ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 578/2011

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată că prin sentința comercială nr. 2861/C/2007 a Tribunalului Comercial Cluj s-a admis acțiunea formulată de reclamanții R.I. și R.M., M.R., R.M.C. în contradictoriu cu pârâtele SC B.P. SA, sucursala Turda, și SC A.S.C. SRL Turda prin lichidator SC S.P. SRL s-a constatat că la data de 14 decembrie 2000 a fost rambursat creditul luat de către pârâta SC A.S.C. SRL Turda de la pârâta SC B.P. SA, sucursala Turda, prin contractul 20 din 24 februarie 2000 s-a dispus radierea ipotecilor din C.F. 7912 Turda cu nr.top 6169 prin încheierea 1941/2000 C.F. și C.F. 5987 Poiana nr.top 1985/2, 1985/3 prin încheierea de carte funciară 5369/2000 obligându-se pârâta SC B.P., sucursala Turda, să plătească reclamanților în solidar suma de 7637,7 lei cheltuieli parțiale de judecată.

Prin încheierea 2861/C/2007 din același dosar, s-a dispus îndreptarea erorii materiale din sentința mai sus menționată în sensul consemnării radierii ipotecilor din C.F. 12084 Turda nr.top 4045/1/2, 4045/2/1/2, 4046/3/2 prin încheierea de C.F. 1940/2000 în loc de radierea ipotecilor înscris în C.F. 7912 Turda nr.top 6169 prin încheierea de C.F. 1941/2000. Instanța de fond a reținut că s-a acordat SC A. SRL un împrumut de 1.500.000.000 lei prin contractul de credit 20/2000 iar ulterior a fost încheiat un contract de credit nr. 21 din 14 decembrie 2001 prin care SC B.P. a acordat societății un împrumut de 1 miliard 200 milioane lei. S-a reținut că este vorba de un nou contract de împrumut pentru că s-a modificat contractul inițial din 20 în 21 astfel că nu poate fi vorba de o eroare materială iar extinderea garanțiilor nu rezultă în mod clar, astfel că trebuie apreciat că prin al doilea credit s-a stins primul împrumut odată cu sarcinile respective.

Împotriva acestei hotărâri s-a declarat apel de către reclamanții R.I., R.M., M.R., R.M.C. solicitându-se schimbarea sentinței în sensul radierii ipotecilor înscrise în C.F. 12084 Turda prin încheierea de C.F. 1940/200 și acordarea în întregime a cheltuielilor de judecată de 17.020,6 Ron. Prin decizia civilă nr. 198 din 10 decembrie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, s-a admis apelul declarat de pârâta SC B.P. SA, sucursala Turda, împotriva sentinței comerciale 2861 din 28 mai 2007 pronunțată în dosarul 94/1285/2006 al Tribunalului Comercial Cluj pe care a schimbat-o în totalitate și rejudecând cauza: a fost respinsă excepția inadmisibilității și excepția prescripției dreptului la acțiune, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanții R.I., R.M., M.R., R.M.C.

în contradictoriu cu pârâtele SC B.P. SA, sucursala Turda, SC A.S.C. SRL Turda prin lichidator SC S.P. SRL și a fost respins apelul reclamanților R.I., R.M., M.R. și R.M.C. Pentru a pronunța această soluție, instanța de apel a avut în vedere următoarele considerente: Apelul declarat de reclamanții R.I., R.M., M.R., R.M.C. nu este fondat pentru că Tribunalul Comercial Cluj a îndreptat eroarea materială dispunând radierea ipotecilor constituite pe imobilul de pe care s-a solicitat radierea de către reclamanți. De asemenea, cheltuielile de judecată au fost apreciate de către instanța de fond în mod just ele fiind calculate conform chitanțelor și dobânzilor existente la dosarul de fond. Apelul declarat de pârâta SC B.P., sucursala Turda, a fost admis pentru următoarele considerente: Prin contractul de credite nr.20 din 28 februarie 2000 a fost acordat creditul aprobat prin hotărârea 21 februarie 2000 a Comitetului de credite a SC B.P.

SA Turda către SC A.S.C. SRL pentru suma de 700 mil. lei. Obiectul contractului a fost acordarea creditului ce urma să fie utilizat pentru plata cheltuielilor legate de cultivarea produselor agricole fiind eliberat integral la data de 28 februarie 2000. Acest contract a fost semnat de către R.I. în calitate de asociat unic al societății și de către ceilalți reclamanți în calitate de garanți. Contractul nr. 20 din 28 februarie 2000 a fost înregistrat în evidențele bancare ca și contractul 21 din data de 28 februarie 2000. Pentru garantarea restituirii împrumutului a fost constituit contractul de garanție imobiliară nr. 1032 din 24 februarie 2000 pentru suma garantată pentru care s-a constituit și ipoteca de 810 milioane lei semnat de D.M.

