ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1507/2006

Deliberând, în condițiile art. 256

C. proc.civ., asupra cauzei civile de față, a reținut următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Judecătoriei Deva sub nr. 292/1998 reclamanții D.E., ș.a., au chemat în

judecată Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, SC A. SA și pârâta A.E.

solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună restituirea în

natură a imobilului situat în Deva, înscris în C.F. nr. top 383/3 și 386/3,

constatându-se că a trecut în proprietatea statului fără just titlu;

înscrierea dreptului de proprietate în favoarea reclamanților, constatarea

nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare intervenit între pârâții

A.E. și fostul R.A.G.C.L. cu privire la imobil, precum și evacuarea pârâților

din același imobil.

Acțiunea a fost întemeiată în drept

pe dispozițiile art. 480 C. civ. coroborat cu Legea 112/1995.

Reclamanții și-au precizat acțiunea,

solicitând obligarea pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice

la plata unei despăgubiri reale reprezentând valoarea imobilului,

constatându-se că a fost trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr.

218/1960 și 712/1966, fără just titlu.

Prin sentința civilă nr. 5079 din 20

decembrie 2000, Judecătoria Deva a declinat competența de soluționare a cauzei

în favoarea Tribunalul Hunedoara care, prin sentința civilă nr. 423 din 8

octombrie 2001, a admis acțiunea precizată de reclamanți și în consecință, a

constatat că imobilul proprietatea antecesorilor reclamanților P.F. și P.A., a

trecut fără titlu valabil în proprietatea statului obligându-l pe acesta să

plătească reclamanților suma de 1.118.376.737 lei (881.280.338, cu construcții

și 237.096.399 lei (contravaloare teren) cu titlu de despăgubiri civile; a

respins acțiunea reclamanților față de pârâții A.E., Consiliul Local al

Municipiului Deva ( ulterior introdus în cauză ) și SC A. SA Deva.

Tribunalul a reținut că imobilul

preluat în baza Decretului nr. 218/1960 și a Decretului nr. 712/1966, a trecut

fără titlu în proprietatea statului, situație în care, conform prevederilor

H.G. nr. 20/1996 modificată prin H.G. nr. 11/1997, reclamanți au dreptul prin

exercitarea acțiunii în revendicare, să redobândească imobilul în natură sau să

obțină despăgubiri. A mai reținut tribunalul, că întrucât nevalabilitatea titlului

de proprietate a statului nu atrage nulitatea titlului subdobânditorului de

bună credință, nu se poate dispune restituirea în natură, ci se pot acorda doar

despăgubiri ca măsură reparatorie.

Soluția pronunțată de instanța de

fond a fost schimbată prin decizia civilă nr. 87 din 18 octombrie 2002

pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, în sensul că s-a stabilit cuantumul

despăgubirilor la care este obligat pârâtul la suma de 1.325.688.746 lei

menținându-se celelalte dispoziții ale sentinței, ca urmare a respingerii

apelului declarat de Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, D.G.F.P.

Hunedoara și a admiterii cererii de aderare la apel formulată de reclamanți.

Respingând apelul Statului Român

instanța a reținut în mod succint că acesta urmează să răspundă prin Ministerul

Finanțelor Publice pentru pagubele suferite de antecesorii reclamanților prin

preluarea abuzivă a imobilului, obligație prevăzută atât în Legea nr. 112/1995,

cât și în Legea nr. 10/2001.

Pârâtul a declarat recurs împotriva

deciziei pronunțate în apel. A susținut că acțiunea precizată este prematură,

cadrul legal pentru pretențiile formulate fiind dat de Legea nr. 112/1995

invocată de reclamanții care, nu pot uza de procedura dreptului comun, câtă

vreme au recunoscut legalitatea naționalizării prin faptul că s-au adresat

Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 112/1995.

Recursul a fost admis prin decizia

nr. 4937 din 21 noiembrie 2003 pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția civilă, decizia a fost casată, iar cauza a fost trimisă spre

rejudecare aceleiași instanțe.

