ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1851/2003

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

acțiunea civilă introdusă la Tribunalul Hunedoara la 24 iulie 2001, L.A.T. în

calitate de moștenitor legal al defunctei L.G. născută S. decedată la 7 martie

1973, a cerut ca în contradictoriu cu S.C. B. S.A. în calitate de deținătoare,

să se constate că imobilul compus din construcție și teren în suprafață de 4700

mp înscris în CF 1141 Deva  nr. top 286, 474, 218, 285 și 474, a fost trecut în

proprietatea statului fără titlu legal și ca urmare să se dispună evacuarea

necondiționată a pârâtei și obligarea sa la predarea bunului în natură.

Până

la prima zi de înfățișare acțiunea a fost întregită și precizată în sensul că

alături de reclamantul L.A.T., reclamanții S.N.R. și B.M. în calitate de

comoștenitori, descendenți ai foștilor proprietari tabulari S.B. și S.E.

decedați, au cerut ca în contradictoriu cu pârâta să se constate calitatea lor

de coproprietari în indiviziune asupra imobilului determinat în cererea

inițială, faptul că bunul a fost trecut în proprietatea statului nelegal și ca

urmare să se dispună restituirea în natură și evacuarea societății deținătoare.

În

motivarea cererii s-a susținut că trecerea nelegală a imobilului în

proprietatea statului s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor Decretului nr. 92/1950

întrucât autorii lor erau exceptați de la naționalizare, dar și pentru că

naționalizarea nu s-a făcut pe numele proprietarilor tabulari și cu menționarea

corectă în CF a titlului statului.

În

completarea cererilor mai sus prezentate, la 7 noiembrie 2001, reclamanții au

adus noi precizări acțiunii, contestând dispoziția nr. 1361 din 20 iunie 2001

emisă de pârâta deținătoare, prin care aceasta le-a respins notificarea privind

restituirea în natură, invocând în temeiul art. 27 din Legea nr.    16/2001

valabilitatea  titlului statului și ca urmare a privatizării și a titlului

propriu, cum și necesitatea notificării A.P.A.P.S.  pentru acordarea măsurilor

reparatorii.

Soluționând

cauza în primă instanță prin sentința nr. 566 din 12 decembrie 2001 Tribunalul

Hunedoara, secția civilă, a respins acțiunea ca neîntemeiată.

Pentru

a hotărî astfel, instanța de fond a reținut în esență ca dispoziția emisă de pârâtă

este conformă dispozițiilor art. 27 din Legea nr.  nr. 10/2001, ca urmare

legală.

S-a

socotit în acest sens, că prin neatacarea în justiție de către foștii

proprietari a valabilității titlului statului și a actului de privatizare,

printr-o acțiune separată potrivit dreptului comun și a pronunțării unei

hotărâri irevocabile în acest sens, ar opera pe deplin  temei prezumția că

imobilul a fost prelua cu titlu valabil, așa încât persoanele îndreptățite ar

putea beneficia numai de măsuri reparatorii prin echivalent după notificarea

prealabilă a instituției implicate în privatizare.

Hotărârea

primei instanțe a fost schimbată integral ca urmare a admiterii apelului

declarat de reclamanți prin decizia nr. 59 A din 24 mai 2002 a Curții de Apel

Alba Iulia.

Instanța

de apel a admis acțiunea cu completările ulterioare, a constatat că imobilul

din litigiu a trecut în proprietatea statului fără titlu valabil, precum și

faptul că reclamanții, descendenți ai proprietarilor tabulari au în prezent

calitatea  de proprietari, obligând ca urmare pe pârâta deținătoare să predea

imobilul solicitat așa cum este identificat în Cartea funciară.

În

motivarea hotărârii instanța de apel a reținut ca potrivit hotărârilor nr. 33

și nr. 58/1997 ale Comisiei Județene Hunedoara pentru aplicarea Legii nr. 112/1995

s-a stabilit în mod definitiv la cererea reclamanților că imobilul proprietatea

tabulară a ascendenților lor deținut în prezent de S.C. B. S.A. a trecut în

proprietatea statului fără un titlu valabil, astfel ca în considerarea

dispozițiilor art. 6 din Legea nr.  nr. 213/1998 și art. 2 pct. 2 din Legea nr.

10/2001, reclamanții și-au păstrat calitatea de proprietari.

S-a

socotit ca urmare că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 9 din Legea nr.

10/2001 potrivit cărora imobilele preluate în mod abuziv indiferent în posesia

cui s-ar afla se restituie în natură în starea în care se află la data cererii

de restituire, libere de orice sarcini.

Deși

a omis să se pronunțe explicit în dispozitivul deciziei asupra contestației

reclamanților la dispoziția emisă de pârâtă după notificare, instanța de apel a

stabilit că soluționarea acțiunii în temeiul dispozițiilor art. 27 din Legea

nr. 10/2001 de către prima instanță este greșită, reținându-se fără suport

legal valabilitatea titlului cu care a fost preluat imobilul de la proprietarii

tabulari.

