ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8096/2005

Asupra recursului de față:

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la

Tribunalul Teleorman la 4 august 2004, reclamantele G.A. și N.M. au solicitat

anularea deciziilor nr. 220, 221 și 222 din 30 aprilie 2004 emise de A.P.A.P.S.

București, prin care s-au respins notificările cu numerele 282, 283 și 286 din

22 noiembrie 2001, cu motivarea că nu s-a făcut dovada dreptului de proprietate

asupra imobilelor revendicate în conformitate cu dispozițiile art. 22 din Legea

nr. 10/2001.

Prin întâmpinare, pârâta a invocat

excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei precum și excepția

lipsei calității sale procesuale pasive, susținând că nu sunt îndeplinite

condițiile prevăzute de art. 27 din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora măsurile

reparatorii prin echivalent se datorează numai pentru imobilele preluate de

stat cu titlu valabil și care se află în patrimoniul unei societăți comerciale

privatizate cu respectarea dispozițiilor legale, condiții ce nu sunt dovedite

în cauză.

De asemenea s-a arătat că, în

susținerea notificărilor depuse, reclamanta era obligată să anexeze actele

doveditoare, conform art. 22 din lege.

Tribunalul Teleorman, secția civilă,

prin sentința civilă nr. 617 din 6 septembrie 2004, a respins excepțiile

invocate de intimată și a admis contestațiile reclamantelor, anulând deciziile

nr.220, 221 și 222 din 30 aprilie 2004, emise de A.P.A.P.S. București.

A fost obligată intimata la

restituirea prin echivalent, către cele două contestatoare, contravaloarea

imobilelor situate în Municipiul Roșiorii de Vede.

Pentru a pronunța această hotărâre,

prima instanță a reținut că reclamantele s-au conformat dispozițiilor art. 21

și art. 22 din legea specială, depunând notificările în termen și actele

doveditoare ale dreptului de proprietate, iar intimata este cea care, potrivit

art. 28 va stabili prin decizie modalitatea măsurilor reparatorii cu avizul

organelor teritoriale ale Ministerului Finanțelor, așa cum prevăd dispozițiile

art. 29 din Legea nr. 10/2001.

Împotriva sentinței a declarat apel

pârâta A.V.A.S., susținând că în mod greșit s-a respins excepția lipsei

calității procesuale pasive, întrucât Legea 10/2001 instituie regula potrivit

căreia primează principiul restituirii în natură, iar în acest sens, conform

art. 20, notificarea trebuia adresată persoanei juridice deținătoare. S-a arătat

totodată că reclamantele trebuiau să urmeze procedura prevăzută de art. 21-24

din Legea nr. 10/2001, unitatea deținătoare având obligația să emită decizia

motivată cu privire la măsura reparatorie prin echivalent, sens în care erau

aplicabile dispozițiile art. 36 și urm.

Apelanta A.V.A.S. a criticat

hotărârea primei instanțe și pentru încălcarea principiului disponibilității,

întrucât contestatorii au solicitat despăgubiri bănești, iar prin reținerea

dispozițiilor art. 27, judecătoria a încălcat acest principiu.

Curtea de Apel București, secția a

IV a civilă, prin decizia civilă nr. 635 din 8 aprilie 2005, a respins apelul

pârâtei A.V.A.S. ca nefondat reținând că acesta are calitate procesuală pasivă

întrucât este emitenta deciziilor care fac obiectul contestației și că în mod

corect s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 27 alin. (2) din Legea 10/2001.

S-a apreciat că apelanta avea

obligația de a se conforma dispozițiilor art. 27 și de a invita în scris

persoana îndreptățită la negocieri, chiar dacă prin notificări s-au solicitat

despăgubiri bănești și s-a indicat ca temei de drept art. 36 din Legea 10/2001.

Critica referitoare la aplicarea

eronată a dispozițiilor art. 27 a fost apreciată ca nefondată, cu motivarea că

Decretul nr. 92/1950 este prezumat titlu valabil al statului, persoană juridică

emitentă a dispoziției având competența de a se pronunța asupra preluării

imobilului cu sau fără titlu, conform dispozițiilor H.G. nr. 498/2003.

Împotriva deciziei menționate a

declarat recurs A.V.A.S. la 30 mai 2005, solicitând modificarea în tot a

acesteia și pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Prin motivele de recurs, întemeiate

pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ., pârâta recurentă A.V.A.S.

a reiterat excepția lipsei calității procesuale pasive, justificată prin faptul

că intimații și- au exprimat opțiunea cu privire la măsura reparatorie în

echivalent, constând în despăgubiri bănești, opțiune ce rezultă, în mod

indubitabil, din pretențiile solicitate prin cele trei notificări și cuantificate

în sume de 650.000.000 lei, 600.000.000 lei și 150.000.000 lei. Pe cale de

consecință, s-a susținut că pentru restituirea prin echivalent sub forma

despăgubirilor bănești, trebuie îndeplinită procedura reglementată de art. 36

și urm. din Legea 10/2001.

