ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 74/2005

Asupra recursului de față, constată:

Prin dispoziția nr. 409 din 14 octombrie

2002 Primarul Municipiului Roșiorii de Vede

a respins ca neîntemeiată notificarea

prin care petenta S.A. solicita restituirea, în echivalent, sub formă de despăgubiri

bănești a imobilului din localitatea Roșiorii de Vede.

În motivarea dispoziției, în esență s-a

reținut că autorii petentei au dobândit dreptul de proprietate numai asupra construcțiilor

situate la adresa menționată, nu și cu privire la suprafața de 220 mp teren aferent

acestora și care a trecut în proprietatea statului.

Referitor la construcții s-a reținut

că acestea au fost expropriate în baza Decretului nr. 394/1988 și au fost demolate

iar, în prezent, terenul este ocupat integral de blocuri de locuințe și dotări aferente.

Prin cererea înregistrată la 14 noiembrie

2002, reclamanta S.A. a solicitat anularea dispoziției și restituirea, în natură,

a terenului în suprafață de 250 mp și plata unei despăgubiri adecvate pentru construcțiile

demolate.

Susține petenta că terenul este ocupat

cu garaje care sunt închiriate de către pârâtă, caz în care este îndreptățită să-i

fie restituit în natură și, dat fiind că pentru construcții, autorii săi au primit

la momentul exproprierii o sumă de bani modică, anume 26.138 lei, de impune a fi

despăgubită.

Prin sentința civilă nr. 537 din 22 septembrie 2003 Tribunalul

Teleorman a respins contestația ca nefondată.

În motivarea sentinței, în esență, s-a

reținut că reclamanta nu a făcut dovadă că autorii săi ar fi dobândit în proprietate

suprafața de 250 mp teren situat la adresa indicată în petitul acțiunii.

Dimpotrivă, potrivit sentinței civile

nr. 1493 din 18 iunie 1983 a Judecătoriei Roșiorii de Vede, care ține loc de act

de vânzare-cumpărare pentru autorii reclamantei, terenul aferent construcției dobândite

de aceștia în baza promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare încheiate a trecut

în proprietatea statului.

Așa fiind, cum autorii reclamantei nu

au fost titularii dreptului de proprietate asupra suprafeței de teren în litigiu

aceasta nu este îndreptățită la restituire ori despăgubire.

Referitor la construcții, tribunalul

reține că autorii reclamantei au fost despăgubiți, la momentul exproprierii cu suma

de 26.138 lei iar în cursul judecății reclamanta nu a probat că la stabilirea cuantumului

despăgubirii imobilul ar fi fost subevaluat.

Împotriva acestei sentințe a declarat

apel reclamanta reiterând susținerile din contestație, în sensul că terenul în litigiu

este liber de construcții și îi poate fi retrocedat, în natură, iar despăgubirile

primite pentru construcția expropriată au fost mult prea mici în raport cu valoarea

acesteia.

Prin decizia civilă nr. 220 din 17 februarie

2004, Curtea de Apel București a respins apelul ca nefondat

.

În motivarea deciziei, în esență s-a

reținut că, atâta timp cât autorii reclamantei nu au dobândit în proprietate odată

cu construcția, și terenul aferent acesteia, solicitarea acesteia de a-i fi restituit,

în natură, în conformitate cu dispozițiile art. 3 și art. 4 din Legea nr. 10/2001

nu poate fi primită.

Reține instanța de apel ca fiind nefondată

și critica reclamantei referitoare la despăgubirea primită de autorii săi pentru

construcția demolată întrucât din fișa de evaluare a locuinței demolate rezultă

că evaluarea s-a făcut pentru cele două corpuri de clădire existente la acea dată,

dintre care unul din cărămidă și unul din paiantă precum și pentru anexe, terasă,

magazie și împrejmuire.

Totodată, față de concluziile raportului

de expertiză întocmit de expertul Ganea Ioana, instanțe de apel apreciază că nu

s-a făcut dovada subevaluării despăgubirii primite de autorii săi ci doar s-a reactualizat

cuantumul acestei despăgubiri.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs reclamanta invocând incidența art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ.

În motivarea

recursului reclamanta arată că, atâta timp cât terenul în litigiu este liber de

construcții îi poate fi restituit în natură și că, de altminteri, în baza art. 35

și urm. din Legea nr. 18/1991, a redobândit dreptul de proprietate asupra acestuia.

Totodată, reclamanta susține că, prin

probatoriul administrat a dovedit că despăgubirea în sumă de 26.138 lei primită

de autorii săi pentru exproprierea construcției a fost disproporționată în raport

de valoarea reală a acesteia, care, potrivit raportului de expertiză ar fi în sumă

de 47.343.137 lei.

Analizând recursul Înalta Curte constată că este fondat

pentru următoarele considerente:

În drept, în cazul construcțiilor expropriate

și demolate în perioada 6 martie 1945–22 decembrie 1989, persoanele îndreptățite,

potrivit art. 11 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, au dreptul la măsuri reparatorii

prin echivalent în cazul în care acestea nu au primit o despăgubire sau au primit

o despăgubire modică în raport de valoarea reală a imobilului expropriat.

Or, prin cererea dedusă judecății reclamanta

S.A. a solicitat, printre altele și acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent

pentru construcțiile proprietatea autorilor săi, M.V. și M.C., expropriate în vederea

demolării prin Decretul nr. 394/1986, invocând că despăgubirea primită la această

dată, anume 20.500 lei era modică și nu reprezenta o justă și dreaptă despăgubire.

Instanțele de fond, au omis să cerceteze

această cerere rezumându-se să constate, fără vreo argumentare că autorul reclamantei

a fost despăgubit cu valoarea menționată „la valoarea declarată la acea dată” ori

că reclamanta nu a făcut dovada acestei subevaluări.

Or, în baza rolului activ, judecătorii

cauzei erau în drept să ceară părților explicații și să ordone măsurile necesare

pentru deslușirea aspectelor deduse judecății, aceasta cu atât mai mult cu cât în

cauză a fost încuviințată proba cu expertiză tehnică însă, în lipsa unor obiective

clare, concluziile expertizei nu au fost în măsură să permită soluționarea și a

acestui capăt de cerere.

Cum împrejurările de fapt nu au fost

pe deplin stabilite, caz în care nu se poate analiza dacă, în speță, instanțele

de fond au făcut o corectă apreciere a legii, în baza art. 314 C. proc. civ., Înalta

Curte va admite recursul reclamantei, va casa hotărârea atacată și va trimite cauza

spre rejudecarea apelului declarat de reclamantă numai în ceea ce privește cererea

acesteia pentru plata de despăgubiri pentru construcțiile expropriate și demolate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamanta

S.A. împotriva deciziei nr. 220 din 17 februarie 2004 a Curții de Apel București,

secția a IV–a civilă, pe care o casează și trimite cauza la aceeași instanță pentru

rejudecarea apelului declarat de reclamantă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 ianuarie 2005.