ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 578/2011

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 578/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată că prin sentința comercială nr. 2861/C/2007 a Tribunalului Comercial

Cluj s-a admis acțiunea formulată de reclamanții R.I. și R.M., M.R., R.M.C. în

contradictoriu cu pârâtele SC B.P. SA, sucursala Turda, și SC A.S.C. SRL Turda

prin lichidator SC S.P. SRL s-a constatat că la data de 14 decembrie 2000 a

fost rambursat creditul luat de către pârâta SC A.S.C. SRL Turda de la pârâta

SC B.P. SA, sucursala Turda, prin contractul 20 din 24 februarie 2000 s-a

dispus radierea ipotecilor din C.F. 7912 Turda cu nr.top 6169 prin încheierea

1941/2000 C.F. și C.F. 5987 Poiana nr.top 1985/2, 1985/3 prin încheierea de

carte funciară 5369/2000 obligându-se pârâta SC B.P., sucursala Turda, să

plătească reclamanților în solidar suma de 7637,7 lei cheltuieli parțiale de

judecată.

Prin încheierea 2861/C/2007 din

același dosar, s-a dispus îndreptarea erorii materiale din sentința mai sus

menționată în sensul consemnării radierii ipotecilor din C.F. 12084 Turda

nr.top 4045/1/2, 4045/2/1/2, 4046/3/2 prin încheierea de C.F. 1940/2000 în loc

de radierea ipotecilor înscris în C.F. 7912 Turda nr.top 6169 prin încheierea

de C.F. 1941/2000.

Instanța de fond a reținut că s-a

acordat SC A. SRL un împrumut de 1.500.000.000 lei prin contractul de credit

20/2000 iar ulterior a fost încheiat un contract de credit nr. 21 din 14 decembrie

2001 prin care SC B.P. a acordat societății un împrumut de 1 miliard 200

milioane lei. S-a reținut că este vorba de un nou contract de împrumut pentru

că s-a modificat contractul inițial din 20 în 21 astfel că nu poate fi vorba de

o eroare materială iar extinderea garanțiilor nu rezultă în mod clar, astfel că

trebuie apreciat că prin al doilea credit s-a stins primul împrumut odată cu

sarcinile respective.

Împotriva acestei hotărâri s-a

declarat apel de către reclamanții R.I., R.M., M.R., R.M.C. solicitându-se

schimbarea sentinței în sensul radierii ipotecilor înscrise în C.F. 12084 Turda

prin încheierea de C.F. 1940/200 și acordarea în întregime a cheltuielilor de

judecată de 17.020,6 Ron.

Prin decizia civilă nr. 198 din 10

decembrie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, s-a admis apelul declarat de pârâta SC B.P. SA, sucursala

Turda, împotriva sentinței comerciale 2861 din 28 mai 2007 pronunțată în

dosarul 94/1285/2006 al Tribunalului Comercial Cluj pe care a schimbat-o în

totalitate și rejudecând cauza: a fost respinsă excepția inadmisibilității și

excepția prescripției dreptului la acțiune, a fost respinsă acțiunea formulată

de reclamanții R.I., R.M., M.R., R.M.C. în contradictoriu cu pârâtele SC B.P. SA,

sucursala Turda, SC A.S.C. SRL Turda prin lichidator SC S.P. SRL și a fost

respins apelul reclamanților R.I., R.M., M.R. și R.M.C.

Pentru a pronunța această soluție,

instanța de apel a avut în vedere următoarele considerente:

Apelul declarat de reclamanții R.I.,

R.M., M.R., R.M.C. nu este fondat pentru că Tribunalul Comercial Cluj a

îndreptat eroarea materială dispunând radierea ipotecilor constituite pe

imobilul de pe care s-a solicitat radierea de către reclamanți. De asemenea,

cheltuielile de judecată au fost apreciate de către instanța de fond în mod

just ele fiind calculate conform chitanțelor și dobânzilor existente la dosarul

de fond.

Apelul declarat de pârâta SC B.P., sucursala

Turda, a fost admis pentru următoarele considerente:

Prin contractul de credite nr.20 din

28 februarie 2000 a fost acordat creditul aprobat prin hotărârea 21 februarie 2000

a Comitetului de credite a SC B.P. SA Turda către SC A.S.C. SRL pentru suma de

700 mil. lei. Obiectul contractului a fost acordarea creditului ce urma să fie

utilizat pentru plata cheltuielilor legate de cultivarea produselor agricole

fiind eliberat integral la data de 28 februarie 2000. Acest contract a fost

semnat de către R.I. în calitate de asociat unic al societății și de către

ceilalți reclamanți în calitate de garanți.

