ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3908/2012

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3908/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față, din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin Sentința comercială nr. 634 din 10

februarie 2011 pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj s-a respins cererea

formulată de reclamanții B.R. și B.I.L. împotriva pârâtei SC B. SA, prin care

se solicita obligarea pârâtei să emită o adeverință de radiere a ipotecii

pentru imobilul situat în Cluj-Napoca, str. V.N. nr. X, înscris în CF nr.

......, nr. top. ....../2 și ....../1/2, iar în caz contrar hotărârea să țină

loc de adeverință de radiere.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța de fond a reținut în esență că, din cuprinsul

Contractului de credit nr. 24090 din 9 august 2004 și respectiv a actelor

adiționale încheiate la contract, reclamanții s-au obligat în mod solidar cu

debitoarea SC Z.C. SRL să restituie întregul credit acordat acesteia, precum și

dobânzile, comisioanele, spezele și orice alte taxe ar rezulta din contract.

S-a apreciat că,

împrejurarea că pârâta s-a înscris la masa credală cu o anumită sumă, sumă ce

i-a fost de altfel distribuită, nu exonerează pe reclamanți, în condițiile în

care instituția bancară nu și-a recuperat în integralitate creanța, de la plata

diferenței, această obligație de plată fiind instituită în baza solidarității

pasive asumată de reclamanți în calitate de garanți ipotecari.

Drept urmare, cererea

prin care se solicită obligarea pârâtei să emită o adeverință în conformitate

cu care reclamanții să fie în măsură să-și radieze ipoteca instituită asupra

imobilului nu este fondată, cât timp instituția bancară nu și-a recuperat în

întregime creanța, împrejurare recunoscută de altfel de către reclamanți.

Instanța de fond a

mai reținut că, în speță, cererea reclamanților este inadmisibilă în

modalitatea în care a fost formulată, întrucât, pe de o parte, în condițiile în

care pârâta era de acord radierea se impunea a se face prin înțelegerea

părților, iar pe de altă parte, pe cale judecătorească cererea se impunea a fi

formulată ca și o cerere în baza căreia instanța să dispună radierea ipotecii

și nu obligarea pârâtei la emiterea adeverinței și, în caz contrar, hotărârea

să țină loc de adeverință de radiere (art. 1788 C. civ.).

S-a mai apreciat

totodată că, cererea formulată nu are nici caracter fondat, atâta timp cât

creanța de care a beneficiat debitorul principal SC Z.C. SRL nu a fost stinsă,

împrumutul și accesoriile acestuia nefiind integral restituite instituției

bancare, astfel ca pretențiile formulate prin cererea dedusă judecății se impun

a fi respinse și în urma analizării lor pe fond, nefăcându-se dovada plății

datoriei, remiterii datoriei, compensației sau dării în plată, care au drept

efect stingerea ipotecii ca și obligație subsidiară obligației principale.

Împotriva acestei

hotărâri au declarat apel reclamanții B.R. și B.I.L.