Cel de-al doilea motiv de recurs a

vizat aplicarea greșită a dispozițiilor art. 22 și art. 27 din Legea 10/2001,

motiv pentru care s-a arătat că reclamantele nu au făcut dovada dreptului de

proprietate, certificatul nr. 93-2061 din 27 februarie 1992 emis de Ministerul

de Interne, Direcția Generală a Arhivelor Statului fiind, sub acest aspect,

nerelevant în sensul art. 22 pct. 1 lit. a) din H.G. 498/2003.

Prin cel de al treilea motiv de

recurs, s-a susținut că nu a fost respectat termenul legal pentru depunerea

actelor doveditoare, termen prelungit până la data de 1 iulie 2003, conform

art. 1 din Legea 289 din 27 iunie 2003, intimații depunând abia în faza

apelului actele ce atestă calitatea lor de moștenitori și adresele 4717 din 5

septembrie 2001 a Prefecturii Județului Teleorman și 19100 din 1 noiembrie 2001

a Municipiului Roșiorii de Vede.

Intimatele N.M. și G.A. au formulat

la 7 octombrie 2005 întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului

ca nefondat.

În faza recursului nu s-au

administrat probe noi.

Analizând actele și lucrările

dosarului, raportat la criticile invocate de recurenta pârâtă, Înalta Curte

urmează să aprecieze că recursul este nefondat având în vedere următoarele

considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 27 pct.

2 din Legea nr. 10/2001, notificarea prin care se solicită restituirea unui

imobil preluat cu titlu valabil, evidențiat în patrimoniul unei societăți

comerciale privatizate cu respectarea dispozițiilor legale, se adresează

instituției publice implicate în privatizare, în speță A.V.A.S.

De altfel, prin emiterea deciziilor

contestate, recurenta pârâtă s-a conformat dispoziției legale menționate,

respingerea notificării intimatelor având un alt temei decât lipsa calității

procesuale pasive de a răspunde la notificare.

Nici sentința primei instanțe și

nici decizia instanței de apel nu au stabilit obligația A.V.A.S. de a emite

decizii în sensul acordării de despăgubiri bănești în echivalent pentru

imobilele obiect al notificării, conform art. 28 din Legea 10/2001 fiind

obligată pârâta la stabilirea modalității măsurilor reparatorii cu avizul

organelor teritoriale ale Ministerului Finanțelor, conform dispozițiilor art.

29.

Ca atare, critica formulată prin

primul motiv de recurs, cu privire la lipsa calității procesuale pasive, este

neîntemeiată.

Cel de-al doilea motiv de recurs

este, de asemenea, neîntemeiat.

Într-adevăr, certificatul 93-061 din

27 februarie 1992 emis de Direcția Județeană a Activelor Statului Teleorman nu

reprezintă un titlu de proprietate, însă alături de celelalte înscrisuri depuse

la dosar face dovada că imobilele în litigiu au aparținut autorului

reclamantelor, N.P., fiind naționalizate prin Decretul nr. 92/1950 pe numele

acestuia.

Faptul că autorul reclamantelor a

fost proprietar rezultă atât din cuprinsul actelor depuse de reclamante,

respectiv declarația de impunere nr. 913 din 4 martie 1950 completată de N.P.

și înregistrată la Circumscripția Financiară Roșiorii de Vede, Teleorman, cât

și din împrejurarea că imobilele în litigiu au fost preluate de la acesta, în

temeiul Decretului nr. 92/1950.

Conform art. 22.1 din H.G. nr. 498

din 18 aprilie 2003 de aplicare a Legii 10/2001, prin act doveditor al

dreptului de proprietate se înțelege orice act emanând de la o autoritate din

perioada respectivă care atestă direct sau indirect faptul că bunul respectiv

aparținea persoanei îndreptățite sau autorilor acesteia.

Ca atare, având în vedere dovezile

administrate de intimate, se va aprecia ca neîntemeiată critica recurentei în

sensul nedovedirii dreptului de proprietate al autorilor acestora nici în faza

administrativă și nici în fața instanței de judecată.

Art. 5 din Legea 10/2001 nu este

incident în cauză având în vedere că în cazul naționalizării în temeiul

Decretului nr. 92/1950 nu se acordau despăgubiri și ca atare o declarație pe

proprie răspundere dată în fața notarului în sensul că nu s-au primit

despăgubiri nu era necesară.

De altfel textul art. 5, invocat de

recurentă, are în vedere o altă ipoteză, respectiv situația în care s-au primit

despăgubiri potrivit acordurilor internaționale încheiate de România privind

reglementarea problemelor financiare în suspensie, expres și limitativ

enumerate în anexa la Legea 10/2001 și care nu îndreptățesc la restituire sau

la alte măsuri reparatorii persoanele care au încasat astfel de despăgubiri.

Pentru toate considerentele

menționate, Curtea va aprecia că nu sunt întrunite motivele prevăzute de art.

304 pct. 9 și 10 C. proc. civ. și va respinge recursul formulat de A.V.A.S. ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul

declarat de A.V.A.S. împotriva deciziei nr. 635 din 8 aprilie 2005 a Curții de

Apel București, secția a IV a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 octombrie 2005.