ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 19.04.2007

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2077/2007

HOTĂRÂRE
19.04.2007
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2077/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

dosarului constată că:

Prin sentința civilă nr. 949 din 26 aprilie 2006,

pronunțată în fond după casare, urmare Deciziei nr. 5161/2005 a secției de

contencios administrativ și fiscal, a Înaltei Curți de Casație și Justiție,

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a

respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta SC T. SRL Piatra Neamț

în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, .S.R.I. și M.A.I. privind

înlăturarea ca nelegală a dispozițiilor Cap. 10, secțiunea a 3-a, art. 39 și

următoarele din Anexa nr. 3 având drept conținut Normele Tehnice privind

proiectarea și realizarea sistemelor tehnice de proiecție și de alarmare

împotriva efracției aprobate prin H.G. nr. 1010 din 25 iunie 2004.

În motivarea acțiunii s-a

arătat că reclamanta prestează servicii de acordare de împrumuturi pe bază de

amanet și că în raport de dispozițiile art. 69 lit. b) din Legea nr. 333/2003

Guvernul avea obligația să stabilească în termen de 90 de zile de la data

intrării în vigoare a acestei legi, Normele Tehnice care trebuie respectate cu

ocazia proiectării și realizării sistemelor de alarmare împotriva efracției.

Subiecții Normelor tehnice

trebuiau să fie operatorii economici care proiectează și realizează astfel de

sisteme de alarmare, însă prin norma contestată s-au introdus nelegal obligații

derogatorii de la lege în sarcina prestatorilor de servicii de casă de amanet,

deși aceștia din urmă nu proiectează și nu produc sisteme de alarmare împotriva

efracției.

A mai arătat reclamanta că

au fost încălcate dispozițiile art. 3 și art. 52 din Legea nr. 333/2003 și că

obligațiile introduse în mod nelegal o determină la efectuarea unor cheltuieli

suplimentare.

Instanța de Fond a reținut

că H.G. nr. 1010/2004, pentru aprobarea normelor metodologice și a documentelor

prevăzute la art. 60 din Legea nr. 333/2003 privind paza obiectivelor,

bunurilor, valorilor și protecția persoanelor, este legală, fiind adoptată în

temeiul art. 108 din Constituția României și art. 69 din Legea nr. 333/2003, la

inițiativa M.A.I. și cu respectarea Legii nr. 24/2000.

Nu au fost primite

susținerile reclamantei potrivit cărora art. 69 lit. b) din Legea nr. 333/2003

privește doar operatorii economici care proiectează și realizează sisteme de

alarmare împotriva efracției, având în vedere că în mod implicit din Anexa nr.

3 la H.G. nr. 1010/2004 rezultă că beneficiarii, utilizatorii acestor sisteme

de alarmare se supun acelorași reguli.

S-a mai reținut că în cazul

în care conducătorul unui obiectiv din categoria celor prevăzute la art. 39 din

H.G. nr. 1010/2004 are prevăzut sistem de alarmă pentru unitatea respectivă și

nu are pază umană permanentă, acest sistem trebuie conectat la un dispecerat de

monitorizare a alarmelor conform art. 41 din H.G. amintită și cum rezultă din

redactarea art. 29 alin. (1) din Legea nr. 333/2003.

În termen legal, împotriva

sus - amintitei sentințe a declarat recurs reclamanta SC T. SRL Piatra Neamț.

Fără a se indica temeiul de

drept al cererii de recurs, în motivarea acesteia s-a arătat că Instanța de

Fond nu a verificat dacă intimații – pârâți au respectat cu ocazia emiterii

Normelor Tehnice dispozițiile art. 3 din Legea nr. 333/2003 urmând ca în cazul

în care acest lucru se confirmă normele să fie constatate nule.

În opinia recurentei este

vorba de o extindere abuzivă a prevederilor art. 69 lit. c) din Legea nr.

333/2003 și asupra beneficiarilor de sisteme de alarmare, dar și de o încălcare

a art. 3 din aceeași lege întrucât prin normele tehnice date în aplicarea legii

societatea este obligată să încheie contracte comerciale cu operatorii pe care

îi licențiază intimații, indiferent dacă este sau nu nevoie de serviciile

acestora.

Au formulat întâmpinări în

cauză Guvernul României, M.A.I. și S.R.I.

Prin întâmpinarea depusă de

intimatul S.R.I. s-a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive

în raport de consemnările existente în încheierea Instanței de Fond din 11

ianuarie 2005.

Cu aceeași argumentare și

intimatul M.F.P. – A.N.A.F. a invocat de asemenea lipsa calității procesuale

pasive a acestei autorități.

În apărările pe fondul

cauzei făcute de toți cei trei intimați ce au formulat întâmpinări s-a precizat

că sentința pronunțată de Curtea de Apel București este legală și temeinică.

