ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2461/2004

Asupra recursurilor se rețin

următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

la Tribunalul Cluj sub nr. 9178/1999, T.M. a solicitat instanței ca, prin

sentința ce o va da, în contradictoriu cu SC A.I. SRL Cămărași și B.A. SA, sucursala

Cluj, să constate că:

Între el și SC A.I. SRL, la

data de 1 iunie 1997, a intervenit un contract de închiriere, de fapt de

leasing, prin care societatea s-a obligat să achite băncii creditul pe care el

l-a primit în baza contractului nr. 142 din 18 mai 1995;

Să constate că, în urma

acestei convenții, între cele două pârâte s-a încheiat la data de 24 mai 1999

un contract de gaj fără deposedare, în baza căruia A.I. SRL a devenit

debitoarea băncii, bunul pentru care a fost contractat creditul trecând în

posesia acesteia, ratele la credit fiind achitate de acest nou debitor.

Să se constate că între el

și bancă ființează doar raportul de garanție imobiliară nr. 3587 din 18 mai

1995, accesoriu al contractului de credit nr. 142/A/1995, constituit pentru

suma de 68.000.000 lei.

Să se constate că între

părți a intervenit un contract de novație, în baza căruia obligațiile sale din

contractul de credit nr. 142/1995 au fost înlocuite cu una nouă, el rămânând

garant doar pentru obligația principală, contract 3597/1995.

La data de 10 aprilie 2000,

reclamantul, prin cererea depusă, cheamă în judecată și pe R.O.,

administratorul SC A.I. SRL, și solicită obligarea acestuia în solidar cu

societatea la plata debitelor către bancă și la plata către el a sumei de

10.000 dolari S.U.A., astfel cum s-a angajat prin contractul încheiat și în

nume propriu la data de 1 iunie 1997.

Tribunalul Cluj, prin

sentința civilă nr. 9189 din 12 mai 2000, a respins acțiunea cu 1.500.000 lei

cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel,

instanța a reținut lipsa consimțământului creditoarei în schimbarea debitorului

inițial și lipsa solidarității pârâților.

Curtea de Apel Cluj, prin

decizia civilă nr. 934 din 7 noiembrie 2001, a admis apelul declarat de T.M.,

împotriva sentinței mai sus menționate, pe care a schimbat-o și a admis în

parte acțiunea.

R.O. a fost obligat să

achite, în numele apelantului, B.A., sucursala Cluj, suma de 94.843 dolari

S.U.A., cu dobânzile aferente creditului ce formează obiectul contractului nr. 142

din 18 mai 1995, și să-i plătească acestuia suma de 10.000 dolari S.U.A. în lei,

la cursul B.N.R. sau B.R. SA la data plății.

S-a respins acțiunea față de

SC A.I. SRL și B.A. SA, sucursala Cluj, cu 20.402.500 lei cheltuieli de

judecată, în sarcina lui R.O.

Pentru a hotărî astfel,

instanța a reținut, din contractul încheiat între apelantul-reclamant și R.O.

la data de 1 iunie 1997, că acesta din urmă s-a obligat să achite către bancă

creditul ce a făcut obiectul contractului 142/1995, și suma de 10.000 dolari

S.U.A. către reclamant, B.A. nefiind parte în contract, iar SC A.I. SRL nu s-a

obligat la plată.

Părțile au declarat recurs,

împotriva deciziei.

R.O. critică decizia,

susținând că instanța nu s-a pronunțat asupra faptului dacă s-a realizat sau nu

o novație prin contractul de închiriere încheiat la 1 iunie 1997.

S-a reținut greșit

întrunirea în cauză a condițiilor art. 969 C. civ., cu privire la contractul

respectiv.

Deși, se reține că o parte

din credit a fost achitată, în final îl obligă la plata integrală a acestuia.

Potrivit dispozițiilor art. 20

pct. 1, 2 și 3 din Legea nr. 146/1997, taxele judiciare de timbru se plătesc

anticipat, dacă nu au fost achitate la data promovării cererii, instanța pune

în vedere petentului să achite suma datorată până la primul termen sub

sancțiunea anulării cererii.

În speță, recurentul nu a

timbrat recursul la data promovării acestuia, pentru termenul din 23 iunie a

fost citat cu mențiunea timbrării, menționându-se și sumele ce trebuiesc

achitate, deoarece nu a dat curs obligației, având în vedere dispozițiile

legale mai sus menționate, recursul a fost anulat ca netimbrat.

