ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 558/2008

Deliberând în condițiile art.

256 C. proc. civ. asupra recursului de

față, constată următoarele:

Prin contestația înregistrata la 27 decembrie 2004 sub nr. 3090/2004,

ca rezultat al

disjungerii

dispuse prin încheierea din 9 decembrie 2004, în dosarul nr. 2700/2004,

petenții P.P. și D.S.E. au chemat în judecată pe

intimata

A.V.A.S. solicitând

instanței să dispună

anularea dispoziției nr. 123 din 1 octombrie 2004;

obligarea intimatei să emită dispoziție de

restituire în natura a imobilului revendicat și în

subsidiar, obligarea la emiterea unei

decizii pentru restituirea prin echivalent, corespunzător

valorii imobilului.

Petenții au arătat în motivarea contestației, că prin notificarea nr.

2438/2001,

transmisă prin Biroul

Executorului Judecătoresc către A.P.A.P.S.

,

au solicitat măsuri reparatorii

pentru casa de locuit din Roșiorii de

Vede, județ

Teleorman, imobil ce nu

figurează în anexa la Decretul 92/1950.

De asemeni,

s-a mai arătat ca notificarea a fost respinsa prin decizia

nr. 123 din 1 octombrie 2004 pentru nedepunerea

actului de proprietate al imobilului în

conformitate cu prevederile art.

22 din Legea nr. 10/2001.

Tribunalul București, secția a

IV-

a civilă, prin sentința nr. 211 din 14 martie 2005, a

respins ca neîntemeiată contestația, cu motivarea că nici în faza

administrativă și nici

în faza judiciară contestatorii nu au produs dovada

dreptului de proprietate asupra

imobilului în litigiu, constatându-se ca aceștia nu au

respectat prevederile art. 22 pct. 1 lit. a) și 24. lit. b) din H.G. nr.

498/2003, referitoare la dovedirea dreptului de

proprietate printr-un act juridic translativ de

proprietate sau prin orice act juridic ce atesta deținerea proprietății.

Nemulțumiți

fiind, împotriva acestei hotărâri contestatorii, au declarat apel

aducând următoarele critici:

-

imobilul ce face obiectul

prezentei cauze a fost preluat de la F.R.U.V.P.

, persoană juridică

înființată

de către autorii contestatorilor, ce deținea în patrimoniu atât terenul

întreprinderii propriu-zise, cât si clădirile

fabricii aflate pe acesta, împreuna cu o

multitudine de anexe si alte construcții ce se aflau în exteriorul

perimetrului fabricii;

-

fiind vorba

despre activul unei persoane juridice, atât construcția cât și

terenul respectiv nu apar în mod distinct

prevăzute în actul de naționalizare, acestea fiind naționalizate odată cu

celelalte bunuri ce făceau parte din activul întreprinderilor P.".

- instanța de fond

nu s-a pronunțat asupra probei cu adresa către Arhivele

Statului și către actuala deținătoare a terenului, pentru a se comunica

date privind procesul verbal de preluare a întregului activ al întreprinderilor

P., pentru

a se putea verifica dacă

în cuprinsul acestui înscris se regăsește și imobilul ce face

obiectul

prezentei cauze.

Curtea de Apel

București, secția a

IX

a civilă și pentru cauze privind proprietatea

intelectuală, prin decizia civilă nr. 138/A din 29 mai 2007 a admis apelul

contestatorilor P.P. și D.S.E., a schimbat în tot sentința apelată în sensul că

a admis contestația, a anulat decizia nr. 123 din 1 octombrie 2004 emisă de

A.V.A.S.,

fiind obligată intimata să emită

dispoziție de restituire în echivalent în despăgubiri

bănești de 23554

lei, în favoarea contestatorilor.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța de apel a reținut că, din coroborarea înscrisurilor aflate la dosarul

cauzei rezultă fără putința de tăgada ca autorul

contestatorilor a deținut în proprietate imobilul ce

face obiectul notificării, iar dovada calității contestatorilor de moștenitori

ai proprietarului bunului, P.V., a fost făcuta cu certificatele de moștenitor

nr. 80/2001 si

nr. 60/2001 precum si cu

actele de stare civila depuse in cauză.

