ÎCCJ, decizie (scj.ro #82102)

Expertiză. Termenul în care trebuie solicitată

expertiza contrarie.

Cuprins pe materii.

Drept procesual civil. Administrarea dovezilor Expertiza. Termenul în care

trebuie solicitată expertiza contrarie.

Index alfabetic

.

Drept procesual civil.

-

Expertiza.

-

Termenul în care trebuie solicitată expertiza contrarie.

C.pr.civ.: art 212 alin.2

Potrivit art. 212 alin. 2 C.

proc. civ., expertiza contrarie trebuie cerută motivat la primul termen după

depunerea lucrării. Aceste norme care reglementează condițiile în care trebuie

să se invoce regularitatea raportului de expertiză au caracter dispozitiv.

Drept urmare, față de

prevederile art. 108 alin. 3 C. proc. civ., neinvocarea nulității raportului de

expertiză la prima zi de înfățișare după depunere și înainte de a se fi pus

concluzii în fond, atrage sancțiunea decăderii

.

Î.C.C.J., Secția civilă și de proprietate

intelectuală, decizia nr. 2197 din 28 februarie 2006.

La 1 septembrie 2003, N.E. a

solicitat, în contradictoriu cu Primarul municipiului Roșiorii de Vede,

anularea Dispoziției nr. 327 din 28 iulie 2003 emisă de primar.

În motivarea cererii s-a

arătat că autorului contestatoarei i-a fost expropriat un imobil situat în

Roșiorii de Vede str. R. nr. 55, compus din „prăvălie și teren”. Construcția nu

mai există, fiind demolată în anul 1977, pe teren fiind construite în prezent

blocuri cu spații comerciale la parter.

La 10 septembrie 2003 pe

rolul aceleiași instanțe a fost înregistrată cererea prin care N.E. a solicitat

anularea dispoziției nr. 342 din 7 august 2003 emisă de Primarul municipiului

Roșiorii de Vede.

Din motivarea contestației rezultă că notificarea asupra căreia s-a pronunțat

primarul a vizat imobilul ce a aparținut tatălui reclamantei, situat  în

Roșiorii de Vede, str. R. nr. 64.

La termenul din 27 octombrie

2003, în raport de dispozițiile art. 164 C. proc. civ., instanța a dispus

conexarea celor două pricini.

Prin sentința civilă nr. 589

din 17 august 2004, Tribunalul Teleorman –secția civilă a admis în parte

acțiunea, a modificat dispozițiile nr. 327 din 28 iulie 2003 și nr. 342 din 7

august 2003 în sensul că a stabilit măsuri reparatorii în echivalent sub formă

de titluri de valoare nominală. A menținut celelalte dispoziții.

Pentru a hotărî astfel, prima

instanță a reținut că autorul reclamantei a fost proprietarul unor spații

comerciale care au fost expropriate prin Decretul nr. 91/1976, fiind demolate

în vederea construirii unor blocuri.

Apelurile declarate împotriva

acestei sentințe de reclamantă, Direcția Generală a Finanțelor Publice

Teleorman și Ministerul Finanțelor Publice au fost respinse ca nefondate prin

decizia civilă nr. 558 din 31 martie 2005 a Curții de Apel București - secția a

IV-a civilă.

În considerentele hotărârii

sale, instanța de apel a arătat că din analiza raportului de expertiză rezultă

că părțile au fost convocate, prin scrisori recomandate. Direcția Generală a

Finanțelor Publice Teleorman nu s-a prezentat la nici un termen de judecată și

nici nu a făcut obiecțiuni la raportul de expertiză. Prin urmare, susținerile

privitoare la încălcarea art. 208 alin. 1 C. proc. civ. nu au fost găsite

întemeiate.

Conexarea cauzelor s-a făcut

cu respectarea dispozițiilor art. 164 C. proc. civ.

Deși reclamanta a formulat obiecțiuni

la raportul de expertiză, când au avut loc dezbaterile în fond, reclamanta prin

avocat a apreciat cauza în stare de judecată, renunțând astfel la obiecțiunile

formulate.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs

atât reclamanta cât și pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Teleorman,

în nume propriu și ca reprezentantă a Ministerului Finanțelor Publice,

susținând, în esență, că:

-

hotărârea este lipsită de temei legal deoarece instanța a încălcat

normele de drept procesual civil prin privarea reclamantei de dreptul de a

administra o probă încuviințată;

-

instanța a încuviințat obiecțiunile făcute de reclamantă la

raportul de expertiză și după 10 termene, în care expertul a ignorat adresele

instanței nedepunând răspunsul la obiecțiuni a dat cuvântul în fond,

-

instanța a apreciat că singura soluție este judecarea cauzei;

instanța de apel, la rândul ei, a respins în mod nejustificat solicitarea de

desemnare a unui alt expert, astfel încât reclamanta a fost pusă în situația de

a nu-și putea administra dovezile încuviințate.

-

instanța de apel a făcut o confuzie regretabilă între

obiectivele expertizei și obiecțiunile la expertiză, iar hotărârea nu face nici

un fel de referire la celelalte aspecte care atrag nulitatea raportului de

expertiză, cum ar fi neconvocarea părților..