și fiica L., contractul de garanție imobiliară 1035 din 24 februarie 2000 încheiat de reclamanții R.I., R.M., prin care s-a constituit o ipotecă de rangul I de 600 milioane lei pentru garantarea sumei de 1.500.000.000 lei luată ca credit prin contractul 21 din 24 februarie 2000 și contractul de garanție imobiliară nr. 2938 din 16 mai 2000 încheiat de M.R. și R.M.C. pentru garantarea creditului de 1.500.000.000 lei acordat prin contractul de credit 21 din 28 februarie 2000 pentru suma ipotecă constituită pentru suma de 1 miliard lei asupra imobilului din C.F. 5987 individuală Poiana cu nr.top 1885/2, 1885/3 situat în Turda. Referitor la acest din urmă contract, apreciat de apelanți ca nefiind valid deoarece se constituie o ipotecă pentru un imobil din Turda înscris în Cartea funciară a loc.

Poiana, este de remarcat faptul că municipiul Turda s-a extins prin înglobarea loc. Poiana precum și a altor localități, astfel că nefiind uniformizate cărțile funciare la nivelul acestui municipiu, și imobilul fiind pe suprafața topografică a vechii localități Poiana înscrierea ipotecii a fost făcută în mod legal în conformitate cu prevederile Decretului-lege 115/1938. Contractul de credit nr. 21 din 28 februarie 2000 a fost modificat prin mai multe acte adiționale chiar dacă și aceste acte adiționale se referă la contractul nr.20 așa cum s-a arătat mai sus, nu există două contracte nr. 20 și nr. 21 din 28 februarie 2000 ci doar un singur contract înregistrat în evidențele bancare nu cu nr. 20 avut la data încheierii ci cu nr. 21. Evident că această modificare a numărului contractului a fost făcută unilateral de către SC B.P.

SA Turda însă nu este de natură a conduce prin ea însăși la nulitatea contractului atât timp cât părțile erau în cunoștință despre obiectul contractului de credit și despre clauzele acestuia. Prin actul adițional nr. 2 din 28 februarie 2000 încheiat între SC A. SRL și SC B.P. SA s-a acordat suplimentar credit pentru finanțarea culturii agricole în sumă de 200 milioane lei rezultând credite totale în sumă de 1.200.000.000 lei. În calitate de giranți au semnat actul M.R. și M.R. Acesta a fost motivul încheierii unui nou contract de garanție menționat mai sus contractul nr. 2398 din 16 mai 2000. Prin actul adițional nr. 1 din 15 martie 2000 anexă la contractul de credit nr. 21 din 28 februarie 2000 s-a acordat suplimentar societății A. SRL un credit de 300 milioane lei rezultând credite totale în valoare de 1 miliard.

Deși s-a menționat că garantarea acestui credit este făcută prin ipotecile constituite prin contractele de garanție menționate, contractul a fost semnat doar de reprezentantul băncii și al societății comerciale. Prin actul adițional nr. 3 din 15 decembrie 2000 încheiat între SC A. SRL și SC B.P. SA s-a aprobat prelungirea termenului final de rambursare a creditului în valoare de 1.200.000.000 lei, acest act adițional fiind semnat de toți giranții respectiv de R.I., R.M., M.R., N.R.C., D.M., C.S.N., T.L.M., care au consimțit la garantarea creditului.

Astfel, creditul aprobat inițial la 28 februarie 2000 de 700 milioane lei, suplimentat cu 200 milioane lei prin actul adițional nr. 2 cu încă 300 milioane lei cu actul adițional nr. 1 a fost prelungit cu actul adițional nr. 3. La data de 10 decembrie 2001 a fost încheiat actul adițional nr. 4 care a specificat transformarea creditului acordat prin contractul 21/2000 în sumă totală de 1.200.000.000 lei din credit agricol în credit pe afacere, contractul fiind semnat de toți giranții mai sus menționați care au înțeles să continue garantarea creditului chiar și în ipoteza transformării formei de creditare.

Ulterior, la data de 14 decembrie 2001 a fost aprobat creditul de 1.200.000.000 lei prin hotărârea 143 din 14 decembrie 2001 a Comitetului de credite încheindu-se ca o nouă formă a aceluiași contract de credit prelungit și majorat și transformat prin actele adiționale arătate iar acum aprobat prin hotărârea comitetului de credite și semnat de către reprezentanții băncii ai societății comerciale și de către giranți. S-a apreciat de către instanța de apel că expertiza contabilă efectuată este în concordanță cu contractul de credite și cu actele adiționale încheiate rezultând că persoana juridică creditată nu a achitat în întregime creditul acordat de bancă rezultând prin urmare că nu a avut loc o restituire a creditului acordat.

