ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8096/2005

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Tribunalul Teleorman la 4 august 2004, reclamantele G.A. și N.M. au solicitat anularea deciziilor nr. 220, 221 și 222 din 30 aprilie 2004 emise de A.P.A.P.S. București, prin care s-au respins notificările cu numerele 282, 283 și 286 din 22 noiembrie 2001, cu motivarea că nu s-a făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilelor revendicate în conformitate cu dispozițiile art. 22 din Legea nr. 10/2001.

Prin întâmpinare, pârâta a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei precum și excepția lipsei calității sale procesuale pasive, susținând că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 27 din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora măsurile reparatorii prin echivalent se datorează numai pentru imobilele preluate de stat cu titlu valabil și care se află în patrimoniul unei societăți comerciale privatizate cu respectarea dispozițiilor legale, condiții ce nu sunt dovedite în cauză. De asemenea s-a arătat că, în susținerea notificărilor depuse, reclamanta era obligată să anexeze actele doveditoare, conform art. 22 din lege. Tribunalul Teleorman, secția civilă, prin sentința civilă nr. 617 din 6 septembrie 2004, a respins excepțiile invocate de intimată și a admis contestațiile reclamantelor, anulând deciziile nr.220, 221 și 222 din 30 aprilie 2004, emise de A.P.A.P.S.

București. A fost obligată intimata la restituirea prin echivalent, către cele două contestatoare, contravaloarea imobilelor situate în Municipiul Roșiorii de Vede. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că reclamantele s-au conformat dispozițiilor art. 21 și art. 22 din legea specială, depunând notificările în termen și actele doveditoare ale dreptului de proprietate, iar intimata este cea care, potrivit art. 28 va stabili prin decizie modalitatea măsurilor reparatorii cu avizul organelor teritoriale ale Ministerului Finanțelor, așa cum prevăd dispozițiile art. 29 din Legea nr. 10/2001. Împotriva sentinței a declarat apel pârâta A.V.A.S., susținând că în mod greșit s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive, întrucât Legea 10/2001 instituie regula potrivit căreia primează principiul restituirii în natură, iar în acest sens, conform art. 20, notificarea trebuia adresată persoanei juridice deținătoare.

S-a arătat totodată că reclamantele trebuiau să urmeze procedura prevăzută de art. 21-24 din Legea nr. 10/2001, unitatea deținătoare având obligația să emită decizia motivată cu privire la măsura reparatorie prin echivalent, sens în care erau aplicabile dispozițiile art. 36 și urm. Apelanta A.V.A.S. a criticat hotărârea primei instanțe și pentru încălcarea principiului disponibilității, întrucât contestatorii au solicitat despăgubiri bănești, iar prin reținerea dispozițiilor art. 27, judecătoria a încălcat acest principiu. Curtea de Apel București, secția a IV a civilă, prin decizia civilă nr. 635 din 8 aprilie 2005, a respins apelul pârâtei A.V.A.S. ca nefondat reținând că acesta are calitate procesuală pasivă întrucât este emitenta deciziilor care fac obiectul contestației și că în mod corect s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 27 alin. (2) din Legea 10/2001.

S-a apreciat că apelanta avea obligația de a se conforma dispozițiilor art. 27 și de a invita în scris persoana îndreptățită la negocieri, chiar dacă prin notificări s-au solicitat despăgubiri bănești și s-a indicat ca temei de drept art. 36 din Legea 10/2001. Critica referitoare la aplicarea eronată a dispozițiilor art. 27 a fost apreciată ca nefondată, cu motivarea că Decretul nr. 92/1950 este prezumat titlu valabil al statului, persoană juridică emitentă a dispoziției având competența de a se pronunța asupra preluării imobilului cu sau fără titlu, conform dispozițiilor H.G. nr. 498/2003. Împotriva deciziei menționate a declarat recurs A.V.A.S. la 30 mai 2005, solicitând modificarea în tot a acesteia și pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Prin motivele de recurs, întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ., pârâta recurentă A.V.A.S. a reiterat excepția lipsei calității procesuale pasive, justificată prin faptul că intimații și- au exprimat opțiunea cu privire la măsura reparatorie în echivalent, constând în despăgubiri bănești, opțiune ce rezultă, în mod indubitabil, din pretențiile solicitate prin cele trei notificări și cuantificate în sume de 650.000.000 lei, 600.000.000 lei și 150.000.000 lei. Pe cale de consecință, s-a susținut că pentru restituirea prin echivalent sub forma despăgubirilor bănești, trebuie îndeplinită procedura reglementată de art. 36 și urm. din Legea 10/2001.

