ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 49/2009

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința comercială nr. 2861 din 28

mai 2007 a Tribunalului comercial Cluj, dată în fond după casarea dispusă prin

decizia nr. 4/A/2006 a aceleiași instanțe, a fost admisă acțiunea reclamanților

R.I., R.M., ș.a, prin care solicitase, în contradictoriu cu SC B. SA, sucursala

Turda, și SC A.C. SRL Turda, prin lichidator SC S.P. SRL Cluj Napoca să se

constate rambursarea creditului acordat în temeiul contractului nr. 20 din 24

februarie 2000, rambursare ce a avut loc la 14 decembrie 2000 precum și

radierea din cartea funciară a ipotecilor instituite în garantarea acestui

credit.

De reținut că la 5 decembrie 2006 reclamanții

C.S.N., D.M. și T.L.M. au renunțat la judecata cererii făcute alături de

ceilalți reclamanți, renunțare de care instanța a luat act la termenul din 19

martie 2007.

În esență, instanța de fond a reținut că

la 24 februarie 2000 reclamanții R. au garantat în limita sumei de 600 milioane

lei vechi, iar reclamanții R.S. în limita sumei de 1 miliard lei vechi,

împrumutul acordat de SC B. SA pârâtei SC A.C. SRL Turda prin contractul de

credit nr. 20 din 24 februarie 2000, că ulterior banca a mai încheiat un nou

contract nr. 21 din 14 decembrie 2001 pentru suma de 1.200 milioane lei vechi,

împrumut prin care a fost achitat vechiul credit, operațiune prin care s-a

transformat și natura creditului din credit acordat în temeiul Legii nr. 165/1998

într-un credit acordat din fondurile proprii ale băncii.

Dându-și seama de greșeala făcută, banca

a modificat numărul contractului de credit pe contractele de ipotecă încheiate

în garantarea primului împrumut, încercând să susțină că ar fi fost vorba de o

eroare materială, apărare neprimită de instanța de fond, așa încât, reținând că

primul credit s-a achitat din cel de-al doilea, iar pentru cel de-al doilea nu

fuseseră încheiate contracte de garanție imobiliară, a dispus radierea

ipotecilor constituite de reclamanți asupra imobilelor lor în garantarea

primului credit, numărul corect al ipotecilor radiate fiind corectat prin

încheierea dată în camera de consiliu la 27 august 2007.

Apelul declarat de pârâta SC B. SA, sucursala

Turda, împotriva acestei sentințe a fost admis prin decizia civilă nr. 36 din

25 februarie 2008 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, soluția instanței de fond fiind schimbată în tot în

sensul respingerii acțiunii reclamanților ca neîntemeiată.

Prin aceeași decizie au fost respinse

excepțiile inadmisibilității acțiunii și a prescripției dreptului la acțiune

precum și apelul declarat de reclamanți împotriva aceleeași sentințe.

Analizând apelul pârâtei instanța de apel

a reținut, în considerarea art. 129 alin. (4) și (5) C. proc. civ., că acțiunea

reclamanților vizează de fapt radierea ipotecilor constituite în garantarea

creditului acordat la 20 februarie 2000, așa încât nu poate fi calificată drept

o acțiune în constatare întemeiată pe dispozițiile art. 111 C. proc. civ.,

condiții în care excepția inadmisibilității invocată de apelanta pârâtă a fost

respinsă.

De asemenea, nu a fost primită nici

critica privind nerespectarea dispozițiilor art. 720

1

C. proc. civ.

întrucât acțiunea reclamanților nu este o acțiune evaluabilă în bani așa încât

procedura concilierii nu era necesară.

Cât privește prescripția dreptului la

acțiune instanța de apel a reținut că dreptul reclamanților s-a născut la 14

decembrie 2001, dată la care s-a încheiat actul adițional nr. 4 la contractul

de credit încheiat între bancă și SC A. SRL așa încât acțiunea formulată la 31

martie 2003 nu era prescrisă.

Pe fondul litigiului instanța de apel a

reținut că împrumutul acordat pârâtei SC A. SRL la 21 februarie 2000 a avut o

destinație specială, pentru lucrări agricole și a fost acordat în temeiul Legii

nr. 165/1998, fiind pus la dispoziția pârâtei în tranșe, garantat fiind de

către reclamanți prin contractele de ipotecă nr. 1032 din 24 februarie 2000,

încheiat cu D.M., T.L.M. și C.S.N. precum și cu nr. 1035 din 24 februarie 2000

încheiat cu R.I. și M.

