ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 49/2009

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 2861 din 28 mai 2007 a Tribunalului comercial Cluj, dată în fond după casarea dispusă prin decizia nr. 4/A/2006 a aceleiași instanțe, a fost admisă acțiunea reclamanților R.I., R.M., ș.a, prin care solicitase, în contradictoriu cu SC B. SA, sucursala Turda, și SC A.C. SRL Turda, prin lichidator SC S.P. SRL Cluj Napoca să se constate rambursarea creditului acordat în temeiul contractului nr. 20 din 24 februarie 2000, rambursare ce a avut loc la 14 decembrie 2000 precum și radierea din cartea funciară a ipotecilor instituite în garantarea acestui credit. De reținut că la 5 decembrie 2006 reclamanții C.S.N., D.M.

și T.L.M. au renunțat la judecata cererii făcute alături de ceilalți reclamanți, renunțare de care instanța a luat act la termenul din 19 martie 2007. În esență, instanța de fond a reținut că la 24 februarie 2000 reclamanții R. au garantat în limita sumei de 600 milioane lei vechi, iar reclamanții R.S. în limita sumei de 1 miliard lei vechi, împrumutul acordat de SC B. SA pârâtei SC A.C. SRL Turda prin contractul de credit nr. 20 din 24 februarie 2000, că ulterior banca a mai încheiat un nou contract nr. 21 din 14 decembrie 2001 pentru suma de 1.200 milioane lei vechi, împrumut prin care a fost achitat vechiul credit, operațiune prin care s-a transformat și natura creditului din credit acordat în temeiul Legii nr. 165/1998 într-un credit acordat din fondurile proprii ale băncii.

Dându-și seama de greșeala făcută, banca a modificat numărul contractului de credit pe contractele de ipotecă încheiate în garantarea primului împrumut, încercând să susțină că ar fi fost vorba de o eroare materială, apărare neprimită de instanța de fond, așa încât, reținând că primul credit s-a achitat din cel de-al doilea, iar pentru cel de-al doilea nu fuseseră încheiate contracte de garanție imobiliară, a dispus radierea ipotecilor constituite de reclamanți asupra imobilelor lor în garantarea primului credit, numărul corect al ipotecilor radiate fiind corectat prin încheierea dată în camera de consiliu la 27 august 2007. Apelul declarat de pârâta SC B. SA, sucursala Turda, împotriva acestei sentințe a fost admis prin decizia civilă nr. 36 din 25 februarie 2008 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, soluția instanței de fond fiind schimbată în tot în sensul respingerii acțiunii reclamanților ca neîntemeiată.

Prin aceeași decizie au fost respinse excepțiile inadmisibilității acțiunii și a prescripției dreptului la acțiune precum și apelul declarat de reclamanți împotriva aceleeași sentințe. Analizând apelul pârâtei instanța de apel a reținut, în considerarea art. 129 alin. (4) și (5) C. proc. civ., că acțiunea reclamanților vizează de fapt radierea ipotecilor constituite în garantarea creditului acordat la 20 februarie 2000, așa încât nu poate fi calificată drept o acțiune în constatare întemeiată pe dispozițiile art. 111 C. proc. civ., condiții în care excepția inadmisibilității invocată de apelanta pârâtă a fost respinsă. De asemenea, nu a fost primită nici critica privind nerespectarea dispozițiilor art. 720 1 C. proc.

civ. întrucât acțiunea reclamanților nu este o acțiune evaluabilă în bani așa încât procedura concilierii nu era necesară. Cât privește prescripția dreptului la acțiune instanța de apel a reținut că dreptul reclamanților s-a născut la 14 decembrie 2001, dată la care s-a încheiat actul adițional nr. 4 la contractul de credit încheiat între bancă și SC A. SRL așa încât acțiunea formulată la 31 martie 2003 nu era prescrisă. Pe fondul litigiului instanța de apel a reținut că împrumutul acordat pârâtei SC A. SRL la 21 februarie 2000 a avut o destinație specială, pentru lucrări agricole și a fost acordat în temeiul Legii nr. 165/1998, fiind pus la dispoziția pârâtei în tranșe, garantat fiind de către reclamanți prin contractele de ipotecă nr. 1032 din 24 februarie 2000, încheiat cu D.M., T.L.M.