Examinând cauza în temeiul

art. 304

1

Este întemeiată și va fi

admisă în consecință excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de intimații

S.R.I. și M.F.P. în condițiile în care, încă de la 8 decembrie 2004, prin

cerere scrisă SC T. SRL și-a precizat acțiunea în sensul că nu înțelege să se

mai judece cu aceste două autorități (filele 53 - 54 din Dosarul inițial de

fond nr. 4180/2004 al Curții de Apel București), iar prin încheierea de ședință

din 11 ianuarie 2005, în conformitate cu dispozițiile art. 246 C. proc. civ., Instanța a luat act de renunțarea la judecarea cererii în contradictoriu cu cei

doi pârâți.

Ca urmare în temeiul art. 312 C. proc. civ. recursul va fi respins față de acești intimați (S.R.I. și M.F.P.) pentru lipsa

calității procesuale pasive a acestora. De altfel, în considerentele sentinței

recurate se reține că reclamanta a renunțat la judecată față de cei doi pârâți,

omițându-se însă a se pronunța în mod expres asupra excepției în discuție.

Asupra fondului pricinii,

Înalta Curte de Casație și Justiție reține că dezlegarea dată de Curtea de Apel

București acțiunii formulate de SC T. SRL este corectă și legală.

Obiectul acțiunii a vizat

înlăturarea ca nelegale a dispozițiilor Cap. 10, secțiunea a 3-a, art. 39 și

următoarele din Anexa nr. 3 la H.G. nr. 1010/2004 pentru aprobarea normelor

metodologice și a documentelor prevăzute la art. 69 din Legea nr. 333/2004

privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor.

Anexa nr. 3 din actul

administrativ contestat cuprinde Norme Tehnice privind proiectarea și

realizarea sistemelor tehnice de protecție și de alarmare împotriva efracției.

Aceste norme au caracter obligatoriu, adresându-se atât societăților licențiate

specializate să execute astfel de lucrări cât și beneficiarilor de sisteme

tehnice de protecție și de alarmare.

Recurenta - reclamantă, ca

unitate de amanet, desfășoară operațiuni cu metale prețioase, aliaje ale

acestora sau pietre prețioase, toate acestea cu un regim special reglementat de

O.U.G. nr. 190/2000 republicată, ceea ce presupune obligația deținătorului de a

lua măsuri specifice de protecție pentru a asigura securitatea bunurilor

amanetate.

În conformitate cu art. 41

din H.G. nr. 1010/2004 în cazul în care un obiectiv din categoria celor

prevăzute la art. 39 din aceeași hotărâre de guvern, între care sunt arătate

expres casele de amanet, are prevăzut un sistem de alarmă și nu are pază umană

permanentă, atunci acesta trebuie să fie conectat la un dispecerat de

monitorizare a alarmelor.

Componența sistemelor de

alarmare împotriva efracției prevăzute în art. 39 alin. (1) din Anexa 3 la H.G. nr. 1010/2004 este în strânsă concordanță cu prevederile art. 28 alin (5) din Legea nr.

333/2003 completată și modificată.

În acest context, nu poate

fi primită susținerea recurentei - reclamante privind încălcarea dispozițiilor

art. 3 și art. 52 din Legea nr. 333/2003 atâta timp cât legea instituie

obligativitatea asigurării pazei bunurilor, conducătorii unităților vizate

urmând a stabili în mod concret modalitățile de organizare și executare a

pazei, evident în conformitate cu legea incidentă și cu normele metodologice

aprobate prin H.G. nr. 1010/2004.

Pentru cele expuse, în

temeiul art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.

Respinge recursul declarat

de SC T. SRL Piatra Neamț împotriva sentinței civile nr. 949 din 26 aprilie 2005 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 19 aprilie 2007.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2008-02-12
0,92
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 525/2008
tiv și trunchiat textele de lege încălcate de reclamantă, nu a clarificat problematica specifică legislației fiscale și nu au avut în vedere că dispozițiile C. fisc. prevalează asupra oricăror norme din alte acte normative, astfel încât, în
ÎCCJ 2007-01-12
0,92
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 148/2007
, secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 83/ CA din 10 iulie 2006 a respins acțiunea ca nefondată, constatând că în mod justificat s-a reținut faptul că R.A.J.A.C Iași nu a organizat și nu a exercitat controlul
ÎCCJ 2008-03-11
0,92
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 970/2008
tra Neamț, ca Instanță de drept comun competentă. A respins excepțiile ridicate de pârât cu privire la prematuritatea și tardivitatea acțiunii. De asemenea, a admis capătul de cerere care se referă la Decizia nr. 24 din 9 martie 2007, cu co
ÎCCJ 2007-02-06
0,92
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 688/2007
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 1588 din 28 iunie 2006, a respins excepțiile privin
ÎCCJ 2012-05-24
0,92
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2578/2012
, în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamanta Autoritatea Națională pentru Reglementarea și Monitorizarea Achizițiilor Publice (prescurtat A.N.R.M.A.P.) și obligarea intimaților la suportarea cheltuielilor de judecată ocazionate
Sursă