ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1507/2006

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc.civ., asupra cauzei civile de față, a reținut următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Deva sub nr. 292/1998 reclamanții D.E., ș.a., au chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, SC A. SA și pârâta A.E. solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună restituirea în natură a imobilului situat în Deva, înscris în C.F. nr. top 383/3 și 386/3, constatându-se că a trecut în proprietatea statului fără just titlu; înscrierea dreptului de proprietate în favoarea reclamanților, constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare intervenit între pârâții A.E. și fostul R.A.G.C.L. cu privire la imobil, precum și evacuarea pârâților din același imobil.

Acțiunea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 480 C. civ. coroborat cu Legea 112/1995. Reclamanții și-au precizat acțiunea, solicitând obligarea pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice la plata unei despăgubiri reale reprezentând valoarea imobilului, constatându-se că a fost trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr. 218/1960 și 712/1966, fără just titlu. Prin sentința civilă nr. 5079 din 20 decembrie 2000, Judecătoria Deva a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalul Hunedoara care, prin sentința civilă nr. 423 din 8 octombrie 2001, a admis acțiunea precizată de reclamanți și în consecință, a constatat că imobilul proprietatea antecesorilor reclamanților P.F.

și P.A., a trecut fără titlu valabil în proprietatea statului obligându-l pe acesta să plătească reclamanților suma de 1.118.376.737 lei (881.280.338, cu construcții și 237.096.399 lei (contravaloare teren) cu titlu de despăgubiri civile; a respins acțiunea reclamanților față de pârâții A.E., Consiliul Local al Municipiului Deva ( ulterior introdus în cauză ) și SC A. SA Deva. Tribunalul a reținut că imobilul preluat în baza Decretului nr. 218/1960 și a Decretului nr. 712/1966, a trecut fără titlu în proprietatea statului, situație în care, conform prevederilor H.G. nr. 20/1996 modificată prin H.G. nr. 11/1997, reclamanți au dreptul prin exercitarea acțiunii în revendicare, să redobândească imobilul în natură sau să obțină despăgubiri.

A mai reținut tribunalul, că întrucât nevalabilitatea titlului de proprietate a statului nu atrage nulitatea titlului subdobânditorului de bună credință, nu se poate dispune restituirea în natură, ci se pot acorda doar despăgubiri ca măsură reparatorie. Soluția pronunțată de instanța de fond a fost schimbată prin decizia civilă nr. 87 din 18 octombrie 2002 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, în sensul că s-a stabilit cuantumul despăgubirilor la care este obligat pârâtul la suma de 1.325.688.746 lei menținându-se celelalte dispoziții ale sentinței, ca urmare a respingerii apelului declarat de Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, D.G.F.P. Hunedoara și a admiterii cererii de aderare la apel formulată de reclamanți.

Respingând apelul Statului Român instanța a reținut în mod succint că acesta urmează să răspundă prin Ministerul Finanțelor Publice pentru pagubele suferite de antecesorii reclamanților prin preluarea abuzivă a imobilului, obligație prevăzută atât în Legea nr. 112/1995, cât și în Legea nr. 10/2001. Pârâtul a declarat recurs împotriva deciziei pronunțate în apel. A susținut că acțiunea precizată este prematură, cadrul legal pentru pretențiile formulate fiind dat de Legea nr. 112/1995 invocată de reclamanții care, nu pot uza de procedura dreptului comun, câtă vreme au recunoscut legalitatea naționalizării prin faptul că s-au adresat Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 112/1995. Recursul a fost admis prin decizia nr. 4937 din 21 noiembrie 2003 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă, decizia a fost casată, iar cauza a fost trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe.

S-a motivat că instanța de apel a pronunțat decizia cu încălcarea prevederilor art. 261 C. proc. civ., în mod sumar menționând că despăgubirile sunt datorate în temeiul Legii nr. 112/1995 și Legii 10/2001, acte normative ce nu pot fi aplicate cumulativ și care prevăd proceduri speciale diferite în privința acordării despăgubirilor ca măsură reparatorie și că, deși ținută să soluționeze cauza pe calea dreptului comun al revendicării imobiliare, nu a procedat astfel.

Curtea de Apel Alba Iulia a procedat la rejudecarea apelului având în vedere întregul material probator , motivele de apel precizate din cererea de aderare la apel, precum și considerentele deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție și, prin decizia civilă nr. 666/A/2004 din 28 aprilie a respins ca nefondat apelul pârâtului, a admis cererea reclamanților de aderare la apel și a schimbat sentința civilă atacată, în sensul că a stabilit cuantumul despăgubirilor civile la care este obligat pârâtul la suma de 1.325.688.746 lei. Pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, D.G.F.P. Hunedoara a declarat recurs împotriva menționatei decizii invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. A susținut că, instanța de trimitere, rejudecând apelul, nu s-a supus îndrumărilor Înaltei Curți de Casație și Justiție atunci când a admis acțiunea în temeiul art. 480 C. civ.; că de vreme ce reclamanții în acțiunea introductivă au invocat și prevederile Legii 112/1995, deci au recunoscut legalitatea naționalizării, nu se puteau acorda despăgubiri, neexistând cadrul legal pentru o astfel de cerere, cu atât mai puțin cu cât aceștia nu s-au prevalat de Legea 10/2001, după intrarea ei în vigoare, ci au continuat să indice ca temei legal art. 480 C. civ. Recursul este nefondat. În rejudecare, Curtea de Apel Alba Iulia a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, cu luarea în considerare a probatoriului administrat în cauză, a prevederilor legale aplicabile și cu respectarea îndrumărilor date de instanța de casare și a prevederilor art. 315 C. proc.

civ. Corect s-a reținut că cererea precizată a reclamanților de obligare a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice la plata unei despăgubiri reale reprezentând valoarea imobilului în litigiu, pe calea dreptului comun, este pe deplin fondată și nu prematură. Potrivit art. 1 alin. (5) din H.G. nr. 11 din 29 ianuarie 1997 ,,imobilele care nu intră sub incidența Legii nr. 112/1995 și pentru care nu există titlu valabil constituit“ în favoarea statului pot face obiectul cererilor de restituire sau de acordare a despăgubirilor formulate de persoanele îndreptățite pe cale judecătorească potrivit dreptului comun. Reclamanții au promovat acțiunea în aceste condiții, raportându-se și la dispozițiile legale susmenționate alături de art. 480 C. civ.

Cu referire la calitatea procesuală pasivă a pârâtului, corect s-a reținut că, întrucât reclamanții au cerut plata despăgubirilor bănești și nu restituirea în natură a imobilului, Statul Român răspunde pentru pagubele suferite de antecesorii reclamanților prin preluarea abuzivă a imobilului în litigiu, astfel că, cererea de aderare la apel fiind pe deplin justificată, a fost stabilit cuantumul despăgubirilor la suma de 1.325.688.746 lei. Este de reținut că reclamanții, prin înscrisurile primite la această instanță la 17 noiembrie 2004 și respectiv 26 noiembrie 2004 au confirmat primirea despăgubirilor de la recurentă. Față de cele ce preced, recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, D.G.F.P.

Hunedoara urmează a fi respins în temeiul art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, D.G.F.P. Hunedoara împotriva deciziei nr. 666 /A din 28 aprilie 2004 a Curții de Apel Alba Iulia. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 februarie 2006.