ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 477/2006

Asupra recursului civil de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin decizia civilă nr. 1682/2004, Curtea de Apel București a menținut ca legală și temeinică sentința civilă nr. 636/2003 prin care, Tribunalul Teleorman a respins contestația introdusă de U.C.E.C.O.M. București împotriva dispoziției nr. 277 din 1 iulie 2003 a primarului municipiului Roșiorii de Vede, dispoziție vizând respingerea cererii de restituire a sediului fostei cooperative meșteșugărești P.. Pentru a pronunța această decizie, Curtea de Apel a reținut în esență că cererea reclamantei este nefondată, pe de o parte pentru că nu a făcut dovada faptului că este proprietara construcției revendicate iar pe de altă parte, în condițiile neidentificării deținătorului actual al aceleiași construcții, trebuia să formuleze acțiunea în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.

Împotriva acestei decizii, în termenul legal prevăzut de art. 301 C. proc. civ., a declarat recurs reclamanta, recurs prin care a criticat-o pentru faptul de a se fi pronunțat cu încălcarea și aplicarea greșită a legii adică pentru existența motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În motivarea în fapt a recursului s-a invocat greșita apreciere de către ambele instanțe, a faptului că dovada dreptului de proprietate asupra construcției pretinse, trebuie făcută de către reclamanta-recurentă. În opinia acesteia, de vreme ce patrimoniul cooperației meșteșugărești a fost predat fără plată, în baza legii, respectiv a Hotărârea Consiliului de Miniștri 1594/1959, către întreprinderile de stat, atunci dovada acestui drept de proprietate, trebuia făcută de pârâtă care deține întreaga documentație.

Astfel, actele inclusiv cele de proprietate, au fost predate cu ocazia transformării cooperației meșteșugărești în întreprinderi de stat, fapt ce impunea sarcina probei în căderea pârâtei care neconformându-se, a lăsat să se înțeleagă faptul că reclamanta este proprietară. Pe de altă parte, continuatorul de drept al fostului Sfat Popular, cel care a preluat patrimoniul și arhivele fostelor cooperative meșteșugărești, este actualul Primar al localității în raza căreia se găsește imobilul astfel încât, în opinia aceleiași recurente, nu era necesară eventuala introducere în cauză și a altor părți. Examinând recursul reclamantei prin prisma criticilor formulate se constată că acesta este nefondat iar decizia Curții de Apel este legală și temeinică.

Astfel, cu privire la dovada dreptului de proprietate al reclamantei asupra clădirilor în care și-au desfășurat activitatea secțiile cooperativei meșteșugărești P. Roșiorii de Vede și a căror restituire în natură or în echivalent a fost cerută de către reclamantă, potrivit art. 22 din Legea 10/2001, această dovadă trebuie făcută de cel care pretinde măsura reparatorie. De altfel, conform art. 1169 C. civ. și din punctul de vedere al legii generale, sarcina probei revine celui care promovează o acțiune prin care pretinde instanței acordarea unui drept. Recurenta nu a făcut nici o dovadă în acest sens. Chiar și în ipoteza în care arhiva fostei cooperative meșteșugărești a fost predată în anul 1959 întreprinderii de stat nou înființată, de vreme ce reclamanta este continuatoarea fostei cooperative, trebuia să aibă acte doveditoare ale acestui drept de proprietate.

În lipsa unei astfel de dovezi, în mod corect instanța de apel a constatat inexistența dreptului la măsuri reparatorii acordat de Legea 10/2001. Nu se poate susține nici faptul că pârâtul nu s-ar fi conformat cererilor reclamantei ori interesului general al cauzei și că ar fi trebuit să i se aplice sancțiunile procedurale prevăzute de art. 174 C. proc. civ. ca urmare a faptului că nu ar fi depus dovezile folositoare reclamantei. Astfel, pârâta a depus dovezi din care rezultă faptul că, fosta cooperativă P. a deținut mijloace fixe și circulante necesare desfășurării activității secțiilor sale de producție dar, nu există nici un act doveditor al dreptului de proprietate al reclamantei asupra vreunei construcții.

Nici în ce privește al doilea motiv de recurs, nu există temeiuri pentru eventuala casare ori modificare a deciziei contestate. Potrivit art. 26 alin. (3) din Legea 10/2001, în cazul neidentificării deținătorului actual al imobilului în privința căruia se pretind măsuri reparatorii, contestatorul poate chema în judecată Statul prin Ministerul Finanțelor Publice, în termenul de 90 zile de la data expirării termenului pentru emiterea notificării. Textul legii speciale reținut de către instanța de apel pentru situația dată, este obligatoriu. Pe cale de consecință, în mod corect s-a reținut în argumentarea deciziei pronunțate în apel, pe lângă celălalt aspect al nedovedirii dreptului, nerespectarea condițiilor imperative privind calitatea procesuală pasivă specială.

Criticile recurentei fiind neîntemeiate, urmează ca în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul să fie respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta A.N.C.M. U.C.E.C.O.M. București împotriva deciziei nr. 1682 din 15 septembrie 2004 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 18 ianuarie 2006.