ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2166/2003

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 18 noiembrie 1996, reclamantul, Consiliul Local al municipiului Hunedoara, a solicitat obligarea pârâtei SC C. SA la plata sumei de 28.994.650 lei, reprezentând chirie restantă pe perioada 1997 – 1998, cu cheltuieli de judecată. Judecătoria Hunedoara, prin sentința civilă nr. 96 din 13 ianuarie 1999, a admis acțiunea reclamantului și a obligat pe pârâtă la plata sumei de 28.994.650 lei chirie restantă și la 1.990.000 lei cheltuieli de judecată. Prin decizia civilă nr. 110 din 28 aprilie 1999 a Tribunalului Hunedoara, secția comercială și de contencios administrativ, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâtă împotriva sentinței judecătoriei.

Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială și contencios administrativ, prin decizia civilă nr. 601 din 6 decembrie 1999, a admis recursul declarat de pârâtă, a casat ambele hotărâri și a trimis cauza Tribunalului Hunedoara, instanța competentă în fond să soluționeze cauza potrivit dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. a) C. proc. civ. Rejudecând cauza în fond, Tribunalul Hunedoara, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 272 din 24 martie 2000, a admis în parte acțiunea reclamantului și a obligat pe pârâtă la plata sumei de 19.435.910 lei, cu titlu de chirie, precum și la 1.412.235 lei cheltuieli de judecată. Pentru a hotărî astfel, s-a reținut că reclamantul este îndreptățit să ceară chiria calculată conform tarifelor prevăzute prin Hotărârea nr. 12/1997 și Hotărârea nr. 96/1997, întrucât, prin relocațiuni tacite și potrivit art. 1452 C. civ., s-a menținut condiția închirierii stipulate la art. 3 din contractul anterior nr. 20/1993.

Cu privire la cuantumul chiriei, s-a reținut că reclamantul a luat în calculul debitului de 28.994.650 lei și o restanță de 5.470.440 lei aferente anului 1996, deși, prin acțiune, a pretins numai chiria datorată pentru anii 1997 și 1998. Prin decizia civilă nr. 813 din 23 octombrie 2000 a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ, s-a admis apelul declarat de pârâtă împotriva sentinței tribunalului, ce a fost schimbată, în sensul că s-a respins acțiunea reclamantului, precum și apelul declarat de aceasta împotriva aceleiași sentințe și a fost obligat la 40.000 lei cheltuieli de judecată în apel.

S-a reținut, în considerentele deciziei, că, în speță, nu sunt incidente dispozițiile art. 1437 C. civ., privind tacita relocațiune, întrucât pârâta nu a fost de acord cu un alt cuantum al chiriei decât cel de 256.790 lei pentru anul 1995. În termen legal, reclamantul, Consiliul Local al municipiului Hunedoara, a declarat recurs împotriva acestei decizii, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susținând că este nelegală și netemeinică.

Prin întâmpinare, intimata, SC C. SA Hunedoara, a solicitat respingerea recursului, întrucât, prin tacita relocațiune, au operat clauzele contractuale inițiale și nu ale proiectului de contract încheiat de reclamant la 1 august 1994, care nu a fost semnat de conducerea societății SC C. A susținut recurentul că, în mod greșit, instanța a considerat că apelul declarat de pârâtă este scutit de taxa de timbru în temeiul art. 17 din Legea nr. 146/1997, privind taxele judiciare de timbru, întrucât aceasta nu face parte din categoria instituțiilor publice menționate în acest text de lege. Critica nu este întemeiată, deoarece în exercitarea controlului judiciar, prin examinarea unei căi de atac, nu se pot desființa hotărârile instanței inferioare pe considerentul că nu a fost plătită taxa de timbru.

Pe fondul litigiului, recurentul a susținut că, în mod greșit, instanța de apel i-a respins acțiunea, cât timp, după expirarea contractului de închiriere nr. 20/1993, intimata a continuat să folosească spațiul comercial și să plătească chiria. Că, pentru perioada 1997 – 1998, pârâta datorează un cuantum al chiriei, așa cum a fost stabilit prin Hotărârea Consiliului Local al municipiului Hunedoara nr. 12/1997 și nr. 96/1997. Criticile formulate sunt întemeiate, în sensul celor ce urmează: La 28 ianuarie 1993, între părți, s-a încheiat contractul de închiriere nr. 20/1993, prin care R.A. A. Hunedoara (transformată ulterior în serviciul public A.P.T. din municipiul Hunedoara) pendinte de Consiliul Local Hunedoara a închiriat către SC C. SA Hunedoara un teren, în suprafață de 165 mp, situat în Hunedoara, termenul fiind prevăzut la un an, respectiv, 10 ianuarie – 31 decembrie 1993, stabilindu-se dreptul pentru chiriaș de reînnoire a contractului, la expirarea termenului.