și C.S.N. precum și cu nr. 1035 din 24 februarie 2000 încheiat cu R.I. și M. Împrumutul inițial de 1.200.000.000 Rol a fost suplimentat prin actul adițional nr. 1 din 15 martie 2000 (cu 300.000.000 Rol) prin actul adițional nr. 2 din 19 mai 2000 (cu 200.000.000 Rol) prin actul adițional nr. 3 din 15 decembrie 2000 (când s-a prelungit termenul de restituire) și prin actul adițional nr. 4 din 10 decembrie 2001 prin care s-a transformat creditul inițial acordat în temeiul Legii 165/1998 în credit de afaceri și s-a modificat dobânda la 47%. Creditul acordat inițial și suplimentat ulterior a fost garantat și prin contractul de ipotecă nr. 2938 din 17 mai 2000 încheiat cu familia Rusu, toate aceste garanții fiind menținute și după încheierea actului adițional nr. 4 din 10 decembrie 2001 privitor la suplimentarea creditului cu 1.200.000.000 Rol.

Întrucât expertiza efectuată în cauză a evidențiat că pârâta, beneficiară a creditului în temeiul Legii 165/1998, transformat ulterior în credit de afaceri, nu a fost restituit decât în limita sumei de 18.503.030 lei (conform notei bilaterale din 25 iunie 2002) s-a apreciat că în mod greșit s-au radiat ipotecile. Cât privește numărul contractului de credit instanța de apel a apreciat că a fost corectat din 20 în 21 de către bancă, datorită unei erori de numerotare, banca descoperind ulterior încheierii contractului că mai exista un alt contract cu același număr. Fiind admis apelul pârâtei și schimbată sentința de fond în sensul respingerii acțiunii reclamanților, apelul reclamanților a fost respins ca nefondat.

Nemulțumiți de această decizie reclamanții R.I. și R.M. precum și R.M. și R.M.C. au declarat recurs solicitând modificarea ei și menținerea soluției de fond, urmând a fi reapreciate cheltuielile de judecată acordate la fond. În dezvoltarea criticilor, întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. recurenții critică, în esență, respingerea apelului lor și neacordarea în totalitate a cheltuielilor de judecată la fond, făcând un borderou al acestora în cuprinsul recursului, cu indicarea numărului chitanțelor și al filelor din dosar, cheltuieli ce totalizează 17.020,6 lei. De asemenea, recurenții critică admiterea apelului băncii pârâte întrucât, potrivit art. 132 alin. (2) pct. 4 C. proc.

civ. cererea de chemare în judecată nu se consideră modificată atunci când se înlocuiește cererea în constatare cu o cerere în realizare, caz în speță. Soluția din apel este criticată și în ceea ce privește soluționarea fondului cauzei deoarece, așa cum a recunoscut și banca, este vorba de două contracte de credit, nr. 20 din 24 februarie 2000 și nr. 21 din 14 decembrie 2001, și nu de unul singur, numerotat din eroare cu numărul 20. Recurenții contestă existența actelor adiționale nr. 3 din 15 decembrie 2000 și nr. 4 din 10 decembrie 2001, acesta din urmă figurând în evidențele băncii cu nr. 5, precum și aprecierea contractelor de garanție imobiliară ca fiind încheiate în garantarea unor alte credite decât cel acordat prin contractul nr. 20 din 24 februarie 2000, fiind imposibil de admis ca ei să fi încheiat contracte de garanție la 13 martie 2000 pentru credite acordate anterior.