Prin Decizia nr 191

de la 14 octombrie 2011 pronunțată de Cartea de Apel Cluj, secția a II-a civilă,

de contencios administrativ și fiscal s-a admis apelul declarat de B.R. și

B.I.L. A fost schimbată Sentința civilă nr. 634 din 10 februarie 2011 a

Tribunalului Comercial Cluj, în sensul că s-a admis acțiunea reclamanților,

pârâta SC B. SA Sucursala Județului Cluj fiind obligată să consimtă la radiere

în modalitatea emiterii adeverinței de radiere a ipotecii pentru imobilul

situat în Cluj-Napoca str. V.N. nr. X, CF ...... nr. top ....../2 și ....../1/2

a localității Cluj-Napoca, în caz contrar hotărârea va suplini consimțământul

de radiere. Pârâta a fost obligată să plătească reclamanților suma de 4.972 RON

cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța

această decizie, instanța de apel a reținut că, la data de 9 august 2004 între

pârâta SC B. SA și SC Z.C. SRL s-a încheiat un Contract de credit înregistrat

sub nr. 24090, contract în baza căruia instituția bancară acorda persoanei

juridice o linie de credit în cuantum de 1 miliard ROL, pe o perioadă de 6 luni

de la data semnării contractului, respectiv până la data de 9 februarie 2005,

linia de credit utilizându-se pentru acoperirea necesităților de capital

circulant generate de decalajul dintre încasări și plăți și anume pentru plăți

curente, furnizori, utilități și datorii curente la bugetul de stat, conform

art. 1 din convenția părților. La data de 24 noiembrie 2004 s-a încheiat un act

adițional la contractul de credit între pârâta SC B. SA, SC Z.C. SRL și

reclamanții B.I.L., respectiv B.R., în calitate de garanți, părțile de comun

acord procedând la suplimentarea facilității revolving pentru capital de lucru

de la 1 miliard ROL la 1.950.000.000 ROL, în cadrul perioadei inițiale, cu

rambursare la data de 9 februarie 2005.

Conform acestui act

adițional, în vederea garantării restituirii împrumutului se proceda la

suplimentarea garanțiilor inițiale aferente Contractului de credit nr. 24059

din 18 mai 2004, cu un contract de ipotecă asupra imobilului proprietatea

reclamanților situat în Cluj-Napoca, la Viile Nădășel, constând în două

terenuri intravilan în suprafață de 351 mp și respectiv 1.299 mp, înscrise în

CF nr. ...... Cluj-Napoca. Valoarea creanței garantate era de 950.000.000 ROL

la care se adăugau dobânzile, spezele, taxele, comisioanele și cheltuielile

aferente. În conformitate cu dispozițiile clauzelor contractuale inserate în

capitolul „Alte clauze", garanții se obligau în mod solidar alături de

beneficiarul creditului SC Z.C. SRL la plata întregului credit și a dobânzilor

aferente conform Codului civil și Codului comercial.

La data de 8

februarie 2005 se încheie Actul adițional nr. 2 la contractul de credit, act

adițional în baza căruia se procedează la reducerea facilității revolving

pentru capital de lucru de la 1.950.000.000 ROL la 1.850.000.000 ROL,

stabilindu-se menținerea acestui plafon pe o perioadă de 6 luni, cu rambursare

la data de 9 august 2005. În baza aceluiași act adițional, garanții se obligau

în solidar, alături de societatea împrumutata, la plata creditului și a

dobânzilor aferente, conform legii.

Din cuprinsul

contractului de credit și respectiv a actelor adiționale încheiate la acest

contract, prima instanță a reținut faptul că reclamanții, în calitate de

garanți ipotecari, și-au asumat o obligație de solidaritate pasivă împreună cu

SC Z.C. SRL, solidaritate care, în conformitate cu dispozițiile art. 1039 C.

civ., îl îndreptățește pe creditor să ceară oricărui debitor executarea

integrală a prestației care formează obiectul obligației.

Prin Contractul de

ipotecă nr. 55.2/24090 din 24 noiembrie 2004, pe care reclamanții recunosc că

l-au încheiat împreună cu pârâta, contract de ipotecă ce vizează imobilul

proprietatea garanților persoane fizice, situat în Cluj-Napoca, Viile Nădășel,

imobil compus din 2 terenuri în suprafață de 351 mp și respectiv 1.299 mp,

înscrise în CF nr. ......, reclamanții au garantat restituirea de către

persoana juridică a unui împrumut în cuantum de 950.000.000 ROL, dispunându-se

în baza aceluiași contract notarea interdicției de înstrăinare și grevare în

cartea funciară. Garanții ipotecari își exprimau acordul ca banca să-și acopere

întreaga creanță (facilitate, dobânzi, comisioane) din valoarea imobilului la

data executării.

Împotriva SC Z.C. SRL

a fost deschisă la 2 aprilie 2007 procedura insolvenței (Dosar nr.