Expertiza a menționat un credit de 1.181.496.970 lei și o dobândă în sumă de 1.041.488.391 lei și o dobândă penalizatoare de 71.992.561 lei, sumele fiind menționate în lei noi. În urma solicitării Curții de Apel s-a menționat de către bancă că pentru creditul acordat SC A. SRL de 1.200.000.000 lei a fost achitat la data de 28 ianuarie 2002 suma de 52.939,050 lei iar ca plată făcută în extrabilanț la data de 8 iulie 2005 suma de 76.022,20 lei. Acestea raportate la expertiza efectuată confirmă transformarea creditului pe agricultură în creditul pe afaceri cu atașarea dobânzii aferente neplătite. Potrivit art. 1800 alin. (1) pct. 1 ipotecile se sting prin stingerea obligației principale respectiv prin plata creditului consimțit de creditor și acceptat de garanți.

Obligația principală așa cum s-a arătat nu a fost stinsă prin plata deoarece există o diferență de credit neachitată. Stabilind că ipoteca nu a fost stinsă prin stingerea obligației principale s-a analizat dacă prin efectul actului adițional nr. 4 din 10 decembrie 2001 și respectiv prin contractul 21 din 14 decembrie 2001 nu a fost novată obligația veche într-o nouă obligație pentru a se da curs prevederilor art. 1134 și art. 1137 C. civ. referitor la efectul extinctiv al privilegiilor și creanței vechi. Pentru a ne afla în ipoteza novației, instanța de apel a verificat dacă prin aceste acte s-a schimbat un element structural al raportului de obligații și anume, dacă prin înlocuirea creditului agricol în credit de afacere subiectele raportului obligațional au procedat la înlocuirea obligației vechi garantate prin contractele de garanție și ipotecă și le-au înlocuit cu o obligație nouă.

S-a reținut, în primul rând, că obiectul obligației nu a fost schimbat deoarece obiectul contractului este de a se plăti creditul acordat împreună cu dobânzile și penalitățile aferente iar pentru garanți de a fi ținuți responsabili odată cu debitorul raportului obligațional până la concurența sumei stabilită în contractul de garanție și constituire a ipotecii. S- mai observat că modificările survenite nu afectează existența sau ființa obligației respective pentru a stinge și garanțiile care le însoțesc ci din contră, sunt de natură a menține obligația menținând și toate efectele, garanțiile și accesoriile acestora. Prin urmare, semnând actul adițional și noul contract și înțelegând să își mențină garanțiile date cu atât mai mult obligația nu a fost înlocuită ci garantată de către reclamanți, astfel nu sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 1128 pct. 1 C. civ.

Singura ipotecă care a fost stinsă este cea garantată prin contractul de garanție imobiliară nr. 1032 din 24 februarie 2000 care s-a stins prin procedura prevăzută de art. 1801 și urm. C. civ. imobilul fiind liberat de privilegiile și ipotecile grevate întrucât prin protocolul din 7 iulie 2005 garanții ipotecari au achitat suma pentru care a fost constituită ipoteca. De asemenea, obiectul acțiunii așa cum a rezultat din toată această expunere este o acțiune comercială neevaluabilă în bani, sens în care nu este aplicabil art. 111 C. proc. civ. și nu este necesară procedura prealabilă prev. de art. 720/1 C. proc. civ., acțiunea nefiind inadmisibilă și raportat la datele indicate în actele menționate și momentul înregistrării acțiunii, ea nu este nici prescrisă, nefiind împlinit termenul de 3 ani prev. de Decretul nr. 167/1958.

Împotriva acestei soluții au declarat recurs reclamanții R.I., R.M., M.R. și R.M.C. Prin motivele de recurs, recurenții au înțeles sa solicite admiterea recursului pentru următoarele trei motive: 1. necompetenta materiala a judecătorilor care au judecat cauza in apel raportat la faptul ca doi dintre aceștia sunt judecători ai secției de contencios administrativ si nu ai secției comerciale; 2. casarea hotărârii pronunțate de instanța de apel si in consecința menținerea in parte a hotărârii pronunțate de instanța de fond, cu modificarea acesteia in parte, in ceea ce privește cheltuielile de judecata a recurenților-reclamanți; 3. urmare a admiterii recursului pe fondul cauzei, instanța de recurs sa dispună casarea cu trimiterea spre rejudecare a cauzei.