Recursul declarat de D.G.F.P

a județului Teleorman, în nume propriu și în numele Ministerului Finanțelor

Publice, a fost structurat pe următoarele critici:

-

Direcția Generală a Finanțelor Publice Teleorman nu are calitate

procesuală pasivă, atât în nume propriu cât și ca reprezentantă a Ministerului

Finanțelor Publice.

-

raportul juridic izvorât din aplicarea Legii nr. 10/2001 ia

naștere între persoana deținătoare a imobilului și persoana îndreptățită la

restituire sau la măsuri reparatorii în echivalent;

-

față de prevederile art. 29 și 33 din Legea nr. 10/2001,

Direcția Generală a Finanțelor Publice nu are calitate procesuală, singura

obligație stabilită de lege în sarcina organelor teritoriale ale Ministerului

Finanțelor Publice fiind emiterea avizului la solicitarea organului de

conducere al instituției publice implicate în privatizare;

-

exceptând situația prevăzută de art. 31 din Legea nr. 10/2001,

nicăieri în cuprinsul acesteia nu este prevăzut faptul că Ministerul Finanțelor

Publice trebuie obligat prin decizia/dispoziția emisă de unitatea care

soluționează notificarea;

-

recurenta nu a fost citată la efectuarea expertizei, raportul de

expertiză nu i-a fost comunicat, astfel încât instanța de apel a făcut

aplicarea greșită a art. 208 alin. 1 C. proc. civ;

-

expertul dovedește convocarea părților prin anexarea la raport a

dovezii de primire a convocării. Or, în cauză, rezultă că părțile au fost

convocate la efectuarea expertizei, numai din preambulul raportului.

Pentru aceste motive,

instanța de apel a încălcat dreptul procedural de dezbatere în contradictoriu a

probelor administrate.

Instanța de apel a făcut o

aplicare greșită a art. 164 alin. 1 C. proc. civ. Aceasta deoarece, obiectul și

cauza celor două contestații erau diferite.

Analizând hotărârea atacată,

prin prisma motivelor de recurs și în raport de probele administrate în primă

instanță, Curtea a apreciat că recursurile nu sunt întemeiate, pentru

următoarele considerente:

întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., este

structurat pe modul greșit în care au procedat instanțele în legătură cu

administrarea probei privind  raportul de expertiză, reținându-se greșit

că reclamanta ar fi renunțat la obținerea răspunsul la obiecțiuni.

Critica nu poate fi primită.

În practicaua sentinței s-a

reținut că avocatul reclamantei a arătat că valoarea imobilelor indicată de

expert este derizorie și, deși expertul nu a răspuns la obiecțiuni, apreciază

cauza în stare de judecată.

Încheierea instanței este un

înscris autentic care se bucură de o prezumție de validitate, până la

înscrierea în fals. Or reclamanta, care a beneficiat de asistență juridică

calificată în toate etapele procesuale, nu a înțeles să invoce incidența

prevederilor art. 180 C. proc. civ.

În aceste condiții, în mod

corect instanța de apel a înlăturat criticile făcute direct în apel la raportul

de expertiză, astfel încât nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 304 pct.

9 C. proc. civ.;

în cauză Direcția Generală a Finanțelor Publice este aceea de reprezentantă a

Ministerului Finanțelor Publice.

Faptul că este așa, o

recunoaște implicit și recurenta, de vreme ce în lipsa acestei calități, și cu

atât mai mult a calității procesuale, așa cum pretinde, nu ar fi putut face

critici nici asupra calității procesuale a Ministerului Finanțelor Publice,

nici asupra fondului.

De altfel, prin sentința

atacată nu s-a stabilit nici o obligație în sarcina Direcției Generale a

Finanțelor Publice Teleorman ori a Ministerului Finanțelor Publice. Ca atare,

recursul exercitat este și lipsit de interes.

Motivul de recurs întemeiat

pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ. este nefondat.

Potrivit art. 212 alin. 2 C.

proc. civ., expertiza contrarie trebuie cerută motivat la primul termen după

depunerea lucrării. Aceasta înseamnă că normele care reglementează condițiile în

care trebuie să se invoce nrregularitatea raportului de expertiză au caracter

dispozitiv. Drept urmare, față de prevederile art. 108 alin. 3 C. proc. civ.,

neinvocarea nulității raportului la prima zi de înfățișare după depunere și

înainte de a se fi pus concluzii în fond, atrage sancțiunea decăderii.

Or, la termenul din 1 aprilie

2004, când se puteau face obiecțiuni, atât  Direcția Generală a Finanțelor

Publice Teleorman cât și Ministerul Finanțelor Publice au fost reprezentați

prin consilieri juridici. Așadar, nu se mai poate invoca direct în căile de

atac nelegalitatea convocării la efectuarea expertizei.

Prima instanță a făcut și

aplicarea corectă a dispozițiilor art. 164 C. proc. civ., pentru buna

administrare a justiției și evitarea pronunțării unor hotărâri contradictorii

în legătură cu situații identice, impunându-se conexarea.

Codul nu impune pentru

această măsură identitatea de obiect, ca în situația litispendenței, conform

art. 163, ci este suficient ca „obiectul și cauza să aibă între dânsele o

strânsă legătură”.

În speță, legătura era

determinată de identitatea de părți și de cauză întrucât ambele imobile pentru

care s-au solicitat măsuri reparatorii au aparținut autorului reclamantei,

fiind expropriate pentru utilitate publică.

Față de cele ce preced,

ambele recursuri au fost respinse.