiliul Local Deva, Consiliul Județean Hunedoara și Guvernul

României.

Reclamanta–intimată M.R.M. a

formulat o întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat

și a depus dovada că a restituit contravaloarea despăgubirilor încasată,

reactualizată, precum și dovada că recurenta i-a predat amiabil spațiul în

litigiu.

Recursul este nefondat pentru

următoarele considerente.

Este de reținut că temeiul de drept

al recursului este pct. 10 al art. 304 C. proc. civ. care se referă la

„nepronunțarea instanței asupra unui mijloc de apărare sau asupra unei dovezi

administrate care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii”.

Din prevederile art. 304 pct. 10 C.

proc. civ. rezultă că este vorba de un mijloc de apărare propus în condiții

procedurale sau o dovadă administrată de către instanță.

În consecință, dacă mijlocul de

apărare sau dovada, că în cazul în speță, nu a fost administrată critica nu se

poate încadra în motivul de recurs prevăzut la pct. 10 al art. 304 C. proc.

civ.

In speță adresele depuse în instanța

de recurs, ca acte noi, nu au nici o relevanță juridică pentru că, ele nu fac

dovada că imobilul în litigiu figurează pe listă în baza căruia Guvernul va

emite o hotărâre conform prevederilor art. 16 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.

În consecință, în orice caz,

condiția cumulativă a motivului de recurs prevăzut la pct. 10 al art. 304 C.

proc. civ., respectiv că dovada să fi fost hotărâtoare pentru dezlegarea

pricinii, nu era îndeplinită.

În plus din chiar comportamentul

recurentei care pe de o parte a renunțat la apel în ceea ce privește ½

din imobilul în litigiu restituit reclamantei T.R., consemnată de altfel și în

dispozitivul hotărârii instanței de apel) și pe de altă parte a procedat chiar

la predarea imobilului în litigiu unde își avea sediul, pe cale amiabilă,

reclamantei T.R.(proces-verbal nr. 1712 din 10 mai 2004) dovedește fără dubiu

că imobilul în litigiu, nu îndeplinește pentru a nu fi restituit în natură

condiția prevăzută de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 respectiv de „a

fi necesar continuării activității de interes public”.

Împrejurările mai înainte arătate au

dovedit că a fost posibilă mutarea activităților desfășurate de către recurentă

în alt imobil și faptul că sediul recurentei care era în imobilul în litigiu nu

era esențial pentru buna desfășurare a activităților de utilitate publică,

acestea putându-se desfășura și într-o altă locație.

Față de cele mai înainte menționate

analizarea celeilalte susțineri din recurs cu privire de asemenea la incidența

în cauză a prevederilor art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 nu mai au

relevanță întrucât în cauză erau aplicabile la acea dată prevederile alin. (4)

din art. 16 care au fost modificate ulterior prin O.U.G. nr. 184 din 12

decembrie 2002.

Referitor la critica privind

aplicarea în cauză a prevederilor art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001 urmează

a constata că instanțele au apreciat corect că nu este vorba „ de o transformare

a imobilului întrucât el să fi devenit un imobil nou în raport cu cel preluat”

ci s-a modificat doar compartimentarea inițială a casei, care a rămas un imobil

având demisol, două etaje și mansardă, deci și această critică este nefondată,

recurenta nefăcând nici o dovadă a afirmațiilor sale.

Privitor la critica mai înainte

analizată urmează a mai reține că ea privește netemeinicia hotărârii, ori acest

motiv de recurs nu mai există ca urmare a abrogării pct. 11 din art. 304 prin

O.U.G. nr. 138/2000.

Astfel fiind, având în vedere

considerentele mai înainte arătate și constatând netemeinicia tuturor motivelor

de recurs, urmează a respinge recursul ca nefondat.

Văzând și dispozițiile art. 274 C.

proc. civ. urmează a obliga pe recurentă la plata cheltuielilor de judecată

către intimata M.R.M. reprezentând contravaloare onorariu avocat și cheltuieli

pentru transport.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul pârâtei SC A. SA

împotriva deciziei nr. 80 din 29 mai 2003 a Curții de Apel Timișoara ca

neîntemeiat. Obligă recurenta la 10.600.000 lei cheltuieli de judecată către

intimata-reclamantă M.R.M.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 septembrie

2004.