Ulterior, suprafața folosită de pârâtă s-a redus la 81,90 mp, în urma renunțării de către societatea pârâtă la suprafața de teren aferentă unei terase. Pârâta și-a îndeplinit obligația privind plata chiriei până în anul 1996, când, în urma adoptării hotărârilor nr. 12/1997 și nr. 96/1997 ale Consiliului Local al municipiului Hunedoara, au fost stabilite taxe în sume fixe pentru folosința locurilor publice de desfacere din piețele, târgurile și oboarele din municipiul Hunedoara, sume pe care pârâta a refuzat să le plătească. Cum pârâta a folosit spațiul închiriat în baza contractului nr. 20/1993 și după expirarea termenului de un an până în luna septembrie 1998, când, la cererea reclamantului, a fost nevoită să plece din spațiu, contractul de închiriere se consideră reînnoit prin tacita relocațiune.

Așa fiind, în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 1437 și 1452 C. civ., potrivit cărora, dacă locatarul rămâne în folosința lucrului după expirarea termenului contractual și fără ca locatorul să-l împiedice, locațiunea se consideră reînnoită prin „tacita relocațiune”. Este adevărat că, la data de 1 august 1994, recurenta a înaintat intimatei un nou contract de închiriere, care nu a fost semnat de reprezentanții pârâtei, și aceasta a formulat, după un interval de timp de doi ani, respectiv, în 1996, obiecțiuni în ceea ce privește chiria pentru anul 1995, când, prin Hotărârea Consiliului Local nr. 42/1995, s-a stabilit un alt tarif de închiriere. Instanța reține că tacita relocațiune are loc în condițiile primului contract nr. 20/1993, când pârâta a continuat să folosească spațiul și după expirarea termenului de un an prevăzut de pârâtă.

Cum pârâta nu a respectat obligația prevăzută la capitolul „clauze contractuale”, pct. 3, în care părțile au stipulat că în cazul legiferării hotărârilor sau deciziilor factorilor de răspundere privind tarifele, regia poate aplica tariful de bază fără acordul chiriașului, reclamantul este îndreptățit să primească, pe perioada 1997 – octombrie 1998, chiria calculată în raport cu Hotărârile nr. 12/1997 și nr. 96/1997 ale Consiliului Local al municipiului Hunedoara, în cuantum de 28.994.650 lei. De menționat că această sumă, reprezentând chiria datorată pentru suprafața de 81,90 mp, se compune din 11.304.250 lei pentru anul 1997 și 17.690.400 lei pentru perioada ianuarie – septembrie 1998, fără a fi inclusă și o sumă restantă din anul 1996, așa cum s-a susținut.

Pentru toate aceste considerente, urmează ca, potrivit dispozițiilor art. 312 alin. (2) C. proc. civ., să se admită recursul declarat de reclamant împotriva deciziei instanței de apel, ce se va modifica în tot, în sensul că se va admite apelul declarat de reclamant împotriva sentinței tribunalului, urmează a se schimba această hotărâre, în sensul că se va admite acțiunea reclamantului și pârâta va fi obligată la plata sumei de 28.994.650 lei contravaloare chirie pe perioada 1997 – 1998. Conform art. 274 C. proc. civ., intimata va fi obligată la plata sumei de 3.897.000 lei cheltuieli de judecată către recurentă, reprezentând cheltuieli de transport și de cazare. Se va respinge, ca nefondat, apelul declarat de pârâta SC C. SA Hunedoara.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamantul, Consiliul Local al municipiului Hunedoara, împotriva deciziei nr. 813 din 23 octombrie 2000 a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ, pe care o modifică în tot, în sensul că admite apelul declarat de reclamantul, Consiliul Local al municipiului Hunedoara, împotriva sentinței civile nr. 272 din 24 martie 2000 a Tribunalului Hunedoara, pe care o schimbă, în sensul că admite acțiunea reclamantului, Consiliul Local al municipiului Hunedoara, și obligă pârâta, SC C. SA Hunedoara, la plata sumei de 28.994.650 lei, contravaloare chirie. Obligă intimata la plata sumei de 3.897.000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de pârâta, SC C. SA Hunedoara, împotriva aceleiași sentințe. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 9 aprilie 2003.