1854/1285/2007) și pârâta a formulat, la data de 25 iunie 2007, declarație de

creanță, fiind înscrisă în tabelul creanțelor declarate împotriva averii

debitoarei cu o creanță garantată în cuantum de 188.248,09 RON. În cadrul

procedurii insolvenței, în urma valorificării unor bunuri aparținând debitoarei

SC Z.C. SRL, s-a procedat la distribuirea în favoarea pârâtei a sumei în

cuantum de 188.248 RON, fapt ce rezultă din cuprinsul adresei înregistrată la

dosar la data de 6 ianuarie 2011.

Reclamanții apreciază

că distribuirea către pârâtă a întregii sume înscrisă în tabelul creanțelor

declarate împotriva averii debitoarei SC Z.C. SRL îi îndreptățește la radierea

ipotecii înscrise asupra imobilului proprietate personală, imobil adus ca și

garanție în vederea restituirii împrumutului de tip revolving, a comisioanelor,

dobânzilor și a tuturor celorlalte cheltuieli ocazionate de încheierea

contractului de credit.

Pârâta susține că nu

s-a rambursat integral creditul acordat societății Z.C. (în acest sens a depus

la dosarul cauzei acte doveditoare privind cuantumul creanței deținute de către

pârâtă). Astfel, pârâta arată că deține o creanță în valoare de 89.516,93 RON,

rezultând din contractul de credit perfectat cu societatea Z.C., reprezentând

dobânzi penalizatoare. În consecință, având în vedere că nu a fost restituit integral

creditul acordat, și nu s-a stins obligația principală, subzistă în continuare

și ipoteca accesorie acestui credit, asupra imobilelor aflate în proprietatea

reclamanților. Dreptul de ipotecă fiind accesoriu obligației principale - în

speță obligația de a restitui creditul cu toate dobânzile și cheltuielile

aferente - se stinge doar cu ocazia stingerii acestei obligații principale.

Curtea de apel a

observat că, pârâta SC B. SA susține că deși s-a stins creditul principal,

reclamanții datorează dobânzi penalizatoare, acesta fiind motivul refuzului

său.

În cazul obligațiilor

cu executare succesivă cum sunt fructele civile (dobânzile) - acestea se

dobândesc „zi cu zi" și devin exigibile de la data convenită de către

părți pentru plată. Dobânzile penalizatoare sau dobânzile moratorii, fiind

prestații periodice, au natura juridică a fructelor civile, fiind incidente

dispozițiile art. 12 din Decretul nr. 167/1958 atât în ce privește începutul

prescripției cât și în ce privește modul de operare a prescripției. Dacă

debitorul este obligat să plătească dobânzi prin prestații succesive - dreptul

la acțiune cu privire la fiecare din aceste prestații se stinge printr-o

prescripție deosebită, conform art. 12, termenul calculându-se de la data

exigibilității fiecărei rate de dobândă. De asemenea fiind drepturi accesorii,

sunt aplicabile și dispozițiile art. 1 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958 - în

sensul că prescripția dreptului la acțiune în realizarea creanței principale

atrage și prescripția dreptului la acțiune pentru plata dobânzilor.

Curtea de apel a

observat că dreptul la acțiune și respectiv la executare silită al pârâtei cu

privire la dobânzile penalizatoare s-a stins prin prescripție în ceea ce îi

privește pe debitorii reclamanți. Mai întâi trebuie observat că pârâta s-a

înscris în tabelul creditorilor SC Z.C. și că s-a distribuit către pârâtă suma

de 188.248 RON cu care această creditoare s-a înscris în tabel, în acest fel

stingându-se debitul principal.

De asemenea, s-a

observat că pârâta nu a înțeles să întrerupă cursul prescripției dreptului la

acțiune în valorificarea dobânzilor penalizatoare, față de reclamanți prin

formularea unei cereri de chemare în judecată față de aceștia, ori printr-un

alt demers din care să rezulte în mod neechivoc intenția de a recupera

accesoriile împrumutului acordat, accesorii ce s-au născut după deschiderea

procedurii insolvenței. Astfel termenul de prescripție s-a împlinit și refuzul

eliberării adeverinței solicitate este unul nejustificat. Mai mult tocmai

limitările legale impuse de starea de insolvență a celuilalt codebitor

îndreptățeau creditorul să își satisfacă creanța de la reclamanți.