Împrumutul inițial de 1.200.000.000 Rol a

fost suplimentat prin actul adițional nr. 1 din 15 martie 2000 (cu 300.000.000

Rol) prin actul adițional nr. 2 din 19 mai 2000 (cu 200.000.000 Rol) prin actul

adițional nr. 3 din 15 decembrie 2000 (când s-a prelungit termenul de

restituire) și prin actul adițional nr. 4 din 10 decembrie 2001 prin care s-a

transformat creditul inițial acordat în temeiul Legii 165/1998 în credit de

afaceri și s-a modificat dobânda la 47%.

Creditul acordat inițial și suplimentat

ulterior a fost garantat și prin contractul de ipotecă nr. 2938 din 17 mai 2000

încheiat cu familia Rusu, toate aceste garanții fiind menținute și după

încheierea actului adițional nr. 4 din 10 decembrie 2001 privitor la

suplimentarea creditului cu 1.200.000.000 Rol.

Întrucât expertiza efectuată în cauză a

evidențiat că pârâta, beneficiară a creditului în temeiul Legii 165/1998,

transformat ulterior în credit de afaceri, nu a fost restituit decât în limita

sumei de 18.503.030 lei (conform notei bilaterale din 25 iunie 2002) s-a

apreciat că în mod greșit s-au radiat ipotecile.

Cât privește numărul contractului de

credit instanța de apel a apreciat că a fost corectat din 20 în 21 de către

bancă, datorită unei erori de numerotare, banca descoperind ulterior încheierii

contractului că mai exista un alt contract cu același număr.

Fiind admis apelul pârâtei și schimbată

sentința de fond în sensul respingerii acțiunii reclamanților, apelul

reclamanților a fost respins ca nefondat.

Nemulțumiți de această decizie

reclamanții R.I. și R.M. precum și R.M. și R.M.C. au declarat recurs solicitând

modificarea ei și menținerea soluției de fond, urmând a fi reapreciate

cheltuielile de judecată acordate la fond.

În dezvoltarea criticilor, întemeiate pe

dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. recurenții critică, în esență,

respingerea apelului lor și neacordarea în totalitate a cheltuielilor de

judecată la fond, făcând un borderou al acestora în cuprinsul recursului, cu

indicarea numărului chitanțelor și al filelor din dosar, cheltuieli ce

totalizează 17.020,6 lei.

De asemenea, recurenții critică admiterea

apelului băncii pârâte întrucât, potrivit art. 132 alin. (2) pct. 4 C. proc.

civ. cererea de chemare în judecată nu se consideră modificată atunci când se

înlocuiește cererea în constatare cu o cerere în realizare, caz în speță.

Soluția din apel este criticată și în

ceea ce privește soluționarea fondului cauzei deoarece, așa cum a recunoscut și

banca, este vorba de două contracte de credit, nr. 20 din 24 februarie 2000 și

nr. 21 din 14 decembrie 2001, și nu de unul singur, numerotat din eroare cu

numărul 20.

Recurenții contestă existența actelor

adiționale nr. 3 din 15 decembrie 2000 și nr. 4 din 10 decembrie 2001, acesta

din urmă figurând în evidențele băncii cu nr. 5, precum și aprecierea

contractelor de garanție imobiliară ca fiind încheiate în garantarea unor alte

credite decât cel acordat prin contractul nr. 20 din 24 februarie 2000, fiind

imposibil de admis ca ei să fi încheiat contracte de garanție la 13 martie 2000

pentru credite acordate anterior.

În final, recurenții contestă și

veridicitatea actelor prezentate de bancă, acte ce conțin ștersături și

adăugiri de clauze suplimentare, ce nu le-au fost aduse la cunoștință și care

nu figurează și în actele depuse la Judecătoria Turda pentru înscrierea

ipotecilor în cartea funciară, fiind de altfel imposibil de admis ca să fie

constituită ipoteca asupra unui imobil din Turda, proprietatea soților R., dar

înscris în cartea funciară a localității Poiana.

Prin ultima critică recurenții apreciază

că decizia din apel este și nemotivată, cele cinci alineate din decizie

nerăspunzând tuturor problemelor pe care le-a ridicat litigiul aflat pe rolul

instanțelor din 2003 și ignorând chiar și concluziile expertizei care confirma

achitarea unei părți din debit (81.000 Ron la 7 iulie 2005).