S-a mai reținut de asemeni, ca imobilul a fost

preluat de către stat în baza prevederilor Legii 119/1948 pentru naționalizarea

întreprinderilor industriale, act normativ ce este menționat in mod expres în

cuprinsul prevederilor art. 2 lit. a) din legea speciala ca încadrându-se în

noțiunea de preluare abuziva și în consecință contestatorii au făcut dovada

îndeplinirii cumulative a cerințelor prevăzute în cuprinsul dispozițiilor art.

3 din legea specială, având calitatea de persoane îndreptățite.

Î

mpotriva acestei din urmă

hotărâri, în termen legal, a declarat recurs pârâta

A.V.A.S., invocând motivul

prevăzut de

art.

304 pct. 9 C. proc. civ., critica vizând următoarele aspecte:

Hotărârea instanței de apel este nelegală

întrucât prin înscrisurile

doveditoare

prezentate în cauză nu a fost făcută și dovada faptului că dreptul de

proprietate

asupra imobilul revendicat ar fi existat în patrimoniul autorului intimatului.

Pe de altă parte se susține că

în mod nelegal s-a stabilit în sarcina A.V.A.S.

obligația de a emite dispoziție

de restituire în echivalent, în despăgubiri bănești, în sumă de 23554 RON în

favoarea contestatorilor, neexistând temei legal.

Astfel, instanța de apel a stabilit greșit, în

sarcina A.V.A.S. despăgubiri

bănești

întrucât potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (3) din Legea nr. 10/2001

republicată, A.V.A.S. are competența numai de a propune acordarea de

despăgubiri în condițiile

legii, instituției competente.

Verificând legalitatea deciziei recurate, în raport

de criticile formulate,

Curtea constată că

recursul declarat în cauză este fondat, urmând a fi admis în

limitele și

pentru considerentele ce succed.

Deși contestația în speță a fost

formulată anterior intrării în vigoare a Legii

nr. 247/2005, instanța nu mai

este abilitata să analizeze și să stabilească cuantumul

despăgubirilor întrucât

dispozițiile imperative si de imediată aplicare ale Titlului VII

al Legii nr. 247/2005

stabilesc o nouă procedură administrativă conform căreia

aceste atribute revin doar

Comisiei Speciale pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Potrivit art. 13 al Titlului VII din Legea

nr. 247/2005 stabilirea cuantumului final al despăgubirilor se va efectua de

Comisia Centrala, iar deciziile acestei comisii pot fi atacate cu contestație

în condițiile Legii

contenciosului

administrativ, conform art. 19 din același titlu.

Așadar, după modificarea Legii nr. 10/2001

despăgubirile pentru

imobilele care nu mai

pot fi restituite în natură, astfel cum este cazul în speță se

acordă potrivit Legii speciale 247/2005, după

procedura instituită de titlul VII.

Drept urmare, în raport de

considerentele expuse și constatând că hotărârea

atacată a fost dată cu ignorarea prevederilor legale

menționate, de imediată

aplicare, recursul

declarat în cauză se privește ca fiind fondat și urmează a fi admis

în

conformitate cu prevederile art. 314 C. proc. civ., cu

consecința modificării în parte a deciziei instanței de apel în sensul

obligării pârâtei A.V.A.S. să emită dispoziție cu propuneri

de

despăgubire în condițiile Legii speciale nr. 247/2005, pe care să o înainteze

Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul

formulat de pârâta A.V.A.S.

împotriva

deciziei nr. 138 din 29 mai 2007 a Curții de Apel

București.

Modifică în parte

decizia atacată în sensul că obligă pârâta A.V.A.S. să emită dispoziție cu

propuneri de despăgubire în condițiile Legii speciale nr. 247/2005.

Menține

restul dispozițiilor.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 31 ianuarie 2008.