Solidaritatea pasivă, prin modul în care acționează, face ca riscul eventualei

insolvabilități a unuia dintre codebitorii solidari să nu mai fie suportat de

către creditor, ci de către celălalt codebitor solidar solvabil.

După cum rezultă din

contractul de ipotecă și respectiv din cele două acte adiționale la Contractul

de linie de credit nr. 24090 din 9 august 2004, reclamanții s-au obligat în mod

solidar cu debitoarea SC Z.C. SRL să restituie întregul credit acordat

acesteia, precum și dobânzile, comisioanele, spezele și orice alte taxe ar

rezulta din contract.

În ce privește

dobânzile penalizatoare percepute anterior deschiderii procedurii, acestea sunt

de asemenea prescrise - procedura insolvenței (Dosar nr. 1854/1285/2007) fiind

deschisă la data de 2 aprilie 2007.

Față de împrejurarea

că instanța constată stinsă prin prescripție creanța pretinsă de către pârâtă,

refuzul acesteia de a emite adeverință de radiere a ipotecii apare ca fiind

nejustificat.

Potrivit art. 1788 C.

civ. (vechiul cod) ipoteca poate fi radiată fie prin consimțământul părților,

pe cale convențională, fie prin hotărâre judecătorească. Dincolo de

inadvertențele de formulare a acțiunii, inadvertențe care nu fac inadmisibilă

acțiunea, așa cum în subsidiar reține prima instanță, deși motivarea este pe

fond, Curtea de apel a observat că reclamanții au învestit instanța cu o

acțiune prin care să se stabilească că nu există o creanță a pârâtei care să

justifice menținerea în ființă a ipotecii și că față de lipsa acordului pârâtei

la radiere, prin demersul judiciar se urmărește tocmai executarea în natură a

obligației băncii, de a consimți la radiere urmare a stingerii creanței

garantate ipotecar.

Modalitatea atipică

de executare silită în natură a obligației băncii de a radia ipoteca stinsă,

solicitată instanței, a fost opțiunea reclamanților care urmăresc, să

suplinească consimțământul băncii la radiere în cazul refuzului nejustificat al

acesteia, ca modalitate de executare a obligației născute în sarcina băncii

creditoare. Ori banca și-a exprimat poziția procesuală de refuz pe durata

derulării procedurii, astfel încât dacă la rămânerea irevocabilă a hotărârii de

obligare să consimtă la radiere, banca nu va înțelege să își execute voluntar

obligația, hotărârea irevocabilă urmează a suplini consimțământul de radiere.

Împotriva acestei

decizii, pârâta SC B. SA - Sucursala Cluj a declarat recurs, în temeiul

dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea

recursului, modificarea în totalitate a deciziei recurate, în sensul

respingerii apelului reclamanților și menținerea sentinței instanței de fond.

În argumentarea

recursului său, după prezentarea situației de fapt, recurenta arată că dreptul

său la creanța în sumă de 89.516,93 RON împotriva reclamanților nu este

prescris, datorită prevederilor art. 1045 și 1872 din vechiul C. civ., texte de

lege care reglementează efectele juridice față de ceilalți debitori solidari

ale unui act întrerupător de prescripție realizat în contra unuia dintre

codebitori, texte de lege pe care instanța de apel a omis să le aplice.

Se susține că, deși

instanța de apel a recunoscut calitatea reclamanților de debitori solidari față

de debitoarea falită SC Z.C. SRL, nu a aplicat în mod corect textele de lege

speciale care reglementează întreruperea cursului prescripției.

Având în vedere că

procedura insolvenței este o procedură de executare colectivă a debitorului SC

Z.C. SRL, cererea de declarație de creanță prin care un creditor solicită să se

înscrie la masa credală în vederea recuperării creanței sale reprezintă un act

de executare silită care întrerupe cursul prescripției.