T.M., prin recursul declarat,

critică decizia, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 și 11 C. proc. civ.

În motivare, arată că

instanța a interpretat greșit dispozițiile art. 1130 și 1132 C. civ. „Acordul

băncii, privitor la operarea novației, rezultând dintr-o serie de împrejurări”,

ca instituirea gajului asupra unor bunuri ale noului debitor, acordul de a

trece combina în posesia acestuia, el rămânând garant doar pentru suma de

68.000.000 lei, convenția încheiată de bancă cu R.O. și SC A.I. la data de 4

aprilie 2000, comunicarea către aceasta a contractului de închiriere și

încasarea ratelor de la noul debitor.

Greșit s-a reținut de

instanță că noii debitori nu și-au asumat nici o obligație cu privire la plata

creditului, a dobânzilor și comisionului bancar.

Recursul a fost respins, ca nefondat,

pentru următoarele motive:

Potrivit dispozițiilor art. 1130

C. civ., „Novația nu se prezumă, voința de a nova trebuie să rezulte evident

din act”, iar potrivit dispozițiilor art. 1132 C. civ., „Delegația prin care un

debitor da creditorului un alt debitor ce se obligă către dânsul, nu operează

novație dacă creditorul nu a declarat expres că descarcă pe debitorul ce a

făcut declarația”.

Rezultă din contractul de

credit nr. 142, încheiat la data de 18 mai 1995, că T.M. a primit de la B.A.

SA, sucursala Cluj, suma de 111.410 dolari S.U.A., pentru procurarea unei

combine, creditul fiind garantat cu combina ce s-a achiziționat și un imobil

proprietatea debitorului.

Pentru neplata ratelor la

credit, contractul a fost reziliat, având în vedere clauzele acestuia la data

de 17 septembrie 1999.

Între T.M. și R.O., în nume

propriu și ca administrator al SC A.I. SRL, la data de 1 iunie 1997 intervine un

act, intitulat „contract de închiriere”, în baza căruia combina este cedată lui

R.O. „prin SC A.I. SRL” pentru folosință, iar R.O. se obligă să achite parte

din creditul nerambursat, inclusiv dobânzile.

Contractul încheiat între

aceste părți, din nici un act sau fapt al băncii creditoare nu rezultă, evident,

în sensul art. 1130 C. civ., acordul băncii la pretinsa novație ce ar fi operat

în baza acestuia.

Instituirea gajului și

asupra bunurilor aparținând SC A.I., achiesarea la trecerea dreptului de

folosință al combinei la acesta, comunicarea contractului respectiv băncii,

încheierea convenției la 4 aprilie 2000, privitoare la valorificarea unor

bunuri sechestrate de bancă în vederea recuperării creditului, încasarea unor

rate de la R.O., corect au reținut instanțele că nu valorează „novație”, în

sensul art. 1130 C. civ. Operațiunile respective privesc doar demersurile

făcute de creditoare pentru recuperarea debitului.

Darea de către T.M. a unui

„nou debitor” fără ca banca să declare „expres”, conform cerințelor art. 132 C.

civ., că îl descarcă pe el de obligația de a achita creditul, de asemenea, nu

putea fi reținută ca „novație”. Din urmărirea de către creditor, atât a lui T.M.,

cât și a SC A.I., rezultă evident că nu a înțeles să-l descarce de obligație pe

acesta (dos.89/2002 CSJ).

Prin convenția încheiată la

data de 1 iunie 1997, denumită „contract de închiriere, rezultă că doar R.O.

s-a obligat către T.M. să achite creditul contractat de către acesta,

societatea A.I. preluând doar folosința combinei, situație în care corect

acțiunea a fost admisă doar față de acesta, obligația solidară a SC A.I. și a

lui R.O., față T.M., nerezultând din nici un act al dosarului.

Pentru motivele arătate,

reținând legalitatea deciziei recurate, s-a respins, ca nefondat, acest recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Anulează, ca netimbrat,

recursul declarat de pârâtul R.O., împotriva deciziei nr. 934 din 7 noiembrie

2001 a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ.

Respinge recursul declarat

de reclamantul T.M., împotriva susmenționatei decizii, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi, 5 iulie 2004.