ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 883/2006
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 883/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la Judecătoria Petroșani sub nr. 8474/2004, reclamanta SC M. SRL Lupeni a chemat în judecată pe pârâta SC F.R. SA Deva, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța, să se dispună rezoluțiunea antecontractului de vânzare cumpărare a spațiului comercial situat în Lupeni și repunerea în starea anterioară, cu obligarea la cheltuieli de judecată. În fapt, reclamanta a susținut că între părți s-a încheiat o promisiune de vânzare-cumpărare a imobilului, în baza căreia a achitat avansul stabilit, însă pârâta a refuzat perfectarea convenției în mod nejustificat. În drept s-au invocat dispozițiile art. 970; 971 și 1020 C. civ.
Pârâta, prin cerere reconvențională a solicitat obligarea reclamantei la plata sumei de 251.732.600 lei, ce a rămas neachitată din preț. Judecătoria a declinat verificându-se competența, soluționarea cauzei, aceasta fiind înregistrată sub nr. 815/2005 la Tribunalul Hunedoara, ca instanță competentă. În raport de probele administrate și actele de la dosarul cauzei, Tribunalul Hunedoara prin sentința nr. 294 din 6 aprilie 2005 a respins cererea introductivă și a anulat ca netimbrată cererea reconvențională. Instanța de fond, a reținut că reclamanta și-a asumat obligația de a plăti în 5 zile prețul imobilului, de la data emiterii facturii de către vânzător. Cum din dovezile administrate rezultă, că în mod nejustificat nu a achitat întregul preț, rămânând de achitat o diferență de 251.732.600 lei, în mod justificat pârâta nu a încheiat convenția.
S-a mai reținut că, reclamanta a încălcat dispoziția prevăzută de art. 1361 C. civ. și implicit obligația asumată, aceea de a plăti prețul stabilit. Instanța a concluzionat că, în această situație reclamanta nu poate invoca propria sa culpă, în nerealizarea convenției și nu poate solicita legal obligarea pârâtei la perfectarea contractului de vânzare cumpărare. Cum pârâta reclamantă nu și-a timbrat cererea reconvențională, aceasta a fost anulată ca netimbrată. Reclamanta pârâtă a fost obligată la 4.000.000 lei cheltuieli de judecată. Împotriva sentinței a declarat apel reclamanta, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate. S-a invocat netemeinicia prin prisma reținerii greșite a stării de fapt ca urmare a neadministrării unui probatoriu complet, consecința fiind stabilirea eronată a culpei reclamantei, în ceea ce privește nerespectarea promisiunii de vânzare cumpărare.
Apelanta a mai susținut că instanța de fond, a ignorat faptul că neachitarea în întregime a prețului a fost determinată de refuzul nejustificat al pârâtei intimate de a preda imobilul, astfel că în mod nelegal s-a dispus respingerea cererii de chemare în judecată. Analizând sentința prin prisma criticilor formulate Curtea de Apel Alba Iulia, prin decizia civilă nr. 151/A/2005 a admis apelul ca fondat, a schimbat în parte sentința, a dispus rezoluțiunea antecontractului și restabilirea situației anterioare în sensul anulării facturii fiscale încheiate, cu obligarea pârâtei intimate să restituie reclamantei apelante suma de 238.000.000 lei vechi, reprezentând avansul achitat. S-a înlăturat obligarea reclamantei la cheltuieli de judecată, menținându-se celelalte dispoziții referitoare la anularea cererii reconvenționale.
Pentru a pronunța această decizie instanța de apel, a reținut că hotărârea apelată este netemeinică și nelegală. S-a apreciat că în cauză, instanța de fond a reținut greșit culpa reclamantei apelante în neperfectarea convenției. Astfel din lucrările cauzei, rezultă, contrar a ceea ce a stabilit instanța de fond, că pârâta este în culpă pentru neîncheierea contractului de vânzare cumpărare. Culpa acesteia, constă în faptul că după ce a primit ½ din prețul stabilit, trebuia să se prezinte la notariat, pentru încheierea contractului, moment în care primea diferența de preț și urma să predea bunul. Pe de altă parte pârâta intimată nu a făcut dovada că este proprietara imobilului și acesta este și motivul pentru care nu a răspuns notificării de a se prezenta la notariat.
S-a apreciat că în atare situație, cum reclamanta a dovedit culpa pârâtei în mod nelegal instanța de fond a respins acțiunea ca nefondată. Reținând ca fiind întrunite condițiile prevăzute de art. 1020 C. civ., instanța ca o consecință a admiterii apelului și a schimbării sentinței, a admis cererea așa cum a fost formulată. În termen legal, împotriva acestei decizii a introdus recurs pârâta, invocând ca motiv de casare dispozițiile prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în sensul că hotărârea este dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1322 și 1361 C. civ. S-a solicitat admiterea recursului modificarea deciziei, respingerea apelului și menținerea sentinței. Deși motivul de recurs este sumar dezvoltat, în esență recurenta susține, că în calitatea sa de vânzător nu putea fi obligată să predea bunul imobil cu privire la care s-a încheiat promisiunea de vânzare cumpărare, de îndată ce reclamanta intimată nu a plătit prețul integral.
Procedând în acest fel instanța a interpretat greșit dispozițiile art. 1322 C. civ., în raport de care „vânzătorul nu este dator să predea bunul dacă cumpărătorul nu plătește prețul, obligație instituită prin art. 1361 C. civ. Critica este nefondată. Între părți așa cum judicios a reținut instanța de apel a intervenit o promisiune de vânzare cumpărare a spațiului comercial în suprafață de 156 m 2 situat în Lupeni. Conform acesteia obligația cumpărătorului era de a plăti prețul stabilit prin consens, iar cea a vânzătorului de a preda bunul. În calea devolutivă a apelului, analizând probele administrate instanța de apel a reținut că reclamanta a achitat o parte semnificativă din preț, urmând ca suma integrală să fie plătită la încheierea sub formă autentică a contractului de vânzare cumpărare, urmat de predarea bunului.
Buna credință a intimatei reclamante, privind încheierea acestui contract este întărită de notificarea făcută vânzătoarei de a se prezenta la notariat pentru perfectarea în formă autentică. Refuzul reclamantei intimate, nu poate fi justificat prin argumentul invocat și anume că nu i s-a achitat întregul preț, fapt ce a dovedit culpa sa în neperfectarea contractului. Numai în cazul în care pârâta recurentă, se prezenta la notariat și nu i se plătea restul de preț, refuzul său de a încheia contractul era justificat având fundament legal în textele invocate, respectiv art. 1322 C. civ. și 1361 C. civ. În atare situație cum culpa recurentei pârâte, în neîncheierea contractului sub formă autentică a fost just reținută de instanța de apel, aceasta pe cale de consecință a făcut o corectă aplicare a dispoziției prevăzută de art. 1020 C. civ., astfel că decizia prin care s-a admis apelul, cu consecința schimbării sentinței în sensul admiterii acțiunii, este legală.
Așadar, față de cele ce preced și în raport de faptul că în cauză nu s-au invocat motive de recurs de ordine publică conform art. 306 alin. (2) C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat în baza art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC F.R. SA Deva, împotriva deciziei nr. 151/ A din 9 septembrie 2005 a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 2 martie 2006.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.