Contractul nr. 20 din 28 februarie 2000

a fost înregistrat în evidențele bancare ca și contractul 21 din data de 28

februarie 2000. Pentru garantarea restituirii împrumutului a fost constituit

contractul de garanție imobiliară nr. 1032 din 24 februarie 2000 pentru suma

garantată pentru care s-a constituit și ipoteca de 810 milioane lei semnat de D.M.

și fiica L., contractul de garanție imobiliară 1035 din 24 februarie 2000

încheiat de reclamanții R.I., R.M., prin care s-a constituit o ipotecă de

rangul I de 600 milioane lei pentru garantarea sumei de 1.500.000.000 lei luată

ca credit prin contractul 21 din 24 februarie 2000 și contractul de garanție

imobiliară nr. 2938 din 16 mai 2000 încheiat de M.R. și R.M.C. pentru garantarea

creditului de 1.500.000.000 lei acordat prin contractul de credit 21 din 28

februarie 2000 pentru suma ipotecă constituită pentru suma de 1 miliard lei

asupra imobilului din C.F. 5987 individuală Poiana cu nr.top 1885/2, 1885/3

situat în Turda. Referitor la acest din urmă contract, apreciat de apelanți ca

nefiind valid deoarece se constituie o ipotecă pentru un imobil din Turda

înscris în Cartea funciară a loc. Poiana, este de remarcat faptul că municipiul

Turda s-a extins prin înglobarea loc. Poiana precum și a altor localități,

astfel că nefiind uniformizate cărțile funciare la nivelul acestui municipiu,

și imobilul fiind pe suprafața topografică a vechii localități Poiana

înscrierea ipotecii a fost făcută în mod legal în conformitate cu prevederile Decretului-lege

115/1938.

Contractul de credit nr. 21 din 28

februarie 2000 a fost modificat prin mai multe acte adiționale chiar dacă și

aceste acte adiționale se referă la contractul nr.20 așa cum s-a arătat mai

sus, nu există două contracte nr. 20 și nr. 21 din 28 februarie 2000 ci doar un

singur contract înregistrat în evidențele bancare nu cu nr. 20 avut la data

încheierii ci cu nr. 21. Evident că această modificare a numărului contractului

a fost făcută unilateral de către SC B.P. SA Turda însă nu este de natură a

conduce prin ea însăși la nulitatea contractului atât timp cât părțile erau în

cunoștință despre obiectul contractului de credit și despre clauzele acestuia.

Prin actul adițional nr. 2 din 28

februarie 2000 încheiat între SC A. SRL și SC B.P. SA s-a acordat suplimentar

credit pentru finanțarea culturii agricole în sumă de 200 milioane lei

rezultând credite totale în sumă de 1.200.000.000 lei. În calitate de giranți

au semnat actul M.R. și M.R.

Acesta a fost motivul încheierii

unui nou contract de garanție menționat mai sus contractul nr. 2398 din 16 mai 2000.

Prin actul adițional nr. 1 din 15

martie 2000 anexă la contractul de credit nr. 21 din 28 februarie 2000 s-a

acordat suplimentar societății A. SRL un credit de 300 milioane lei rezultând credite

totale în valoare de 1 miliard.

Deși s-a menționat că garantarea

acestui credit este făcută prin ipotecile constituite prin contractele de

garanție menționate, contractul a fost semnat doar de reprezentantul băncii și

al societății comerciale. Prin actul adițional nr. 3 din 15 decembrie 2000

încheiat între SC A. SRL și SC B.P. SA s-a aprobat prelungirea termenului final

de rambursare a creditului în valoare de 1.200.000.000 lei, acest act adițional

fiind semnat de toți giranții respectiv de R.I., R.M., M.R., N.R.C., D.M., C.S.N.,

T.L.M., care au consimțit la garantarea creditului. Astfel, creditul aprobat

inițial la 28 februarie 2000 de 700 milioane lei, suplimentat cu 200 milioane

lei prin actul adițional nr. 2 cu încă 300 milioane lei cu actul adițional nr. 1

a fost prelungit cu actul adițional nr. 3.

La data de 10 decembrie 2001 a fost

încheiat actul adițional nr. 4 care a specificat transformarea creditului

acordat prin contractul 21/2000 în sumă totală de 1.200.000.000 lei din credit

agricol în credit pe afacere, contractul fiind semnat de toți giranții mai sus

menționați care au înțeles să continue garantarea creditului chiar și în

ipoteza transformării formei de creditare.

Ulterior, la data de 14 decembrie 2001

a fost aprobat creditul de 1.200.000.000 lei prin hotărârea 143 din 14

decembrie 2001 a Comitetului de credite încheindu-se ca o nouă formă a

aceluiași contract de credit prelungit și majorat și transformat prin actele

adiționale arătate iar acum aprobat prin hotărârea comitetului de credite și

semnat de către reprezentanții băncii ai societății comerciale și de către

giranți.

