ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1429/2004

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 20 iunie 2002, I.G.D. a chemat în judecată Primăria municipiului Roșiorii de Vede pentru anularea dispoziției nr. 175 din 5 iunie 2002 prin care pârâta i-a respins cererea de măsuri reparatorii cuvenite în baza Legii nr. 10/2001, pentru imobilul (construcție și 2000 mp teren) din Roșiorii de Vede, str. Elena Doamnă, naționalizat în baza Decretului nr. 92/1950 ocupat de blocuri de locuințe. A solicitat admiterea cererii sale. Tribunalul Teleorman, prin sentința civilă nr. 2658 din 30 septembrie 2002, a admis acțiunea și anulând dispoziția atacată, a obligat pe pârâtă să facă reclamantului o ofertă de măsuri reparatorii prin echivalent.

Împotriva acestei decizii pârâta a declarat recurs bazat pe motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în dezvoltarea căruia a arătat, în esență, că nu are legitimare procesuală pasivă, că instanța de apel n-a examinat motivele de apel invocate și că actele produse de reclamant nu justifică calitatea acestuia de persoană îndreptățită, în sensul art. 3 din Legea nr. 10/2001. În consecință, a solicitat respingerea cererii ca nefondată. Recursul este întemeiat, în sensul celor ce urmează: Potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 și pct. 20.5. din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 498/2003, primăria poate fi entitate obligată la restituire, dar legitimarea sa procesuală trebuia examinată prin prisma condițiilor cerute în preambulul capitolului al II-lea din Norme.

Or, instanța de apel nu a lămurit prin a indica cine exercită, în numele statului dreptul de proprietate publică sau privată asupra imobilului din litigiu, respectiv, dacă în sensul dispozițiilor legale enunțate, pârâta este entitatea deținătoare a acestui bun, învestită cu soluționarea notificării. De asemenea, în apel, pârâta a invocat că actul de vânzare-cumpărare din anul 1902, invocat de reclamant, atestă că proprietarul imobilului a fost C.M.N., dar translația bunului, în patrimoniul autorului C.C., și de aici, pe cale succesorală, în patrimoniul defunctei C.Y. (soție supraviețuitoare) pentru a putea fi cuprins în legatul universal, instituit în favoarea reclamantului (prin testamentul autentic nr. 10754/1984), nu a fost dovedită.

De neînțeles, instanța de apel nu a verificat această apărare și nu a pretins reclamantului să producă înscrisul doveditor al vânzării-cumpărării din anul 1902 și nici proba că bunul a fost preluat, în baza Decretului nr. 92/1950, din patrimoniul defunctului C.C. Așa fiind, și cum decizia atacată se rezumă la enunțul unor simple aserțiuni și generalități, se constată că, lipsind din corpul acestei decizii motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței și argumentele pentru care sunt înlăturate cererile pârâtei, au fost violate dispozițiile art. 261 pct. 5 C. proc. civ. Întrucât această situație face cu neputință exercitarea controlului judiciar (în recurs), se impune, în temeiul art. 312 și urm. C. proc.

civ., admiterea recursului și casarea deciziei atacate, cu trimiterea cauzei la aceeași instanță, pentru rejudecare. Instanța de trimitere are a se conforma dispozițiilor art. 315 C. proc. civ., ținând seama de toate motivele de apel care i-au fost invocate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta Primăria municipiului Roșiori de Vede împotriva deciziei nr. 103 A din 21 februarie 2003 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă. Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecarea apelului aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 februarie 2004.