ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 477/2006

Asupra recursului civil de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Prin decizia civilă nr. 1682/2004,

Curtea de Apel București a menținut ca legală și temeinică sentința civilă nr. 636/2003

prin care, Tribunalul Teleorman a respins contestația introdusă de U.C.E.C.O.M.

București împotriva dispoziției nr. 277 din 1 iulie 2003 a primarului

municipiului Roșiorii de Vede, dispoziție vizând respingerea cererii de

restituire a sediului fostei cooperative meșteșugărești P..

Pentru a pronunța această decizie,

Curtea de Apel a reținut în esență că cererea reclamantei este nefondată, pe de

o parte pentru că nu a făcut dovada faptului că este proprietara construcției

revendicate iar pe de altă parte, în condițiile neidentificării deținătorului

actual al aceleiași construcții, trebuia să formuleze acțiunea în

contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.

Împotriva acestei decizii, în

termenul legal prevăzut de art. 301 C. proc. civ., a declarat recurs

reclamanta, recurs prin care a criticat-o pentru faptul de a se fi pronunțat cu

încălcarea și aplicarea greșită a legii adică pentru existența motivului

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În motivarea în fapt a recursului

s-a invocat greșita apreciere de către ambele instanțe, a faptului că dovada

dreptului de proprietate asupra construcției pretinse, trebuie făcută de către

reclamanta-recurentă.

În opinia acesteia, de vreme ce

patrimoniul cooperației meșteșugărești a fost predat fără plată, în baza legii,

respectiv a Hotărârea Consiliului de Miniștri 1594/1959, către întreprinderile

de stat, atunci dovada acestui drept de proprietate, trebuia făcută de pârâtă

care deține întreaga documentație.

Astfel, actele inclusiv cele de

proprietate, au fost predate cu ocazia transformării cooperației meșteșugărești

în întreprinderi de stat, fapt ce impunea sarcina probei în căderea pârâtei

care neconformându-se, a lăsat să se înțeleagă faptul că reclamanta este

proprietară.

Pe de altă parte, continuatorul de

drept al fostului Sfat Popular, cel care a preluat patrimoniul și arhivele

fostelor cooperative meșteșugărești, este actualul Primar al localității în

raza căreia se găsește imobilul astfel încât, în opinia aceleiași recurente, nu

era necesară eventuala introducere în cauză și a altor părți.

Examinând recursul reclamantei prin

prisma criticilor formulate se constată că acesta este nefondat iar decizia

Curții de Apel este legală și temeinică.

Astfel, cu privire la dovada

dreptului de proprietate al reclamantei asupra clădirilor în care și-au

desfășurat activitatea secțiile cooperativei meșteșugărești P. Roșiorii de Vede

și a căror restituire în natură or în echivalent a fost cerută de către

reclamantă, potrivit art. 22 din Legea 10/2001, această dovadă trebuie făcută

de cel care pretinde măsura reparatorie.

De altfel, conform art. 1169 C. civ.

și din punctul de vedere al legii generale, sarcina probei revine celui care

promovează o acțiune prin care pretinde instanței acordarea unui drept.

Recurenta nu a făcut nici o dovadă

în acest sens.

Chiar și în ipoteza în care arhiva

fostei cooperative meșteșugărești a fost predată în anul 1959 întreprinderii de

stat nou înființată, de vreme ce reclamanta este continuatoarea fostei

cooperative, trebuia să aibă acte doveditoare ale acestui drept de proprietate.

În lipsa unei astfel de dovezi, în

mod corect instanța de apel a constatat inexistența dreptului la măsuri

reparatorii acordat de Legea 10/2001.

Nu se poate susține nici faptul că

pârâtul nu s-ar fi conformat cererilor reclamantei ori interesului general al

cauzei și că ar fi trebuit să i se aplice sancțiunile procedurale prevăzute de

art. 174 C. proc. civ. ca urmare a faptului că nu ar fi depus dovezile

folositoare reclamantei.

Astfel, pârâta a depus dovezi din

care rezultă faptul că, fosta cooperativă P. a deținut mijloace fixe și

circulante necesare desfășurării activității secțiilor sale de producție dar,

nu există nici un act doveditor al dreptului de proprietate al reclamantei

asupra vreunei construcții.

Nici în ce privește al doilea motiv

de recurs, nu există temeiuri pentru eventuala casare ori modificare a deciziei

contestate.

Potrivit art. 26 alin. (3) din Legea

10/2001, în cazul neidentificării deținătorului actual al imobilului în

privința căruia se pretind măsuri reparatorii, contestatorul poate chema în

judecată Statul prin Ministerul Finanțelor Publice, în termenul de 90 zile de

la data expirării termenului pentru emiterea notificării.

Textul legii speciale reținut de

către instanța de apel pentru situația dată, este obligatoriu.

Pe cale de consecință, în mod corect

s-a reținut în argumentarea deciziei pronunțate în apel, pe lângă celălalt

aspect al nedovedirii dreptului, nerespectarea condițiilor imperative privind

calitatea procesuală pasivă specială.

Criticile recurentei fiind

neîntemeiate, urmează ca în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul

să fie respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul

declarat de reclamanta A.N.C.M. U.C.E.C.O.M. București împotriva deciziei nr. 1682

din 15 septembrie 2004 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 18 ianuarie 2006.