S-a apreciat de către instanța de

apel că expertiza contabilă efectuată este în concordanță cu contractul de

credite și cu actele adiționale încheiate rezultând că persoana juridică

creditată nu a achitat în întregime creditul acordat de bancă rezultând prin

urmare că nu a avut loc o restituire a creditului acordat. Expertiza a

menționat un credit de 1.181.496.970 lei și o dobândă în sumă de 1.041.488.391

lei și o dobândă penalizatoare de 71.992.561 lei, sumele fiind menționate în

lei noi.

În urma solicitării Curții de Apel

s-a menționat de către bancă că pentru creditul acordat SC A. SRL de

1.200.000.000 lei a fost achitat la data de 28 ianuarie 2002 suma de 52.939,050

lei iar ca plată făcută în extrabilanț la data de 8 iulie 2005 suma de

76.022,20 lei. Acestea raportate la expertiza efectuată confirmă transformarea

creditului pe agricultură în creditul pe afaceri cu atașarea dobânzii aferente

neplătite.

Potrivit art. 1800 alin. (1) pct. 1

ipotecile se sting prin stingerea obligației principale respectiv prin plata

creditului consimțit de creditor și acceptat de garanți. Obligația principală

așa cum s-a arătat nu a fost stinsă prin plata deoarece există o diferență de

credit neachitată.

Stabilind că ipoteca nu a fost

stinsă prin stingerea obligației principale s-a analizat dacă prin efectul

actului adițional nr. 4 din 10 decembrie 2001 și respectiv prin contractul 21

din 14 decembrie 2001 nu a fost novată obligația veche într-o nouă obligație

pentru a se da curs prevederilor art. 1134 și art. 1137 C. civ. referitor la efectul extinctiv al privilegiilor și creanței vechi.

Pentru a ne afla în ipoteza

novației, instanța de apel a verificat dacă prin aceste acte s-a schimbat un

element structural al raportului de obligații și anume, dacă prin înlocuirea

creditului agricol în credit de afacere subiectele raportului obligațional au

procedat la înlocuirea obligației vechi garantate prin contractele de garanție

și ipotecă și le-au înlocuit cu o obligație nouă.

S-a reținut, în primul rând, că

obiectul obligației nu a fost schimbat deoarece obiectul contractului este de a

se plăti creditul acordat împreună cu dobânzile și penalitățile aferente iar

pentru garanți de a fi ținuți responsabili odată cu debitorul raportului

obligațional până la concurența sumei stabilită în contractul de garanție și

constituire a ipotecii. S- mai observat că modificările survenite nu afectează

existența sau ființa obligației respective pentru a stinge și garanțiile care

le însoțesc ci din contră, sunt de natură a menține obligația menținând și

toate efectele, garanțiile și accesoriile acestora.

Prin urmare, semnând actul adițional

și noul contract și înțelegând să își mențină garanțiile date cu atât mai mult

obligația nu a fost înlocuită ci garantată de către reclamanți, astfel nu sunt

îndeplinite condițiile prev. de art. 1128 pct. 1 C. civ.

Singura ipotecă care a fost stinsă

este cea garantată prin contractul de garanție imobiliară nr. 1032 din 24

februarie 2000 care s-a stins prin procedura prevăzută de art. 1801 și urm. C. civ.

imobilul fiind liberat de privilegiile și ipotecile grevate întrucât prin protocolul

din 7 iulie 2005 garanții ipotecari au achitat suma pentru care a fost

constituită ipoteca.

De asemenea, obiectul acțiunii așa

cum a rezultat din toată această expunere este o acțiune comercială

neevaluabilă în bani, sens în care nu este aplicabil art. 111 C. proc. civ. și

nu este necesară procedura prealabilă prev. de art. 720/1 C. proc. civ.,

acțiunea nefiind inadmisibilă și raportat la datele indicate în actele

menționate și momentul înregistrării acțiunii, ea nu este nici prescrisă,

nefiind împlinit termenul de 3 ani prev. de Decretul nr. 167/1958.

Împotriva acestei soluții au

declarat recurs reclamanții R.I., R.M., M.R. și R.M.C.

Prin motivele de recurs, recurenții

au înțeles sa solicite admiterea recursului pentru următoarele trei motive: 1. necompetenta

materiala a judecătorilor care au judecat cauza in apel raportat la faptul ca

doi dintre aceștia sunt judecători ai secției de contencios administrativ si nu

ai secției comerciale; 2. casarea hotărârii pronunțate de instanța de apel si

in consecința menținerea in parte a hotărârii pronunțate de instanța de fond,

cu modificarea acesteia in parte, in ceea ce privește cheltuielile de judecata

a recurenților-reclamanți; 3. urmare a admiterii recursului pe fondul cauzei,

instanța de recurs sa dispună casarea cu trimiterea spre rejudecare a cauzei.