În

cauză a declarat recurs pârâta deținătoare S.C. B. S.A., care invocând temeiul

de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. a susținut că decizia

instanței de apel este lipsită de temei legal fiind dată cu aplicarea și

interpretarea greșită a legii după cum urmează:

-

acțiunea ar fi fost inadmisibilă pentru că având ca obiect revendicarea unui

imobil aflat în indiviziune nu a fost exercitată de toți proprietarii tabulari,

- stabilirea nevalabilității

titlului în considerarea nepublicării Decretului nr. 92/1950 ar fi eronată față

de realitatea publicării în M. Of., nr. 36 din 20 aprilie 1950,

- invocarea dispozițiilor art. 9 din

Legea nr. 10/2001 în loc de cele incidente cuprinse în art. 27 din actul

normativ s-ar datora greșitei calificări a titlului statului ,

- netemeinicia dispoziției de

predarea a imobilului așa cum apare înscris în CF, fără identificarea  și

determinarea construcțiilor care au aparținut proprietarilor tabulari,

- restituirea greșită a întregului

teren prin nesocotirea dispozițiilor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 în

condițiile ocupării unei părți din proprietatea  inițială cu o serie de

construcții legal edificate după naționalizare.

Recursul urmează a fi admis cu

consecința casării hotărârilor pronunțate și a trimiterii cauzei spre

rejudecare la prima instanță pentru considerentele care urmează.

Potrivit dovezilor administrate în

cauză, deși a omis să se pronunțe expres asupra dispoziției contestate,

analizând exclusiv elementele de fond deduse judecății, instanța de apel a

reținut corect faptul că deși imobilul în litigiu era proprietatea în

indiviziune a lui S.G., S.B. și S.E.(E.) naționalizarea s-a făcut fără nici o

justificare legitimă numai pe numele unuia dintre coproprietarii în indiviziune

anume L.G., născută S., cum și prin înscrierea  ulterioară eronată în Cartea

funciară a titlului statului ca fiind Decretul    nr.  92/1973 în loc de Decretul

nr.  92/1950.

În aceste condiții cum

coproprietarii tabulari în indiviziune nu se aflau în raporturile reglementate

în art. V din Decretul nr. 92/1950 (soț, soție și copii minori) naționalizarea

s-a făcut cu încălcarea condițiilor impuse de actul normativ, echivalând cu

naționalizarea pe numele altuia, așa încât titlul statului nu îndeplinește

condițiile legale de validitate.

Așa fiind, preluarea imobilului în

proprietatea statului este în sensul Legii nr. 10/2001 evident abuzivă,

impunându-se restituirea în natură conform dispozițiilor art. 9 și art. 10 din

actul normativ aplicabil.

Constatările instanței de apel în

acest sens, ca și faptul că acțiunea a fost corect exercitată de toți

moștenitorii legali în viață a proprietarilor tabulari, rămân desigur definitiv

câștigate cauzei, fiind pe deplin confirmate de probe și în concordanță cu legea

aplicabilă.

Așa fiind, reclamanții sunt

îndreptățiți potrivit dispozițiilor de principiu cuprinse în art. 9 alin. (1)

din Legea nr. 10/2001 la restituirea în natură a imobilului indiferent în

posesia cui s-ar afla în prezent, în starea de la data cererii de restituire și

liber de sarcini.

Potrivit însă dispozițiilor art. 10 alin.

(2) din legea aplicabilă în cazul în care pe terenurile preluate în mod abuziv,

s-au ridicat construcții, persoana îndreptățită, poate obține restituirea în

natură a părții de teren rămase libere pentru diferențe urmând să se respecte

documentațiile de urbanism legal aprobate.

Tot astfel, conform art. 10 alin. (3)

sunt exceptate de la restituire în natură, terenurile pe care s-au edificat

construcții autorizate în condițiile legii după 1 ianuarie 1990.

Așadar sunt supuse necondiționat

restituirii în natură terenurile imobilelor preluate abuziv pe care nu s-au

edificat construcții civile ori industriale autorizate.

Or deși în cauză societatea pârâtă –

deținătoare a invocat constant pe parcursul judecății faptul că o parte din

terenul restituit este ocupat de  construcții nedemontabile cu altă destinație

(depozite, spații de producție) edificate anterior privatizării pe cheltuiala

statului, a antecesorilor deținători precum și pe cheltuiala sa după atestarea

dreptului de proprietate, instanța de apel a omis să examineze aceste apărări

care sunt de esența aplicării corecte a dispozițiilor art. 9 și art. 10 din

Legea nr. 10/2001, ceea ce contravine în cazul realității lor, atât intereselor

recurentei, cât și a reclamanților îndreptățiți în cazul ocupării unor părți

din teren, la despăgubiri prin echivalent.

Cum pronunțarea unei hotărâri

temeinice și totodată executabile implică determinarea fără echivoc a părților

de teren ocupate și verificarea legalității edificării construcțiilor, instanța

de rejudecare va trebui să administreze atât la cererea părților cât și din

oficiu toate dovezile necesare impunându-se drept concludente expertiza tehnică

și autorizațiile prevăzute de lege la data edificării.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâta

S.C.R.L. B. S.A. Deva împotriva deciziei nr. 59/A din 24 mai 2002 a Curții de

Apel Alba Iulia, secția civilă.

Casează decizia recurată, precum și

sentința civilă nr. 566 din 12 decembrie 2001  a Tribunalului Hunedoara, secția

civilă, și trimite cauza pentru rejudecare la același tribunal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi  8 mai 2003.