Temeiul de drept pe care recurenții l-au invocat in promovarea acestui recurs este cel prevăzut la art. 304, pct. 1, 5, 8 si 9 C. proc. civ. , deși din motivele expuse pe larg nu se pot desprinde care forme de procedura au fost încălcate, in ce sens instanța a interpretat greșit actul juridic dedus judecații, a schimbat natura ori interesul lămurit si vădit neîndoielnic al acestuia, in ce sens hotărârea pronunțata este lipsita de temei legal sau ce norme juridice au fost încălcate ori greșit interpretate. Recurenții s-au limitat la expunerea amănunțita a tuturor motivelor de fond.

Analizând decizia atacată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte va respinge recursul pentru următoarele considerente: Referitor la prima critică: completul de judecata a fost legal alcătuit, întrucât potrivit Organizării Curții de Apel Cluj, litigiile comerciale sunt repartizate secției mixte denumita Secția Comerciala, de Contencios Administrativ si Fiscal, alcătuirea acesteia fiind in deplin acord cu dispozițiile art. 35 din Legea 304/2004 republicata. In condițiile art. 304 pct. 1 C. proc. civ., instanța nu ar fi fost alcătuita potrivit dispozițiilor legale atunci când: completul de judecata nu a fost compus cu numărul de judecători prevăzut de lege pentru pricina respectiva; completul de judecata nu a fost constituit cu toate organele si persoanele cerute de lege (grefier, procuror, etc.); judecătorii nu aveau dreptul sa facă parte din complet pentru ca erau incompatibili ori fusese admisa cererea de abținere sau recuzare.

Totuși, in situația de fata, motivele invocate de recurenți nu se încadrează in limitele doctrinare si jurisprudențiale mai sus expuse. Excepția cu privire la „necompetenta materiala a judecătorilor”, nu are reglementare si pe cale de consecința trebuie respinsă. Referitor la ce de-a doua critică, Înalta Curte apreciază nu subzista temeiuri juridice care sa susțină casarea hotărârii pronunțata de instanța de apel, întrucât apelurile formulate au fost analizate sub toate aspectele. Din considerentele deciziei recurate, expuse pe larg în cele ce preced, rezulta fără echivoc faptul ca in cauza s-a administrat un probatoriu complex, inclusiv expertiza contabila din al cărei conținut s-a reținut faptul ca societatea comerciala A. SRL nu si-a îndeplinit obligația de rambursare a sumelor împrumutate, asumata prin contractul de credit (contract asupra căruia părțile au convenit o serie de modificări).

Mai mult, se poate observa ca instanțele s-au încadrat in limitele rejudecării. Referitor la cea de-a treia critică, și acesta se impune a fi respinsă. Prin motivele de recurs, recurenții fac o noua expunere a fondului cauzei, neraportându-se in mod concret la motivele de recurs cuprinse la art. 304 C. proc. civ. , (in condițiile in care disp art. 304 1 , nu sunt aplicabile in cazul de fata, decizia atacata fiind pronunțata in apel). Pentru a răspunde insa si motivelor de fond, se va reține că îndrumarul de casare in vederea suplimentarii probațiunii, dispus de instanța suprema in temeiul disp art. 315, alin. (1) C. proc. civ. au fost respectate in totalitate. Fără a se reveni asupra derulării faptice a contractelor de credit si a actelor adiționale, acestea fiind prezentate detailat in motivarea deciziei atacate expusă în cele ce preced, concluzia juridica trasa de instanța de apel, fiind total pertinenta si legală.

Întregul probatoriu din dosar a fost administrat de intimată, mai mult, s-a afirmat si se afirma ca actele depuse si existente in original la dosarul cauzei constând in contractele de credit sunt falsificate si ca nu coincid cu actele semnate de recurenții reclamanți. In atare condiții s-a solicitat atât instanței de fond cât și instanței de apel sa dispună prezentarea actelor pe care le dețin, pentru a putea verifica veridicitatea actelor depuse de subscrisa societate. Aceștia nu au înțeles sa își probeze susținerile (deși obligația probei incumba reclamanților) și sa prezinte o contraproba a actelor depuse de intimată in probațiune, motiv pentru care se poate aprecia, chiar, că întreaga acțiune este promovata cu rea credința.

Față de aceste considerente, conform art. 312 C. proc. civ. se va respinge recursul declarat de reclamanții R.I., R.M., M.R. și R.M.C. împotriva deciziei civile nr. 198 din 10 decembrie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanții R.I., R.M., M.R. și R.M.C. împotriva deciziei civile nr. 198 din 10 decembrie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 februarie 2011.