Temeiul de drept pe care recurenții

l-au invocat in promovarea acestui recurs este cel prevăzut la art. 304, pct.

1, 5, 8 si 9 C. proc. civ. , deși din motivele expuse pe larg nu se pot

desprinde care forme de procedura au fost încălcate, in ce sens instanța a

interpretat greșit actul juridic dedus judecații, a schimbat natura ori

interesul lămurit si vădit neîndoielnic al acestuia, in ce sens hotărârea

pronunțata este lipsita de temei legal sau ce norme juridice au fost încălcate

ori greșit interpretate.

Recurenții s-au limitat la expunerea

amănunțita a tuturor motivelor de fond.

Analizând decizia atacată prin

prisma criticilor formulate, Înalta Curte va respinge recursul pentru

următoarele considerente:

Referitor la prima critică:

completul de judecata a fost legal alcătuit, întrucât potrivit Organizării

Curții de Apel Cluj, litigiile comerciale sunt repartizate secției mixte

denumita Secția Comerciala, de Contencios Administrativ si Fiscal, alcătuirea

acesteia fiind in deplin acord cu dispozițiile art. 35 din Legea 304/2004

republicata.

In condițiile art. 304 pct. 1 C. proc. civ., instanța nu ar fi fost alcătuita potrivit dispozițiilor legale atunci când:

completul de judecata nu a fost compus cu numărul de judecători prevăzut de

lege pentru pricina respectiva; completul de judecata nu a fost constituit cu

toate organele si persoanele cerute de lege (grefier, procuror, etc.);

judecătorii nu aveau dreptul sa facă parte din complet pentru ca erau

incompatibili ori fusese admisa cererea de abținere sau recuzare.

Totuși, in situația de fata,

motivele invocate de recurenți nu se încadrează in limitele doctrinare si

jurisprudențiale mai sus expuse.

Excepția cu privire la „necompetenta

materiala a judecătorilor”, nu are reglementare si pe cale de consecința

trebuie respinsă.

Referitor la ce de-a doua critică,

Înalta Curte apreciază nu subzista temeiuri juridice care sa susțină casarea

hotărârii pronunțata de instanța de apel, întrucât apelurile formulate au fost

analizate sub toate aspectele.

Din considerentele deciziei

recurate, expuse pe larg în cele ce preced, rezulta fără echivoc faptul ca in

cauza s-a administrat un probatoriu complex, inclusiv expertiza contabila din

al cărei conținut s-a reținut faptul ca societatea comerciala A. SRL nu si-a

îndeplinit obligația de rambursare a sumelor împrumutate, asumata prin

contractul de credit (contract asupra căruia părțile au convenit o serie de

modificări).

Mai mult, se poate observa ca

instanțele s-au încadrat in limitele rejudecării.

Referitor la cea de-a treia critică,

și acesta se impune a fi respinsă. Prin motivele de recurs, recurenții fac o

noua expunere a fondului cauzei, neraportându-se in mod concret la motivele de

recurs cuprinse la art. 304 C. proc. civ. , (in condițiile in care disp art.

304

1

, nu sunt aplicabile in cazul de fata, decizia atacata fiind

pronunțata in apel).

Pentru a răspunde insa si motivelor

de fond, se va reține că îndrumarul de casare in vederea suplimentarii

probațiunii, dispus de instanța suprema in temeiul disp art. 315, alin. (1) C.

proc. civ. au fost respectate in totalitate. Fără a se reveni asupra derulării

faptice a contractelor de credit si a actelor adiționale, acestea fiind

prezentate detailat in motivarea deciziei atacate expusă în cele ce preced,

concluzia juridica trasa de instanța de apel, fiind total pertinenta si legală.

Întregul probatoriu din dosar a fost

administrat de intimată, mai mult, s-a afirmat si se afirma ca actele depuse si

existente in original la dosarul cauzei constând in contractele de credit sunt

falsificate si ca nu coincid cu actele semnate de recurenții reclamanți. In

atare condiții s-a solicitat atât instanței de fond cât și instanței de apel sa

dispună prezentarea actelor pe care le dețin, pentru a putea verifica

veridicitatea actelor depuse de subscrisa societate. Aceștia nu au înțeles sa

își probeze susținerile (deși obligația probei incumba reclamanților) și sa

prezinte o contraproba a actelor depuse de intimată in probațiune, motiv pentru

care se poate aprecia, chiar, că întreaga acțiune este promovata cu rea

credința.

Față de aceste considerente, conform

art. 312 C. proc. civ. se va respinge recursul declarat de reclamanții R.I., R.M.,

M.R. și R.M.C. împotriva deciziei civile nr. 198 din 10 decembrie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

reclamanții R.I., R.M., M.R. și R.M.C. împotriva deciziei civile nr. 198 din 10

decembrie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 9 februarie 2011.