S-a motivat că instanța de apel a pronunțat decizia cu

încălcarea prevederilor art. 261 C. proc. civ., în mod sumar menționând că

despăgubirile sunt datorate în temeiul Legii nr. 112/1995 și Legii 10/2001,

acte normative ce nu pot fi aplicate cumulativ și care prevăd proceduri

speciale diferite în privința acordării despăgubirilor ca măsură reparatorie și

că, deși ținută să soluționeze cauza pe calea dreptului comun al revendicării

imobiliare, nu a procedat astfel.

Curtea de Apel Alba Iulia a procedat

la rejudecarea apelului având în vedere întregul material probator , motivele

de apel precizate din cererea de aderare la apel, precum și considerentele

deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție și, prin decizia civilă nr.

666/A/2004 din 28 aprilie a respins ca nefondat apelul pârâtului, a admis

cererea reclamanților de aderare la apel și a schimbat sentința civilă atacată,

în sensul că a stabilit cuantumul despăgubirilor civile la care este obligat

pârâtul la suma de 1.325.688.746 lei.

Pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, D.G.F.P.

Hunedoara a declarat recurs împotriva menționatei decizii invocând motivul

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

A susținut că, instanța de trimitere,

rejudecând apelul, nu s-a supus îndrumărilor Înaltei Curți de Casație și

Justiție atunci când a admis acțiunea în temeiul art. 480 C. civ.; că de vreme

ce reclamanții în acțiunea introductivă au invocat și prevederile Legii 112/1995,

deci au recunoscut legalitatea naționalizării, nu se puteau acorda despăgubiri,

neexistând cadrul legal pentru o astfel de cerere, cu atât mai puțin cu cât

aceștia nu s-au prevalat de Legea 10/2001, după intrarea ei în vigoare, ci au

continuat să indice ca temei legal art. 480 C. civ.

Recursul este nefondat.

În rejudecare, Curtea de Apel Alba

Iulia a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, cu luarea în considerare a

probatoriului administrat în cauză, a prevederilor legale aplicabile și cu

respectarea îndrumărilor date de instanța de casare și a prevederilor art. 315 C.

proc. civ.

Corect s-a reținut că cererea

precizată a reclamanților de obligare a Statului Român prin Ministerul

Finanțelor Publice la plata unei despăgubiri reale reprezentând valoarea

imobilului în litigiu, pe calea dreptului comun, este pe deplin fondată și nu

prematură.

Potrivit art. 1 alin. (5) din H.G.

nr. 11 din 29 ianuarie 1997 ,,imobilele care nu intră sub incidența Legii nr. 112/1995

și pentru care nu există titlu valabil constituit“ în favoarea statului pot

face obiectul cererilor de restituire sau de acordare a despăgubirilor

formulate de persoanele îndreptățite pe cale judecătorească potrivit dreptului

comun.

Reclamanții au promovat acțiunea în

aceste condiții, raportându-se și la dispozițiile legale susmenționate alături

de art. 480 C. civ.

Cu referire la calitatea procesuală

pasivă a pârâtului, corect s-a reținut că, întrucât reclamanții au cerut plata

despăgubirilor bănești și nu restituirea în natură a imobilului, Statul Român

răspunde pentru pagubele suferite de antecesorii reclamanților prin preluarea

abuzivă a imobilului în litigiu, astfel că, cererea de aderare la apel fiind pe

deplin justificată, a fost stabilit cuantumul despăgubirilor la suma de

1.325.688.746 lei.

Este de reținut că reclamanții, prin

înscrisurile primite la această instanță la 17 noiembrie 2004 și respectiv 26

noiembrie 2004 au confirmat primirea despăgubirilor de la recurentă.

Față de cele ce preced, recursul

declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, D.G.F.P.

Hunedoara urmează a fi respins în temeiul art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul

declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, D.G.F.P.

Hunedoara împotriva deciziei nr. 666 /A din 28 aprilie 2004 a Curții de Apel Alba

Iulia.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 10 februarie 2006.