În final, recurenții contestă și veridicitatea actelor prezentate de bancă, acte ce conțin ștersături și adăugiri de clauze suplimentare, ce nu le-au fost aduse la cunoștință și care nu figurează și în actele depuse la Judecătoria Turda pentru înscrierea ipotecilor în cartea funciară, fiind de altfel imposibil de admis ca să fie constituită ipoteca asupra unui imobil din Turda, proprietatea soților R., dar înscris în cartea funciară a localității Poiana. Prin ultima critică recurenții apreciază că decizia din apel este și nemotivată, cele cinci alineate din decizie nerăspunzând tuturor problemelor pe care le-a ridicat litigiul aflat pe rolul instanțelor din 2003 și ignorând chiar și concluziile expertizei care confirma achitarea unei părți din debit (81.000 Ron la 7 iulie 2005). Prin întâmpinare intimata pârâtă a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Recursul este întemeiat pentru considerentele ce se vor arăta: Critica recurenților privind greșita respingere a apelului lor privind neacordarea în totalitate a cheltuielilor de judecată la fond este nefondată deoarece în apel s-a apreciat că acțiunea reclamanților este neîntemeiată și a fost respinsă, așa încât, reclamanții au căzut în pretenții în propria lor acțiune și nu mai erau îndreptățiți la cheltuieli de judecată, conform art. 274 C. proc. civ., nici măcar parțiale. Neacordarea în totalitate a cheltuielilor nu mai putea fi luată în discuție de către instanța de apel față de soluția dată în urma admiterii apelului pârâtei. Nejustificată este și critica reclamanților în legătură cu calificarea acțiunii lor deoarece excepția inadmisibilității cererii lor, invocată de pârâta apelantă a fost respinsă de instanța de apel, astfel încât recurenții reclamanți nu au interes să critice soluția pe acest aspect.

Cât privește însă interpretarea contractelor și motivarea soluției Curtea apreciază criticile ca fiind întemeiate deoarece instanța de apel a îmbrățișat susținerile pârâtei fără a le interpreta și corobora cu actele dosarului. Într-adevăr, obiectul cererii reclamanților l-a constituit radierea ipotecilor constituite în garantarea creditului acordat prin contractul nr. 20 din 24 februarie 2000, credit acordat SC A. SRL în temeiul Legii 165/1998 pentru finanțarea unor lucrări agricole.

Întrucât în dosar s-au depus în copie xerox atât contractul de credit cât și contractele de ipotecă încheiate în garantarea acestui credit de către părți, copii în care sunt vizibile modificările și corecturile, atât în ceea ce privește numărul contractului cât și suma acordată instanța nu a fost preocupată în a verifica originalele actelor, motivând soluția pe eroarea materială din partea băncii privind numerotarea contractelor, deși era lesne de observat că nici data contractului nu coincide (20 februarie 2000 pentru contractul 20, 28 februarie 2000 pentru contractul 21). Mai mult, deși același contract este depus în vol. I pag. 142-145 și în vol. II pg. 193-197, conținutul contractului este diferit în ceea ce privește garantarea creditului și garanții, în exemplarul din vol.I apar drept garanți în rangul I reclamanții R.S.

și R., cu contractele de garanție 2938 din 17 mai 2000, nr. 1035 din 24 februarie 2000 și nr. 1032 din 24 februarie 2000, în exemplarul din vol.II apar drept garanți, în același rang D., T., C. și R. cu contractele „1032, 1035 din 24 februarie 2000” și „nr. 1941, 1940 din 24 februarie 2000”. Chiar și exemplarele contractelor de garanție depuse în vol. I (fila 170) și vol. II (fila 219) nu corespund, deși este vorba de același contract 1035 din 24 februarie 2000, unul fiind pentru contractul 20 din 24 februarie 2000 iar celălalt pentru contractul 21 din 24 februarie 2000. În atare situație nu rezultă cu claritate dacă este vorba de unul și același contract de credit, data la care s-a încheiat contractul sau dacă s-au încheiat două contracte de credit, cel de-al doilea fiind acordat pentru achitarea primului, deși primul credit avea un regim special în temeiul dispozițiilor Legii 165/1998.

Neputându-se stabili cu certitudine situația de fapt corectă, nu se poate face corect nici aplicarea normelor de drept privind încetarea garanțiilor, instanța de apel ignorând și faptul că o parte din creditul garantat fusese achitată conform dovezilor depuse și în recurs (fila 72). În consecință, recursul urmează a fi admis iar cauza trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe pentru suplimentarea probelor, eventual prin efectuarea unei noi expertize, verificarea scriptelor, (compararea originalelor actelor din evidența băncii cu cele aflate în arhiva biroului de carte funciară și în posesia reclamanților) și stabilirea corectă a creditelor acordate către

SC A. SRL.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanții R.I., R.M., R.M., R.M.C. împotriva deciziei nr. 36 din 25 februarie 2008 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal. Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceiași instanță. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 15 ianuarie 2009.