ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2461/2004

Asupra recursurilor se rețin următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Cluj sub nr. 9178/1999, T.M. a solicitat instanței ca, prin sentința ce o va da, în contradictoriu cu SC A.I. SRL Cămărași și B.A. SA, sucursala Cluj, să constate că: Între el și SC A.I. SRL, la data de 1 iunie 1997, a intervenit un contract de închiriere, de fapt de leasing, prin care societatea s-a obligat să achite băncii creditul pe care el l-a primit în baza contractului nr. 142 din 18 mai 1995; Să constate că, în urma acestei convenții, între cele două pârâte s-a încheiat la data de 24 mai 1999 un contract de gaj fără deposedare, în baza căruia A.I. SRL a devenit debitoarea băncii, bunul pentru care a fost contractat creditul trecând în posesia acesteia, ratele la credit fiind achitate de acest nou debitor.

Să se constate că între el și bancă ființează doar raportul de garanție imobiliară nr. 3587 din 18 mai 1995, accesoriu al contractului de credit nr. 142/A/1995, constituit pentru suma de 68.000.000 lei. Să se constate că între părți a intervenit un contract de novație, în baza căruia obligațiile sale din contractul de credit nr. 142/1995 au fost înlocuite cu una nouă, el rămânând garant doar pentru obligația principală, contract 3597/1995. La data de 10 aprilie 2000, reclamantul, prin cererea depusă, cheamă în judecată și pe R.O., administratorul SC A.I. SRL, și solicită obligarea acestuia în solidar cu societatea la plata debitelor către bancă și la plata către el a sumei de 10.000 dolari S.U.A., astfel cum s-a angajat prin contractul încheiat și în nume propriu la data de 1 iunie 1997. Tribunalul Cluj, prin sentința civilă nr. 9189 din 12 mai 2000, a respins acțiunea cu 1.500.000 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut lipsa consimțământului creditoarei în schimbarea debitorului inițial și lipsa solidarității pârâților. Curtea de Apel Cluj, prin decizia civilă nr. 934 din 7 noiembrie 2001, a admis apelul declarat de T.M., împotriva sentinței mai sus menționate, pe care a schimbat-o și a admis în parte acțiunea. R.O. a fost obligat să achite, în numele apelantului, B.A., sucursala Cluj, suma de 94.843 dolari S.U.A., cu dobânzile aferente creditului ce formează obiectul contractului nr. 142 din 18 mai 1995, și să-i plătească acestuia suma de 10.000 dolari S.U.A. în lei, la cursul B.N.R. sau B.R. SA la data plății. S-a respins acțiunea față de SC A.I. SRL și B.A. SA, sucursala Cluj, cu 20.402.500 lei cheltuieli de judecată, în sarcina lui R.O.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut, din contractul încheiat între apelantul-reclamant și R.O. la data de 1 iunie 1997, că acesta din urmă s-a obligat să achite către bancă creditul ce a făcut obiectul contractului 142/1995, și suma de 10.000 dolari S.U.A. către reclamant, B.A. nefiind parte în contract, iar SC A.I. SRL nu s-a obligat la plată. Părțile au declarat recurs, împotriva deciziei. R.O. critică decizia, susținând că instanța nu s-a pronunțat asupra faptului dacă s-a realizat sau nu o novație prin contractul de închiriere încheiat la 1 iunie 1997. S-a reținut greșit întrunirea în cauză a condițiilor art. 969 C. civ., cu privire la contractul respectiv. Deși, se reține că o parte din credit a fost achitată, în final îl obligă la plata integrală a acestuia.

Potrivit dispozițiilor art. 20 pct. 1, 2 și 3 din Legea nr. 146/1997, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, dacă nu au fost achitate la data promovării cererii, instanța pune în vedere petentului să achite suma datorată până la primul termen sub sancțiunea anulării cererii. În speță, recurentul nu a timbrat recursul la data promovării acestuia, pentru termenul din 23 iunie a fost citat cu mențiunea timbrării, menționându-se și sumele ce trebuiesc achitate, deoarece nu a dat curs obligației, având în vedere dispozițiile legale mai sus menționate, recursul a fost anulat ca netimbrat. T.M., prin recursul declarat, critică decizia, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 și 11 C. proc. civ.