Prin întâmpinare intimata pârâtă a

solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Recursul este întemeiat pentru

considerentele ce se vor arăta:

Critica recurenților privind greșita

respingere a apelului lor privind neacordarea în totalitate a cheltuielilor de

judecată la fond este nefondată deoarece în apel s-a apreciat că acțiunea

reclamanților este neîntemeiată și a fost respinsă, așa încât, reclamanții au

căzut în pretenții în propria lor acțiune și nu mai erau îndreptățiți la

cheltuieli de judecată, conform art. 274 C. proc. civ., nici măcar parțiale.

Neacordarea în totalitate a cheltuielilor nu mai putea fi luată în discuție de

către instanța de apel față de soluția dată în urma admiterii apelului pârâtei.

Nejustificată este și critica reclamanților

în legătură cu calificarea acțiunii lor deoarece excepția inadmisibilității

cererii lor, invocată de pârâta apelantă a fost respinsă de instanța de apel,

astfel încât recurenții reclamanți nu au interes să critice soluția pe acest

aspect.

Cât privește însă interpretarea

contractelor și motivarea soluției Curtea apreciază criticile ca fiind

întemeiate deoarece instanța de apel a îmbrățișat susținerile pârâtei fără a le

interpreta și corobora cu actele dosarului.

Într-adevăr, obiectul cererii reclamanților

l-a constituit radierea ipotecilor constituite în garantarea creditului acordat

prin contractul nr. 20 din 24 februarie 2000, credit acordat SC A. SRL în

temeiul Legii 165/1998 pentru finanțarea unor lucrări agricole.

Întrucât în dosar s-au depus în copie

xerox atât contractul de credit cât și contractele de ipotecă încheiate în

garantarea acestui credit de către părți, copii în care sunt vizibile

modificările și corecturile, atât în ceea ce privește numărul contractului cât

și suma acordată instanța nu a fost preocupată în a verifica originalele

actelor, motivând soluția pe eroarea materială din partea băncii privind

numerotarea contractelor, deși era lesne de observat că nici data contractului

nu coincide (20 februarie 2000 pentru contractul 20, 28 februarie 2000 pentru

contractul 21).

Mai mult, deși același contract este

depus în vol. I pag. 142-145 și în vol. II pg. 193-197, conținutul contractului

este diferit în ceea ce privește garantarea creditului și garanții, în

exemplarul din vol.I apar drept garanți în rangul I reclamanții R.S. și R., cu

contractele de garanție 2938 din 17 mai 2000, nr. 1035 din 24 februarie 2000 și

nr. 1032 din 24 februarie 2000, în exemplarul din vol.II apar drept garanți, în

același rang D., T., C. și R. cu contractele „1032, 1035 din 24 februarie 2000”

și „nr. 1941, 1940 din 24 februarie 2000”.

Chiar și exemplarele contractelor de

garanție depuse în vol. I (fila 170) și vol. II (fila 219) nu corespund, deși

este vorba de același contract 1035 din 24 februarie 2000, unul fiind pentru

contractul 20 din 24 februarie 2000 iar celălalt pentru contractul 21 din 24

februarie 2000.

În atare situație nu rezultă cu claritate

dacă este vorba de unul și același contract de credit, data la care s-a

încheiat contractul sau dacă s-au încheiat două contracte de credit, cel de-al

doilea fiind acordat pentru achitarea primului, deși primul credit avea un

regim special în temeiul dispozițiilor Legii 165/1998.

Neputându-se stabili cu certitudine

situația de fapt corectă, nu se poate face corect nici aplicarea normelor de

drept privind încetarea garanțiilor, instanța de apel ignorând și faptul că o

parte din creditul garantat fusese achitată conform dovezilor depuse și în

recurs (fila 72).

În consecință, recursul urmează a fi

admis iar cauza trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe pentru suplimentarea

probelor, eventual prin efectuarea unei noi expertize, verificarea scriptelor,

(compararea originalelor actelor din evidența băncii cu cele aflate în arhiva

biroului de carte funciară și în posesia reclamanților) și stabilirea corectă a

creditelor acordate către

SC A. SRL.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanții R.I.,

R.M., R.M., R.M.C. împotriva deciziei nr. 36 din 25 februarie 2008 a Curții de

Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal.

Casează decizia recurată și trimite cauza

spre rejudecare la aceiași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință publică,

astăzi 15 ianuarie 2009.