ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1216/2006

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la 6

ianuarie 2005, C.A.M. Deva a chemat în judecată SC I.S. SRL Deva, pentru a se

dispune evacuarea acesteia din spațiul comercial situat în Deva, în suprafață

de 146 m.p., pe care nu-l deține cu titlu legal și la plata despăgubirilor

constând în 365 euro /lună, lipsă de folosință pe perioada 3 ianuarie 2002 și

până la predarea spațiului.

Pârâta a formulat cerere

reconvențională pentru obligarea reclamantei-pârâte la plata sumei de 178,12 dolari

S.U.A. /lună, daune interese pentru recuperarea fondurilor de dezvoltare a

firmei în compensare cu plata chiriei, începând cu 3 ianuarie 2002.

Tribunalul Hunedoara, secția comercială

și contencios administrativ, prin sentința nr. 271/ CA din 29 martie 2005 a

respins acțiunea reclamantei, C.A.M. Deva și a anulat ca netimbrată cererea

reconvențională.

În pronunțarea hotărârii, s-a

reținut că între părți s-a încheiat în 1996 un contract de asociere care a

încetat în 26 februarie 1998, când părțile au încheiat contractul de închiriere

pentru o perioadă de un an, deci până la 28 februarie 1999.

S-a reținut că în speță a operat

tacita relocațiune, conform art. 1438 C. civ., începând cu 1 martie 2001 și în

prezent, reclamanta nesolicitând încetarea sau rezilierea contractului.

În ce privesc daunele, lipsa de

folosință în temeiul art. 998 C. civ., instanța a reținut că cererea este

nefondată, întrucât între părți existând raporturi contractuale de închiriere,

nu se poate invoca răspunderea delictuală. Ori, reclamanta nu a cerut plata

chiriei la care era îndreptățită.

Apelul declarat de reclamantă

împotriva sentinței menționate a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel Alba-Iulia,

secția comercială și contencios administrativ, prin decizia nr. 137 din 8 iulie

2005, menținându-se hotărârea atacată, dar cu altă motivare.

S-a reținut, în pronunțarea acestei

decizii că pârâta are un titlu valabil pentru folosința imobilului în litigiu

și anume, contractul de asociere.

După expirarea contractului de

închiriere la 28 februarie 1999, pârâta deține spațiul în temeiul contractului

de asociere anterior, prelungit prin act adițional până în anul 2008.

În ce privește chiria, pârâta

justificat nu a achitat-o, întrucât reclamanta nu a mai emis facturi pentru

efectuarea plății.

Împotriva acestei ultime hotărâri,

reclamanta a declarat recurs, în temeiul art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ.,

formulând următoarele critici:

- contractul de asociere a fost

prelungit prin act adițional cu încă un an, deci până în 1 ianuarie 1998 și

nicidecum pentru 11 ani. Administratorul pârâtei prin fals, conform

declarațiilor date la organele de urmărire penală, a transformat cifra unu în

cifra 11, astfel că, greșit instanța de apel a dat efecte acestui act

adițional.

- s-a ignorat faptul că în 1998 s-a

încheiat alt tip de contract, contract de închiriere pentru o perioadă de un

an, deci de la 28 februarie 1999, pârâta nu mai deține spațiul cu titlu legal

și a fost somată să-l elibereze;

- timp de 6 ani, pârâta a deținut

spațiul fără să plătească folosința acestuia. Cere despăgubiri, conform notei,

în sumă de 594.140.800 lei (365 euro x 38 luni x T.V.A.).

Din examinarea actelor dosarului și

susținerilor părților, în recurs se rețin următoarele:

Între părți au intervenit două

tipuri de raporturi contractuale: de asociere, în perioada 1995 – 1998, iar din

1998 s-a încheiat contractul de închiriere din 28 februarie 1998 pentru un an,

deci până la 28 februarie 1999.

După această dată, pârâta deține

spațiul fără titlu.

Ambele instanțe, de fond și apel, au

dat o interpretare greșită raporturilor contractuale.

Fără temei, instanța de fond a

reținut tacita relocațiune, prelungirea contractului de închiriere și după

termenul din contract, 1999.

Reclamanta, proprietară a spațiului,

înainte de expirarea contractului, cu adresa din 17 februarie 1999, comunică

pârâtei că nu înțelege să prelungească contractul și după data de 28 februarie

1999, motivat de faptul că prin hotărârea U.C.E.C.O.M. nr. 4/1999, s-a stabilit.

folosirea spațiului începând cu luna martie 1999 pentru producția proprie și

i-a pus în vedere pârâtei să-l elibereze.

Ca urmare, nu sunt îndeplinite

prevederile art. 1436 pentru tacita relocațiune, întrucât proprietarul, înainte

de expirarea contractului a exprimat hotărârea fermă de a nu prelungi

contractul de închiriere.

Este criticabilă și contrară actelor

dosarului și hotărârea instanței de apel de a reînvia, contractul de asociere

din 1995, pe motiv că, prin actul adițional din 16 ianuarie 1997 s-ar fi

prelungit acest contract pe 11 ani.

Instanța a nesocotit declarațiile

numitului A.V., reprezentantul pârâtei care a semnat actul adițional menționat,

declarație dată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Deva, în care menționează

că în actul adițional a modificat cifrele, întrucât C.A.M. nu a vrut să încheie

alt contract.

Ca urmare greșit instanța de apel a

reținut că voința părților din actul adițional a fost de prelungirea asocierii

pentru 11 ani.

De altfel, această concluzie nici nu

este logică, din moment ce, după expirarea asocierii, în 1998, părțile au

încheiat contractul de închiriere pentru o perioadă de un an.

Așa fiind se reține că recursul este

întemeiat și urmează să fie admis; decizia atacată să fie modificată în sensul

admiterii și a apelului reclamantei și schimbării în parte a sentinței

Tribunalului Hunedoara în ce privește acțiunea principală în sensul admiterii

acesteia și dispunerii evacuării pârâtei din spațiul pe care-l deține fără

titlu, în suprafață de 146 m.p.

Se va admite și capătul de cerere

privind despăgubiri pentru lipsa de folosință a spațiului, în sumă de

594.190.830 lei, calculată pe o perioadă de 38 luni și anume începând cu 5

ianuarie 2002, perioadă neprescrisă în raport de introducerea acțiunii și până

la 29 martie 2005, data soluționării cauzei în fond, prin aplicarea a 365 euro /lună,

lipsă de folosință practicată de reclamantă la spații similare, sumă

necontestată cifrei de intimată, precum și aplicarea de T.V.A.

Vor fi menținute prevederile

sentinței în ce privește cererea reconvențională.

În temeiul art. 274 C. proc. civ.,

pârâta urmează să fie obligată și la plata sumei de 11.615 RON cheltuieli de

judecată în toate ciclurile procesuale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

reclamanta C.A.M. Deva, împotriva deciziei nr. 137/ A din 8 iulie 2005 a Curții

de Apel Alba-Iulia, secția comercială și contencios administrativ.

Modifică decizia recurată în sensul

că admite apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței nr. 271/CA/2005 a

Tribunalului Hunedoara pe care o schimbă în parte și admite acțiunea

reclamantei împotriva pârâtei SC I.S. SRL Deva și în consecință:

- dispune evacuarea pârâtei

constatând lipsa titlului legal pentru deținerea spațiului;

- obligă pârâta la 594.190.830 lei

cu titlu despăgubiri.

Menține celelalte dispoziții ale

sentinței.

Obligă intimata la 11.615 RON

cheltuieli de judecată fond, apel și recurs.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică,

astăzi 28 martie 2006.