ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1475/2004
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1475/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: A.N.C.M. U.C.E.C.O.M. a notificat Primăria Orașului Tășnad solicitând, în temeiul art. 9 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 restituirea în natură a imobilului situat în Tășnad, județul Satu Mare, fosta Cooperativă M., sau acordarea, în temeiul art. 9 alin. (2), art. 18, art. 27 alin. (1) și (3) din același act normativ, de măsuri reparatorii prin echivalent. Primarul Orașului Tășnad, cu adresa nr. 16628 din 7 noiembrie 2001, a comunicat A.N.C.M. U.C.E.C.O.M. că nu a putut identifica imobilul a cărui restituire a fost solicitată. La data de 21 februarie 2002 A.N.C.M. U.C.E.C.O.M., prin cererea înregistrată sub nr. 1549 la Tribunalul București, a chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice solicitând obligarea acestuia să-i restituie imobilul menționat sau să-i acorde măsuri reparatorii prin echivalent.
Tribunalul București, secția a V-a civilă și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 369 din 26 aprilie 2002, menținută prin decizia nr. 357 din 1 octombrie 2002 de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins contestația ca tardiv formulată. S-a arătat că la data de 23 noiembrie 2001 ”Primăria Drăgănești de Vede, județul Teleorman” a comunicat răspunsul său la notificarea contestatoarei sau a formulat cererea de chemare în judecată la data de 21 februarie 2002, cu depășirea termenului de 90 de zile prevăzut de art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001. În termen legal, împotriva deciziei nr. 357 din 1 octombrie 2002 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, a declarat recurs A.N.C.M.
U.C.E.C.O.M. solicitând casarea în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și susținând că: greșit s-a considerat că a fost formulată peste termenul de 90 de zile prevăzut de art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 contestația întrucât răspunsul la notificare a fost comunicat la 23 noiembrie 2001 iar cererea a fost înregistrată la tribunal la 20 februarie 2002. Recursul urmează să fie admis ca fondat pentru următoarele considerente: Potrivit art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 în cazul în care persoana îndreptățită nu cunoaște deținătorul bunului imobil solicitat, notificarea se va trimite primăriei în a cărei rază se află imobilul; alin. (3) al aceluiași articol prevede că în cazul în care unitatea deținătoare nu a fost identificată persoana îndreptățită poate chema în judecată statul prin Ministerul Finanțelor Publice, în termen de 90 de zile de la data comunicării solicitând restituirea în natură sau, după caz, măsuri reparatorii prin echivalent.
În speță Primarul Orașului Tășnad, județul Satu Mare a comunicat A.N.C.M. U.C.E.C.O.M. răspunsul său la data de 23 noiembrie 2001, contestația a fost formulată la data de 20 februarie 2002, înlăuntrul termenului de 90 de zile prevăzut de art. 23 alin. (3) din Legea nr. 10/2001. Față de considerentele menționate Curtea va admite recursul, va casa decizia Curții de apel și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE: Admite recursul declarat de reclamanta A.N.C.M. U.C.E.C.O.M. împotriva deciziei nr. 357 din 1 octombrie 2002 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, pe care o casează și trimite cauza aceleiași instanțe, pentru rejudecarea apelului. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 februarie 2004.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.