Cel de-al doilea motiv de recurs a vizat aplicarea greșită a dispozițiilor art. 22 și art. 27 din Legea 10/2001, motiv pentru care s-a arătat că reclamantele nu au făcut dovada dreptului de proprietate, certificatul nr. 93-2061 din 27 februarie 1992 emis de Ministerul de Interne, Direcția Generală a Arhivelor Statului fiind, sub acest aspect, nerelevant în sensul art. 22 pct. 1 lit. a) din H.G. 498/2003. Prin cel de al treilea motiv de recurs, s-a susținut că nu a fost respectat termenul legal pentru depunerea actelor doveditoare, termen prelungit până la data de 1 iulie 2003, conform art. 1 din Legea 289 din 27 iunie 2003, intimații depunând abia în faza apelului actele ce atestă calitatea lor de moștenitori și adresele 4717 din 5 septembrie 2001 a Prefecturii Județului Teleorman și 19100 din 1 noiembrie 2001 a Municipiului Roșiorii de Vede.

Intimatele N.M. și G.A. au formulat la 7 octombrie 2005 întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat. În faza recursului nu s-au administrat probe noi. Analizând actele și lucrările dosarului, raportat la criticile invocate de recurenta pârâtă, Înalta Curte urmează să aprecieze că recursul este nefondat având în vedere următoarele considerente: Potrivit dispozițiilor art. 27 pct. 2 din Legea nr. 10/2001, notificarea prin care se solicită restituirea unui imobil preluat cu titlu valabil, evidențiat în patrimoniul unei societăți comerciale privatizate cu respectarea dispozițiilor legale, se adresează instituției publice implicate în privatizare, în speță A.V.A.S. De altfel, prin emiterea deciziilor contestate, recurenta pârâtă s-a conformat dispoziției legale menționate, respingerea notificării intimatelor având un alt temei decât lipsa calității procesuale pasive de a răspunde la notificare.

Nici sentința primei instanțe și nici decizia instanței de apel nu au stabilit obligația A.V.A.S. de a emite decizii în sensul acordării de despăgubiri bănești în echivalent pentru imobilele obiect al notificării, conform art. 28 din Legea 10/2001 fiind obligată pârâta la stabilirea modalității măsurilor reparatorii cu avizul organelor teritoriale ale Ministerului Finanțelor, conform dispozițiilor art. 29. Ca atare, critica formulată prin primul motiv de recurs, cu privire la lipsa calității procesuale pasive, este neîntemeiată. Cel de-al doilea motiv de recurs este, de asemenea, neîntemeiat. Într-adevăr, certificatul 93-061 din 27 februarie 1992 emis de Direcția Județeană a Activelor Statului Teleorman nu reprezintă un titlu de proprietate, însă alături de celelalte înscrisuri depuse la dosar face dovada că imobilele în litigiu au aparținut autorului reclamantelor, N.P., fiind naționalizate prin Decretul nr. 92/1950 pe numele acestuia.

Faptul că autorul reclamantelor a fost proprietar rezultă atât din cuprinsul actelor depuse de reclamante, respectiv declarația de impunere nr. 913 din 4 martie 1950 completată de N.P. și înregistrată la Circumscripția Financiară Roșiorii de Vede, Teleorman, cât și din împrejurarea că imobilele în litigiu au fost preluate de la acesta, în temeiul Decretului nr. 92/1950. Conform art. 22.1 din H.G. nr. 498 din 18 aprilie 2003 de aplicare a Legii 10/2001, prin act doveditor al dreptului de proprietate se înțelege orice act emanând de la o autoritate din perioada respectivă care atestă direct sau indirect faptul că bunul respectiv aparținea persoanei îndreptățite sau autorilor acesteia. Ca atare, având în vedere dovezile administrate de intimate, se va aprecia ca neîntemeiată critica recurentei în sensul nedovedirii dreptului de proprietate al autorilor acestora nici în faza administrativă și nici în fața instanței de judecată.

Art. 5 din Legea 10/2001 nu este incident în cauză având în vedere că în cazul naționalizării în temeiul Decretului nr. 92/1950 nu se acordau despăgubiri și ca atare o declarație pe proprie răspundere dată în fața notarului în sensul că nu s-au primit despăgubiri nu era necesară. De altfel textul art. 5, invocat de recurentă, are în vedere o altă ipoteză, respectiv situația în care s-au primit despăgubiri potrivit acordurilor internaționale încheiate de România privind reglementarea problemelor financiare în suspensie, expres și limitativ enumerate în anexa la Legea 10/2001 și care nu îndreptățesc la restituire sau la alte măsuri reparatorii persoanele care au încasat astfel de despăgubiri. Pentru toate considerentele menționate, Curtea va aprecia că nu sunt întrunite motivele prevăzute de art. 304 pct. 9 și 10 C. proc.

civ. și va respinge recursul formulat de A.V.A.S. ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de A.V.A.S. împotriva deciziei nr. 635 din 8 aprilie 2005 a Curții de Apel București, secția a IV a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 octombrie 2005.