În motivare, arată că instanța a interpretat greșit dispozițiile art. 1130 și 1132 C. civ. „Acordul băncii, privitor la operarea novației, rezultând dintr-o serie de împrejurări”, ca instituirea gajului asupra unor bunuri ale noului debitor, acordul de a trece combina în posesia acestuia, el rămânând garant doar pentru suma de 68.000.000 lei, convenția încheiată de bancă cu R.O. și SC A.I. la data de 4 aprilie 2000, comunicarea către aceasta a contractului de închiriere și încasarea ratelor de la noul debitor. Greșit s-a reținut de instanță că noii debitori nu și-au asumat nici o obligație cu privire la plata creditului, a dobânzilor și comisionului bancar.

Recursul a fost respins, ca nefondat, pentru următoarele motive: Potrivit dispozițiilor art. 1130 C. civ., „Novația nu se prezumă, voința de a nova trebuie să rezulte evident din act”, iar potrivit dispozițiilor art. 1132 C. civ., „Delegația prin care un debitor da creditorului un alt debitor ce se obligă către dânsul, nu operează novație dacă creditorul nu a declarat expres că descarcă pe debitorul ce a făcut declarația”. Rezultă din contractul de credit nr. 142, încheiat la data de 18 mai 1995, că T.M. a primit de la B.A. SA, sucursala Cluj, suma de 111.410 dolari S.U.A., pentru procurarea unei combine, creditul fiind garantat cu combina ce s-a achiziționat și un imobil proprietatea debitorului.

Pentru neplata ratelor la credit, contractul a fost reziliat, având în vedere clauzele acestuia la data de 17 septembrie 1999. Între T.M. și R.O., în nume propriu și ca administrator al SC A.I. SRL, la data de 1 iunie 1997 intervine un act, intitulat „contract de închiriere”, în baza căruia combina este cedată lui R.O. „prin SC A.I. SRL” pentru folosință, iar R.O. se obligă să achite parte din creditul nerambursat, inclusiv dobânzile. Contractul încheiat între aceste părți, din nici un act sau fapt al băncii creditoare nu rezultă, evident, în sensul art. 1130 C. civ., acordul băncii la pretinsa novație ce ar fi operat în baza acestuia.

Instituirea gajului și asupra bunurilor aparținând SC A.I., achiesarea la trecerea dreptului de folosință al combinei la acesta, comunicarea contractului respectiv băncii, încheierea convenției la 4 aprilie 2000, privitoare la valorificarea unor bunuri sechestrate de bancă în vederea recuperării creditului, încasarea unor rate de la R.O., corect au reținut instanțele că nu valorează „novație”, în sensul art. 1130 C. civ. Operațiunile respective privesc doar demersurile făcute de creditoare pentru recuperarea debitului. Darea de către T.M. a unui „nou debitor” fără ca banca să declare „expres”, conform cerințelor art. 132 C. civ., că îl descarcă pe el de obligația de a achita creditul, de asemenea, nu putea fi reținută ca „novație”.

Din urmărirea de către creditor, atât a lui T.M., cât și a SC A.I., rezultă evident că nu a înțeles să-l descarce de obligație pe acesta (dos.89/2002 CSJ). Prin convenția încheiată la data de 1 iunie 1997, denumită „contract de închiriere, rezultă că doar R.O. s-a obligat către T.M. să achite creditul contractat de către acesta, societatea A.I. preluând doar folosința combinei, situație în care corect acțiunea a fost admisă doar față de acesta, obligația solidară a SC A.I. și a lui R.O., față T.M., nerezultând din nici un act al dosarului. Pentru motivele arătate, reținând legalitatea deciziei recurate, s-a respins, ca nefondat, acest recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Anulează, ca netimbrat, recursul declarat de pârâtul R.O., împotriva deciziei nr. 934 din 7 noiembrie 2001 a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ. Respinge recursul declarat de reclamantul T.M., împotriva susmenționatei decizii, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 5 iulie 2004.