ÎCCJ, decizie (scj.ro #82320)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #82320) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Imobil preluat în mod abuziv de stat. Cererea persoanei îndreptățite pentru despăgubiri prin echivalent. Neidentificarea imobilului. Cuprins pe materii . Drept civil. Drept de proprietate. Imobil preluat în mod abuziv de stat. Cererea persoanei îndreptățite pentru despăgubiri prin echivalent. Neidentificarea imobilului. Index alfabetic . Drept civil. - Imobil preluat în mod abuziv de stat. - Cererea persoanei îndreptățite pentru despăgubiri prin echivalent - Neidentificarea imobilului. Legea nr . 10/2001: art . 1, art . 23, art . 24. Pentru a putea trage o concluzie justă cu privire la raporturile juridice și drepturile reciproce ale părților litigante, instanța are obligația să elucideze caracteristica de bun identificat/identificabil al imobilului și să procedeze la evaluarea acestuia.
Obligația legală generală de identificare și evaluare a imobilului este obligatorie și este prevăzută de dispozițiile art . 1 și ale art . 24 alin. 1 din Legea nr . 10/2001. Î.C.C.J ., Secția civilă și de proprietate intelectuală, decizia nr . 5161 din 14 iunie 2004 Curtea de Apel București, secția a-IV-a civilă prin decizia civilă nr.499 din 18 noiembrie 2003 evocând fondul- după admiterea apelului și anularea sentinței civile nr . 367 din 26 aprilie 2002 pronunțată de Tribunalul București, secția a-V-a civilă, a admis acțiunea formulată de reclamanta Asociația Națională a Cooperației Meșteșugărești UCECOM București și a obligat intimatul pârât Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, să-i acorde măsuri reparatorii prin echivalent în condițiile Legii 10/2001 pentru imobilul ce a aparținut sistemului cooperației meșteșugărești respectiv – Cooperativa „Deservirea” situată în localitatea Drăgăneștii de Vede, Județul Teleorman.
Pentru a hotărî astfel Curtea a reținut că prin H.C.M . nr.1594/2452/5 noiembrie 1954 purtând mențiunea „secret” s-a dispus transformarea fără plată a unor cooperative meșteșugărești în unități productive de stat – iar în anexa la legea amintită figurează și imobilul arătat în cerere. Ca atare, s-a considerat a fi aplicabile dispozițiile art . 2 lit . „e” din Legea nr . 10/2001, potrivit cărora sunt considerate imobile preluate abuziv și imobilele preluate de stat în baza unor legi sau a altor acte normative nepublicate la data preluării în Monitorul Oficial sau Buletinul Oficial. S-a mai reținut că la notificarea formulată în baza art .21 din Legea nr . 10/2001, primăria Drăgănești de Vede, Teleorman a comunicat reclamantei că în urma verificărilor efectuate nu a putut fi identificată clădirea menționată în notificare.
Față de răspunsul amintit s-a considerat că reclamanta este îndreptățită la măsuri reparatorii prin echivalent în condițiile Legii 10/2001 ce urmează să-i fie acordate de către stat prin Ministerul Finanțelor Publice – în conformitate cu dispozițiile art . 26 alin. 3 din aceeași lege. Recursul declarat în cauză de către Ministerul Finanțelor Publice, critică soluția instanței de apel pentru aplicarea greșită a dispozițiilor art.2 lit . „e” și 26 alin.3 din Legea 10/2001. Se consideră că instanța, în mod greșit a reținut că imobilul – Cooperativa „Deservirea” din localitatea Drăgăneștii de Vede, Județul Teleorman a aparținut reclamantei și că a fost preluat abuziv de către stat.
S-a mai arătat că în raport cu dispozițiile art . 26 alin.3 din Legea 10/2001, soluționarea pe fond a cauzei impunea un rol activ din partea curții de apel în administrarea dovezilor necesare – inclusiv expertiză de specialitate – pentru a trage o justă concluzie cu privire la situația de fapt, lucru pe care aceasta nu l-a făcut. Recursul este fondat. Instanța de apel, admițând apelul și judecând cauza pe fond, a admis cererea de chemare în judecată formulată împotriva Statului Român – reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice – și l-a obligat la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent în baza art . 26 alin.3 din Legea 10/2001 – în condițiile în care imobilul în litigiu nu a fost identificat și evaluat.
Or, potrivit dispozițiilor art.1 alin.1 din Legea 20/2001 – situat în Capitolul I Dispoziții generale legii amintite – „imobilele preluate abuziv de stat se restituie de regulă în natură...”; se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent – se arată în alin.2 al textului arătat – doar „în cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă”. Semnificația juridică a normelor legale sus-menționate nu poate fi alta decât aceea că identificarea imobilului este obligatorie în toate cazurile de restituire întemeiate pe Legea 10/2001. Obligația legală generală de evaluare a imobilului este prevăzută de dispozițiile art.24 alin.1 din lege în raport cu care „dacă restituirea în natură nu este aprobată sau nu este posibilă, după caz deținătorul imobilului este obligat ca, prin decizie sau după caz, prin dispoziție motivată, în termenul prevăzut de art.23 alin.1, să facă persoanei îndreptățite o ofertă de restituire prin echivalent, corespunzătoare valorii imobilului”.
Ca atare, pentru a fi putut trage o concluzie justă cu privire la raporturile juridice și drepturile reciproce ale părților litigante instanța era obligată să elucideze caracteristica de bun identificat/identificabil al imobilului în cauză și să procedeze la evaluarea acestuia. Față de cele arătate mai sus, s-a admis recursul, casându-se decizia atacată și s-a trimis cauza pentru rejudecare în apel la aceeași instanță.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.