Recurenta mai susține

că, nu poate fi sancționată pentru că ar fi stat în pasivitate cu privire la

dobânzile lunare, întrucât prin declarația de creanță din anul 2007 a solicitat

unuia dintre debitorii solidari inclusiv dobânzile care se calculează conform

contractului de credit, iar în anul 2010 unul dintre debitorii solidari a

achitat debitul de bază, fapt care reprezintă din nou un act întrerupător de

prescripție.

Pe de altă parte,

chiar dacă nu ar fi menționat acest aspect în mod expres în cererea de admitere

a creanței, având în vedere că în materie comercială dobânda curge de drept,

acestea urmează de drept soarta și efectele juridice a creditului de bază. Și

aceasta în baza principiului de drept accesoriul urmează principalul.

Totodată, chiar dacă

s-ar ignora prevederile art. 1045 și 1872 din vechiul C. civ., dobânda datorată

de către reclamanți, se calculează în fiecare zi asupra creditului aflat în

sold și se datorează de către debitori lunar conform prevederilor contractului

de credit.

Așadar, chiar dacă

instanța de apel a reținut în mod corect prevederile art. 12 din Decretul nr.

167/1958 le-a aplicat în mod greșit. Prin urmare, având în vedere că deține o

creanță reprezentând dobânzi penalizatoare, emiterea unei adrese prin care să

fie obligată să-și exprime acordul privind radierea ipotecii nu se justifică.

Analizând decizia

atacată, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte de Casație și Justiție

va respinge recursul ca nefondat pentru următoarele considerente:

Recurenta consideră

că hotărârea pronunțată de Curtea de apel nu este legală din cauza aplicării

greșite a prevederilor art. 12 din Decretul nr. 167/1958 și a prevederilor art.

1045 și 1872 C. civ.

Criticile recurentei

nu sunt fondate, instanța de apel a apreciat corect starea de drept a speței,

arătând că recurenta odată cu depunerea cererii de înscriere a creanței pe

tabelul creditorilor a întrerupt termenul de prescripție. Din acel moment s-a

născut și dreptul recurentei de a se adresa instanței cu o eventuală cerere în

pretenții împotriva intimaților, debitori solidari. De la data depunerii

cererii de înscriere pe tabelul creditorilor a creanței sale față de debitoarea

SC Z.C. SRL recurenta nu a mai întreprins niciun demers, cunoscând prevederile

imperative ale Legii nr. 85/2006 în ceea ce privește posibilitatea de

recuperare a creanțelor sale în cadrul procedurii insolvenței.

Din actele depuse în

cauză rezultă că ultimul act de executare efectuat pentru recuperarea

creditului acordat SC Z.C. SRL a fost cererea de înscriere pe tabelul

creditorilor la această debitoare în luna iunie 2007, iar de la această dată nu

s-a mai întreprins nicio măsură împotriva societății aflată în lichidare și

nici împotriva intimaților pentru recuperarea creditului acordat. Pasivitatea

intimatei trebuie sancționată cu prevederile art. 3 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958

privind prescripția extinctivă, în sensul că s-a împlinit termenul de

prescripție, iar banca nu mai poate formula vreo pretenție împotriva

intimaților, acțiunea fiind înregistrată pe rolul Tribunalului Comercial Cluj

la data de 7 octombrie 2010.

Recurenta face o

confuzie privitor la întreruperea prescripției și data când s-a produs acest

fapt. În primul rând nu trebuie ignorate prevederile art. 1 alin. (2) din

Decretul 167/1958 care spun foarte clar că dreptul la acțiune pentru realizarea

creanței principale atrage și prescripția dreptului la acțiune pentru plata

dobânzilor. Dreptul la acțiune împotriva debitorilor pentru realizarea creanței

principale a fost întrerupt la data de 15 iunie 2007 când s-a depus cererea de

declarare creanță, ori din acel moment s-a născut dreptul recurentei de a

pretinde plata atât a debitului principal, cât și a accesoriilor. În momentul

în care s-a împlinit termenul de prescripție pentru debitul principal, s-a

împlinit și termenul pentru accesorii. Acest aspect l-a reținut corect instanța

de apel în momentul în care a constatat împlinit termenul de prescripție pentru

pretinderea de către recurentă a creanței față de intimați.

