ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5161/2005

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Curtea de Apel București, secția a IV-a

civilă, prin decizia civilă nr. 499 din 18 noiembrie 2003 evocând fondul, după admiterea

apelului și anularea sentinței civile nr. 367 din 26 aprilie 2002 pronunțată de

Tribunalul București, secția a V-a civilă, a admis acțiunea formulată de reclamanta

A.N.C.M.U.C.E.C.O.M. București și a obligat intimatul pârât Statul Român, prin Ministerul

Finanțelor Publice, să-i acorde măsuri reparatorii prin echivalent în condițiile

Legii 10/2001 pentru imobilul ce a aparținut sistemului cooperației meșteșugărești

respectiv, cooperativa D. situată în localitatea Drăgăneștii de Vede, județul Teleorman.

Pentru a hotărî astfel Curtea a reținut

că prin H.C.M. nr. 1594/2452 din 5 noiembrie 1954 purtând mențiunea „secret” s-a

dispus transformarea fără plată a unor cooperative meșteșugărești în unități productive

de stat, iar în anexa la legea amintită figurează și imobilul arătat în cerere (fila

67 dosar fond). Ca atare s-a considerat a fi aplicabile dispozițiile art. 2 lit.

e) din Legea nr. 10/2001 potrivit cărora sunt considerate imobile preluate abuziv

și imobilele preluate de stat în baza unor legi sau a altor acte normative nepublicate

la data preluării în Monitorul Oficial sau Buletinul Oficial.

S-a mai reținut că la notificarea formulată

în baza art. 21 din Legea 10/2001 Primăria Drăgănești de Vede, Teleorman a comunicat

reclamantei că în urma verificărilor efectuate nu a putut fi identificată clădirea

menționată în notificare (fila 4 dosar fond).

Față de răspunsul amintit s-a considerat

că reclamanta este îndreptățită la măsuri reparatorii prin echivalent în condițiile

Legii 10/2001 ce urmează să-i fie acordate de către stat prin Ministerul Finanțelor

Publice, în conformitate cu dispozițiile art. 26 alin. (3) din aceiași lege.

Recursul declarat în cauză de către Ministerul

Finanțelor Publice întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., cu solicitarea

de a fi modificată decizia civilă 499/2003 în sensul respingerii cererii pentru

lipsa calității procesuale active sau ca nefondată, critică soluția instanței de

apel pentru aplicarea greșită a dispozițiilor art. 2 lit. e) și art. 26 alin. (3)

din Legea 10/2001. Se consideră că instanța, în mod greșit a reținut că imobilul,

cooperativa D. din localitatea Drăgăneștii de Vede, jud. Teleorman a aparținut reclamantei

și că a fost preluat abuziv de către stat. S-a mai arătat că în raport cu dispozițiile

art. 26 alin. (3) din Legea 10/2001, soluționarea pe fond a cauzei impunea un rol

activ din partea Curții de Apel în administrarea dovezilor necesare, inclusiv expertiză

de specialitate, pentru a trage o justă concluzie cu privire la situația de fapt,

lucru pe care aceasta nu l-a făcut.

Criticile sunt întemeiate.

Instanța de apel, admițând apelul și

judecând cauza pe fond, a admis cererea de chemare în judecată formulată împotriva

Statului Român, reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, și l-a obligat la

acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent în baza art. 26 alin. (3) din Legea

10/2001, în condițiile în care imobilul în litigiu nu a fost identificat și evaluat.

Or, potrivit dispozițiilor art. 1 alin.

(1) din Legea 20/2001, situat în Capitolul I Dispoziții generale legii amintite

– „imobilele preluate abuziv de stat ... se restituie de regulă în natură...”; se

vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent, se arată în alin. (2) al textului

arătat, doar „în cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă”.

Semnificația juridică a normelor legale

sus-menționate nu poate fi alta decât aceea că identificarea imobilului este obligatorie

în toate cazurile de restituire întemeiate pe Legea 10/2001.

Obligația legală generală de evaluare

a imobilului este prevăzută de dispozițiile art. 2 alin. (1) din lege în raport

cu care „dacă restituirea în natură nu este aprobată sau nu este posibilă, după

caz deținătorul imobilului este obligat ca, prin decizie sau după caz, prin dispoziție

motivată, în termenul prevăzut de art. 23 alin. (1), să facă persoanei îndreptățite

o ofertă de restituire prin echivalent, corespunzătoare valorii imobilului”.

Ca atare, pentru a fi putut trage o concluzie justă cu privire

la raporturile juridice și drepturile reciproce ale părților litigante instanța

era obligată să elucideze caracteristica de bun identificat/identificabil al imobilului

în cauză și să procedeze la evaluarea acestuia.

Dată fiind neîndeplinirea obligațiilor

legale amintite, incidența cazului de nelegalitate invocat de către recurentă se

justifică, astfel încât făcând aplicația art. 312 alin. (1), art. 313 C. proc. civ.

se va admite recursul, casându-se decizia atacată și va trimite cauza pentru rejudecare

în apel la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul

Finanțelor Publice pentru Statul Român împotriva deciziei nr. 499 din 18 noiembrie

2003 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Casează decizia atacată și trimite cauza

pentru rejudecare în apel la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință publică, astăzi

14 iunie 2005.