ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 74/2005

Asupra recursului de față, constată: Prin dispoziția nr. 409 din 14 octombrie 2002 Primarul Municipiului Roșiorii de Vede a respins ca neîntemeiată notificarea prin care petenta S.A. solicita restituirea, în echivalent, sub formă de despăgubiri bănești a imobilului din localitatea Roșiorii de Vede. În motivarea dispoziției, în esență s-a reținut că autorii petentei au dobândit dreptul de proprietate numai asupra construcțiilor situate la adresa menționată, nu și cu privire la suprafața de 220 mp teren aferent acestora și care a trecut în proprietatea statului. Referitor la construcții s-a reținut că acestea au fost expropriate în baza Decretului nr. 394/1988 și au fost demolate iar, în prezent, terenul este ocupat integral de blocuri de locuințe și dotări aferente.

Prin cererea înregistrată la 14 noiembrie 2002, reclamanta S.A. a solicitat anularea dispoziției și restituirea, în natură, a terenului în suprafață de 250 mp și plata unei despăgubiri adecvate pentru construcțiile demolate. Susține petenta că terenul este ocupat cu garaje care sunt închiriate de către pârâtă, caz în care este îndreptățită să-i fie restituit în natură și, dat fiind că pentru construcții, autorii săi au primit la momentul exproprierii o sumă de bani modică, anume 26.138 lei, de impune a fi despăgubită. Prin sentința civilă nr. 537 din 22 septembrie 2003 Tribunalul Teleorman a respins contestația ca nefondată. În motivarea sentinței, în esență, s-a reținut că reclamanta nu a făcut dovadă că autorii săi ar fi dobândit în proprietate suprafața de 250 mp teren situat la adresa indicată în petitul acțiunii.

Dimpotrivă, potrivit sentinței civile nr. 1493 din 18 iunie 1983 a Judecătoriei Roșiorii de Vede, care ține loc de act de vânzare-cumpărare pentru autorii reclamantei, terenul aferent construcției dobândite de aceștia în baza promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare încheiate a trecut în proprietatea statului. Așa fiind, cum autorii reclamantei nu au fost titularii dreptului de proprietate asupra suprafeței de teren în litigiu aceasta nu este îndreptățită la restituire ori despăgubire. Referitor la construcții, tribunalul reține că autorii reclamantei au fost despăgubiți, la momentul exproprierii cu suma de 26.138 lei iar în cursul judecății reclamanta nu a probat că la stabilirea cuantumului despăgubirii imobilul ar fi fost subevaluat.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta reiterând susținerile din contestație, în sensul că terenul în litigiu este liber de construcții și îi poate fi retrocedat, în natură, iar despăgubirile primite pentru construcția expropriată au fost mult prea mici în raport cu valoarea acesteia. Prin decizia civilă nr. 220 din 17 februarie 2004, Curtea de Apel București a respins apelul ca nefondat . În motivarea deciziei, în esență s-a reținut că, atâta timp cât autorii reclamantei nu au dobândit în proprietate odată cu construcția, și terenul aferent acesteia, solicitarea acesteia de a-i fi restituit, în natură, în conformitate cu dispozițiile art. 3 și art. 4 din Legea nr. 10/2001 nu poate fi primită.

Reține instanța de apel ca fiind nefondată și critica reclamantei referitoare la despăgubirea primită de autorii săi pentru construcția demolată întrucât din fișa de evaluare a locuinței demolate rezultă că evaluarea s-a făcut pentru cele două corpuri de clădire existente la acea dată, dintre care unul din cărămidă și unul din paiantă precum și pentru anexe, terasă, magazie și împrejmuire. Totodată, față de concluziile raportului de expertiză întocmit de expertul Ganea Ioana, instanțe de apel apreciază că nu s-a făcut dovada subevaluării despăgubirii primite de autorii săi ci doar s-a reactualizat cuantumul acestei despăgubiri. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta invocând incidența art. 304 pct. 9 și 10 C. proc.

civ. În motivarea recursului reclamanta arată că, atâta timp cât terenul în litigiu este liber de construcții îi poate fi restituit în natură și că, de altminteri, în baza art. 35 și urm. din Legea nr. 18/1991, a redobândit dreptul de proprietate asupra acestuia. Totodată, reclamanta susține că, prin probatoriul administrat a dovedit că despăgubirea în sumă de 26.138 lei primită de autorii săi pentru exproprierea construcției a fost disproporționată în raport de valoarea reală a acesteia, care, potrivit raportului de expertiză ar fi în sumă de 47.343.137 lei.

Analizând recursul Înalta Curte constată că este fondat pentru următoarele considerente: În drept, în cazul construcțiilor expropriate și demolate în perioada 6 martie 1945–22 decembrie 1989, persoanele îndreptățite, potrivit art. 11 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, au dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent în cazul în care acestea nu au primit o despăgubire sau au primit o despăgubire modică în raport de valoarea reală a imobilului expropriat. Or, prin cererea dedusă judecății reclamanta S.A. a solicitat, printre altele și acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru construcțiile proprietatea autorilor săi, M.V. și M.C., expropriate în vederea demolării prin Decretul nr. 394/1986, invocând că despăgubirea primită la această dată, anume 20.500 lei era modică și nu reprezenta o justă și dreaptă despăgubire.

Instanțele de fond, au omis să cerceteze această cerere rezumându-se să constate, fără vreo argumentare că autorul reclamantei a fost despăgubit cu valoarea menționată „la valoarea declarată la acea dată” ori că reclamanta nu a făcut dovada acestei subevaluări. Or, în baza rolului activ, judecătorii cauzei erau în drept să ceară părților explicații și să ordone măsurile necesare pentru deslușirea aspectelor deduse judecății, aceasta cu atât mai mult cu cât în cauză a fost încuviințată proba cu expertiză tehnică însă, în lipsa unor obiective clare, concluziile expertizei nu au fost în măsură să permită soluționarea și a acestui capăt de cerere. Cum împrejurările de fapt nu au fost pe deplin stabilite, caz în care nu se poate analiza dacă, în speță, instanțele de fond au făcut o corectă apreciere a legii, în baza art. 314 C. proc.

civ., Înalta Curte va admite recursul reclamantei, va casa hotărârea atacată și va trimite cauza spre rejudecarea apelului declarat de reclamantă numai în ceea ce privește cererea acesteia pentru plata de despăgubiri pentru construcțiile expropriate și demolate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de reclamanta S.A. împotriva deciziei nr. 220 din 17 februarie 2004 a Curții de Apel București, secția a IV–a civilă, pe care o casează și trimite cauza la aceeași instanță pentru rejudecarea apelului declarat de reclamantă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 ianuarie 2005.