Art. 16 din Decretul

nr. 167/1958 prevede foarte clar situațiile de întrerupere a termenului de

prescripție, iar recurenta nu s-a aflat în niciuna din acele situații, în

sensul că nici nu a promovat o acțiune în instanță pentru recuperarea

prejudiciilor împotriva societății ori a intimaților și nici nu a efectuat

vreun act începător de executare silită a intimaților. Or, în atare situație,

nu se poate vorbi despre aplicarea prevederilor art. 1045 și 1848 C. civ.

vechi. Potrivit art. 36 din Legea nr. 85/2006 de la data deschiderii procedurii

insolvenței se suspendă de drept toate acțiunile judiciare, extrajudiciare sau

măsurile de executare silită pentru realizarea creanțelor asupra debitorului

sau bunurilor sale, iar potrivit art. 40 din Legea nr. 85/2006 deschiderea

procedurii suspendă orice termene de prescripție a acțiunilor prevăzute la art.

36. Potrivit art. 41 alin. (1) nicio dobândă, majorare sau penalitate de orice

fel ori cheltuiala, numită generic accesorii, nu va putea fi adăugată

creanțelor născute anterior datei deschiderii procedurii.

Potrivit art. 41

alin. (2) - în forma în vigoare la momentul nașterii raportului juridic dintre

părți prin excepție de la alin. (1), creanțele garantate se înscriu în tabelul

definitiv și/sau în tabelul definitiv consolidat, după caz, la valoarea

garanțiilor, evaluată în conformitate cu art. 39 alin. (1) lit. a), dar nu mai

mult decât valoarea totală a creanței garantate de acea garanție. La

distribuția prețului garanției, creditorul garantat va fi îndreptățit să

calculeze accesoriile la creanța garantată până cel mult la data vânzării

bunului, cu condiția ca prețul bunului să fie corespunzător mai mare decât

valoarea inițial evaluată. În cazul în care prețul va fi inferior valorii

evaluate, la distribuție se va ajusta corespunzător raportul dintre partea

garantată și cea negarantată a creanței.

Efectele formulării

declarației de creanță de către pârâtă, urmare a deschiderii procedurii

insolvenței celuilalt debitor solidar, nu afectează prescripția dreptului de a

pretinde accesoriile debitului principal, accesorii calculate și pretinse de

către pârâtă până la momentul încasării debitului principal în procedura

insolvenței, în sensul întreruperii termenului de prescripție. Tocmai calitatea

de debitori solidari a reclamanților și incidența textelor suscitate din legea

insolvenței, îndrituia pârâta să solicite plata acestor accesorii născute după

deschiderea insolvenței, de la aceștia. Dar pasivitatea acesteia nu putea

rămâne nesancționată și, în consecință, instanța de apel a aplicat corect

dispozițiile legale.

Având în vedere că

recurenta a căzut în pretenții se va dispune obligarea acesteia la plata

cheltuielilor de judecată în valoare de 3.720 RON, reprezentând onorariu

avocat.

Pentru toate

considerentele reținute, conform art. 274 și 312 C. proc. civ. se va respinge

ca nefondat recursul declarat de pârâta SC B. SA București - Sucursala Cluj

împotriva Deciziei nr. 191 din 14 octombrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel

Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Recurenta

pârâtă SC B. SA București - Sucursala Cluj va fi obligată la plata sumei de

3.720 RON cu titlu de cheltuieli de judecată către intimații reclamanți B.I.L.

și B.R.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de pârâta SC B. SA București - Sucursala Cluj împotriva

Deciziei nr. 191 din 14 octombrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Cluj,

secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Obligă recurenta

pârâtă SC B. SA București - Sucursala Cluj la plata sumei de 3.720 RON cu titlu

de cheltuieli de judecată către intimații reclamanți B.I.L. și B.R.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 10 octombrie 2012.

Procesat de GGC - LM