ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3455/2004

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la 18

noiembrie 2002, reclamanta SC A.R.A. SA Cluj Napoca a solicitat Tribunalului

Cluj obligarea pârâtei SC E.B.A. SA București (succesoare a SC B.D.F. SA) la

restituirea sumei de 100.000 dolari S.U.A., cu titlu de îmbogățire fără justă

cauză și la plata dobânzii legale, începând cu data pronunțării hotărârii și

până la achitarea integrală a debitului.

În motivarea acțiunii, reclamanta a

susținut următoarele:

- încheierea unei convenții, la data

de 19 iunie 1995, între antecesoarea sa - SC B.D.F. SA - și o firmă londoneză

(V.E. Gmbh Londra) prin care aceasta din urmă s-a obligat, contra unui onorariu

de 100.000 dolari S.U.A., să îndeplinească formalitățile necesare fondării de

către prima cocontractantă a unei bănci (reprezentanță) la Budapesta;

- încheierea unei convenții, la data

de 11 august 1995, între reclamanta SC A.R.A. SA și aceeași antecesoare a

pârâtei, prin care aceasta din urmă s-a obligat să pună la dispoziția

reclamantei, pentru a-și desfășura activități specifice, un spațiu în imobilul

achiziționat la Budapesta, ca sediu al viitoarei bănci, iar reclamanta să

plătească onorariul stabilit în prima convenție către firma londoneză;

- executarea de către reclamantă a

obligației asumate prin virarea sumei de 100.000 dolari S.U.A. firmei londoneze,

la data de 17 august 1995, sumă cu care a fost creditată de cocontractanta sa, SC

B.D.F. SA, la 11 august 1995, creditul fiindu-i restituit integral acesteia în

2001;

- stingerea obligației antecesoarei

pârâtei, asumată prin convenția din 11 august 1995, prin dare în plată a unui

teren de 752 metri pătrați în Cluj, conform tranzacției încheiate de părți la

16 februarie 1999, obligație neexecutată, însă.

În drept, reclamanta și-a întemeiat

acțiunea pe dispozițiile art. 969 C. civ. și principiul îmbogățirii fără justă

cauză.

Prin cerere reconvențională, pârâta

a solicitat instanței să constate nulitatea absolută a tranzacției încheiate la

16 februarie 1999, motivat de faptul că, la acea dată, SC B.D.F. SA era în

procedura Legii nr. 64/1995.

Tribunalul Cluj, secția comercială,

prin sentința nr. 921 din 10 martie 2003, a respins acțiunea formulată de

reclamantă ca prescrisă și, admițând în parte cererea reconvențională, a

constatat nulitatea contractului de tranzacție încheiat la 16 februarie 1999.

Curtea de Apel Cluj, secția

comercială, prin decizia nr. 1202 din 9 iulie 2003, a admis recursul declarat

de reclamantă împotriva sentinței, pe care a casat-o și a trimis cauza, spre

rejudecare, la prima instanță, apreciind că termenul de prescripție a fost

suspendat, conform art. 36 din Legea nr. 64/1995, pe perioada în care pârâta a

fost în procedura acestei legi, el nefiind, prin urmare, împlinit.

Rejudecând cauza, Tribunalul Cluj,

prin sentința nr. 3659 din 16 septembrie 2003, a admis acțiunea reclamantei și

a obligat pe pârâtă la plata sumei de 100.000 dolari S.U.A. sau la

contravaloarea în lei, la data efectuării plății, cu dobânda legală calculată

de la data pronunțării și până la achitarea sumei.

În motivarea sentinței s-a reținut

ca fiind dovedite executarea de către reclamantă a obligației asumată prin

convenția încheiată în 11 august 1995, de plată către firma londoneză a sumei

de 100.000 dolari S.U.A. și neexecutarea de către pârâtă a obligației

corelative, aceasta realizând, astfel, o îmbogățire fără justă cauză.

Curtea de Apel Cluj, secția

comercială, prin decizia nr. 164 din 17 martie 2004, a respins, ca nefondat,

apelul declarat de pârâtă împotriva acestei sentințe.

Criticile apelantei, cu privire la

greșita motivare în drept a sentinței pe îmbogățirea fără justă cauză și

greșita invocare a tranzacției cu izvor obligațional, deși, în primul ciclu

procesual, s-a constatat irevocabil nulitatea acesteia, au fost înlăturate de

instanța de apel, cu motivarea că raportul contractual încheiat în 11 august

1995 a fost esențial modificat prin contractul de tranzacție din 16 februarie

1999 și cum acesta a fost anulat prin hotărâre judecătorească, mijlocul juridic

de recuperare a prejudiciului de către reclamantă este principiul îmbogățirii fără

justă cauză.

În contra acestei decizii a declarat

recurs pârâta SC E.B.A. SA, pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C.

proc. civ., invocând, în esență:

deciziei, deoarece rezultă că, deși s-a constatat nulitatea tranzacției, i s-a

acordat totuși eficiența juridică de a fi anulat raporturile contractuale

dintre părți, în loc de a fi considerat, în situația dată, reactivat contractul

din 11 august 1995;

întemeiată pe îmbogățirea fără justă cauză, are un caracter subsidiar față de

prevederile art. 969 C. civ. și, oricum, ea nu trebuia îndreptată împotriva

băncii, ci împotriva firmei londoneze.

Recursul este fondat pentru

considerentele care urmează:

1) Obiectul cererii deduse judecății

de către reclamantă îl formează pretenția de 100.000 dolari S.U.A., al cărei

izvor obligațional se află, conform cu motivarea în fapt a cererii, dar și în

drept, în convenția pe care aceasta a încheiat-o cu pârâta în august 1995,

temeiul legal invocat fiind, în primul rând, art. 969 C. civ. și, în loc

secund, îmbogățirea fără justă cauză.

Prin urmare, judecătorii, astfel

sesizați, trebuiau să hotărască asupra temeiniciei pretenției în contextul

contractual dat, iar nu în baza principiului îmbogățirii fără justă cauză,

acesta devenind operant numai în lipsa oricărui alt temei juridic, situație

care nu se regăsește în speță.

2) Presupunând că tranzacția pe care

au încheiat-o părțile, la 16 februarie 1999, a reprezentat o dare în plată, cum

a afirmat reclamanta în acțiune, aceasta fiind doar presupunere, deoarece în

cuprinsul respectivei tranzacții nu se face în nici un fel vorbire de datoria

de 100.000 dolari S.U.A., constatarea irevocabilă a nulității ei, în primul

ciclu procesual, prin admiterea cererii reconvenționale, face să subziste

vechiul raport contractual, darea în plată având ca efect stingerea obligației,

iar nu modificarea esențială a raportului contractual, cum greșit a reținut

instanța de apel.

Drept urmare, Înalta Curte va admite

recursul, va casa decizia atacată și sentința pe care ea o confirmă și va

trimite cauza la tribunal, pentru a se pronunța asupra pretenției formulată de

reclamantă în raport cu izvorul contractual al obligației de plată, conform

considerentelor mai sus expuse.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Admite recursul declarat de SC E.B.A.

SA București declarat împotriva deciziei nr. 164 din 17 martie 2004 a Curții de

Apel Cluj, secția comercială, casează decizia atacată și hotărârea nr. 3659 din

16 septembrie 2003, pronunțată de Tribunalul Cluj și trimite cauza, spre

competentă soluționare, la Tribunalul Cluj.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi, 7 octombrie 2004.